Constatare nulitate act clauză contractuală; restiture sumă

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul IAŞI Decizie nr. 13 din data de 25.01.2018

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza de litigii cu profesioniștii apelanții intimați VI, VP și pe intimata apelantă SC B SA, având ca obiect constatare nulitate act clauză contractuală; restiture sumă.

Deliberând asupra apelurilor de fată:

Prin sentința civilă nr. 14654/20.12.2016 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții VI și VP în contradictoriu cu pârâta S.C. B S.A., cu sediul în București.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei înscrise la pct. 4 lit. d subpct. d2, din condițiile speciale ale contractului de credit nr. 33/01.02.2008, încheiat între părți, privind comisionul de risc și gestiune.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 2611,72 euro, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând contravaloarea comisionului de risc și gestiune achitat în perioada 16.03.2009-31.07.2015.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente acestui debit de la data introducerii acțiunii, până la plata efectivă a debitului.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma reprezentând echivalentul în lei, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând contravaloarea comisionului de risc și gestiune percepută în continuare, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei înscrise la pct. 4 lit. d subpct. d1 și la pct. 1 lit. a subpct. 3, din condițiile speciale ale contractului de credit nr. 33/01.02.2008, încheiat între părți, privind comisionul de angajament.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma reprezentând echivalentul în lei al sumei de 800 euro, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând contravaloarea comisionului de angajament.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente acestui debit de la data introducerii acțiunii, până la plata efectivă a debitului.

S-a constat caracterul abuziv al clauzei înscrise la pct. 4 lit. d subpct. d3, din condițiile speciale ale contractului de credit nr. 33/01.02.2008, încheiat între părți, privind comisionul de rambursare în avans.

S-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale.

S-a luat act de solicitarea reclamanților privind derularea, în continuare a convenției de credit, cu eliminarea clauzelor constatate ca fiind abuzive și obligă parata sa emită un nou grafic de rambursare după eliminarea acestora.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1860 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

"; Între reclamanți, în calitate de împrumutat și respectiv codebitor și bancă s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 33/01.02.2008 pentru suma de 40000 euro., cu termen de rambursare de 240 de luni.

Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant - pârâta și consumatori-reclamanți, astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Alin.2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, ele prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.

Mai exact, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității de a influența modul de calcul al dobânzii, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193 din 2000.

Administrarea probei cu interogatoriul reclamanților nu a fost de natură a conduce la o altă concluzie, posibilitatea de a citi contractul neechivalând cu o negociere.

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauzele în discuție nu pot fi considerate ca fiind negociate direct cu reclamanții întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord cu ele, prin semnarea convenției dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu ele, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor contractuale, se impune și ca aceste dispoziții să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Sub acest aspect, se impune analiza separată a fiecărei clauze indicate de reclamanți.

Cu privire la clauza referitoare la comisionul de risc și gestiune - de la pct. 4 lit. d subpct. d2 din condițiile speciale ale contractului de credit nr. 33/01.02.2008 - în primul rând, conform dispozițiilor articolului 4 alineatul 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/13, legislația internă fiind conformă regulamentului european în materia clauzelor abuzive.

Prin urmare, în situația în care clauzele contractuale, cum sunt cele de față, se interpretează că fac parte din obiectul contractului, nu pot fi analizate de instanță dacă ar fi sau nu abuzive, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Or sub acest ultim aspect a fost pronunțată în jurisprudența CJUE cauza C-26/13, prin Hotărârea Curții din 30.04.2014, Camera a IV-a statuându-se la nivel jurisprudențial, că asemenea cerință potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca acel contract de credit să expună în mod clar și transparent funcționarea concretă a clauzei respective, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Or în cauza de față nu se realizează această informare clară și inteligibilă a consumatorului, atât timp cât nu se face dovada că i s-a prezentat acestuia faptul că stipularea celor două comisioane conduce la majorarea dobânzii, consecința economică în ceea ce privește acest consumator fiind aceea că dobânda pe care o achită crescând anual cu un procent egal cu rezultatul înmulțirii între procentul comisioanelor în cauză și numărul lunilor anului, procent care trebuie adăugat la dobânda anuală pe care consumatorul trebuie să o plătească.

Instanța a apreciat că în temeiul Legii nr. 193/2000 acest comision este unul abuziv, în condițiile în care obligația de a administra contul de credit și de a efectua operațiuni în scopul rambursării creditului acordat revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile aferente acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste operațiuni.

