Art. 150 Alte cerinţe prudenţiale Cerinţe pentru acoperirea riscurilor
Comentarii |
|
Cerinţe pentru acoperirea riscurilor
Secţiunea a 9-a
Alte cerinţe prudenţiale
Art. 150
(1) Banca Naţională a României poate stabili prin reglementări şi alte cerinţe de natură prudenţială, precum şi nivelul de aplicare al acestora la instituţiile de credit. Aceste cerinţe pot viza, fără a fi limitative, următoarele:
a) riscul de lichiditate;
b) operaţiunile instituţiei de credit cu persoanele aflate în relaţii speciale cu aceasta;
c) externalizarea activităţilor instituţiei de credit;
d) calitatea activelor şi provizioane;
e) modificările operate la nivelul instituţiei de credit faţă de condiţiile care au stat la baza autorizării acesteia.
(2) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) lit. e), modificările pentru care este necesară obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României, respectiv cele pentru care notificarea ulterioară este suficientă se stabilesc prin reglementările emise în baza prezentei ordonanţe de urgenţă. Înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare modificărilor supuse aprobării prealabile, se realizează numai după obţinerea acestei aprobări.
(3) Prevederile art. 37 alin. (4) se aplică şi în privinţa solicitării de informaţii referitoare la persoanele sau entităţile implicate ori având legătură cu modificările operate în situaţia instituţiei de credit faţă de condiţiile care au stat la baza autorizării.
OUG 99 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, actualizată prin:OUG 26/2010 - pentru modificarea şi completarea OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi a altor acte normative din 31 martie 2010, Monitorul Oficial 208/2010;
← Art. 149 Procesul intern de evaluare a adecvării capitalului... | Art. 151 Alte cerinţe prudenţiale Cerinţe pentru acoperirea... → |
---|