Art. 15 Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale

CAPITOLUL III
Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale

Art. 15

Pentru persoanele care posedă actul legal de absolvire a unei forme de învăţământ prevăzute la art. 4, dar care şi-au desfăşurat activitatea în alte domenii decât silvicultura sau în alte activităţi din domeniul silviculturii şi care solicită încadrarea pe grade profesionale, în vederea participării la concurs pentru ocuparea unui post vacant dintr-o unitate silvică se va proceda astfel:

a) cei care provin din activităţi desfăşurate în afara domeniului silviculturii vor fi încadraţi la nivelul de bază al categoriei profesionale ce corespunde pregătirii pe care o au;

b) cei care au desfăşurat activităţi silvice şi forestiere în învăţământ, în cercetarea ştiinţifică de specialitate şi în proiectarea silvică, în unităţi de exploatări forestiere, precum şi în structurile administrative din domeniul privat al silviculturii vor fi încadraţi pe grade profesionale în baza propunerilor făcute de comisiile de încadrare şi promovare prevăzute la art. 11. Propunerile comisiilor se fac pe baza datelor prezentate în curriculum vitae şi a interviului susţinut de candidat.

OUG 59 2000 actualizată prin:

Legea 427/2001 - pentru aprobarea OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic din 18 iulie 2001, Monitorul Oficial 406/2001;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 15 Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale