Vespasian Erbiceanu

vespasian erbiceanu (Bucium, jud. Iaşi, 30 noiembrie 1865 - Bucureşti, 27 decembrie 1943)

Jurisprudenţă şi doctrina dreptului oricărei ţări sunt marcate de numele uneia sau ale câtorva personalităţi care direct sau indirect au participat la codificarea dreptului sau la sistematizarea şi comentarea sa teoretică. Astfel ne-au rămas numele unora ca Alexandru Degre, Constantin Dissescu, Dimitrie Alexandresco, Matei Cantacuzino, Ion Tanoviceanu.

O altă categorie de jurişti, deopotrivă afirmaţi în calitate de codificatori şi teoreticieni, s-au manifestat şi ca organizatori ai justiţiei; în momente decisive, au ştiut să contribuie prin măsuri adecvate de ordin organizatoric la întemeierea unei justiţii moderne naţionale. În această lumină ne apare personalitatea lui Vespasian Erbiceanu.

Plenar angajat în soluţionarea problemelor de jurisprudenţă din Basarabia de peste Prut, într-un moment crucial când se hotăra calea pe care urma să păşească acest ţinut, lui i se datorează revenirea, la 1918, după mai bine de 100 de ani de influenţă străină asupra dreptului nostru, în albia firească a dreptului românesc. Tot lui Vespasian Erbiceanu îi revine meritul organizării pe baze naţionale a justiţiei basarabene după Marea Unire; la fel, el este iniţiatorul unui „Cerc de studii juridice şi sociale” la Chişinău, destinat a contribui la propagarea ştiinţelor juridice şi sociale în mediul basarabean, precum şi al editării primei reviste juridice din Basarabia - “Cuvântul Dreptăţii”.

Am enumerat doar câteva dintre meritele pe care le are Vespasian Erbiceanu, încercând să le exemplificăm detaliat în continuare. Cronologia ne descrie trei perioade în activitatea acestuia: până la 1918 (I), cea de după plecarea sa în Basarabia realipită României la finele primului război mondial (II), respectiv perioada magistraturii la Curtea de Casaţie din Bucureşti

I. Repere biografice şi activitatea lui Vespasian Erbiceanu în calitate de magistrat şi cercetător al dreptului desfăşurată în Vechiul Regat.

S-a născut la 30 noiembrie 1865 în comuna Bucium de lângă laşi, în familia lui Gheorghe şi lulia (născută Scriban) Erbiceanu. Tatăl său a fost unul dintre profesorii de frunte ai seminarului de la Socola, unde a predat limba şi literatura elenă.

Îndemnat de părinte, Vespasian îşi face studiile primare şi liceale la Socola, cu puţin timp în urma lui Ion Creangă; cele superioare - mai întâi la Academia Teologică din Kiev, unde îşi ia licenţa în teologie (de fapt Vespasian urmase tradiţia Erbicenilor, mai toţi cărturari şi teologi de seamă. Este bine cunoscut unchiul său Constantin Erbiceanu, elenist şi istoric, erudit cercetător al istoriei bisericii româneşti, academician). Câţiva ani a activat în calitate de profesor la seminarul pe care îl absolvise anterior. Urmează apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din laşi, unde l-a avut printre colegi pe Constantin Stere, iar printre profesori pe marele civilist Dimitrie Alexandresco. La această prestigioasă facultate îşi ia licenţa în drept, în 1896, cu tema “Gestiunea de afaceri în dreptul roman şi român”.

între cariera de teolog şi jurist Erbiceanu a dat preferinţă celei de-a doua, însă studiile teologice obţinute la Kiev i-au fost de folos de multe ori.

în anul 1900 îl găsim judecător la Judecătoria ocolului II din laşi. Chiar de la începutul carierei de magistrat se evidenţiază prin adoptarea de hotărâri originale; unele dintre acestea, datorită temeiniciei în argumentare, au fost publicate în revista “Curierul Judiciar”. Colaborarea cu această revistă îi aduce în 1902 calitatea de membru în comitetul de redacţie, condus din 1900 de Dimitrie Alexandresco. Peste doi ani, la deschiderea anului judecătoresc 1904/ 1905 (1 septembrie) este avansat în funcţia de judecător de instrucţie, secţia I, la Tribunalul laşi. Echidistanţa sa l-a recomandat în 1907, când ministrul justiţiei Toma Stelian l-a însărcinat cu anchetarea cauzelor ce au dus la răscoalele ţărăneşti; Erbiceanu se achită de misiune în judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ, identificând printre principalele cauze ale revoltei şi tratamentele neomenoase aplicate de boieri.

Concomitent cu practicarea profesiei de magistrat, desfăşoară o fructuoasă activitate ştiinţifică. Publică în “Curierul Judiciar” articole axate pe teme concrete, ce provoacă un viu interes în rândurile practicienilor şi în literatura de specialitate. Cunoscător al limbilor franceză, germană, rusă şi latină, articolele şi studiile sale se remarcă prin efortul constant de a aduce la cunoştinţa juriştilor români principalele noutăţi din peisajul vieţii juridice occidentale. Astfel, abordează (pe atunci) inedita problemă a încadrării penale a furtului de energie electrică; dezbaterea asupra existenţei şi naturii juridice a dreptului asupra propriei imagini; problema interpretării legilor şi a suplinirii lacunelor legislative - pe fondul opoziţiei între şcoala exegezei şi noile curente iniţiate de Geny, Saleilles, Stammler, Lambert etc.

