Anulare proces verbal de contravenţie . Jurisprudență Amenzi; Contravenţii. Închisoare contravenţională
| Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Decizie nr. 563 din data de 03.05.2018
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe apelant PV și pe intimat IPJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție seria PISX, nr. 0124097/14/10/2016.
Instanța constată că apelul a formulat în termen și a fost achitată taxa judiciară de timbru. Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe motivele de apel.
Avocat A pentru apelant arată că a declarat apel împotriva sentinței Judecătoriei Iași întrucât motivarea instanței raportat la plângerea contravențională formulată de petent, este una netemeinică sub aspectul modului în care instanța a apreciat neîndeplinirea unei condiții de nelegalitate a procesului verbal contestat. Procesul verbal contestat nu conține toate elementele impuse de OG nr. 2/2001 cu privire la modul în care trebuie inserate elementele obligatorii. În cazul în care se refuză sau nu este posibilă semnarea procesului verbal de către persoana depistată în trafic sau de către contravenient, organul constatator are obligația de a insera numele unui martor asistent care să semneze tocmai acest refuz de primire a procesului verbal iar în lipsa unui astfel de martor, trebuie să se indice motivele pentru care nu a fost indicat numele unui martor asistent. Instanța de fond admite faptul că procesul verbal nu conține mențiunea existenței unui martor asistent dar pe de altă parte, apreciază că această lipsă nu ar dezbrăca de legalitate procesul verbal atacat ci ar constitui doar o nulitate relativă atâta timp cât nu au fost vătămate interesele petentului într-un asemenea mod încât să nu se poată remedia altfel decât prin anularea procesului verbal. Or, apelantul apreciază că prin lipsa unui martor asistent se dezbracă de legalitate procesul verbal atacat tocmai prin faptul că elementele pe care le conține cu privire atât la identitatea persoanei cât și cu privire la modul în care s-a realizat constatarea contravenției sancționate, nu mai pot beneficia de prezumția de legalitate de care beneficiază un proces verbal de contravenție atâta timp cât refuzul de a semna un asemenea proces nu este consfințit de un martor asistent. Solicită avocatul apelantului admiterea apelului pentru motivele formulate, desființarea sentinței instanței de fond și anularea procesului verbal de contravenție.
Apelantul personal, solicită a fi avut în vedere memoriul însoțit de planșele foto depus la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra apelului contraventional de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8433/16.06.2017 a Judecătoriei Iasi a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul PV, împotriva procesului-verbal seria PISX nr.0124097 din 14.10.2016, incheiat de IPJ Iasi.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele;
"Sub aspectul legalității, instanța constată că în prezenta cauză nu se poate reține nici un motiv de nulitate absolută procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016 acesta fiind întocmit cu respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În ceea ce privește critica petentului privind lipsa unui martor la încheierea procesului-verbal de contravenție precum și lipsa mențiunilor privind motivele pentru care actul de sancționare a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, instanța constată faptul că potrivit art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient iar în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de către cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, așa cum prevede art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
În cauză, procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului, acesta din urmă refuzând să îl semneze iar agentul constatator nu a făcut în cuprinsul actului sancționator mențiunile obligatorii prevăzute de art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, la rubrica martor asistent fiind menționată împrejurarea că "în auto se mai află o persoană".
Această împrejurare poate constitui un motiv de nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție în situația în care subzistă urmare a acestei situații o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului de constatare.
Or, în speță, petentul nu a invocat faptul că ar fi suferit vreo vătămare ca urmare a faptului că agentul constatator nu a menționat motivele pentru care actul de sancționare a fost întocmit în lipsa unui martor asistent, împrejurare față de care instanța reține că, sub acest aspect, critica petentului nu constituie un motiv care să atragă nulitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că acesta reprezintă un mijloc de probă, conține constatările personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și beneficiază de o prezumție de veridicitate în sensul că situația de fapt consemnată în cuprinsul acestuia corespunde adevărului.
Cu privire la prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție instituită de dreptul român, instanța reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în anumite condiții, prezumțiile sunt permise de Convenție. În cauzele Salabiaku împotriva Franței (07.10.1998, par. 28) și Haiducu împotriva României (13.03.2012, par. 13) Curtea a statuat următoarele: Curtea, a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept iar convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 pct. 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții, în limite rezonabil, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare.
Așadar, persoana sancționată contravențional are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută nu este reală.
