Art. 50 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
Comentarii |
|
Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziţie publică
SECŢIUNEA a 5-a
Reguli de publicitate
Art. 50
(1) În cazul în care prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă stabilesc obligaţia publicării anunţului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, atunci anunţul respectiv nu poate fi publicat la nivel naţional înainte de data transmiterii acestuia către Comisia Europeană.
(2) Anunţul publicat la nivel naţional nu trebuie să conţină alte informaţii faţă de cele existente în anunţul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi trebuie să menţioneze data transmiterii către Comisia Europeană.
Art. 501
(1) Eratele prevăzute la art. 49 alin. (2) lit. c) se verifică de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice în termen de două zile de la data primirii în SEAP.
(2) Prevederile art. 49 alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(3) Modificarea/Completarea criteriilor de calificare şi selecţie, în condiţiile prevăzute la art. 179 alin. (4), se face în mod obligatoriu prin publicarea unei erate şi cu prelungirea perioadei necesare elaborării candidaturilor/ofertelor.
(4) În cazul contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2), autoritatea contractantă publică orice modificare/completare a informaţiilor cuprinse în anunţul de participare, prin intermediul eratei, atât în SEAP, cât şi în JOUE.
(5) Este interzisă modificarea/completarea informaţiilor cuprinse în invitaţia de participare/anunţul de participare prin intermediul clarificărilor şi fără publicarea unei erate.
OUG 34/2006 actualizată prin:OUG 77/2012 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 27 noiembrie 2012, Monitorul Oficial 827/2012;
← Art. 49 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune... | Art. 51 OUG 34/2006 Reguli de publicitate Reguli comune... → |
---|