Art. 97 Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor
Comentarii |
|
Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor
SECŢIUNEA a II-a
Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ
Art. 97
(1)Dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele sau de unul dintre judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor.
(2) În situaţia în care judecătorii prevăzuţi la alin. (1) se află în imposibilitate să ia măsurile necesare pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor, acestea vor fi dispuse de preşedintele instanţei ori al secţiei sau de judecătorul de serviciu.
(3) În cazul în care din referatul întocmit de persoana desemnată cu repartizarea aleatorie rezultă că pe rolul instanţei există alte dosare având aceleaşi părţi şi acelaşi obiect sau o parte dintre obiectele acestora sunt identice cu ale dosarului în care se iau măsurile necesare în scopul pregătirii şedinţei de judecată, se dispune ataşarea dosarelor indicate în referat pentru primul termen de judecată în dosarul nou-format.
Regulamentul de ordine interioară a instanelor judecătoreti actualizat prin:Hotărâre nr. 829/2011 - pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 15 noiembrie 2011, Monitorul Oficial 877/2011;
Hotărâre nr. 352/2006 - pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 10 mai 2006, Monitorul Oficial 491/2006;
← Art. 96 Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi... | Art. 98 Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi... → |
---|