Art. 17 Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale
| Comentarii |
|
Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale
Art. 17
Funcţiile de conducere din unităţile silvice care administrează fondul forestier proprietate publică aparţinând statului se ocupă prin concurs de către personalul cu pregătire de specialitate silvică având cel puţin următoarele grade profesionale şi gradaţii:
a) în direcţia de specialitate în domeniul gospodăririi pădurilor din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură:
- pentru funcţia de director general, director general adjunct, director sau inspector de stat-şef: gradul de inginer inspector general silvic, gradaţia I;
- pentru funcţia de director adjunct sau de inspector de stat-şef adjunct: gradul de inginer inspector general silvic, gradaţia a II-a;
- pentru funcţia de şef serviciu sau inspector-şef: gradul de inginer inspector silvic, gradaţia a II-a;
- pentru funcţia de şef birou: gradul de inginer inspector silvic, gradaţia a III-a;
b) în Regia Naţională a Pădurilor:
- pentru funcţia de director general: gradul de inginer inspector general silvic, gradaţia a II-a;
- pentru funcţia de director general adjunct: gradul de inginer inspector general silvic, gradaţia a III-a;
- pentru funcţia de director tehnic: gradul de inginer inspector silvic, gradaţia I;
c) în direcţia silvică:
- pentru funcţia de director: gradul de inginer inspector silvic, gradaţia a III-a;
- pentru funcţia de director tehnic: gradul de inginer-şef silvic, gradaţia a II-a;
d) în ocolul silvic:
- pentru funcţia de şef ocol: gradul de inginer-şef silvic, gradaţia a III-a;
- pentru funcţia de inginer-şef ocol silvic: gradul de inginer silvic, gradaţia I;
- pentru funcţia de şef district: gradul de tehnician silvic, gradaţia I;
- pentru funcţia de ajutor şef district: gradul de tehnician silvic, gradaţia a II-a.
| ← Art. 16 Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale | Art. 18 Încadrarea personalului silvic pe grade profesionale → |
|---|








