Acordarea indemnizaţiei de 10 % din salariul de bază, pentru educatori

Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 1866 din data de 02.04.2014

Acordarea indemnizației de 10 % din salariul de bază, pentru educatori (învățători - educatori și profesori educatori) în baza legii 63/2011 și a dispozițiilor din CCM la nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr. 59276/02.11.2012

La data de 14.01.2014 reclamant X au chemat în judecată pârâții Y, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige pârâta către reclamantă, la plata indemnizației de 10 % din salariul de bază, pentru educatori (învățători - educatori și profesori educatori) începând cu data de 01.09.2013.

In motivarea acțiunii, a arătat că in această perioadă a funcționat pe post de învățător - educator, suplinitor calificat, la școala pârâtă.

Prin hotărâri judecătorești, salariații care ocupau aceeași funcție ca și reclamanta, câștigaseră dreptul ca să primească indemnizația de 10% din salariul de bază începând cu data de 01.09.2010, conform art. 51 alin 4 din Lg 128/1997.

Prin apariția Lg 1/2011 s-a abrogat Legea 128/1997, dar noua lege nu a modificat încadrarea sau atribuțiile învățătorilor educatori și profesorilor educatori.

Prin legea 63/2011 art.2 alin e din capitolul I - metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului a fost reglementat dreptul la plata indemnizației de 10 % din salariul de bază, pentru personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatori, institutori și profesori pentru învățământul preșcolar și primar.

Acest drept a fost de asemenea reglementat și de art. 35 alin.3 din CCM la nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr. 59276/02.11.2012.

Pârâta nu i-a acordat și nu i-a plătit acest spor.

A depus la dosar adeverința de salariat, cartea de identitate, sentința 4309/2011, extras din actele normative invocate.

A fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de reclamanți.

Prin sentința nr. 1866/02.04.2014 pronunțată în dosarul nr. 236/63/2014 a fost admisă cererea, a fost obligată pârâta să acorde și să plătească reclamantei indemnizația de 10% din salariul de bază începând cu 01.09.2013 până la data intervenirii unei cauze legale sau contractuale de încetare sau modificare, instanța reținând următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtei, cu contract individual de muncă, în funcția de învățător- educator, suplinitor calificat, astfel cum rezultă din adeverința nr. 3210/12.11.2013.

Începând cu anul 2011, Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, a prevăzut în art. 1 alin. ultim că "sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin.(1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5."

În anexa 5 - art. 2 alin. 2 lit. E, ce cuprinde Metodologia de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic, se prevede că în salariul de bază se include și indemnizația pentru personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, pentru învățători, educatoare, institutori și profesor pentru învățământul preșcolar și primar, iar prevederile art. 3 lit. E. 1 din aceeași anexă stabilesc faptul că personalul didactic care îndeplinește activitatea de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii și profesorii pentru învățământul preșcolar și primar beneficiază de o indemnizație de 10% aplicată la salariul de bază.

Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 35 alin.3 din CCM la nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar înregistrat sub nr. 59276/02.11.2012.

Pârâta nu a acordat reclamantei salariul stabilit conform acestor dispoziții începând cu data de 01.09.2013, deși nu a intervenit nicio modificare legală a dispozițiilor menționate anterior.

Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat (art. 159 C muncii), astfel cum este stabilit de lege, de contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, inclusiv a elementelor cuprinse în salariul de bază și anume indemnizațiile, sporurile sau adaosuri .

În caz de nerespectare a obligației, salariatul interesat este îndreptățit să solicite instanței obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale. Astfel, potrivit art.269 alin 1 din C muncii "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.

Neplata salariului stabilit prin lege constituie deci o încălcare a contractului individual de muncă încheiat între reclamanți și pârâta unitatea școlară, atrăgând răspunderea civilă contractuală a pârâtei.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să acorde și să plătească reclamantei indemnizația de 10% din salariul de bază începând cu 01.09.2013 până la data intervenirii unei cauze legale sau contractuale de încetare sau modificare a raportului de muncă sau a prevederilor legale aplicabile.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acordarea indemnizaţiei de 10 % din salariul de bază, pentru educatori