ANEXA Nr. 2
| Comentarii |
|
ANEXA Nr. 2
Repararea prejudiciului asupra mediului
Prezenta anexă stabileşte cadrul comun pentru alegerea celor mai potrivite măsuri care să asigure repararea prejudiciului asupra mediului.
1. Repararea prejudiciului asupra apelor sau a speciilor ori habitatelor naturale protejate
Repararea prejudiciului adus apelor sau speciilor ori habitatelor naturale protejate se realizează prin readucerea acestora la starea iniţială, printr-o reparare primară, complementară şi compensatorie, unde:
a) Reparare primară înseamnă orice măsură de remediere care readuce resursele naturale prejudiciate şi/sau serviciile afectate la starea iniţială sau la o stare apropiată de aceasta.
b) Reparare complementară înseamnă orice măsură de remediere întreprinsă cu privire la resursele naturale şi/sau serviciile pentru a compensa faptul că repararea primară nu a condus la refacerea completă a resurselor naturale şi/sau a serviciilor prejudiciate;
c) Reparare compensatorie înseamnă orice măsură întreprinsă pentru a compensa pierderile interimare de resurse naturale şi/sau de servicii care au loc între data producerii prejudiciului şi momentul în care repararea primară îşi produce pe deplin efectul;
d) Pierderi interimare înseamnă pierderi care rezultă din faptul că resursele naturale şi/sau serviciile prejudiciate nu-şi pot îndeplini funcţiile ecologice sau nu pot furniza servicii altor resurse naturale sau publicului până când îşi fac efectul măsurile primare sau complementare. Nu constau în compensarea financiară acordată publicului.
În cazul în care repararea primară nu conduce la readucerea mediului la starea iniţială, se iau măsuri de reparare complementară. În afară de aceasta, pentru a compensa pierderile interimare suferite se recurge la repararea compensatorie.
Repararea prejudiciului asupra apelor, speciilor sau a habitatelor naturale protejate implica, de asemenea, îndepărtarea oricărui risc semnificativ cu impact negativ asupra sănătăţii umane.
1.1. Obiectivele reparării
Scopul reparării primare
1.1.1. Scopul reparării primare este de a readuce resursele naturale şi/sau serviciile prejudiciate la starea iniţială sau la o stare apropiată de aceasta.
Scopul reparării complementare
1.1.2. În cazul în care resursele naturale şi/sau serviciile prejudiciate nu revin la starea iniţială, se recurge la repararea complementară. Scopul reparării complementare este de a furniza un nivel al resurselor naturale şi/sau serviciilor inclusiv, după caz, într-un sit alternativ, similar cu cel care ar fi fost furnizat dacă situl prejudiciat ar fi revenit la starea sa iniţială. În cazul în care este posibil şi oportun, situl alternativ trebuie să fie legat geografic de situl prejudiciat, luând în considerare interesele populaţiei afectate.
Scopul reparării compensatorii
1.1.3. Repararea compensatorie se întreprinde pentru a compensa pierderile interimare de resurse naturale şi de servicii până la refacerea acestora. Compensarea constă în îmbunătăţiri suplimentare aduse habitatelor naturale şi speciilor protejate sau apelor, fie în situl prejudiciat, fie într-un alt sit alternativ. Ea nu constă într-o compensare financiară acordată publicului.
1.2. Identificarea măsurilor de reparare Identificarea măsurilor de reparare primară
1.2.1. Se iau în considerare opţiunile de acţiune menite să readucă direct resursele naturale şi serviciile la starea lor iniţială în ritm accelerat, ori cele de recuperare pe cale naturală.
Identificarea măsurilor de reparare complementară şi compensatorie
1.2.2. La determinarea complexităţii măsurilor de reparare complementare şi compensatorii se utilizează în primul rând abordările vizând o echivalenţă resursă la resursă sau serviciu la serviciu. În cadrul acestor abordări, au prioritate acţiunile care furnizează resurse naturale şi/sau servicii de acelaşi tip, calitate şi cantitate cu cele prejudiciate. Când acest lucru nu este posibil, se furnizează resurse naturale şi/sau servicii alternative. De exemplu, o reducere a calităţii măsurilor poate fi compensată cu un număr mai mare de măsuri de reparare.
1.2.3. În cazul în care nu se poate utiliza prima variantă de abordare resursă la resursă sau serviciu la serviciu, se folosesc tehnicile alternative de evaluare. Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pot stabili metoda care trebuie folosită, de exemplu, evaluarea monetară, pentru a determina amploarea măsurilor reparatorii complementare şi compensatorii necesare. În cazul în care se poate face o evaluare a pierderilor de resurse şi/sau servicii, însă evaluarea înlocuirii resurselor naturale şi/sau serviciilor nu se poate realiza într-un timp util sau la un cost rezonabil, Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului pot alege măsurile reparatorii al căror cost este echivalent cu valoarea monetară estimată a resurselor naturale şi/sau a serviciilor pierdute.
