Art. 147 Participaţii calificate ale instituţiilor de credit Cerinţe pentru acoperirea riscurilor
Comentarii |
|
Cerinţe pentru acoperirea riscurilor
Secţiunea a 7-a
Participaţii calificate ale instituţiilor de credit
Art. 147
(1)Participaţiile calificate, altele decât cele supuse aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României conform art. 146, inclusiv cele care, în situaţii excepţionale depăşesc limitele stabilite în condiţiile art. 143 alin. (3), se notifică acesteia în termen de 5 zile de la data dobândirii lor de către instituţia de credit, persoană juridică română.
(2) În cazul în care o instituţie de credit, persoană juridică română, sau, după caz, societatea-mamă a acesteia ori persoana fizică sau juridică ce controlează instituţia de credit decide să achiziţioneze ori să majoreze o participaţie calificată, direct sau indirect, într-o altă instituţie de credit, o societate de asigurări de viaţă, o societate de asigurări generale, o societate de reasigurare, o firmă de investiţii sau o societate de administrare a investiţiilor, autorizată într-un alt stat membru sau, după caz, în alt sector al sistemului financiar, Banca Naţională a României asigură colaborarea prin consultare reciprocă în toate privinţele cu celelalte autorităţi de supraveghere naţionale sau din alte state membre implicate, la sesizarea acestora. În acest sens, Banca Naţională a României furnizează la cerere orice informaţie relevantă şi din oficiu orice informaţie esenţială şi comunică celorlalte autorităţi de supraveghere implicate opinia sa şi orice rezervă cu privire la decizia de achiziţie.
OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:OUG 25/2009 - pentru modificarea şi completarea OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului din 18 martie 2009, Monitorul Oficial 179/2009;
← Art. 146 Participaţii calificate ale instituţiilor de credit... | Art. 148 Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului... → |
---|