Art. 11 OUG 56/2003 Dreptul de a primi bunuri

CAPITOLUL IV
Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a primi bunuri

Art. 11

Dreptul de a primi bunuri

(1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi bunuri.

(2) Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot primi sume de bani, care se consemnează în fişa contabilă nominală.

(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, sumele primite de la persoanele fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical prevăzut în art. 13 alin. (4), pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în libertate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 11 OUG 56/2003 Dreptul de a primi bunuri