Art. 111 Procedura legislativă Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor

CAPITOLUL II
Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor

SECŢIUNEA a 3-a
Procedura legislativă

Art. 111

(1) Proiectul de lege sau propunerea legislativă, în forma rezultată din dezbaterea pe articole, se supune Camerei spre adoptare în condiţiile existenţei cvorumului legal.

(2) Votul final poate avea loc într-o şedinţă consacrată acestui scop, conform programului de lucru aprobat. În cazul în care până la data şedinţei de vot final, stabilită prin ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept.

(3) Proiectul de lege sau propunerea legislativă la care nu s-au făcut amendamente până la data şedinţei de vot se supune direct votului final, după prezentarea de către iniţiator a expunerii de motive şi de către comisia sesizată în fond a raportului, precum şi după audierea punctelor de vedere ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 111 Procedura legislativă Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor