Alexandru Papiu-Ilarian
| Comentarii |
|
PAPIU-ILARIAN, Alexandru
(27 septembrie 1827, Bezded, j. Sălaj - 11 octombrie 1877, Sibiu)
Studii liceale la Târgu Mureş (1839-1843). A absolvit cursuri superioare de filosofie la Blaj şi de drept la Cluj (1847). Studii juridice la Institutul Theresian din Viena (1849-1 851) şi la Universitatea din Padova (1852-1 854). Doctor în drept al Universităţii din Padova (1854). Avocat la Tabula Regis Judiciaria din Târgu Mureş (1848), la Viena (1855) şi la Bucureşti (1868-1874). Jurisconsult al Moldovei (1859). Procuror de secţie la Curtea de Casaţie (1862, 1 864-1866). Ministru de Justiţie (1 2 octombrie 1863-27 februarie 1 864). Procuror General al Curţii de Casaţie (1866-1868). Profesor la Facultatea de Drept din Iaşi, unde predă cursuri de statistică, drept penal şi procedură penală (1856-1 858).
Opera sa cuprinde importante studii şi lucrări din domeniul juridic şi istoric: Istoria Românilor din Dacia Superioară (1852), Independenţa constituţională a Transilvaniei (1861), Tesauru de monumente istorice pentru România atât din vechi tipărite, cât şi manuscripte, cea mai mare parte străine (1862-1864), Responsabilitatea ministerială (1866), Viaţa, operele şi ideile lui Georgiu Şincai din Sinea (1869), Cauza bivolarilor din Giurgiu înaintea Curţii Juraţilor din Turnu Măgurele (1873). Cursul său de statistică de la Facultatea de Drept din Iaşi este considerat „cea mai valoroasă lucrare produsă de învăţământul superior înainte de 1859 în Academia Mihăileană" (Valentin Al. Georgescu). Membru al Societăţii Academice Române (16 septembrie 1868).
