Art. 58 Dispoziţii privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti Dispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor, ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului din departamentul economic

CAPITOLUL II
Dispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor, ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului din departamentul economico-financiar şi administrativ

SECŢIUNEA a VII-a
Dispoziţii privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti

Art. 58

(1) Grefierul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) înregistrează cererile formulate pentru acordarea personalităţii juridice asociaţiilor, fundaţiilor, sindicatelor şi altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, pentru modificarea actelor constitutive, şi orice alte cereri privind acte sau fapte supuse înscrierii în registrele speciale de evidenţă a persoanelor juridice. Cererilor de înregistrare a modificărilor actelor constitutive li se va atribui un număr nou de dosar;

b) întocmeşte, păstrează şi completează registrul general de dosare, opisul alfabetic, condica şedinţelor de judecată şi registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor, federaţiilor, persoanelor juridice străine, sindicatelor sau alte registre speciale, după caz;

c) efectuează înscrierea în registrele prevăzute în legi speciale a persoanei juridice în ziua rămânerii irevocabile sau definitive, după caz, a hotărârii judecătoreşti de admitere a cererii de acordare a personalităţii juridice;

d) operează menţiunile privind modificarea actului constitutiv al statutului, dizolvarea, lichidarea, radierea persoanei juridice;

e) eliberează, la cerere, reprezentantului persoanei juridice certificatul de înscriere, care va cuprinde: denumirea persoanei juridice, sediul acesteia, durata de funcţionare şi data înscrierii în registrul special şi alte certificate, în condiţiile legii;

f) asigură publicarea lichidării asociaţilor sau fundaţiilor, prin afişare la uşa instanţei şi efectuarea altor formalităţi de publicitate, în cazurile prevăzute de lege;

g) comunică Ministerului Justiţiei copii de pe hotărârile judecătoreşti privind constituirea, modificarea şi încetarea oricărei asociaţii, fundaţii sau federaţii, precum şi de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;

h) comunică organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice încheierea prin care s-a dispus înscrierea persoanei juridice, cu menţionarea numărului de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor;

i) asigură arhivarea în condiţii corespunzătoare a registrelor şi dosarelor.

(11) Grefierul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice comunică Tribunalului Bucureşti copii de pe hotărârile judecătoreşti privind constituirea, modificarea şi dizolvarea federaţiilor, confederaţiilor şi uniunilor sindicale teritoriale ale acestora, precum şi copii de pe înscrisurile referitoare la denumirea şi sediul organizaţiei sindicale constituite prin asociere, numele şi prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, în termen de 3 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

(2) Grefierul delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice îndeplineşte, în limitele funcţiei, orice alte atribuţii stabilite de preşedintele instanţei sau de judecătorul delegat, în condiţiile prevăzute de lege.

Regulamentul de ordine interioară a instanelor judecătoreti actualizat prin:

Hotărâre nr. 504/2011 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 21 iulie 2011, Monitorul Oficial 565/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 58 Dispoziţii privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti Dispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor, ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului din departamentul economic