Sentința civilă nr. 11114/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 11114/2013
Ședința publică din data de 27 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: E. B.
Asistent judiciar: C. -E. P. Asistent judiciar: I. R. Grefier: R. B. M.
Pe rol judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect contestație decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit, formulată de reclamanții O. L., Z. I. D., C.
D. A., B. P. F. și G. M. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P.
C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că pârâta a invocat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei excepția autorității de lucru judecat cu privire la reclamantul G. M. M., excepție pe care o admite în ceea ce privește sumele solicitate pentru anul 2011 având în vedere dosarul nr._ al Tribunalului C. în care reclamantul G. M. M. a fost parte.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar.
INSTANȚA
Retine că prin cererea înregistrată la data de_, de reclamanții O. L., Z. I. D.
, CÎNIPARU D. A., B. P. F., G. M. M., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1818 lei, reținută fără titlu în anul 2010, pentru fiecare reclamant, precum și la plata sumei de 3780 lei, reținută fără titlu în anul 2011, pentru fiecare reclamant. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației reparatorie pentru anul 2012 în sumă totală de 26688 lei, cuantumul acesteia fiind de 2224 lei/lună, reținută fără titlu, pentru fiecare reclamant, precum și la plata de penalități în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere, pentru fiecare reclamant, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
In motivarea cererii, reclamanții arată că sunt beneficiari ai indemnizației reparatorie de revoluționar prevăzută de Legea nr. 341/2004 și că din moment ce această indemnizație intră sub incidența reglementărilor prevăzute de legislația privind pensiile, iar Cutea Constituțională a stabilit că reducerea cuantumului pensiilor este neconstituțională, reducerea cuantumului indemnizației reparatorii pe anii 2010-2012 este neconstituțională netemeinică și nelegală și se impune restituirea sumelor reținute pentru fiecare reclamant în parte.
Reclamanții țin de asemenea să învedereze instanței că indemnizația reparatorie este supusă și reținerilor C.A.S.S., de 5,5%, încălcându-se grav art.5 alin.1 pct.d,i și j și alin.2 din Legea nr.341/2004
Acțiunea este motivată în drept pe dispozițiile Legii nr.341/2004 și Legii nr.118/2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. J. de P. C., a solicitat respingerea acțiunii și a arătat că începând cu luna iulie 2010 cuantumul indemnizației reparatorii diminuat cu 15% era de 1717 lei, la acest nivel fiind și în luna octombrie 2010, iar Legea nr. 285/2010 și Legea nr.118/2010 sunt acte specifice date în privința calculului cuantumului indemnizațiilor și sunt acte normative speciale ce derogă de la cuantumul dorit de reclamanți, nefiind în măsură să treacă peste acestea spre a acorda drepturile solicitate împotriva prevederilor anterior menționate. O actualizare anuală cu care reclamanții erau obișnuiți nu poate avea loc și nici instanța nu poate să ofere mai mult.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine in fapt următoarele:
Prin Decizia nr.165128/_ s-a stabilit un debit de 516 lei în sarcina reclamantului B.
P. P. -F. .
Prin Decizia nr.165106/_ s-a stabilit un debit de 516 lei în sarcina reclamantului Cîniparu G. D. A. .
Prin Decizia nr.172294/_ s-a stabilit un debit de 516 lei în sarcina reclamantului O. Gh. L. .
Prin Decizia nr.171605/_ s-a stabilit un debit de 516 lei în sarcina reclamantului Z.
I. I. -D. .
Aceste debite au rezultat din plata necuvenită a unei părți din indemnizația prevăzută de Legea nr.341/2004 conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr.118/2010.
Conform prevederilor art.14 din Legea nr.118/2010 indemnizațiile prevăzute de Legea nr.341/2004 se diminuează cu 15% începând cu luna iulie 2010. Începând cu data de_ aceste indemnizații nu au fost majorate corect, conform prevederilor art.10 alin.1 din Legea nr.285/2010, ci au fost calculate și plătite nelegal, la nivelul anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.118/2010.
