Art. 192 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri tehnico-administrative Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative
Comentarii |
|
Sancţiuni contravenţionale şi măsuri tehnico-administrative
SECŢIUNEA a 2-a
Măsuri tehnico-administrative
Art. 192
(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, i se reţine permisul de conducere dacă valoarea concentraţiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, dacă nu doreşte recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite la art. 194 alin. (1).
(2) Când conducătorul vehiculului solicită recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însoţit de poliţistul rutier la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală, iar după recoltare i se va elibera o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru cel mult 15 zile, a cărei valabilitate intră în vigoare la 24 de ore de la cea de-a doua recoltare de probe biologice.
← Art. 191 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri... | Art. 193 Regulament aplicare OUG 195/2002 Măsuri... → |
---|