Măsurile reparatorii complementare şi compensatorii se stabilesc astfel încât să furnizeze resurse naturale şi/sau servicii suplimentare ţinând seama de perioada de timp necesară şi de cerinţele de planificare a măsurilor reparatorii. De exemplu, cu cât este mai lungă perioada de revenire la starea iniţială, cu atât va fi mai mare numărul măsurilor reparatorii compensatorii care vor fi luate, toate celelalte rămânând egale.
1.3. Alegerea opţiunilor reparatorii
1.3.1. Opţiunile rezonabile reparatorii se evaluează folosind cele mai bune tehnologii disponibile, pe baza următoarelor criterii:
a) efectul fiecărei opţiuni asupra sănătăţii şi securităţii populaţiei;
b) costul punerii în aplicare a opţiunii;
c) şansele de reuşită a fiecărei opţiuni;
d) măsura în care fiecare opţiune va preveni viitoare prejudicii şi va evita prejudicii colaterale care s-ar putea produce ca rezultat al punerii în aplicare a acestei opţiuni;
e) măsura în care fiecare opţiune are efecte favorabile asupra fiecărei componente a resursei naturale şi/sau serviciului;
f) măsura în care fiecare opţiune ţine cont de aspectele sociale, economice şi culturale relevante şi de alţi factori relevanţi specifici locului;
g) termenul necesar pentru ca refacerea prejudiciului asupra mediului să fie efectivă;
h) măsura în care fiecare opţiune conduce la refacerea zonei prejudiciate;
i) legătura geografică cu zona prejudiciată.
1.3.2. La evaluarea diferitelor opţiuni reparatorii identificate pot fi alese măsuri reparatorii primare care nu restabilesc în întregime starea iniţială a apelor sau a habitatelor naturale ori speciilor protejate care au fost prejudiciate, sau măsuri care produc o refacere mai lentă. Această decizie poate fi luată numai dacă resursele naturale şi/sau serviciile existente ale sitului primar ca urmare a deciziei, sunt compensate prin intensificarea acţiunilor complementare sau compensatorii în scopul furnizării unui nivel similar al resurselor şi/sau serviciilor, aşa cum existau. O astfel de situaţie este, de exemplu, când resursele naturale şi/sau serviciile echivalente pot fi furnizate altundeva, la un cost mai mic. Măsurile reparatorii suplimentare se stabilesc în conformitate cu regulile prevăzute la pct. 1.2.2.
1.3.3. Fără a aduce atingere regulilor stabilite la pct. 1.3.2. şi conform art. 18 din ordonanţa de urgenţă, agenţia locală pentru protecţia mediului este abilitată să decidă că nu este necesar a se lua măsuri suplimentare reparatorii în cazul în care:
(a) măsurile reparatorii deja luate garantează că nu mai există niciun risc semnificativ care să afecteze în mod negativ sănătatea umană, apele sau speciile şi habitatele naturale protejate, şi
(b) costul măsurilor reparatorii care trebuie luate pentru atingerea stării iniţiale sau a unui nivel similar ar fi disproporţionat în raport cu beneficiile de mediu aşteptate.
2. Repararea prejudiciului asupra solului
Se iau măsurile necesare pentru a asigura, cel puţin, eliminarea, controlul, izolarea sau diminuarea poluanţilor relevanţi, astfel încât solul contaminat, ţinând cont de utilizarea lui actuală sau viitoare, aprobată la momentul prejudiciului, să nu mai prezinte vreun risc semnificativ cu impact negativ asupra sănătăţii umane. Prezenţa unor astfel de riscuri se evaluează prin proceduri de evaluare a riscului, având în vedere caracteristicile şi categoria de folosinţă a solului, tipul şi concentraţia substanţelor, preparatelor, organismelor sau microorganismelor periculoase, gradul de risc pe care acestea îl reprezintă şi posibilitatea de dispersie. Categoria de folosinţă a solului se stabileşte pe baza reglementărilor care privesc folosinţa solului sau a altor reglementări relevante, în vigoare la data producerii prejudiciului.
În cazul în care se schimbă categoria de folosinţă a solului, se iau toate măsurile necesare pentru a preveni orice efecte negative asupra sănătăţii umane.
În cazul în care nu există reglementări privind folosinţa solului sau alte reglementări relevante, categoria de folosinţă a zonei respective se determină în funcţie de caracteristica suprafeţei unde s-a produs prejudiciul, luând în considerare dezvoltarea sa previzionată.
Se ia în considerare opţiunea de regenerare pe cale naturală, opţiune în care nu are loc nicio intervenţie umană directă în procesul de regenerare.
| ← ANEXA Nr. 1 | ANEXA Nr. 3 → |
|---|