Totodată, instanța a reținut că nu se justifică perceperea unei sume în cotă procentuală raportată la valoarea creditului atât timp cât consumatorii care încheie același tip de credit în cadrul aceleiași instituții se află într-o situație similară, iar operațiunile de administrare efectuate de pârâtă sunt aceleași.

Mai mult, terminologia folosită-comision de gestiune - nu este descrisă nici în cuprinsul condițiilor speciale nici al celor generale ale convenției, astfel încât reclamanta să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este perceput acest comision. Condițiile perceperii comisionului de gestiune trebuie să fie suficient de clar determinate ori în speță, nu au fost indicate elemente precise și individualizate cu privire la comisionul de gestiune.

În acest context, imperativul protecției consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile și disproporționate cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii variabile. Totodată, trebuie reamintit că specificul activității unui profesionist (comerciant, conform vechii legislații) îl reprezintă organizarea pe riscul său, cuantumul unui comision introdus printr-o clauză a cărei negociere nu este posibilă, neputând să aibă semnificația transferării asupra consumatorilor a tuturor costurilor de activitate a băncii legată de activitatea de creditare.

Prin urmare, instanța a apreciat că suportarea de către consumator a unor astfel de costuri, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate

S-a prevăzut în convenția părților că comisionul de risc este "pentru punerea la dispozitie a creditului imprumutatul poate datora bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar pe toata perioada creditului.

Desi exista doar o ,,posibilitate,, acest comision a fost aplicat, fara sa se arate in functie de ce a fost stabilit, de ce totusi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garantiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situatia neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situatii.

Prin aceasta clauza, care datorita modului in care este formulata si perceputa, fara nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmarit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.

Nu au putut fi primite apararile paratei potrivit carora contractul este legea partilor, deci reclamantii nu trebuiau sa il incheie daca nu erau de acord si nici sa achite comisionul pe parcurs. Realitatea este ca reclamantii, care si celelalte persoane care apeleaza la imprumuturi bancare, nu au avut alta posibilitatea, in masura in care doreau sa beneficieze de serviciile bancii, decat sa accepte in bloc conditiile prestabilite de banca. Acest lucru nu inseamna insa ca nu pot sa se adreseze pe parcurs unei instante pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze.

De altfel, prin OUG. nr. 50/09.06.2010 s-a reglementat aceasta problema, fiind impuse bancilor conditii noi si conforme cu Directiva nr. 2008/48/CE iar in prezent banca a eliminat acest comision.

În lipsa unor asemenea informații, care să determine dobândirea efectivă a unui caracter inteligibil clauzei de introducere a comisionului de risc/administrare, clauza respectivă apare drept abuzivă, în virtutea jurisprudenței CJUE mai sus învederată.

În al doilea rând, instanța va avea în vedere și cauza CJUE C-143/13, în care s-a pronunțat Hotărârea din data de 26.02.2015, conform căreia în interpretarea aceluiași text al articolului 4 alineatul 2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, identic cu cel al articolului 4 alineatul 6 din Legea cu numărul 193/2000, termenii obiectul principal al contractului și caracterul adecvat al prețului sau al remunerației nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contractele de credit care prevăd un comision de risc perceput de profesionist.

Prin urmare, comisioanele în cauză, de risc și gestiune, nu se pot include, în principiu, în termenii de obiect principal al contractului, ceea ce determină ca în analiza clauzelor abuzive invocate de consumatori, să nu se mai aprecieze că doar în situația în care asemenea clauze ar fi neinteligibile să poată fi anulate.

În acest fel, lăsând la o parte faptul dacă asemenea clauze sunt sau nu inteligibile, instanța va constata că acestea nu au fost negociate direct cu consumatorul și, prin ele însele, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cât timp creează un cost suplimentar al contractului, iar în acest contract nu este justificată în nici un fel introducerea acestora, rațiunile economice care necesită existența celor două comisioane ori prestația bilaterală a profesionistului în contul perceperii unor comisioane, cu atât mai mult cu cât creditul acordat este unul pentru care a fost instituită o ipotecă asupra imobilului proprietatea consumatorilor.

Ca urmare a celor reținute instanța de judecată va constata că această clauză este abuzivă și prin urmare lovită de nulitate, urmând a dispune înlăturarea acesteia din convenția părților.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de restituire a sumelor achitate în temeiul acestei clauze abuzive, instanța a reținut că unul dintre principiile consecințelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității îl reprezintă principiul retroactivității efectelor nulității ceea ce presupune ca nulitatea să producă efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și anularea acestuia. Din acest principiu decurge un altul respectiv cel al restabilirii situației anterioare, conform căruia tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul nu ar fi fost încheiat.

