Art. 7 OUG 56/2003 Dreptul la corespondenţă

CAPITOLUL III
Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă

Art. 7

Dreptul la corespondenţă

(1) Dreptul la corespondenţă al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat.

(2) Forma şi conţinutul corespondenţei nu pot fi modificate decât de persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate.

(3) Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă sau reţinută decât în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.

(4) În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deţinere este interzisă, corespondenţa poate fi deschisă, fără a fi citită, în prezenţa persoanei condamnate.

(5) Corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate este înştiinţată în scris, de îndată, cu privire la luarea acestor măsuri, iar corespondenţa reţinută se clasează într-un dosar special, care se păstrează de administraţia penitenciarului.

(6) Deschiderea şi reţinerea corespondenţei, potrivit dispoziţiilor alin. (5), se pot face numai pe baza dispoziţiei emise în scris şi motivat, de către directorul penitenciarului.

(7) Dispoziţiile alin. (4) şi (5) nu se aplică în cazul corespondenţei cu apărătorul sau cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 7 OUG 56/2003 Dreptul la corespondenţă