Fapta reținută cu caracter contravențional este prevăzută de 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 potrivit căruia constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Analizând probele depuse la dosarul cauzei (înregistrare video- fila 24, fotografii -fila 23), instanța constată că intimatul a făcut dovada faptului că, în data de 14.10.2016, pe DN 28, în localitatea Vulturi, petentul a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare - cu viteza de 102 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h.
Susținerile petentului referitoare la faptul că viteza cu care se deplasa autoturismul nu poate fi cea constatată în procesul verbal, sunt simple afirmații netemeinice, contrazise de probele tehnice administrate de intimat.
Constatând că, în esență, petentul nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016, apreciind că motivele învederate de petent nu sunt de natură a răsturna prezumția de legalitate și veridicitate a acestuia, instanța constată că actul sancționator a fost temeinic întocmit.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora "sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal";.
Se constată că sancțiunea amenzii contravenționale, în cuantum total de 1125 lei, reprezintă minimul prevăzut de lege și a fost aplicată în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
Pericol social al faptei, scopul reglementării contravenției săvârșite de petent și importanța valorilor sociale ocrotite în concret care vizează în principal ordinea și siguranța circulației rutiere, dreptul la integritate corporală și sănătate a participanților la trafic sunt împrejurări de natură să releve caracterul justificat al sancțiunii aplicate.
Totodată, instanța are în vedere faptul că petentul nu a învederat motive legate de faptă sau personale care să impună o reindividualizare a sancțiunii aplicate.";
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul PV, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicei.
A arătat apelantul că procesul verbal este lovit de nulitate absolută intrucât nu contine numele si semnătura unui martor asistent, iar in subsidiar a solicitat reindividualizarea sanctiunii.
In drept a invocat art 466 C pr civ.
Apelul a fost legal timbrat si nu s-a depus intâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria PISX nr. 0124097 din data de 14.10.2016 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1125 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În fapt, s-a reținut că, în data de 14.10.2016, pe DN 28, în localitatea Vulturi, petentul a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare - cu viteza de 102 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, fapta fiind înregistrată cu aparatul radar.
Dispozitii legale relevante:
OUG 195/2002 Art. 49
(1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
(2) Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităților, administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele din categoriile A și B, și limite de viteză superioare, dar nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteză mai mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliției rutiere.
(3) Pe anumite sectoare de drum, ținând seama de împrejurări și de intensitatea circulației, administratorul drumului, cu avizul poliției rutiere, poate stabili și limite de viteză inferioare, dar nu mai puțin de 10 km/h pentru tramvaie și de 30 km/h pentru toate autovehiculele.
(4) Limitele maxime de viteză în afara localităților sunt:
a) pe autostrăzi - 130 km/h;
b) pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h;
c) pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
Contrar susținerilor apelantului, instanța de control judiciar observă că instanța de fond a apreciat temeinicia procesului verbal în ansamblul său, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, conform situației de fapt reținută în considerentele expuse anterior acestei analize, indicând expres probele relevante care au determinat-o să adopte această soluție . De asemenea, este de remarcat că, prima instanță a analizat procesul verbal prin prisma tuturor criticilor invocate de către petent și în ceea ce privește legalitatea procesului verbal și în ceea ce privește temeinicia acestuia.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu.
Din acest punct de vedere agentul constatator a respectat dispozițiile legale și a întocmit procesul verbal în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, nefiind lovit de nulitate absolută, fiind cuprinse toate mențiunile obligatorii, făcându-se astfel aplicarea corectă a dispozițiilor Art. 16 din OG nr. 2/2001 modificată și completată, susținerile petentului, neavând susținere în situația din prezenta speță . Fapta este descrisă de agentul constatator în amănunt, făcând posibilă încadrarea acesteia în dispozițiile legale.
Imprejurarea că refuzul apelantului de a semna procesul verbal nu a fost certificată de un martor asistent este sanctionată de lege doar cu nulitatea relativă.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele , prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei sau lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
per a contrario, lipsa celorlalte mențiuni (în speță lipsa martorului) atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, numai în măsura în care petentului i se aduce o vătămare care nu poate fi înlăturată în niciun . Or, în speță, nu s-a făcut dovada vreunei vătămări.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. XXII/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat în sensul că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe legale la încheierea procesului verbal de constatare a contravenției atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict delimitate prin reglementarea dată în art. 17 OG 2/2001.
Vătămarea nu poate fi considerată, așa cum sustine apelantul, ca reprezentând lipsirea acestuia de posibilitatea concretă de a proba netemeinicia procesului verbal.
