Sentința civilă nr. 12873/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr._ *
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ Nr. 12873/2013
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Asistent judiciar I. R. Asistent judiciar A. Ș. Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâții CASA DE PENSII S. A MAPN PRIN M.
A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat I. V., iar pentru pârâți se prezintă consilier juridic Costică Rândașu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul pârâtului arată că nu mai are nicio excepție de invocat sau de susținut.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și motivată în scris, cu cheltuieli de judecată. Pe scurt, reprezentantul reclamantului arată că adoptarea Legii nr. 241/2013 este relevantă în cauză sub două aspecte, și anume: din expunerea de motive rezultă foarte clar cauza pentru care a fost necesară adoptarea acestei legi și în al doilea rând, deși statul recunoaște implicit că nu s-a făcut o fundamentare a Legii nr. 251/2010, solicită a se reveni la cuantumul pensiei din decembrie 2010.
Reprezentantul pârâților solicită respingerea acțiunii reclamantului pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare, iar referitor la susținerile reprezentantului reclamantului arată că Legea nr. 241/2013, referitor la obligativitatea de a plăti diferența dintre sumele încasate și cuantumul din decembrie 2010, se specifică clar că aceste diferențe nu se plătesc.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul M. A. a chemat în judecată pe pârâții CASA DE PENSII S. A M. UI A. N. și M. A. N. și a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute/anularea Deciziei nr. 86257/_ privind revizuirea pensiei sale în baza O.U.G. nr. 1/2011 emisă de C. de P. S. a M.Ap.N. și restabilirea situației anterioare în sensul menținerii în plată a pensiei
stabilite prin Decizia nr. 0114401/_ privind pensia de serviciu, emisă de Direcția financiar-contabilă a M.Ap.N., așa cum a fost actualizată succesiv până la nivelul din luna decembrie 2010, obligarea pârâtei C. de P.
S. a M.Ap.N. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 și cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă, în subsidiar, anularea Deciziei nr. 96257/_ privind revizuirea pensiei în baza O.U.G. nr.1/2011 și obligarea pârâtei C. de P. S. a M.Ap.N la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010, obligarea pârâtei C. de P.
S. a M.Ap.N. la restituirea diferențelor dintre cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 si cuantumul pensiei revizuite, cu dobânda legală aferentă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul susține următoarele:
Decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidentă reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art.8 al.l din Anexa 3 (Metodologia de calcul) la O.U.G. nr.1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada corectitudinii și integralității datelor cuprinse în tabelul anexat acestei decizii.
In abordarea problemei răspunderii pentru corectitudinea și integralitatea datelor privind veniturile care trebuie luate în calcul, trebuie pornit de la faptul că nu deține carnet de muncă ori vreun alt document cu care să facă dovada veniturilor și prin urmare, nu îi revine sarcina probei. Încercarea de a transfera această răspundere în sarcina pensionarilor militari prin adoptarea H.G. nr.735/2010 nu putea fi decât una sortită eșecului, acest act administrativ fiind suspendat și anulat irevocabil de către instanțele de judecată, așa cum voi arăta la punctul 2.
Prin urmare, întreaga răspundere pentru corectitudinea și integralitatea datelor pe baza cărora s-a făcut revizuirea revine M. ui A.
N. și Casei de pensii sectoriale a acestuia. De altfel, acest lucru rezultă cu prisosință din art.4 al.l al Legii nr. 119/2010 ("Recalcularea pensiilor ...se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare..."), din preambulul O.U.G. nr.1/2011 (având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010; în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat) și din art.l al.2 al aceleiași ordonanțe de urgență ("Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. 1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea ).
Având în vedere că nu are posibilitatea de a verifica realitatea datelor privind veniturile cuprinse în tabelul anexat la decizia de revizuire a pensiei, ar fi trebuit ca emitentul acestei decizii să facă dovada indubitabilă privind realitatea cuantumului veniturilor lunare care au stat la baza determinării punctajului mediu anual.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că încadrarea în condiții de muncă (ultima coloană din tabelul anexat deciziei) este corectă, adică în conformitate cu Ordinul M.Ap.N. nr. M. 116/_ . completat prin Ordinul nr. MS.132/_ .
