Decizia civilă nr. 3645/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 3645/R/2011

Ședința publică din data de 19 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. T. DE P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. din 1 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. T. M., având ca obiect asigurări sociale - actualizare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 2 septembrie 2011, reclamantul intimat a formulat și înregistrat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.

Având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin S. civilă nr. 1193 din 1 iunie 2011 a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamantul C. T.-M., împotriva pârâtei C. J. de P. B.-N. (în prezent, potrivit Legii nr. 263/2010, denumirea corectă fiind C. teritorială de pensii B.-N.).

A fost obligată pârâta C. J. de P. B.-N. să actualizeze pensia cuvenită pentru anii 2006, 2007 și pentru perioada (...)-(...), conform veniturilor menționate în adresa 1086/VI/9/(...), respectiv având în vedere o bază de calcul: de 9.975 lei, pentru anul 2006, conform adeverinței nr.1086/VI/9/(...); de

11.176 lei, pentru anul 2007, conform adeverinței nr.1220/VI/9/(...) și de 11.784 lei, pentru perioada (...)-(...), conform adeverinței nr.1212/ VI/9/(...) .

A fost obligată pârâta C. J. de P. B.-N. să plătească reclamantului diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată în perioada (...)-(...), actualizată la data plății efective în funcție de indicele de inflație.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de procuror și, începând cu data de (...), prin

D. nr.95345/(...), i s-a stabilit pensie de serviciu, cuantumul pensiei de serviciu fiindu-i determinat, conform art. 81 din Legea nr.303/2004, în forma în vigoare la acea dată, respectiv de 80% din venitul brut realizat în ultima lună deactivitate înainte de data pensionării, veniturile brute avute în vedere fiind cele care figurau în statele de plată ca fiind plătite de angajator, așa cum acestea au fost reflectate în statele de plată (f.146). Ulterior pensia cuvenită pentru anul

2005 a fost recalculată și pârâta a luat în calcul și sorul de 50 %.

Actualizările ulterioare, din anii 2006 și 2007 și pentru primul trimestru al anului 2008, s-au realizat în funcție de veniturile efectiv încasate de un procuror cu același grad ca și al reclamantului, aflat în funcție, venituri reflectate în statele de plată și nu în funcție de veniturile cuvenite a fi încasate potrivit dispozițiilor legale, printre care și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art.47 din Legea nr. 50/1996 și, abia începând cu data de (...), acest spor a fost luat în calcul la actualizarea pensiei de serviciu.

Aceasta deoarece, în mod nelegal, ca urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, așa cum a fost modificată de OG nr.83/2000, P. de pe lângă T. BN nu a achitat procurorilor sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică cuvenit, în perioada octombrie 2000-12 noiembrie 2009, când a intrat în vigoare art.4 alin.1 din anexa VI a Legii nr.330/2009.

Prin decizia nr.1./21 aprilie 2009 a C. de A. C. (f.20), a fost obligat P. de pe lângă T. BN să plătească reclamantului suma cuvenită cu titlu de spor pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică și neacordată până la data pensionării, 30 aprilie

2005 și pentru procurorii în funcție până la (...), precum și în continuare.

Prin D. nr. 21/10 martie 2008, pronunțată de Î.C.C.J s-a statuat că judecătorii și procurorii au dreptul sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.

Așa fiind, acest spor a fost un spor prevăzut de lege, cuvenit judecătorilor șiprocurorilor în toată perioada în care a fost în vigoare art.47 din Legea nr.50/1996 adică în toată perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996 și până la data intrării în vigoare art.4 alin.1 din anexa VI a Legii nr.330/2009, 12 noiembrie 2009.

Tot ca o expresie a refuzului angajatorului de a aplica dispoziția legală ce acorda dreptul procurorilor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, urmare a adreselor comunicate de parchetele ierarhic superioare, P. de pe lângă T. B.-N. a refuzat eliberarea de adeverințe în care să se menționeze acest spor în vederea actualizării pensiei reclamantului, astfel că acesta a fost nevoit să acționeze fostul angajator în judecată iar, prin sentința nr. 3., pronunțată de T. BN, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.