În sensul art. 175 Cod Procedură Civilă, trebuie să fie o vătămare care să afecteze drepturile procesuale ale petentului, și să îl pună pe acesta în imposibilitatea de a se apăra în mod eficient în cadrul procesului. Or, în speță, nesemnarea procesului verbal de un martor asistent, nu afectează în nici un fel pe apelant în exercitarea drepturilor sale procesuale, intrucât, pe de o parte rolul martorului asistent ar fi fost doar acela de a certifica refuzul de semnare a procesului verbal ( aspect recunoscut de către petent), iar pe de altă parte, sub aspect probatoriu, martorul nu ar fi putut face aprecieri pertinente cu privire la viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale si o apreciat corespunzător probatoriul administrat.
Referitor la proba reprezentată de înregistrarea video a contravenției, Tribunalul, in acord cu instanța de fond, va constată că această înregistrare redă fără dubiu faptul că autoturismul marca VW nr. - circula cu o viteză de 102 km/h.
Pe de o parte, va nota instanța de apel că nici un moment petentul nu a contestat valoarea vitezei înregistrate de aparatul radar pentru autovehiculul marca VW nr. -, ci doar a susținut, atât la fond cât si prin motivele de apel, că nu el a săvârșit această faptă si nu înțelege cum au stabilit reprezentanții Politiei Rutiere împrejurarea că el conducea acest autovehicul.
Însă petentul nu contestă împrejurarea că a fost ulterior oprit de către reprezentanții Politiei Rutiere, care l-au legitimat si au constat in mod direct identitatea conducătorului auto, întocmind procesul verbal, pe care a refuzat a-l semna.
Apelantul prin memoriul depus separat la data de 25.04.2018 - fila24 dosar apel, a invocat o apărare nouă, apărare potrivit căreia arată: " atașez imagini fotografice cu locul in care am fost surprins de aparatul radar- respectiv localitatea Vulturi , din care se poate observa faptul că la intrarea in localitate nu este prevăzut nici un indicator rutier care să stabilească limita de viteză";, susținând că a apreciat că se află sub incidenta ultimului indicator care limita viteza la 70 km/h.
Sub acest aspect, instanța de apel ,va nota că au incidență in cauză dispozițiile art. 49 alin 1 din OUG 195/2002, dispoziții legale pe care orice conducător auto trebuie să le cunoască si care stabilesc imperativ, limita maximă de viteză în localități ca fiind de 50 km/h.
Astfel, din fotografiile depuse de petent reiese că anterior indicatorului care indică începutul localității Vulturi se afla un indicator cu limită de 70 km/h, acesta având rolul de a obliga conducătorul auto la reducerea progresivă a vitezei de deplasare de la 90 km/h sau 100 Km/h ( viteza legală în afara localității, in functie de regimul drumului) cu puțin timp înainte de intrarea in localitate, unde limita legală este de 50 Km/h.
Astfel, nu era necesară montarea unui indicator suplimentar de stabilirea limitei de viteză la 50 km/h, in conditiile in care a fost montat indicatorul de începere a localității, iar regimul vitezei in interiorul localității este unul legal, stabilit de lege.
Individualizarea sancțiunilor:
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța apreciază că aceasta a fost corect stabilită în raport de textele sancționatorii, iar în ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentei.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de textul legal, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii și a sancțiunii complementare, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Instanța, analizând pozitia procesuală a petentului, refuzul constat de recunoastere a săvârșirii contraventiei, precum si interpretarea proprie dată indicatoarelor rutiere, in dezacord cu dispozitiile legii, nu justifică înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului și înlăturarea suspendării dreptului de a conduce.
Măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, având în vedere viteza mare cu care a circulat petentul în localitate ( cu 52 de km /h peste limita legală), știută fiind frecvența accidentelor auto petrecute în mediul rural, unde în mod neașteptat pot apărea persoane sau oameni pe carosabil, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce. Instanța consideră că trebuie păstrată o proporționalitate între valorile sociale protejate ( siguranța circulației pe drumurile publice, atât pentru petent cât și pentru ceilalți participanți la trafic) și interesele particulare ale petentului, în acest caz, față de viteza mare cu care a circulat în localitate, balanța înclinând către interesele generale.
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul PV impotriva sentinței civile nr. 8433/16.06.2017 a Judecătoriei Iasi, pe care o mentine.
| ← Fondul funciar . Jurisprudență Fondul funciar | Constatare nulitate act clauză contractuală; restiture sumă → |
|---|
