Art. 190 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri tehnico-administrative Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative
Comentarii |
|
Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative
SECŢIUNEA a 2-a
Măsuri tehnico-administrative
Art. 190
(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, poliţistul rutier sau, după caz, poliţistul de frontieră reţine permisul de conducere, eliberând dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie, după caz.
(2) Permisul de conducere reţinut în condiţiile alin. (1), împreună cu un raport de reţinere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberată dovada înlocuitoare, la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta, care are obligaţia să facă imediat menţiunile corespunzătoare în evidenţa conducătorilor de autovehicule şi tramvaie.
(3) Raportul de reţinere, precum şi documentele sau plăcuţele cu numărul de înmatriculare reţinute unui conducător de autovehicul care posedă permis de conducere sau certificat de înmatriculare eliberat de o autoritate străină se trimit poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a fi trimise autorităţilor emitente.
← Art. 189 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri... | Art. 191 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri... → |
---|