Art. 68 Autorizarea sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe

CAPITOLUL VII
Autorizarea sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe

Art. 68

(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, în termenul prevăzut la art. 33 alin. (5) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi prezentate Băncii Naţionale a României documentele care atestă îndeplinirea tuturor formalităţilor pentru înfiinţarea sucursalei.

(2) Documentaţia ce trebuie prezentată va cuprinde:

a) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul de dotare al sucursalei, care să confirme depunerea acestuia de către instituţia de credit din statul terţ într-un cont rămas blocat până la înmatricularea sucursalei în registrul comerţului;

b) copia certificată a certificatului eliberat de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte înregistrarea sucursalei;

c) comunicare privind identitatea auditorului financiar, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 25 alin. (4), cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (5) al aceluiaşi articol;

d) raportul prevăzut la art. 25 alin. (2) lit. g), cu luarea în considerare a prevederilor art. 25 alin. (3)-(5).

Regulament 11 2007 BNR actualizat prin:

Regulament BNR 4/2009 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2007 privind autorizarea instituţiilor de credit, persoane juridice române, şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe din 23 martie 2009, Monitorul Oficial 180/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 68 Autorizarea sucursalelor instituţiilor de credit din state terţe