Două aspecte sunt de remarcat în acest punct. Prezentările sale nu sunt simple „înştiinţări” enumerative, ci sunt realizate de pe o poziţie critic constructivă; Erbiceanu nu ezită a se pronunţa asupra aspectelor tratate şi o face din perspectiva de interes a realităţii social-juridice româneşti. Un alt aspect este interdisciplinaritatea: abordările istorice, politice şi sociologice sunt prezente. Erbiceanu are fler: el sesizează necesitatea adâncirii curentului de inspiraţie socialistă declanşat în ultimul sfert al secolului XIX - în sensul dezvoltării unei legislaţii muncitoreşti ce să asigure o protecţie reală. Filosofic, este ancorat în ideea misiunii educative, moralizatoare a dreptului: „[...} Cu alte cuvinte, după această părere, dreptul asupra imaginii ar pute constitui foarte bine un obiect de comerţ. Noi, cu riscul de a părea retrograzi, socotim

că aceasta în drept este inadmisibil, pentru că îngăduirea unei asemenea utilizări venale a dreptului asupra propriei imagini nu poate contribui întru nimic la perfecţionarea morală a omului, ceea ce, îndrăznim a afirma, constituie una din problemele supreme ale dreptului”.

O menţiune specială merită studiul său dedicat influenţei Codului civil francez în România. Raportul prezentat de Constantin Dissescu la Centenarul Codului Napoleon (Paris, 1904) insistase pe caracterul de compilaţie al codului român, precum şi pe rolul de literă moartă jucat de acesta în societatea noastră majoritar rurală şi nereceptivă la elemente alogene. Erbiceanu nu ocultează respectivele aspecte negative; dar, în urma unei analize aprofundate şi pertinente ajunge la o concluzie mai realistă, mai echilibrată: “Abstracţie făcând însă de aceste inconveniente, noua codificare a adus cu sine avantaje care s-au revărsat ca o mână binefăcătoare asupra societăţii române, deschizându-i drum larg şi drept către progres, pentru descoperirea căruia ar fi trebuit, altmintrelea, necalculată risipă de energie, nesfârşite încercări şi dibuiri în van şi în îndoială. Spiritul românesc deschis şi pătrunzător, potrivirea conformării noastre mintale cu aceea a francezilor, au făcut ca ideile legiuirii noi să străbată şi să se asimileze încetul cu încetul în masele adânci ale poporului, stimulându-i energia sa latentă şi înlesnindu-i putinţa de a-şi forma un substrat sufletesc apt de a produce şi întreţine o cultură juridică proprie”.

Ca o încununare a acestei etape de cercetare asiduă, în anul 1906 publică o lucrare voluminoasă, intitulată “Tendinţe noi în drept” (500 pag.), premiată de Academia Română.

Perseverenţa de care a dat dovadă în activitatea judecătorească a fost apreciată pe măsură, aşa încât, după mai bine de 10 ani de activitate ca simplu judecător de instrucţie, este înaintat în anul 1910 la onorantul post de prim-preşedinte al Tribunalului laşi. Continuă să publice în “Curierul Judiciar” şi în anul 1914 este avansat la funcţia de consilier la Curtea de Apel din laşi.

într-o astfel de activitate fructuoasă l-a surprins istoricul act din 27 martie 1918, prin care Basarabia şi-a declarat unirea pe veci cu Patria-Mamă, eveniment pe care îl salută şi îl aprobă cu entuziasm.

Este desemnat de Ministerul Justiţiei pentru a pleca la Chişinău, în calitate de consilier tehnic al acestui minister pe lângă organele justiţiei din Basarabia. Numirea lui Vespasian Erbiceanu nu a fost întâmplătoare, întrucât deopotrivă cu calităţile arătate mai sus - de magistrat priceput şi erudit cercetător al dreptului - era şi cunoscător de limbă rusă. în adresa de numire nr. 2904 din 31 martie 1918 se spune că Vespasian Erbiceanu este delegat în Basarabia pentru a întreprinde o anchetă amănunţită cu privire la organizarea şi condiţiile de funcţionare ale justiţiei basarabene. La acestea se adăugau şi unele însărcinări verbale primite tot de la minister: de a sonda terenul şi a face investigaţii pregătitoare pentru o nouă organizare a justiţiei basarabene, pe baze pur naţionale, stabilind posibilitatea armonizării şi punerii în concordanţă a legilor ruse cu cele române şi elaborarea cât mai urgentă a unui proiect de lege în această privinţă.

Activitatea lui Vespasian Erbiceanu în Basarabia poate fi segmentată în două etape: cea de consilier tehnic al Ministerului Justiţiei pe lângă Directoratul de Justiţie al Basarabiei -

funcţie pe care o exercită între 31 martie şi 14 octombrie 1918 şi în care se manifestă plenar ca legiuitor şi organizator al justiţiei; cea de-a doua etapă, în care este prim-preşedinte al Curţii de Apel din Chişinău, între 15 octombrie 1918 şi 22 septembrie 1923, timp în care dă dovadă de calităţi excepţionale de magistrat şi de cercetător al dreptului.

II.1. Vespasian Erbiceanu la Chişinău - munca depusă pentru organizarea justiţiei basarabene, cercetarea dreptului local şi unificarea acestuia cu legislaţia de dincolo de Prut.

Interdicţii politice impuse de către autorităţile sovietice după 1944 au aruncat numele lui Erbiceanu într-o aparentă uitare. El este apreciat de ştiinţa dreptului şi jurisprudenţă românească, întrucât - preluând o definiţie a lui Ulpian - a fost toată viaţa lui un vrednic slujitor al echităţii şi dreptăţii. Dar, Vespasian Erbiceanu ar fi rămas în istoria a ceea ce este bun şi just- potrivit altei definiţii a dreptului dată de Celsus - numai ca magistrat şi doctrinar, dacă evenimentele din 27 martie 1918 nu l-ar fi adus în Basarabia. Aici a avut ocazia să-şi manifeste pe deplin cunoştinţele juridice, talentul de organizator al justiţiei şi de judecător de excepţie.

Vespasian Erbiceanu vine la Chişinău în seara zilei de 2 aprilie 1918. A doua zi a fost primit de preşedintele Tribunalului regional din Chişinău, Ştefan L. Luzghin, un rus originar din Pskov, cu care, aşa cum mărturiseşte Vespasian Erbiceanu, “după obişnuitele prezentări am conversat tot timpul în limba rusă, căci româneşte nu înţelegea nici un cuvânt, iar franţuzeşte vorbea puţin”. După doar o zi de şedere la Chişinău, Vespasian Erbiceanu constată cu uimire că “la Directoratul justiţiei, ca şi la Tribunal, lucrările se dresau numai în limba rusă. Nicăieri nu se auzea un cuvânt românesc. Numai jurnalul Sfatul Ţării (publicaţia oficială a Consiliului Directorilor, ce apărea zilnic în Chişinău) era tipărit în două limbi: rusă şi română, aceasta din urmă scrisă cu litere chirilice”.

