Art. 36 Dispoziţii comune Informaţii şi drepturi privind contractele de credit

CAPITOLUL IV
Informaţii şi drepturi privind contractele de credit

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune

Art. 36

(1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

(2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.

(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

OUG 50 2010 Ordonanţa creditelor actualizată prin:

Lege nr. 288/2010 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori din 28 decembrie 2010, Monitorul Oficial 888/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 36 Dispoziţii comune Informaţii şi drepturi privind contractele de credit