Art. 1 Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1

(1) Prezentul regulament se aplică instituţiilor de credit persoane juridice române, instituţiilor de plată persoane juridice române, instituţiilor emitente de monedă electronică persoane juridice române şi instituţiilor financiare nebancare persoane juridice române înscrise în Registrul special ţinut de Banca Naţională a României şi reglementează standardele minime pentru elaborarea de către acestea a normelor de cunoaştere a clientelei ca parte esenţială a administrării riscului de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului şi aspecte legate de implementarea acestora.

(2) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător, în scopul prevăzut la alin. (1), şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit persoane juridice străine, sucursalelor din România ale instituţiilor de plată persoane juridice străine, sucursalelor din România ale instituţiilor emitente de monedă electronică persoane juridice străine şi sucursalelor din România ale instituţiilor financiare persoane juridice străine înscrise în Registrul special ţinut de Banca Naţională a României.

(3) În scopul prezentului regulament, entităţile prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt denumite în continuare instituţii.

Regulament BNR 9 2008 actualizat prin:

Regulament nr. 7/2011 - pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative din 6 iulie 2011, Monitorul Oficial 510/2011;

Regulament nr. 27/2009 - pentru modificarea Regulamentului nr. 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului din 15 decembrie 2009, Monitorul Oficial 892/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1 Dispoziţii generale