Art. 19 Proceduri simplificate Introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât introducerea pe piaţă

CAPITOLUL II
Introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât introducerea pe piaţă

SECŢIUNEA a 4-a
Proceduri simplificate

Art. 19

(1) Pentru organismele modificate genetic care corespund criteriilor stabilite în anexa nr. 5 şi pentru care s-a acumulat o experienţă suficientă cu ocazia introducerii lor în anumite tipuri de ecosisteme, autoritatea competentă, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, poate prezenta Comisiei Europene o propunere motivată privind aplicarea unor proceduri simplificate, pe baza unui aviz favorabil din partea Comisiei pentru securitate biologică şi a autorităţilor implicate, după caz. Propunerea trebuie să facă obiectul unei decizii a Comisiei Europene, care stabileşte cantitatea minimă de informaţii tehnice conform anexei nr. 3, necesară pentru evaluarea oricăror riscuri previzibile în urma introducerii în mediu.

(2) Autoritatea competentă aşteaptă decizia Comisiei Europene, prevăzută la alin. (1), timp de 90 de zile de la data transmiterii propunerii, la care se adaugă perioada de timp în care Comisia Europeană primeşte observaţiile autorităţilor competente ale celorlalte state membre, comentariile publicului şi avizul comitetelor ştiinţifice comunitare.

(3) Atunci când autoritatea competentă primeşte o propunere din partea Comisiei Europene, privind aplicarea unor proceduri simplificate, aceasta consultă Comisia pentru securitate biologică şi autorităţile implicate şi transmite eventuale observaţii la Comisia Europeană, în termen de 60 de zile. Această propunere face obiectul unei decizii a Comisiei Europene, care stabileşte cantitatea minimă de informaţii tehnice conform anexei nr. 3, necesară pentru evaluarea oricăror riscuri previzibile în urma introducerii în mediu.

(4) Decizia Comisiei Europene stabileşte că notificatorul poate proceda la introducerea deliberată numai după ce a primit o autorizaţie din partea autorităţii competente şi cu condiţia respectării oricărei condiţii menţionate în autorizaţia respectivă. Decizia poate prevedea că introducerea deliberată a unui organism modificat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme, în aceeaşi locaţie sau în locaţii diferite, în acelaşi scop, şi într-o anumită perioadă de timp, poate fi notificată printr-o singură notificare.

(5) Fără a aduce atingere alin. (1)-(4), procedurile simplificate privind introducerea deliberată în mediu a plantelor superioare modificate genetic se aplică în conformitate cu Decizia Comisiei 94/730/CE din 4 noiembrie 1994 de stabilire a unor proceduri simplificate privind introducerea deliberată în mediu a plantelor modificate genetic în conformitate cu art. 6 alin. (5) din Directiva Consiliului 90/220/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 117/8 mai 1990.

(6) Autoritatea competentă informează Comisia Europeană dacă decide sau nu să folosească procedura simplificată în emiterea unei autorizaţii privind introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute la cap. II.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 19 Proceduri simplificate Introducerea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în alte scopuri decât introducerea pe piaţă