3307.(...)(f.26), P. de pe lângă T. BN a obligat se elibereze adeverințe de venit în vederea actualizării pensiei pentru anii 2006, 2007 și trimestrul I 2008, care să cuprinsă și sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Aceste adeverințe au fost eliberate de P. de pe lângă T. B.-N. respectiv pentru anul 2006, adeverința nr. 1086/VI/9/(...); pentru anul 2007, adeverința nr. 1220/VI/9/(...) și, pentru perioada (...)-(...), adeverința nr.1212/ VI/9/(...) și au fost depuse de reclamant la C. J. de P. BN și totodată fostul angajator a înaintat acesteia și adresa 1086/VI/9/(...), privind veniturile ce trebuie avute în vedere la actualizarea pensiei de serviciu, însă pârâta a refuzat să actualizeze pensia conform acestor venituri, în acest sens fiind emisă adresa nr.95345 din (...)(f.9), refuzul fiind exprimat și prin întâmpinarea formulată..

T. a reținut că susținerile Casei Județene de P. în sensul că suma ce reprezintă sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu constituie un drept prevăzut de lege și nu trebuie avută în vedere la determinarea cuantumului pensiei de serviciu nu sunt întemeiate.

Prin hotărârile judecătorești nu s-a reglementat sporul de 50% pentru risc

și suprasolicitare neuropsihică ci doar au fost obligați angajatorii să plăteascăsumele neachitate, acest spor fiind prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, până la data intrării în vigoare a art.4 alin.1 din anexa VI a Legii nr.330/2009, 12 noiembrie 2009.

Așa fiind, potrivit art.85 alin 2 din Legea nr.303/2004, la actualizarea cuantumului pensiei de serviciu a reclamantului pentru anii 2006, 2007 și, pentru perioada 01.01.208-(...), pârâta trebuie să aibă în vedere veniturile reale cuvenite procurorilor în funcție, adică cele prevăzute de lege și nu doar cele efectiv calculate și achitate de angajator, menționate în statele de plată, venituri care nu includ și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și care urmează să fie achitate eșalonat procurorilor în funcție, potrivit dispozițiilor din OUG nr.71/2009.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. T. de P. B.-N. solicitândmodificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și a interpretat greșit obiectul dedus judecății, schimbând în acest fel înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Pârâta mai arată că în cazul magistraților care, în baza unor sentințe judecătorești, au dobândit unele drepturi salariale (în speță sporuri salariale), drepturile de pensie de serviciu se revizuiesc, urmând ca drepturile salariale câștigate sa fie incluse in baza de calcul utilizata la înscrierea inițiala a pensiei de serviciu.

Noile drepturi se cuvin de la data stabilirii inițiale (daca instanța nu a dispus altceva) până la prima actualizare, cu respectarea termenului general de prescripție și cu condiția prezentării unor noi adeverințe eliberate conform prevederilor HG nr. 1275/2005.

În ceea ce privește actualizarea pensiei de serviciu după stabilirea noilor drepturi, se remarca ca textul conținut de art. 85 pct. 2 din Legea nr. 303/2004, statuează asupra modalității de actualizare anuale a pensiilor magistraților, actualizare care trebuie analizata evident, la data formulării cererii, nefiind posibila o actualizare retroactiva, în alte cuvinte, nu se poate solicita în anul

2011 o actualizare a pensiei pentru anii 2006, 2007 și 2008 întrucât termenul folosit de lege este „actualizare anuala";.

Ca lucrurile stau așa o evidențiază și faptul ca magistrații în activitate nu au beneficiat de acest spor, ci au încasat ulterior sume globale cu caracter de despăgubire, care nu poate fi inclusa în categoria veniturilor lunare de care vorbește textul de lege mai sus enunțat.

În plus, exista și o imposibilitate de a calcula lunar cuantumul acestor sporuri, întrucât acestea reprezintă drepturi care au fost plătite retroactiv, au fost actualizate si indexate cu indicele de inflație, sub forma unei sulte globale.