Instanța a reținut că aceste principii sunt aplicabile în speță, întrucât contractul de credit nu este un act juridic cu executare succesivă, ci uno ictu din moment ce prestația la care s-a obligat pârâta respectiv acordarea sumei de bani a fost executată dintr-o dată.

Prin urmare, având în vedere soluția dată în cererea privind clauza referitoare la comisionul dec risc și gestiune, plățile făcute în temeiul acesteia capătă caracter de plăți nedatorate, astfel că va obliga pârâta să o restituie reclamanților, actualizată cu indicele de inflație.

În temeiul art. 2 și art.3 OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora în cazul în care obligația este purtătoare de dobânzi și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia, rata dobânzii legale remuneratorie fiind stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR, instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei ce urmează a fi restituite de la data achitării acesteia și până la momentul restituirii efective și integrale.

Cu privire la clauza referitoare la comisionul de angajament - acest comision a fost aplicat, fără sa se arate in funcție de ce a fost stabilit, de ce totuși s-a impus aplicarea lui din moment ce exista garantia imobiliară, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului.

Prin aceasta clauza, care datorita modului in care este formulata si perceputa, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmărit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.

Prin urmare, având în vedere soluția dată în cererea privind clauza referitoare la comisionul de angajament, plățile făcute în temeiul acesteia capătă caracter de plăți nedatorate, astfel că va obliga pârâta să o restituie reclamanților, actualizată cu indicele de inflație.

În ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată - instanța a reținut că această clauză este preformulată și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamanților, în condițiile în care aceștia sunt obligați să suporte un cost suplimentar în situația în care doresc să ramburseze anticipat creditul, cu toate că în acest caz banca nu mai suportă riscul neexecutării contractului. Procentul comisionului este ridicat având în vedere că indiferent de perioada de timp scursă până la momentul rambursării, cuantumul sumei de restituit este una mare raportat la faptul că obiectul contractului l-a reprezentat acordarea unui împrumut de 40000 euro. Prin perceperea unui astfel de comision de către bancă, reclamanta este descurajată să mai opteze pentru rambursarea anticipată.

Caracterul abuziv al comisionului cuprins la art. 9 lit. a din contract rezultă și din prevederile art. 66 OUG 50/2010, aplicabile și contractelor în curs de executare la intrarea în vigoare a acestui act normativ, conform cărora consumatorul are dreptul în orice moment să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. In acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda si costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate si data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.

Art. 67 alin.1 stabilește că în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabila si justificata in mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipata să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

Mai mult, art. 68 stabilește în mod expres că nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: lit. c) rambursarea anticipata intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixa. Având în vedere că dobânda aferentă creditului reclamantei este variabilă potrivit dispozițiilor contractuale, nu poate fi perceput un comision de rambursare anticipată.

Prin urmare, instanța a constatat caracterul abuziv al acestei clauze prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000.

Cu privire la cererea de acordare de daune morale - chiar dacă reclamanții au pretins că inserarea de clauze abuzive în contract le-a cauzat prejudicii în plan moral și au depus o evaluare psihologică emisă de un medic specialist care subliniază starea de stres în care aceștia au trăit de la obținerea creditului, instanța nu consideră că această stare este altfel decât inerentă derulării contractului

Mai exact, aceștia nu au dovedit că stresul lor a fost direct cauzat de sumele suplimentare pe care le-au avut de plătit ca urmare a clauzelor pe care instanța le-a considerat ca fiind abuzive.

Va lua act de solicitarea reclamanților de continuare a desfășurării convenției de credit cu eliminarea clauzelor constatate ca fiind abuzive, urmând ca pârâta să emită un nou grafic de rambursare.

Văzând și disp. art. 453 C. proc. civ.";

Sentința a fost apelată de B S.A. solicitând respingerea acțiunii intimaților - reclamanți ca netemeinica si nefondata.

In motivarea apelului s-a arătat in esență că in privința comisionului de gestiune si risc cele reținute de instanța de fond sunt lipsite de temei si conduc spre concluzia ca judecătorul fondului nu a analizat actul juridic dedus judecații reprezentat de contractul de credit 33/01.02.2008. Astfel, scopul/ destinația pentru care a fost perceput comisionul de gestiune si risc rezulta in mod clar si lipsit de echivoc din chiar definiția acestuia in care se arata si operațiunile/activitățile pentru care este perceput, respectiv administrarea creditului si evaluarea bonității împrumutatului pe parcursul derulării creditului, nefiind necesare explicații detaliate, tehnice, exhaustive in contract cu privire conținutul operațiunilor de administrare a creditului si a operațiunii de evaluare a bonității împrumutatului pe parcursul derulării facilitații de credit, cu atât mai mult cu cat nici un text de lege nu obliga la detalierea exhaustiva a acestora.

