Art. 28 Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă

CAPITOLUL III
Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă

Art. 28

(1) Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar sau lichidator ori delegat permanent al unei forme de exercitare a profesiei practicianul în insolvenţă persoană fizică care a avut, într-o perioadă de 2 ani anterioară datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, calitatea de: avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat al persoanei juridice sau a fost numit ca evaluator, arbitru, mediator, expert judiciar, expert tehnic într-o cauză privind acea persoană juridică.

(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi formei de exercitare a profesiei din care face parte practicianul în insolvenţă respectiv, cu condiţia ca la momentul exercitării calităţii de avocat să fi făcut parte din forma de exercitare a profesiei numite în cauză.

(3) Nu poate fi numită în calitate de practician în insolvenţă la o persoană juridică persoana care a deţinut calitatea de administrator, asociat, acţionar, director sau membru în consiliul de administraţie ori alte funcţii sau poziţii similare la acea persoană juridică.

(4) Practicianul în insolvenţă nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor şi al creditorului acestuia.

(5) Interdicţia prevăzută la alin. (4) nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o procedură creanţa care ar determina apariţia stării de incompatibilitate are caracter nelitigios, fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăţi sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi dacă în cele două societăţi calitatea de administrator judiciar sau lichidator este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 28 Dobândirea calităţii de practician în insolvenţă