în vederea curmării fărădelegilor ce aveau loc în justiţia basarabeană, Vespasian Erbiceanu instituie mai întâi un control asupra activităţii instanţelor judiciare (primise astfel de împuterniciri din partea Ministerului Justiţiei prin adresa nr. 3778 din 1 mai 1918), inclusiv privind întocmirea corespondenţei şi a tuturor actelor din Directoratul Justiţiei în limba română; aceasta a stârnit nemulţumirea unor membri ai Directoratului, dar mai ales a preşedintelui Luzghin. Totodată, pentru a fi la curent cu toată activitatea justiţiei basarabene, pentru a avea la îndemână colecţiile legilor, regulamentele şi jurisprudenţă, alte lucrări ce se aflau la grefa tribunalului, dar şi pentru a supraveghea nemijlocit activitatea justiţiei, Vespasian Erbiceanu şi-a instalat cabinetul de lucru (care îi servea şi de dormitor) chiar în sediul tribunalului. Constată apoi cu stupoare că întreg corpul de magistraţi, cu puţine excepţii, era completat cu ruşi, armeni, greci, bulgari, devotaţi cauzei ţariste şi românofobi învederaţi. Mai stabileşte că justiţia basarabeană a întreprins şi unele activităţi incompatibile cu misiunea pe care o are - politice şi chiar criminale.

Astfel, l-au revoltat profund acţiunile unui judecător de instrucţie de la Tribunalul Chişinău, care, atunci când la apelul Sfatului Ţării trupele române înaintau spre Chişinău, acesta a eliberat 85 de condamnaţi din penitenciarul Chişinău, înarmându-i şi înrolându-i în armata bolşevică pentru a lupta împotriva armatei române (ulterior, aflând că de această faptă s-a auzit la Directoratul de Justiţie, a părăsit în grabă Basarabia). Revoltător a fost şi cazul procurorului din Chişinău, care a ţinut atârnat pe perete în cabinetul său portretul ţarului Alexandru al ll-lea aproape jumătate de an după Unire. O altă acţiune subversivă a magistraţilor rusificaţi a fost şi procesul-verbal redactat de ei în luna august 1918 la una din adunările generale ale magistraţilor Tribunalului Chişinău (au refuzat să participe la această adunare doar câţiva moldoveni, acceptând ulterior posturi în magistratura basarabeană), prin care aceştia protestau contra intenţiei de instaurare a autonomiei justiţiei şi a măsurilor de implementare a limbii române în justiţia basarabeană şi reorganizarea acesteia pe baze naţionale, declarând că sunt dispuşi să transfere Tribunalul în Rusia. Menţionăm că acest proces-verbal a fost prezentat la Paris, la Conferinţa de pace pentru recunoaşterea unirii Basarabiei cu România şi folosit de partea adversă unirii, reprezentată de Krupenski şi Schmidt.

între timp, Vespasian Erbiceanu a întreprins măsuri organizatorice, practice, de asigurare a activităţii judecătoreşti: de exemplu, plata salariilor neachitate magistraţilor de câteva luni (activitatea mai multor judecătorii a fost chiar suspendată din acest motiv). La solicitarea sa, Ministerul Justiţiei a aprobat un buget ce permitea plata restanţelor salariale, precum şi exercitarea normală a justiţiei pe tot parcursul anului. L-au preocupat şi unele probleme în aparenţă minore - de exemplu, cea a uniformei judecătorilor. într-un raport din judeţul Tighina se menţiona că aspectul uniformei magistraţilor, acoperită de galoane milităreşti, a creat mai multe confuzii între aceştia şi jandarmi, care-i luau drept ofiţeri ruşi şi intenţionau să-i aresteze. Prin circulara nr. 1037 din 22 mai 1918 a Directoratului Justiţiei, emisă la insistenţa lui Vespasian Erbiceanu, portul acestei vestimentaţii a fost interzis.

Starea gravă a justiţiei basarabene se vede şi din următoarele cifre. Pe parcursul anului 1917, la cele trei secţii civilo-comerciale ale Tribunalului regional Chişinău, au fost puse pe rol 3803 procese, din care s-au judecat doar 1737, iar la secţiile penale au figurat 6674 procese, finalizate fiind doar 4899 dosare.

Deopotrivă cu măsurile organizatorice întreprinse, Erbiceanu s-a ocupat şi de o altă latură a misiunii pentru care a fost delegat în Basarabia: crearea justiţiei pe baze naţionale, adecvate noii situaţii a Basarabiei. Conceptul reformei judiciare în Basarabia l-a redactat după mai multe consultaţii cu magistraţii basarabeni Constantin Şeptelici şi Pavel Crăciunescu, ambii judecători la Tribunalul Chişinău, cu avocaţii Ion Pelivan şi Vladimir Bodescu, Nicolae

I. Suruceanu, Theodor Inculeţ, notarul N. Botezatu şi Gh. Ohanov, judecător la Tribunal (armean de origine, bun jurist şi cunoscător al limbii române), cu alţi magistraţi sau persoane care, chiar din primele zile după Unire, l-au susţinut în activitatea sa.

Această concepţie, admisă de Consiliul Director al Basarabiei, prevedea:

- introducerea limbii române în toate instanţele judiciare din Basarabia;

- desfiinţarea pluralităţii de judecători, prin înlăturarea celor doi judecători asistenţi, aleşi dintre persoane fără cultură juridică (practică introdusă de Guvernul Kerenski în 1917, care însă nu a dat rezultate satisfăcătoare);

- descentralizarea Tribunalului Chişinău şi crearea câte unui tribunal în fiecare dintre cele nouă judeţe ale Basarabiei;

- instituirea unei Curţi de Apel pentru toată Basarabia.