Arată reclamantul că Decizia de revizuire este lovită de nulitate absolută întrucât revizuiește o alta decizie care este lovită de nulitate absolută.
Decizia de revizuire a pensiei prin care i-a fost recalculată pensia este lovită de nulitate absolută întrucât actul administrativ normativ în baza căruia a fost emisă (H.G. nr.735/2010) fusese suspendat prin Sentința nr.338 din_ a Curții de Apel C. rămasă irevocabilă prin Decizia nr.38 din_ a înaltei Curți de C. ție și Justiție, iar ulterior a fost anulată prin Sentința nr.443 din_ a Curții de Apel C. rămasă irevocabilă prin Decizia nr.5364 din_ a înaltei Curți de C. ție și Justiție.
Faptul ca revizuirea vizează decizia de recalculare emisă în baza H.G. nr.735/2010 și nu decizia emisă la data pensionării în baza legii speciale privind pensiile militare, rezultă tocmai din O.U.G. nr.1/2011. În acest sens, în partea finală a preambulului acestei ordonanțe de urgență se arată că adoptarea ei vizează "reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit: a) și b) din Legea nr. 119/2010".
Un alt argument în sensul că revizuirea instituită de O.U.G. nr.1/2011 a vizat deciziile de recalculare este acela că o "revizuire" a deciziilor inițiale de pensie ar fi însemnat, de fapt, o prelungire a termenului de recalculare de 5 luni prevăzut de art.4 al.l lit.a din Legea nr.l 19/2010. Or, acest lucru nu mai era posibil întrucât la data adoptării ordonanței de urgență termenul de recalculare expirase iar art.68 al.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că "dispoziția de prelungire a termenului de aplicare a actului normativ temporar trebuie să intervină înainte de expirarea termenului";.
Revizuirea pensiei pe baza unei legi care prevede alte principii și de stabilire a pensiei decât cele aplicabile la data pensionării precum și diminuarea cuantumului pensiei încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 al,2 din Constituție.
Curtea Constituțională s-a pronunțat de mai multe ori în sensul că noile reglementări nu pot fi aplicate decât situațiilor juridice apărute după intrarea în vigoare a acestor reglementări (deciziile nr.375/_, 830/2008, etc).
Faptul că în Decizia nr.873/2010, având ca obiect verificarea constituționalității recalculării pensiilor de serviciu, Curtea Constituțională a ajuns la o altă concluzie (în sensul că a declarat constituțională recalcularea pensiilor de serviciu, mai puțin a celor ale magistraților) nu schimbă situația și nu face ca principiul neretroactivității legii să poată fi încălcat în vreo cauză în care judecătorul este chemat să se pronunțe.
Decizia de revizuire pe care o contestă încalcă principiul neretroactivității efectelor actelor administrative.
Referitor la momentul de la care actele administrative încep să producă efecte juridice, în principiu acesta este cel al publicării pentru actele administrative normative și cel al comunicării pentru actele administrative individuale. Numai din acest moment persoanele cărora li se adresează iau cunoștință de conținutul actului administrativ și, drept urmare, li se poate pretinde o anumită conduită.
Decizia de revizuire a pensiei încalcă în mod flagrant principiul enunțat mai sus prin aceea că, deși a fost emisă la data de_ și mi-a fost comunicată la data de_, în conținutul ei este stipulat că drepturile pe care mi le conferă "se stabilesc cu începere de la data de_ ".
Cu privire la pretinsa aplicabilitate generală a principiului contributivității, arată că pensiile militare nu pot fi recalculate pe baza acestui principiu și, prin urmare, nici nu pot fi incluse în sistemul unitar de pensii.
