Art. 115 Procedura de urgenţă Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor
Comentarii |
|
Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor
SECŢIUNEA a 4-a
Procedura de urgenţă
Art. 115
(1) La cererea iniţiatorului, la propunerea Biroului permanent sau a unui grup parlamentar, Camera Deputaţilor poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă.
(2) Cererea iniţiatorului, propunerile Biroului permanent şi ale grupurilor parlamentare se supun aprobării Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.
(3) Proiectele de legi referitoare la armonizarea legislaţiei României cu cea a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei şi cele privind aprobarea sau respingerea ordonanţelor de urgenţă se supun de drept dezbaterii şi adoptării Camerei Deputaţilor în procedură de urgenţă.
(4) Procedura de urgenţă se aplică şi în cazul în care Camera Deputaţilor a adoptat, ca primă Cameră sesizată, o prevedere din proiectul de lege care intră în competenţa sa decizională, neînsuşită de Senat şi retrimisă pentru o nouă dezbatere, precum şi în cazul în care Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, într-un proiect de lege, o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine Camerei Deputaţilor. Decizia Camerei Deputaţilor este definitivă.
← Art. 114 Procedura legislativă Desfăşurarea lucrărilor... | Art. 116 Procedura de urgenţă Desfăşurarea lucrărilor... → |
---|