Potrivit art. 10 alin.1 din Legea nr. 285/2010, ce a intrat în vigoare la data de_, începând cu data de_, drepturile prevăzute la art. 2 alin.1 lit. a, b si d si alin.4, art. 13 si art.
14 din Legea nr. 118/2010 se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010. Din dispozițiile art. 10 din Legea nr. 285/2010 raportate la cele ale art. 14 din Legea nr. 118/2010, se observă că începând cu luna ianuarie 2011 s-a majorat cu 15% cuantumul indemnizației aflată în plată în luna octombrie 2010.
Mai mult, în cursul anului 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin.1 lit. a, b si d, alin.4, art. 13 lit. b si c si la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, se menține la același nivel cu cel ce s-a acordat pentru luna decembrie 2011 care era cel avut în luna octombrie 2010, majorat cu 15%.
Așa cum arată prevederile art. 3 alin.2 din OUG nr. 19/2012, începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010. Pe de altă parte, cele două noțiuni, respectiv "salariul mediu brut"; si "câștigul salarial mediu brut"; sunt diferite deoarece salariul brut cuprinde salariul, inclusiv indemnizația de conducere, salariile de merit si indexările incluse, fără a avea în vedere sporurile si premiile iar câștigul salarial mediu brut cuprinde pe lângă sumele brute si drepturile de natură salarială aferente orelor suplimentare, sumele din profitul net, având astfel o sferă mult mai largă de cuprindere decât cea a salariului mediu brut.
Din interpretarea actelor normative anterior menționate, rezultă că începând cu_ nu se revine la cuantumul indemnizației avut anterior reducerii acesteia cu 15% si nu se aplică dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea nr. 341/2004 la "câștigul salariul mediu brut"; în loc de "salariul mediu brut"; câtă vreme începând cu_, majorarea indemnizației aflată în plată s-a făcut la nivelul celei avute în luna octombrie 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 107 alin.1 si alin.2 din Legea nr. 263/2010 în situația în care,ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie sau indemnizațiilor se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează din oficiu sau la solicitarea reclamantului,modificările care se impun,prin decizie de revizuire. Sumele se recuperează în termenul general de prescripție,calculat de la data constatării diferențelor, prin decizia emisă în acest sens care constituie titlu executoriu.
Valorificarea drepturilor casei județene de pensii de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către asigurat este adevărat că trebuie să se înscrie în termenul legal de 3 ani de la data plății sumei necuvenite, calculat însă pentru fiecare lună în parte.
Pe de altă parte, așa cum prevăd și dispozițiile art.179 alin.1-4 din Legea nr.263/2010, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani,în baza deciziei emisă de către instituția care a efectuat plata, care constituie titlu executoriu.
Pârâta a depus la dosarul cauzei copia buletinelor de calcul, din care rezultă reclamanții că au încasat necuvenit sumele menționate în deciziile emise. (f.98,106,114,12).
Față de cele ce preced instanța, in baza art. 153 lit.f si lit.g coroborat cu prevederile art. 156 din Legea nr. 263/2010, va respinge acțiunea formulata de reclamanți, acțiunea ce a avut ca obiect contestarea deciziilor prin care s-a dispus recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de indemnizație prevăzută de Legea nr.341/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată și completată de reclamanții O. L., Z. I. D., CÎNIPARU D. A., B. P. F. și G. M. M., toți cu domiciliul procesual ales în
T., str.A. nr.1, sc.B, et.3, ap.18, jud.C., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în mun.C. -N., str.G.C. nr.2, jud.C., având ca obiect contestație împotriva deciziilor privind recuperarea unor sume încasate necuvenit.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, C. -E. P. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier, R. B. M. |
Red.EB/tehn.MG 8 ex. 11.07.13
← Decizia civilă nr. 4360/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 595/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
---|