Vespasian Erbiceanu, Naţionalizarea justiţiei, op. cit., p. 49.

Vespasian Erbiceanu era conştient că tărăgănarea reformei în justiţie dădea posibilitate magistraţilor ruşi să domine în continuare viaţa juridică din Basarabia. Dar, în realizarea acestei intenţii trebuia de ţinut cont şi de condiţia Actului Unirii, care prevedea că legile locale se vor aplica în continuare şi vor putea fi modificate de Parlamentul român doar cu participarea reprezentanţilor basarabeni (art. 5). Or, tocmai aceasta era cel mai greu de realizat, întrucât legiuitorul român era descompletat, iar alegerile parlamentare în Basarabia nu erau încă fixate.

în scopul realizării reformei judiciare în Basarabia, dar totodată pentru a nu neglija prevederile Actului Unirii, s-a ales următoarea soluţie: să se păstreze în continuare legile locale basarabene, inclusiv cele ruseşti introduse aici, dar aplicarea lor să fie îmbrăcată în forme procedurale româneşti. Aceasta se referea la legislaţia dreptului privat, întrucât fondul legilor basarabene fiind de origine romano-bizantină, se identifica cu cea română; legislaţia penală în schimb putea fi introdusă fără a produce perturbaţii în mediul social basarabean, ceea ce, de fapt, s-a realizat relativ repede. Pentru înfăptuirea acestui deziderat, trebuiau scoase din uz unele legi ruse (în primul rând Legea privind organizarea instanţelor judecătoreşti) şi înlocuirea unor articole din procedura civilă rusă cu prevederile similare din cea română. Aceste măsuri s-au adus la îndeplinire destul de uşor, fără a afecta activitatea normală a justiţiei basarabene.

între timp, s-au luat măsuri pentru traducerea legilor locale basarabene, a celor mai uzuale legi ruse, a jurisprudenţei Curţii de Casaţie din St. Petersburg. S-a început totodată elaborarea unui plan de armonizare a fondului dreptului din Basarabia cu principiile formale de organizare judecătorească din Vechiul Regat, aşa încât la producerea evenimentului lucrurile să fie bine aşezate.

în vederea realizării primei intenţii, Ministerul Justiţiei a aprobat, la solicitarea lui Vespasian Erbiceanu, trimiterea în Basarabia a câtorva magistraţi, cunoscători ai limbii ruse, din care s-a constituit o comisie de traducere. La traducerea Hexabiblului lui Armenopol şi a Codului Donici a fost angajat profesorul universitar Ion Peretz, pentru traducerea Codului civil, penal şi comercial a fost însărcinat avocatul Ion Nădejde, iar pentru realizarea versiunii române a Codului de procedură civilă, a Legii organizării judecătoreşti ruse şi a Legii notariale au fost propuşi Grigore Ohanov şi Eudoxiu Gribovschi (ultimul fiind jurist bucovinean), avocaţii Luca Brânză şi Petre Meteş.

Având sprijinul lui Petru Cazacu, preşedintele Consiliului Director al Basarabiei care, între timp, renunţase la tratativele cu magistraţii ruşi pentru angajarea lor în funcţie, Vespasian Erbiceanu face propuneri Ministerului Justiţiei pentru aprobarea comisiei de redactare a proiectului de organizare a justiţiei din Basarabia. Componenţa comisiei, aprobată de Minister, era următoarea:

1) Vespasian Erbiceanu, consilier tehnic pe lângă Comisarul Guvernului Român (în această funcţie este numit prin adresa Ministerului Justiţiei nr, 6061 din 30 iunie 1918 );

2) Ion Peiivan, avocat, fost magistrat;

3) Pavel Crăciunescu, magistrat;

4) Gheorghe Grosul, directorul Justiţiei din Basarabia;

5) Petre Davidescu, magistrat din Vechiul Regat;

6) Vasile C. Popovici, magistrat din Vechiul Regat.

Proiectul de lege a fost discutat de mai multe ori la şedinţele comisiei, definitivat fiind de Erbiceanu şi Petre Davidescu. De menţionat şi sprijinul acordat lui Vespasian Erbiceanu în această activitate de către juriştii basarabeni: Constantin Şeptelici, Nicolae I. Suruceanu şi Theodor Inculeţ.

Magistraţii ruşi, nemulţumiţi de conceptul noii reforme, au convocat la 16 august o întrunire în scopul tergiversării procesului de naţionalizare a justiţiei. Intervenţa hotărâtă a lui Erbiceanu, în plenul acestei şedinţe, a făcut ca magistraţii să se împrăştie fără a lua vreo decizie. A eşuat şi ultima propunere făcută acestora: de colaborare în vederea examinării dosarelor aflate pe rol în Tribunal, dându-li-se concomitent asigurări că sunt dispensaţi de jurământul de credinţă noii administraţii şi admiţându-se chiar ca o parte din instanţe să funcţioneze în limba rusă. Luzghin, împreună cu acei magistraţi care nu vroiau să contribuie la noua organizare a justiţiei basarabene, s-au opus vehement.

în pofida acestor acte subversive, noul proiect de organizare a justiţiei pe baze naţionale a fost aprobat, la 6 octombrie, prin Decretul-lege nr. 2770, ce a avut la bază proiectul comisiei conduse de Erbiceanu. A intrat în vigoare la 15 octombrie 1918 şi era însoţit de un memoriu care cuprindea o scurtă schiţă istorică asupra justiţiei din Basarabia, înainte şi după evenimentele de la 1812, precum şi metodele tehnico-juridice folosite la întocmirea proiectului (ulterior la Decret a fost alăturată şi expunerea de motive). Data de 15 octombrie a fost stabilită pentru deschiderea noului (de fapt primului) an judecătoresc naţional în Basarabia.

Potrivit Decretului-lege nr. 2770 (compus din 74 articole), justiţia în Basarabia se organiza astfel:

- ca limbă oficială a instanţelor judecătoreşti era decretată limba română (art. 1 din Decret-lege), iar pentru persoanele care nu cunosc limba română s-a instituit corpul translatorilor (art. 5);

- instanţele judecătoreşti din Basarabia urmau să aplice legile în vigoare în Basarabia, cu unele derogări prevăzute în Decret (art. 2);

- în fiecare din cele nouă judeţe ale Basarabiei s-au instituit judecătorii de pace în calitate de instanţe de fond (în total 83 de astfel de judecătorii), al căror număr, întinderea circumscripţiilor şi reşedinţa judecătoriilor fiind anexate la finele Decretului-lege (art. 11);

- în oraşele de reşedinţă ale fiecăruia din cele nouă judeţe s-au înfiinţat câte un tribunal de judeţ (art. 21) şi un parchet (art. 27).

- în Chişinău a fost înfiinţată Curtea de Apel (art. 32) a cărei circumscripţie teritorială cuprindea toate judeţele Basarabiei (Curtea era compusă din două secţii, una civilă şi alta penală, era a treia ca mărime după cea din Bucureşti, cu şase secţii, şi cele din Cluj şi Timişoara, identice, cu câte trei secţii fiecare);

- în fiecare judeţ se instituie câte o Curte cu juraţi (art. 44);

- se menţine instituţia notarilor, în organizarea lor anterioară (art. 47), competenţa şi funcţionarea acestora fiind puse sub controlul preşedintelui tribunalului din judeţ (art. 52);

- s-a înfiinţat pe lângă Curtea de Apel din Chişinău corpul avocaţilor, a cărui organizare şi funcţionare era determinată de legile în vigoare în Basarabia, cu unele derogări prevăzute în Decret (art. 55);

- penitenciarele din Basarabia au fost puse sub jurisdicţia Ministerului Justiţiei (art. 62).

Pentru ca justiţia basarabeană să funcţioneze normal, avându-se în vedere faptul că o

parte a populaţiei nu cunoştea limba română, Decretul-lege stipula în mod expres că, la fiece instanţă, unul sau câţiva judecători, în funcţie de numărul magistraţilor, vor fi selectaţi din rândul persoanelor care cunosc limba rusă.

Un timp s-a păstrat şi fostul Tribunal regional, transformat în tribunal în lichidare, unde urmau să activeze magistraţii ruşi care nu doreau să depună jurământ. Dar după descoperirea activităţii subversive a magistraţilor componenţi (fapt la care ne referim mai jos), acesta a fost suprimat printr-un Decret din 18 decembrie 1918.

Din data de 9 octombrie 1918 Vespasian Erbiceanu, prin înaltul decret regal nr. 2800, a fost numit prim-preşedinte al Curţii de Apel din Chişinău. Pentru a da posibilitate tuturor magistraţilor numiţi să sosească la Chişinău, deschiderea anului judecătoresc a avut loc cu o săptămână mai târziu decât prevedea Decretul-lege - la 22 octombrie 1918.

Organizarea şi funcţionarea justiţiei din Basarabia pe baze naţionale necesita şi un suport intelectual naţional, ceea ce la momentul deschiderii anului judecătoresc era încă dificil de asigurat. Majoritatea corpului judecătoresc filorus a refuzat să depună jurământ noii administraţii, refugiindu-se peste Nistru, în Ucraina. Puţinii magistraţi moldoveni, în marea lor majoritate cu studiile făcute în Rusia, conştienţi de misiunea istorică ce le-a revenit, de a face, în sfârşit, justiţie în limba română, în baza legilor naţionale, au acceptat posturile de magistrat în diferite instanţe. Dintre primii basarabeni care şi-au adus aportul la desăvârşirea justiţiei din Basarabia Vespasian Erbiceanu aminteşte pe Teodor Ciobanu, Alexandru Vărzar, Pavel Crăciunescu, Haralambie Ojoga, numiţi prin decret ministerial în funcţia de consilieri la Curtea de Apel din Chişinău.

Activitatea lui Vespasian Erbiceanu a fost la fel de fructuoasă şi după deschiderea anului judecătoresc. Astfel, în vederea pregătirii cât mai temeinice a tuturor magistraţilor, avocaţilor, procurorilor pentru aplicarea corectă a noii legislaţii, pentru propagarea ştiinţei juridice româneşti, la Chişinău, în data de 9 februarie 1919, s-a înfiinţat Cercul de studii juridice şi sociale, preşedinte al acestuia fiind ales Vespasian Erbiceanu.

Un rol important în propagarea ştiinţei juridice, istorice şi sociale româneşti după 1918 l-a avut şi prima revistă juridică editată vreodată în Basarabia: "Cuvântul Dreptăţii”. Publicaţia a fost fondată, la iniţiativa lui Vespasian Erbiceanu, de un grup de magistraţi, procurori, avocaţi de la diferite instanţe judecătoreşti din Basarabia. în fruntea revistei (în calitate de director), la şedinţa de constituire, a fost ales Erbiceanu. Primul număr al “Cuvântului Dreptăţii” a apărut la 15 ianuarie 1919. Ulterior, revista s-a editat cu regularitate 10 numere pe an, timp de 12 ani.

în paginile revistei au fost abordate cele mai stringente probleme legate de aplicarea legislaţiei ruseşti temporar menţinute, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 2770, dar şi a celei româneşti introduse parţial. Aici au fost publicate cele mai interesante şi originale hotărâri judecătoreşti date de instanţele din Chişinău şi din regiune, precum şi cele ale Curţii de Casaţie din Bucureşti, ce reflectau chestiuni de drept local basarabean. Vespasian Erbiceanu a jucat un rol aparte în elucidarea acestor probleme. Pentru a familiariza mediul judecătoresc şi societatea basarabeană cu istoricul dezvoltării şi aplicării dreptului în Basarabia, el iniţiază şi publică în această revistă, timp de câţiva ani, mai multe studii. Studiind minuţios dreptul local basarabean, publică în anul 1920 o lucrare de proporţii, Legiuiri locale basarabene, istoric, texte şi jurisprudenţă, în care demonstrează, pe baze juridice şi istorice, continuitatea aplicării dreptului românesc în Basarabia (în pofida neglijării, aproape totale, pe parcursul celor mai bine de 100 de ani de dominaţie rusă, de către magistratura basarabeană rusificată) şi abuzurile administraţiei ruse în administrarea justiţiei în provincie.

