Art. 15 Procedura standard de autorizare Introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât introducerea pe piaţă

CAPITOLUL II
Introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât introducerea pe piaţă

SECŢIUNEA a 3-a
Procedura standard de autorizare

Art. 15

(1) Autoritatea competentă decide privind notificarea, în termen de 15 zile de la data înregistrării notificării, prevăzute la art. 13 alin. (4). Absenţa unui răspuns din partea autorităţii competente în termenul de 15 zile nu se interpretează ca acceptare tacită a notificării.

(2) În cazul în care notificarea se acceptă, autoritatea competentă înscrie notificarea în registrul prevăzut la art. 11 alin. (3) lit. g), informează în scris notificatorul şi îi comunică numărul de înregistrare al notificării, precum şi numărul de copii ale dosarului de notificare, necesare în procesul de autorizare, pe care trebuie să le depună la autoritatea competentă în termen de cel mult 7 zile. Orice întârziere în transmiterea documentaţiei conduce automat la prelungirea celorlalte termene cu durata întârzierii.

(3) În cazul în care nu se acceptă notificarea, autoritatea competentă comunică notificatorului motivele, în scris, iar acesta este obligat ca în termen de cel mult 10 zile să completeze informaţia lipsă din dosarul de notificare. În situaţia în care notificatorul nu completează dosarul de notificare în termenul prevăzut, se sistează procedura de autorizare, fără a aduce atingere dreptului acestuia de a depune un nou dosar de notificare.

(4) Procedura de autorizare începe la data la care autoritatea competentă anunţă notificatorul despre acceptarea dosarului şi îi comunică numărul de înregistrare a notificării.

(5) În termen de 10 zile de la începerea procedurii, stabilite conform alin. (4), autoritatea competentă transmite:

a) o copie a notificării, însoţită de solicitarea de avizare, la fiecare dintre autorităţile implicate şi la Comisia pentru securitate biologică, care emit un aviz potrivit prevederilor art. 16;

b) rezumatul notificării în limba engleză, la Comisia Europeană, în condiţiile specificate la art. 25 alin. (1).

OUG 43 2007 actualizată prin:

Legea 247/2009 - pentru aprobarea OUG 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic din 30 iunie 2009, Monitorul Oficial 472/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 15 Procedura standard de autorizare Introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât introducerea pe piaţă