Prin aplicarea forțată și intempestivă a principiului contributivității s-a schimbat, fără nicio justificare rezonabilă, însăși natura juridică a pensiilor militare.
Pentru a fi în concordanță cu specificul profesiei militare, pensiile militare au avut întotdeauna o natură juridică și un regim juridic proprii, diferite de ale tuturor celorlalte pensii de serviciu, avându-se în vedere specificul muncii prestate si a riscurilor inerente profesiei.
Prin urmare, pensiile militare nu au fost acordate în considerarea unei contribuții bănești. Inexistența acestei contribuții nu poate fi suplinită - pentru a forța recalcularea -"considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000", așa cum prevede art.3 al.2 din Legea nr.119/2010. A proceda în acest mod înseamnă a pleca de la o premisă care nu are nicio bază reală.
Pe de altă parte, cadrele militare în rezervă au o situație specială față de alți pensionari, în sensul în care, în funcție de necesități, pot fi mobilizate sau concentrate, nefiind retrase complet din activitatea profesională. Astfel, conform art.15 al.2 lit.b din Legea nr.446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, pensionarii militari fac parte din rezerva operațională, timp de 5 ani de la trecerea în rezervă.
Raportat la aceste aspecte, este evident că principiul "speranței legitime", indisolubil legat de statul de drept și în virtutea căruia organele statului sunt obligate să respecte speranțele întemeiate pe prevederi legale în
vigoare, capătă semnificații concrete, deosebite, în ce-i privește pe pensionarii militari.
În sensul celor expuse mai sus este și Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale, în care s-a arătat că: "instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații".
Recalcularea și revizuirea pensiei încalcă în mod flagrant art.l din Protocolul nr.l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, coroborat cu art.l4 din Convenție.
Este necesar ca ingerința să fie prevăzută de lege (întrucât desființarea pensiilor militare de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii), față de cele reținute în practica C.E.D.O. este evident că, în fapt, această condiție nu este îndeplinită.
Nu se poate vorbi de previzibilitate din moment ce se recurge în mod forțat și intempestiv la invocarea unui principiu (cel al contributivitătii) care nu a fost avut niciodată în vedere în ce-i privește pe militari. De asemenea, nu se poate vorbi de claritate și previzibilitate din moment ce nu s-a ținut cont de un aspect esențial, și anume acela că nu exista o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar iar crearea unei baze de date complete în acest sens este imposibilă. Așa după cum am ; mai arătat, această bază de date privind veniturile realizate în trecut (începând din anii 40-50) nu va putea fi niciodată completă din motive obiective (lipsa unor state de plată, caracterului ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate, și/sau scrise de mână etc).
Pe de altă parte, prin anularea pensiei de serviciu și prin diminuarea cuantumului pensiei se încalcă principiul respectării drepturilor câștigate și cel al neretroactivității legii consacrat de art.15 al.2 din Constituția României. Legea nr.119/2010, care materializează încălcarea acestor
principii, este expresia legiferării într-un mod haotic și necorelat, negând drepturi recunoscute anterior cu putere de lege.
In consecință, adoptarea principiului contributivității are un caracter discriminatoriu întrucât militarilor nu li s-a permis să ajungă la o vechime și o "contribuție" mai mare din cauza restricțiilor impuse sistemului.
Caracterul imprecis și nerezonabil al normelor privind recalcularea și revizuirea pensiilor militare este dat și de împrejurarea că pensionarii militari - care nu au avut carnete de muncă sau alte acte cu care să-și poată dovedi veniturile - nu au nicio posibilitate de a verifica dacă au fost luate în calcul toate veniturile "contributive". In acest sens, Legea II 119/2010 și O.U.G. nr.1/2011 instituie pentru organele abilitat să facă calcularea/revizuirea doar obligații de diligentă, fiind lipsite de dispoziții care să atragă răspunderea juridică pentru neluarea în considerare a tuturor acestor venituri.
In ce privește cazul particular al pensiilor militare, scopul asigurării echilibrului bugetar în condițiile crizei economice nu numai că nu a fost îndeplinit dar s-a obținut efectul contrar. Este deja de notorietate că fondul total pentru aceste pensii nu a scăzut ci, dimpotrivă, a crescut. Aceasta înseamnă că, înainte de includerea pensiilor militare în procesul de recalculare/revizuire, nu s-a făcut o fundamentare temeinică și un studiu de impact care să evidențieze dacă măsurile ce urmau a fi luate vor duce la îndeplinirea scopului urmărit. In aceste condiții, scopul legitim nu mai poate fî invocat doar împotriva unui număr mic de pensionari militari, prin sacrificarea intereselor cărora să se poată justifica procesul de recalculare/revizuire a acestor pensii.
Scopul legitim al apărării față de criza economică justifică numai măsuri luate pe perioada crizei, deci temporare, revenindu-i statului sarcina de a găsi soluții pentru contracararea efectelor crizei economice. Diminuarea pensiilor nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, prelungirea acestui gen de măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate (Decizia nr. 1414/2009 a Curții Constituționale).
Motivarea potrivit căreia bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat vor fi degravate semnificativ prin punerea în aplicare a măsurilor de anulare a pensiilor de serviciu, asigurându-se astfel sustenabilitatea bugetului, reprezintă o motivare neserioasă,
având în vedere procentul infim al economiei realizate prin eliminarea pensiilor de serviciu.
Astfel, conform prevederilor art.2 al.2 din Legea nr. 12/2010, bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2010 cuprindea cheltuieli în sumă de 41.005,9 milioane lei iar economia totală pentru buget rezultată din eliminarea pensiilor de serviciu (incluzând și pensiile magistraților și celor asimilați acestora, care nu au mai fost ulterior eliminate), urma să fie de 170.198.380 RON (Decizia nr.873/2010 a Curții Constituționale), ceea ce reprezintă un procentaj infim (aproximativ 0,4%) de degravare reală a bugetului. De altfel, în urma aplicării măsurilor de eliminare a pensiilor de serviciu nu a rezultat o reducere a bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii, pentru anul 2011 acesta fiind de 47.587,1 milioane lei deci mai mare decât cel aferent anului 2010.
Referitor la lipsa de consistență a motivelor invocate pentru luarea măsurilor de eliminare a pensiilor de serviciu, în Decizia nr.873/2010 a Curții Constituționale s-a mai arătat: "Curtea reține că aspectele de ordin
financiar din expunerea de motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul constituționalității dispozițiilor legii criticate";.
In probațiune, reclamantul a depus deciziile de pensie si a solicitat ca pârâții să depună documentele care au sat la baza tabelului anexat deciziei de revizuire, fișa de personal si fișa cu condițiile de muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul M.Ap.N. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere prevederile art. 1 alin.1 din HG nr. 233/2011 si a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
În primul rând reclamantul, prin cele două capete de cerere solicită obligarea la plata pensiei militare stabilită în temeiul Legii nr. 164 abrogată, pensie plătită și în decembrie 2012 si nu solicită emiterea unei noi decizii de pensie în temeiul și cu aplicarea Legii nr. 119/2010 conform metodologiei de calcul prevăzută a OUG nr. 1/2011 .
Reclamantul prin capătul subsidiar de cerere solicită de fapt, menținerea în urma revizuirii a cuantumului celui mai avantajos al pensiei adică cel din decembrie 2010, ceea ce este contrar prevederilor art. 171 din Legea nr. 273/2010.
În al doilea rând potrivit prev. art .125 din HG nr. 257/2010 angajatorul sau alt deținător de arhivă sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea exactitatea și corectitudinea datelor elementelor și informațiilor pe care le înscriu în baza documentelor deținute în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie. Decizia atacată este emisă în conformitate cu aceste prevederi legale, iar afirmațiile reclamantului cu privire la incorectitudinea și caracterul complet l acestora este nedovedită.
Cererea reclamantului de repunere în plată a unei pensii care nu mai există, nu poate fi admisibilă.
Procedura de revizuire și stabilire a pensiei într-un anumit cuantum nu constituie un motiv de nulitate absolută a deciziei de pensie. Reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire și menținerea deciziei de pensie emisă în temeiul Legii 164/2001 încălcând dispozițiile legale în vigoare ,respectiv OUG nr. 1/2011, Legea nr. 19/2011 si Legea nr. 263/2010.
Din dispozițiile art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2011, dar și din preambulul acestui act normativ, reiese că procesul de revizuire vizează pensia reclamantului și nu decizia de recalculare emisă în baza HG nr. 735/2011. Decizia de revizuire contestată nu are ca temei decizia de recalculare emisă în baza HG nr. 735/2010.
În continuare pârâtul arată pe larg motivele pentru care nu a fost încălcat principiul dreptului câștigat și al speranței legitime consacrat în Protocolul nr. 1 adițional la CEDO coroborate cu art. 14 din Convenție.
Reclamantul a atacat decizia de revizuire în termenul legal, la Comisia de Contestații din cadrul M.Ap.N., însă nu a așteptat răspunsul dat de această contestație introducând cererea de chemare în judecată în a 45 zi a termenului prevăzut de lege în care această comisie era obligată să soluționeze contestația.
Reclamantul si-a precizat/completat cererea de chemare în judecată solicitând constatarea nulității absolute/anularea deciziilor emise ulterior si obligarea pârâtei C. de P. S. din cadrul M.Ap. N. să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei, cu menținerea în plată a cuantumului pensiei din decembrie 2010.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale fiind stabilite prin Decizia 0114401 emisă de M. A. N., începând cu data de_, într-un cuantum -brut- de 3252 lei (f.25).
Pensia sa a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum -brut- de 3568 lei prin decizia nr. 86257/_ a Casei Sectoriale de P. din cadrul MApN (f.10).
Cu privire la critica reclamantului constând în aceea că decizia de revizuire a pensiei nu are la bază o evidență reală a veniturilor care trebuie luate în calcul conform art. 8 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr. 1/2011, iar pârâții nu au făcut dovada integralității și realității acestor venituri, instanța reține că potrivit art. 1 alin.2 și 3 din OUG nr. 1/2011, "Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin. (1), revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea. Instituțiile prevăzute la alin. (2) transmit datele necesare revizuirii la casele de pensii sectoriale, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011.";
Astfel, nu reclamantului îi revine obligația de a depune la C. S. de P. înscrisurile doveditoare cu privire la veniturile realizate de acesta în perioada în care s-a aflat în activitate, ci instituției angajatoare.
În cazul în care nu se face dovada veniturilor reale ale beneficiarului, stabilirea pensiei se face pe baza veniturilor minime stabilite în anexa actului normativ menționat.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a mai susținut că determinarea cuantumului pensiei recalculate a fost realizată pe baza mai multor date nereale, însă nu a arătat în concret care sunt veniturile omise a fi avute în procesul de recalculare, motiv pentru nici aceste critici cu caracter general nu sunt de natură să conducă la anularea deciziei de recalculare. De asemenea, acesta nu a depus adeverințe eliberate de angajator din care să rezulte că veniturile luate în considerare pe anumite perioade nu sunt conforme cu realitatea, deși sarcina probei îi incumba acestuia. Mai mult, nu a făcut dovada demersurilor în vederea obținerii unor astfel de adeverințe sau imposibilitatea obținerii acestora, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 172 C.pr.civ..
Potrivit art. 1 alin.4 din același act normativ, în temeiul căruia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei, "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.
Astfel, nu se poate retine faptul că veniturile din buletinul de calcul pe anumite perioade sunt mai mici decât veniturile din OUG nr. 1/2011, atâta timp cât nu a făcut dovada că pentru aceste perioade veniturile nu au putut fi identificate, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 1 alin.4 din OUG nr. 1/2011.