La actualizarea pensiei de serviciu în anii 2006, 2007 nu se justifica modificarea bazei de calcul (prin includerea drepturilor salariale dobândite în baza hotărârilor judecătorești) deoarece actualizarea, așa cum prevede art. 82 alin. 2 și 3 din Legea nr. 303/2004 se refera la veniturile celor în activitate (deci reglementate prin lege) și nu în exclusivitate la veniturile avute la data pensionarii de către persoana a cărei pensie se actualizează.

La actualizarea pensiei de serviciu efectuata la data de 1 aprilie 2008 vor fi avute în vedere si sporurile câștigate prin hotărâri judecătorești, deoarece, prin O. nr. 1. (data intrării în vigoare a actului normativ), pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilorintrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.

Actualizarea pensiei de serviciu presupunea modificarea bazei de calcul avuta în vedere la stabilirea inițiala a pensiei de serviciu și nu se realiza în mod automat din momentul în care se majora indemnizația bruta lunara a unui judecător sau procuror în activitate, ci numai după procedura prevăzuta în

Hotărâre nr. 1275 din 18 octombrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicata, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, republicata, referitoare la pensiile de serviciu.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 septembrie 2011 reclamantul C. T.-M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a hotărârii atacate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:

Stabilirea drepturilor inițiale de pensie ale reclamantului prin D. nr.

95345/(...), a avut în vedere prevederile art. 81 din Legea nr. 303/2004, în forma în vigoare la acea dată, respectiv de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, venit ce nu a avut inclus sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Prin D. nr.1./21 aprilie 2009 a C. de A. C. a fost obligat P. de pe lângă T.

B.-N. să plătească reclamantului suma cuvenită cu titlu de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și neacordată până la data pensionării, iar ulterior prin S. nr. 3. a T. B.-N. P. de pe lângă T. B.-N. a fost obligat se elibereze adeverințe de venit în vederea actualizării pensiei pentru anii 2006, 2007 și trimestrul I 2008, care să cuprinsă și sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

După cum recunoaște însăși pârâta recurentă, drepturile de pensie de serviciu ale magistraților se revizuiesc, urmând a fi incluse în baza de calcul utilizată la deschiderea inițială a drepturilor la pensie de serviciu acele drepturi salariale atestate prin hotărâri judecătorești, cuvenite magistratului anterior pensionării și care astfel, dacă ar fi fost plătite, ar fi intrat în baza de calcul a pensiei.

Eronat se susține însă de recurentă că drepturile astfel revizuite se cuvin de la data stabilirii inițiale și doar până la prima revizuire în condițiile în care, astfel cum s-a stabilit prin D. nr. 1. a C. de A. C., ce a avut în vedere statuările instanței supreme date prin D. nr. 2. pronunțată în recurs în interesul legii, sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică constituie un drept prevăzut de lege, reglementat de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, de care reclamantul era îndreptățit să beneficieze.

Prin cererea înregistrată la C. J. de P. reclamantul a solicitat recalcularea pensiei de serviciu cu luarea în considerare a adeverințelor nr. 1086/VI/9/(...),

1220/VI/9/(...) și 1212/ VI/9/(...) eliberate de P. de pe lângă T. B.-N., acestea conținând veniturile determinate în conformitate ce D. civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Curtea de A. C.

Dreptul reclamantului de a solicita recalcularea pensiei nu se putea naște anterior soluționării irevocabile a litigiului având ca obiect recunoașterea unor venituri ce nu au fost luate inițial în considerare de intimată la calcularea pensiei, termenul de prescripție începând să curgă, în mod firesc, de la data pronunțării Deciziei civile nr. 1. a C. de A. C.

Prin urmare, instanța de fond în mod corect a apreciat că la actualizarea cuantumului pensiei de serviciu a reclamantului pentru anii 2006, 2007 și, pentru perioada 01.01.208-(...), pârâta trebuie să aibă în vedere veniturile reale cuvenite procurorilor în funcție, prevăzute de lege de care reclamantul ar fi trebuit să beneficieze la data pensionării.

Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. B.-N. împotriva Sentinței civile nr. 1193 din 1 iunie 2011 a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI

G.-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: B. R.-I.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3645/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale