Art. 29 OUG 34/2006 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziţie publică Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
Comentarii |
|
Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
SECŢIUNEA a 2-a
Reguli de estimare a valorii contractului de achiziţie publică
Art. 29
(1) În cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să achiziţioneze lucrări pentru care urmează să pună la dispoziţie executantului materiale, utilaje, echipamente tehnologice sau orice alte amenajări şi dotări necesare execuţiei lucrărilor, atunci valoarea estimată a respectivului contract de lucrări trebuie să includă atât costul lucrării care urmează să se execute, cât şi valoarea totală a facilităţilor menţionate.
(2) În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl constituie execuţia unui ansamblu de lucrări care presupune, după caz, şi furnizarea de echipamente, instalaţii, utilaje sau alte dotări aferente, atunci valoarea estimată se determină avându-se în vedere valoarea totală a întregului ansamblu.
(21) Valoarea estimată cuprinde şi cuantumul aferent procentului de diverse şi neprevăzute, astfel cum acestea au fost definite de către proiectant în devizul general, prin raportarea acestui procent la valoarea estimată a contractului şi fără a aduce atingere prevederilor art. 122 lit. i), respectiv art. 252 lit. j).
(3) În cazul în care o lucrare permite execuţia pe obiecte/loturi, pentru care autoritatea contractantă îşi propune să atribuie, unuia sau mai multor executanţi, contracte distincte de lucrări, atunci valoarea estimată trebuie determinată avându-se în vedere valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componenţa lucrării respective. În cazul în care valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componenţa lucrării respective depăşeşte pragul valoric prevăzut la art. 124 lit. c), atunci autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura cererii de ofertă numai pentru obiectele/loturile care îndeplinesc în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) valoarea estimată, fără TVA, a obiectului/lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 500.000 euro;
b) valoarea estimată cumulată a obiectelor/loturilor pentru care se aplică prezenta excepţie nu depăşeşte 20% din valoarea totală estimată a lucrării.
OUG 34/2006 actualizată prin:OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;
OUG 94/2007 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 26 septembrie 2007, Monitorul Oficial 676/2007;
← Art. 28 OUG 34/2006 Reguli de estimare a valorii contractului de... | Art. 30 OUG 34/2006 Reguli de estimare a valorii contractului de... → |
---|