În ceea ce privește motivul de nulitate absolută invocat de reclamant referitor la împrejurarea că decizia ar revizui o altă decizie lovită de nulitate absolută, instanța reține că procesul de recalculare a pensiilor s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, apoi în temeiul OUG nr. 1/2011, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și ulterior anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în
discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare. De asemenea, față de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 119/2010, potrivit cărora "recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare";, instanța apreciază că în mod corect a fost emisă decizia contestată în cauză de către
M. A. N. . Nici faptul că termenul de revizuire a pensiilor prevăzut de OUG nr. 1/2011 a fost depășit nu poate fi reținut ca un motiv de nulitate a deciziei de revizuire emise în temeiul acestui act normativ.
Asupra criticii referitoare la încălcarea principiilor neretroactivității legii, neretroactivității efectelor actului administrativ, al drepturilor câștigate, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța reține argumentele și concluziile Curții Constituționale expuse în cuprinsul Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, prin care aceasta s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010, constatând că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 15 alin. 2 - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. 1 - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. S-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate, constatându-se că normele supuse analizei Curții sunt constituționale.
Instanța reține totodată și concluziile Deciziei nr. 29/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010, decizie aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei. Astfel, instanța supremă a statuat că instanțele de drept comun ar putea proceda la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impune în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a arătat însă că "în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.";
Referitor la argumentul privind discriminarea, prin aceeași decizie pronunțată, Inalta Curte de C. ție și Justiție a statuat că "instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";. În cuprinsul aceleiași decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat o analiză de compatibilitate a prevederilor legale în discuție cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, concluzionând asupra compatibilității prevederilor din legea națională cu dispozițiile art. 1din Protocolul 1 la Convenție.
Totodată, sub aspectul compatibilității prevederilor din legislația română referitoare la recalcularea pensiilor de serviciu (Legea 119/2010, OUG nr. 1/2011) cu legislația europeană, instanța reține că prin Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și Lucia Ghețiu împotriva României s-a reținut că, "deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).";
Curtea EDO a statut că "statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11), Curtea subliniind că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de
faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor, și că în această privință, reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport de alte categorii de pensionari, CEDO a statuat că o diferență este discriminatorie, în sensul art.
14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari. În fine, instanța reține și concluziile CEDO în Cauza Abăluță și alții împotriva României, expuse în Decizia pronunțată la data de 15 mai 2012, în cuprinsul căreia a reiterat faptul că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului
implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. În speță, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, în această privință, Curtea constatând că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010 astfel că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea a reținut, de asemenea, faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care
reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
Iar în ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, curtea a reiterat argumentele expuse în Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și Lucia Ghețiu împotriva României.
Sub aspectul cuantumului pensiei reclamantului, instanța reține că inițial reclamantul a avut o pensie în cuantum de 3252 lei RON, iar în urma recalculării, cuantumul acesteia s-a redus la suma de 3568 lei RON, cuantum care este superior pensiei anterioare și mult superior pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2012 în România, astfel că această recalculare nu are semnificația unei restrângeri vreunei drept statuat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului. De altfel, stabilirea în favoarea reclamantului a unei pensii întemeiate pe principiul contributivității a avut un caracter temporar, în prezent revenindu-se la sistemul de pensii de serviciu.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul M. A.
, cu domiciliul ales în C. -N., str. C. nr.5-7, ap.6, jud.C. în contradictoriu cu pârâtii M. A. N., cu sediul în B., str. I. nr.3-5, sector 5 si C. S. DE P. A M. UI A. N., cu sediul în B., str. I. nr.3-5, sector 5.
Ia act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de_ .
Președinte, I. P. | Asistent judiciar, I. R. | Asistent judiciar, A. Ș. |
Grefier, O. -R. L. |
Red.I.P.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 11997/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 14/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