De fapt, puţine au fost numerele “Cuvântului Dreptăţii”, îndeosebi în anii în care Erbiceanu s-a aflat la Chişinău, în care el să nu fi contribuit cu câte un studiu, comentariu, notă etc.

în scopul soluţionării unor chestiuni ivite cu ocazia aplicării legislaţiei locale basarabene, la iniţiativa lui Vespasian Erbiceanu, Ministerul Justiţiei a creat, prin decizia nr. 11832 din 19 octombrie 1918, pe lângă Directoratul Justiţiei al Basarabiei, o Comisie juridică consultativă. Prezidată de iniţiator, în componenţa ei au mai intrat magistraţii Petre Davidescu, Pavel Crăciunescu, Alexandru Vărzar şi Constantin Simionescu. Comisia a dat numerose lămuriri sub forma de Avize, solicitate de magistraţii basarabeni cu ocazia activităţii profesionale, motivate în fapt şi în drept. Ulterior, pentru a putea servi tuturor magistraţilor, aceste avize au fost editate în două volume.

Pentru a pune la dispoziţia justiţiei legile aflate în vigoare, prin contribuţia directă a lui Erbiceanu au fost publicate Codul lui Andronachi Donici, Hexabiblul lui Armenopol, alte legi de sorginte românească, precum şi Codul rus de procedură civilă, legea agrară rusă, legea rusă a accizelor etc. ,

întrucât Decretul cu privire la organizarea justiţiei stipula şi unele derogări de la principiul aplicării integrale a legilor locale, se simţea necesitatea extinderii unor prevederi din legislaţia românească şi asupra justiţiei basarabene, dar şi organizarea de măsuri pregătitoare în vederea unificării legislative. Această chestiune a fost discutată de numeroase ori în cadrul şedinţelor Cercului de studii juridice, ţinându-se cont şi de noile realităţi juridice din Basarabia - renunţarea Sfatului Ţării, în 29 noiembrie 1918, la condiţiile de unire stipulate în Actul Unirii din 27 martie 1918 şi unirea necondiţionată a Basarabiei cu România. Pentru a dezbate mai amplu această problemă, s-au organizat o serie de conferinţe publice.

Argumentele în favoarea urgentării unificării legislative erau numeroase, printre care se invoca şi motivul că aplicarea în continuare a legislaţiei ruseşti în justiţia basarabeană nu numai că este dăunătoare bunei funcţionări a justiţiei, ci constituie o adevărată piedică în dezvoltarea vieţii juridice şi a conştiinţei româneşti. Totodată, legislaţia rusească era în completă discordanţă cu tendinţele egalităţii în faţa justiţiei, multe prevederi conţinând principii de drept feudal.

Extinderea legislaţiei româneşti pentru întreaga Basarabie şi unificarea legislaţiei era necesară şi prin faptul că în Basarabia se aplicau, de fapt, ca urmare a politicii Imperiului rus, trei sisteme de drept, şi anume:

a) legile locale moldoveneşti cu unele instituţii din dreptul civil rus, în centrul şi nordul Basarabiei (potrivit Regulamentului din 29 februarie 1828);

b) codul civil român, în judeţele din sudul Basarabiei (Ismail, Bolgrad şi Cahul), introdus aici din momentul promulgării lui de către domnitorul Al. I. Cuza în 1865, neabrogat de autorităţile ruse după 1878, când aceste judeţe au fost reanexate la Imperiul rus;

c) legislaţia civilă rusă aplicată în judeţul Cetatea Albă încă din 1828, potrivit art. 63 din Regulamentul din 1828 (pe motivul că în acest judeţ nu ar trăi moldoveni).

După numeroase discuţii, conferinţe şi consultări ţinute în cadrul Cercului de studii juridice, s-a propus autorităţilor centrale de la Bucureşti studierea posibilităţii unificării legislative a Basarabiei cu legislaţia din Vechiul Regat. La începutul lunii mai 1919, o comisie specială a Ministerului Justiţiei, din care au făcut parte şi Vespasian Erbiceanu, Pavel Crăciunescu şi Theodor Inculeţ, a aprobat planul acestei extinderi; se prevedea metoda unificării prin extindere a legislaţiei româneşti, menţinându-se, după caz, şi unele dispoziţii ruseşti. Astfel, începând cu 1 iunie 1919 s-au pus în aplicare dispoziţiile codurilor române penale şi de procedură penală, legea flagrantelor delicte, legea pentru organizarea poliţiei generale a statului, legea

poliţiei rurale. De la 1 iulie 1919 s-au introdus dispoziţiile Codului comercial român, ale legii înscrierii firmelor, legii mărcilor de fabrică, ale legii Camerelor de comerţ şi ale legii titlurilor la purtător ş.a., iar cu începere de la 1 august 1919 s-au introdus unele din dispoziţiile Codului civil (Cartea l-a privind persoanele, articolele de la 1 până la 460), ale procedurii civile şi ale legii judecătoriilor de ocoale. Cu începere de la 15 septembrie 1919, s-a pus în aplicare legea taxelor de timbru etc.

în luna septembrie 1923, când Vespasian Erbiceanu a fost transferat la Bucureşti, justiţia basarabeană era în mare parte naţionalizată, rămânând doar de extins complet procedura civilă, restul Codului civil, legea autentificării actelor şi alte câteva legi, solicitate de Vespasian Erbiceanu, dar neaprobate de legiuitor.

II.2. Alte preocupări ale lui Vespasian Erbiceanu

Eforturile lui Vespasian Erbiceanu în Basarabia nu s-au mărginit doar la organizarea şi funcţionarea justiţiei. S-a implicat plenar şi în unele chestiuni ce nu ţineau nemijlocit de sarcina principală pentru care fusese delegat aici: activităţi ce necesitau, de exemplu, realizarea drepturilor personale şi de proprietate, de instaurarea unei echităţi între juriştii basarabeni şi cei din Vechiul Regat, securitatea statului român, statutul bisericii din Basarabia după Unire etc.

