OUG 94 2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici, publicată în Monitorul Oficial nr. 799 din 11 noiembrie 2011 Având în vedere condiţiile actuale ale economiei, în care întărirea disciplinei economico-financiare şi eliminarea tuturor disfuncţionalităţilor şi blocajelor reprezintă interes naţional major, în considerarea faptului că instanţa de contencios constituţional a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 392 din 16 octombrie 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din OUG 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, că statului îi revine obligaţia principială de a asigura, potrivit prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, republicată, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, aceste elemente constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, luând în considerare constrângerile bugetare impuse de efectele crizei economice şi necesitatea implementării unor măsuri unitare la nivelul unor operatori economici, având în vedere atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice privind controlul respectării indicatorilor economico-financiari aprobaţi prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor operatori economici, prevăzute în OUG 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice rezultate din prevederile legilor bugetare anuale privind fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat unor operatori economici, indiferent de forma de proprietate, ţinând cont de condiţionalităţile cuprinse în aranjamentul stand-by încheiat cu Fondul Monetar Internaţional, având în vedere obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de a organiza o structură de control cu atribuţii privind controlul gestionării fondurilor europene şi/ori a fondurilor publice naţionale aferente acestora, potrivit dispoziţiilor OUG 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, precum şi faptul că Ministerul Finanţelor Publice este singura autoritate competentă să verifice gestionarea fondurilor europene în situaţia în care există cazuri de incompatibilitate la nivelul structurilor de control organizate în interiorul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene ori la solicitarea autorităţii de certificare, când aceasta constată că structurile de control organizate în interiorul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene nu au investigat în mod corespunzător constatările cu implicaţii financiare sau cu posibile implicaţii financiare din rapoartele sale de verificare, întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii urgente şi extraordinare a căror reglementare nu mai poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. |