Art. 25 Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă
Comentarii |
|
Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă
Art. 25
(1) Este nedemnă de a fi practician în insolvenţă:
a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infracţiune de corupţie, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care determină incapacitatea legală de a dobândi sau de a deţine calitatea de fondator, administrator, membru în consiliul de supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăţi comerciale, şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare;
b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interdicţiei de a exercita profesia de practician în insolvenţă ori dreptul de a gestiona sau de a administra o persoană juridică, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
(2) Existenţa nedemnităţii împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenirea nedemnităţii determină încetarea calităţii de practician în insolvenţă.
← Art. 24 Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă | Art. 26 Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă → |
---|