Exemplificăm doar prin câteva din preocupările lui.

încă în toiul primului război mondial, din motive pur politice, Guvernul rus a expropriat prin două legi excepţionale din 2 februarie şi, respectiv, 15 decembrie 1915, coloniştii austro-ungari şi germani din Imperiul Rus de pământ şi casele personale (este cunoscut faptul că ţarismul a promovat în secolul al XlX-lea o politică intensă de colonizare a sudului Basarabiei cu etnici nemţi, bulgari etc.). După unire, potrivit reformei agrare aprobate de Sfatul Ţării, prin ordonanţa nr. 9548 din 20 noiembrie 1918 a Directoratului de Agricultură al Basarabiei, abuzul administraţiei ruse a fost înlăturat. Toţi cei deposedaţi de pământ şi case urmau să-şi recapete bunurile pierdute. Măsurile Directoratului începuseră să se aplice. Dar, “Casa Noastră” (organul abilitat cu înfăptuirea reformei agrare în Basarabia) a neglijat ordonanţa Directoratului, dispunând trecerea pământurilor coloniştilor deposedaţi în fondurile sale rurale. Se comitea o nedreptate. Erbiceanu intervine printr-un articol în “Cuvântul Dreptăţii”, demonstrând ilegalitatea acţiunilor conducerii “Casei Noastre”. în urma acestuia a fost promulgat Decretul-lege nr. 4236 din 6 octombrie 1919, potrivit căruia coloniştii austro-ungari şi germani, deposedaţi de pământ încă în 1915, au fost repuşi în drepturile lor anterioare.

într-un caz s-a pus problema echivalării licenţelor în drept ale juriştilor din Basarabia. Vespasian Erbiceanu susţinea că în scopul formării cadrelor naţionale în administrarea justiţiei,

în virtutea instaurării unei echităţi între juriştii de pe ambele maluri ale Prutului, trebuie ca juriştilor basarabeni să li se acorde toate drepturile şi în cazul angajării la serviciu în Vechiul Regat; iar titlurile academice obţinute de aceştia înainte de Marea Unire trebuie omologate cu cele eliberate de universităţile române, fără îndeplinirea vreunei formalităţi. Intervenţia lui Erbiceanu a fost primită pozitiv chiar în toamna aceluiaşi an, când Universitatea din laşi a omologat diplomele obţinute de basarabeni în instituţiile ruse.

Au constituit obiectul activităţii lui Vespasian Erbiceanu şi unele chestiuni ce ţineau de securitatea statului, ca de exemplu activitatea băncilor ruse şi a sucursalelor acestora din Basarabia. Delegat, la 28 ianuarie 1921, de către Ministerul Justiţiei pentru a cerceta şi a stabili situaţia juridică a acestor unităţi de credit, Vespasian Erbiceanu a descoperit că două dintre acestea - Banca Funciară Ţărănească şi Banca Funciară a Nobilimii - au întrebuinţat capitaluri imense pentru întreţinerea unor agenţi antiromâni. Ele se transformaseră, de fapt, în organe de propagandă şi susţinere a acţiunilor politice panruseşti în Basarabia, aducând prejudicii enorme securităţii statului naţional român. Erbiceanu a constatat că numitele bănci au subvenţionat în mod premeditat funcţionarii ruşi care nu doreau să intre în slujba statului român, iar la începutul anului 1919 au predat tot numerarul de circa 800 000 ruble unui colonel rus venit în Basarabia, trimis cu misiune de generalul Denikin. în urma unei analize juridice temeinice, întemeiat pe legile ruseşti şi pe statutele acestor bănci, Vespasian Erbiceanu a demonstrat că respectivele aparţin fostului Imperiu Rus iar masca de instituţie de credit cu capital privat este falsă. Avându-se în vedere acest fapt, precum şi activitatea subversivă desfăşurată în Basarabia, el a înaintat un memoriu administraţiei de la Bucureşti, în baza căruia Guvernul român a dispus lichidarea băncilor în cauză.

Studiile teologice făcute în tinereţe l-au ajutat pe Vespasian Erbiceanu să redacteze un amplu studiu privind statutul juridic al bisericii basarabene după evenimentul din 27 martie 1918.

Cu ocazia plecării sale din Chişinău, fiind avansat la 22 septembrie 1923 prin înalt Decret regal în funcţia de consilier la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (a activat în secţia a lll-a), Vespasian Erbiceanu a fost sărbătorit atât de corpul magistraţilor din Basarabia, cât şi de membrii Cercului popular şi ai Uniunii marilor proprietari, iar revista “Cuvântul Dreptăţii” i-a consacrat, cu acest prilej, un număr festiv.

III. Perioada magistraturii la Curtea de casaţie.

După plecarea din Basarabia, a menţinut legături permanente cu această provincie. Drept dovadă ne serveşte şi faptul editării în continuare, sub directoratul său, a revistei “Cuvântul Dreptăţii”, până în 1930, şi publicării în această revistă în continuare a studiilor scrise de el.

La înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde îi are drept colegi pe celebrii jurişti Constantin Hamangiu, Eftimie Antonescu şi Andrei Rădulescu, Vespasian Erbiceanu desfăşoară o activitate la fel de fructuoasă, evidenţiindu-se prin adoptarea unor decizii originale, iar dosarele expediate pentru soluţionare din Basarabia le accepta cu plăcere. A deţinut această funcţie

până în anul 1936, când a fost pensionat. Apreciindu-i la justa valoare opera ştiinţifică, forul ştiinţific suprem al Ţării - Academia Română - l-a ales în 30 mai 1932 în calitate de membru-corespondent.

