Art. 98 Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor

CAPITOLUL III
Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor

SECŢIUNEA a II-a
Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ

Art. 98

(1) Incidentele procedurale referitoare la compunerea completelor de judecată se vor soluţiona cu respectarea normelor de procedură şi a normelor de repartizare aleatorie a cauzelor, după blocarea completului de judecată învestit iniţial cu judecarea cauzei.

(2) Incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abţinerea, se vor soluţiona de completul cu numărul imediat următor, care judeca în aceeaşi materie. Dacă în materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toţi membrii completului vor fi soluţionate de completul imediat următor, indiferent de materia în care judecă.

(3) Dacă în urma soluţionării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (2) se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu.

(31) Cauzele în care toţi judecătorii unei secţii au devenit incompatibili să judece se repartizează ciclic între secţiile care judecă în aceeaşi materie. Dacă nu există o altă secţie care judecă în aceeaşi materie, cauza se repartizează ciclic între completele speciale pentru aceste incompatibilităţi stabilite de colegiul de conducere anual. În componenţa acestor complete intră judecători de la alte secţii selectaţi după următoarele criterii:

a) au funcţionat anterior în secţia în care s-a ivit incidentul;

b) au a doua specializare în acea materie;

c) au soluţionat anterior cauze în aceeaşi materie;

d) au susţinut concursul de promovare în funcţii de execuţie în acea materie;

e) au pregătirea profesională în acea materie realizată prin doctorat, masterat, studii postuniversitare, referate sau lucrări în congrese, seminare, alte forme de dezbatere, articole sau studii apărute în publicaţii de specialitate.

(32) În situaţiile prevăzute în alin. (31), dacă nu există niciun judecător care să îndeplinească vreunul dintre criteriile enumerate, cauza va fi repartizată aleatoriu între completele secţiei care judecă în materia cea mai apropiată.

(4) În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin semestrial. Completul de judecată astfel constituit va păstra cauza pentru judecată în situaţia în care, în urma soluţionării incidentelor procedurale, se va stabili că judecătorul sau judecătorii cu privire la care s-au invocat incidentele procedurale nu pot participa la judecarea cauzei.

(5) Planificarea de permanenţă se face de preşedintele instanţei sau, după caz, de preşedintele secţiei, cu acordul colegiului de conducere, ţinându-se cont de completele de judecată din care face parte judecătorul, având prioritate asigurarea timpului necesar studierii dosarului. În cadrul planificării de permanenţă se vor avea în vedere şi situaţiile în care judecătorii lipsesc din instanţă.

(51) Planificarea de permanenţă se face pentru fiecare zi. În cazul în care incidentele procedurale prevăzute la alin. (4) nu se soluţionează în ziua în care au fost invocate, întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanenţă din ziua în care acestea au fost invocate. Dacă incidentul procedural se invocă înaintea primului termen sau între termenele de judecată, în alcătuirea completului intră judecătorul ori judecătorii din lista de permanenţă aferentă zilei în care s-a stabilit termenul de judecată.

(6) În caz de absenţă, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanenţă, desemnaţi conform alin. (4) şi (5), întocmindu-se în acest sens un proces-verbal.

(7) În cazul existenţei, într-o singură zi, a mai multor incidente procedurale sau a situaţiilor de absenţă a membrilor completului de judecată, soluţionarea acestora se face, prin rotaţie, de judecătorii aflaţi pe planificarea de permanenţă din acea dată, în ordinea înregistrării.

Regulamentul de ordine interioară a instanelor judecătoreti actualizat prin:

Hotărâre nr. 878/2013 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005

Hotărâre nr. 711/2013 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 27 iunie 2013, Monitorul Oficial 468/2013;

Hotărâre nr. 637/2012 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 18 iulie 2012, Monitorul Oficial 559/2012;

Hotărâre nr. 614/2008 - pentru modificarea şi completarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 din 26 iunie 2008, Monitorul Oficial 563/2008;

Hotărâre nr. 352/2006 - pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 10 mai 2006, Monitorul Oficial 491/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 98 Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor