Art. 37 Dispoziţii comune Informaţii şi drepturi privind contractele de credit

CAPITOLUL IV
Informaţii şi drepturi privind contractele de credit

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune

Art. 37

În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli:

a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;

b) abrogată;

c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă;

d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;

e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.

OUG 50 2010 Ordonanţa creditelor actualizată prin:

Lege nr. 288/2010 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori din 28 decembrie 2010, Monitorul Oficial 888/2010;


Art. 371

În cazul în care debitorul solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, banca va examina cererea şi, în funcţie de situaţia financiară a acestuia, poate acorda creditul de refinanţare, respectându-se toate condiţiile noii oferte de creditare.

OUG 50 2010 Ordonanţa creditelor actualizată prin:

Lege nr. 288/2010 - pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori din 28 decembrie 2010, Monitorul Oficial 888/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 37 Dispoziţii comune Informaţii şi drepturi privind contractele de credit