Se stinge din viaţă la 27 decembrie 1943* fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. “Curierul Judiciar” (numărul 3 din 1 februarie 1944), la care a colaborat şi a ţinut atât de mult, consemna decesul lui Vespasian Erbiceanu printr-un necrolog în care, printre altele, se arăta: “A fost o adevărată personalitate prin însuşirile sale variate, când de jurist, adânc cunoscător al legilor şi om al dreptăţii, care ştia să îmbine armonios speculaţia abstractă a textelor cu realitatea vie a vieţii, când de erudit cu o cultură enciclopedică, care-i îngăduia să evolueze cu înlesnire din sfera ştiinţelor sociale în domeniul istoriei şi filozofiei dreptului, abătându-se cu caldă simpatie în câmpul problemelor de teologie şi morală ...” (p. 38).

Ne-am închinat şi noi la mormântul acestui mare jurist şi bărbat al neamului românesc.

Restituiri necesare

- Cine a fost Vespasian Erbiceanu pentru justiţia din Basarabia, o va spune mai târziu istoria, - astfel remarca un orator la banchetul de sărbătorire a lui Vespasian Erbiceanu, dat cu ocazia plecării de la Chişinău, în legătură cu desemnarea lui în calitate de consilier la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

- A spus-o, dar încă puţin, credem noi. Rămâne în continuare de valorificat opera lui juridică, dar, mai ales, de a-i aprecia meritele lui vizavi de jurisprudenţă dintre Prut şi Nistru, în atingerea acestor deziderate, de un real folos este şi Arhiva Naţională a Republicii Moldova; aceasta conţine un fond special al dosarelor aflate pe rol la Curtea de Apel din Chişinău, cu deciziile date de această instanţă, multe din ele purtând semnătura primului ei Preşedinte. Cu regret, dosarele respective, de o incontestabilă valoare juridică pentru dreptul de la noi, dar şi istorică, rămân încă nestudiate.

- Şi încă ceva. Este admirabilă opera edilitară a primăriei municipiului Chişinău care, după 1990, a înveşnicit numele mai multor înaintaşi: politicieni, scriitori, istorici, etnografi, arhitecţi etc. prin acordarea numelor lor unor străzi din oraş. Jurisprudenţă, neglijată deocamdată, ar putea fi reprezentată cu brio prin Vespasian Erbiceanu, personalitate care merită pe deplin această reconstituire.

Opera lui Vespasian Erbiceanu

- Evoluţiunea morală, Bucureşti, 1891, 38 p., extras din revista “Biserica Ortodoxă”.

- Gestiunea de afaceri în dreptul roman şi român. Studii juridice, Teza, laşi, 1896, 3 f. + 72 p. (Facultatea juridică din laşi).

- Concepţia sociologică a dreptului penal, laşi, 1898, 60 p. Studiu apărut în numărul 7 din luna octombrie al revistei “Arhiva”, organul Societăţii Ştiinţifice şi Literare din laşi;

- Energia din punctul de vedere juridic. Studii, Bucureşti, 1903, 29 p.;

- Memorii de titluri şi publicaţiuni, laşi,1903, 29 p.;

- O nouă concepţie a dreptului de proprietate al imaginei. Studiu juridic, Bucureşti, 1904, 34 p.;

- Sistemul american de educaţie forţată a deţinuţilor, Bucureşti, 1904, 23 p. Extras din “Revista de drept, sociologie şi economie politică”, nr. 4/1904;

- Tendinţele noi în drept. Studiu de drept civil şi penal, laşi, 1906, III +574 p.;

- întocmirea instituţiilor judecătoreşti (Codul general, tomul XIV, partea l-a, ediţia 1914), Tradus de I. Meteş. Revăzut şi colaţionat de Vespasian Erbiceanu, Bucureşti, 1914, 276 p.;

- Codul civil rusesc, Tradus de I. Nădejde, Revăzut şi colaţionat de Vespasian Erbiceanu, Bucureşti, 1918, 944 p. + 1 tabelă;

- Codul penal rus, Tradus de Vespasian Erbiceanu, Bucureşti, 1918, 863 p.

- Codul rus de procedură civilă, Tradus de L. Brânză. Revăzut şi colaţionat de Vespasian Erbiceanu, laşi, 1919, XV+ 324 p. Ed. a ll-a, Bucureşti, 1926, 312 p.;

- Legile locale basarabene. Studiu istorico-juridic, Chişinău, 1921, CXXIX +IV p.;

- Legiuiri locale basarabene. Istoric, texte si jurisprudenţă, Chişinău, 1921, 4 + CXXIX+207+VIII p.

- Codul contribuţiilor directe (în colaborare cu Şt. Mihăescu), Bucureşti, 1926, VII+302 p.;

- Naţionalizarea justiţiei şi unificarea legislativă în Basarabia (Comunicare făcută Academiei Române în şedinţele publice de la 15 mai si 16 iunie 1933), Bucureşti, 1934, 215 p.;

O serie de studii publicate în revistele de specialitate, dintre care menţionăm:

- Altrusimul ca principiu obligator în dreptul pozitiv (Unul din noile experimente ale Codului civil german), Dr.1903.601 sqq.;

- Cazul soldatului Ispăşoiu, nr. 59/1903, p. 513-516 şi nr. 73/1903 p. 672-678

- Codul civil francez şi aplicarea lui în România, Dr. 1904.637 sqq. şi 1905.9 sqq.;

- Caracterizarea intervenţiei dreptului în viaţa socială, Dr. 1906.461

- Problema metodologică în dreptul nostru civil (O nouă îndrumare a rolului judecătorului în materie de interpretare şi aplicare a legilor), C.Jud. 1906.149 sqq.;

- Necesitatea introducerii codului civil român în Basarabia, Dr. 1921.161

- Reprezentarea în linie colaterală în dreptul bizantin, Cuv.Drept. 1923.105

- Care text al colecţiei Armenopol este aplicabil în Basarabia - cel vechi elen sau varianta neogrecească? Cuv.Drept. 1923.163

Distincţii

Medalia Bene Merenti - 1908

Steaua României în gradul de Cavaler - 1909

Coroana României în gradul de Ofiţer- 1913

Răsplata muncii, clasa I - 1923