Comisionul de gestiune/administrare - este pe deplin justificat de serviciile prestate de instituția de credit pe parcursul derulării contractului de credit, respectiv: după acordarea creditului, pe parcursul derulării acestuia si in legătura directa cu acesta, Banca efectuează activități/operațiuni administrare/gestionare a creditului, cum ar fi dar fără a se limita la: înregistrarea in sistemul informatic a ratelor de capital si dobânda rambursate sau după caz restante, activități de monitorizare a situației creditului (de ex. contactare telefonica client si/sau prin sms pentru amintirea ratei lunare de plata sau a celei restante si/sau transmiterea de notificări scrise), efectuarea operațiunilor de rambursare a ratelor de credit si de plata a ratelor de dobânda curente, efectuarea schimburilor valutare pentru rambursarea ratei de credit/dobânda, monitorizarea garanției constituite in vederea încheierii/prelungirii poliței de asigurare (contactare asiguratori pentru obținerea ofertei, întocmire oferta in baza deciziei clientului), notificarea clientului in vederea prezentării noului raport de evaluare a bunului imobil adus in garanție etc, activități care trebuie sa fie remunerate.

Așadar, justificarea, rațiunea introducerii in contractul de credit a comisionului de gestiune, cost ce le-a fost adus la cunoștința intimaților de la prima interacțiune dintre parti, cost agreat si asumat de împrumutați, este perfect inteligibila, transparenta, neconducând niciun moment la crearea vreunui dezechilibru intre drepturile si obligațiile pârtilor, cu atat mai puțin fiind de natura sa genereze un dezechilibru semnificativ in sensul prevăzut de lege.

In schimbul punerii la dispoziția împrumutaților a unor sume de bani, pe langa restituirea integrala a sumei împrumutate, instituția de credit are dreptul sa perceapă un pret care include dobânda si comisioanele. In concret, este alegerea pârtilor daca prețul creditului este compus exclusiv dintr-o dobânda intr-un cuantum mai ridicat sau dintr-o dobânda mai mica, perceputa simultan cu unul sau mai multe comisioane.

Or, in concret, sintagma administrarea creditului pe parcursul derulării facilitații de credit a cărei durata este una considerabila ( peste 20 de ani) conferă in mod clar si explicit consumatorului reprezentarea ca in aceasta perioada Banca efectuează in legătura cu creditul acordat o serie de activități de monitorizare/înregistrare/procesare in evidentele informatice proprii si cele tinute de către terți . Toate aceste aspecte au determinat legiuitorul național ca prin OUG 50/2010 sa prevadă in mod expres faptul ca instituțiile de credit au dreptul sa perceapă pentru creditul acordat un comision de administrare a creditului care are scopul de a remunera activitățile desfășurate de către Banca pentru utilizarea creditului/înregistrarea operațiunilor de rambursare/plata a creditului.

Raportat la considerentele expuse, apreciem ca Judecătoria Iasi a interpretat si aplicat greșit legea, respectiv OUG 50.

Pe de alta parte, încălcarea obligațiilor împrumutatului si neplata sumelor asumate prin contract îndreptățesc Banca sa procedeze la declararea scadentei anticipate a creditului, ceea ce conduce la stoparea perceperii comisionului de gestiune/administrare.

Contractul de credit ce a făcut obiectul analizei in speța dedusa judecații a fost încheiat in anul 2008, moment la care OUG 50/2010 nu fusese adoptata. Așadar, in analiza sa, instanța de fond ar fi trebuit sa se raporteze la cadrul legislativ existent la data încheierii contractului si nu sa anuleze un cost contractual pornind de la premisa ca la o distanta de 2 ani fata de data încheierii contractului a părut un act normativ menit sa uniformizeze costurile/denumirile costurilor ce pot fi percepute de furnizorii de servicii de creditare.

Relațiile contractuale dintre parti au fost materializate prin asumarea unor condiții speciale si condiții generale de creditare, ambele cuprinse in contractul de credit nr. 33/2008, prevederile referitoare la comisionul de angajament regăsindu-se la punctul (4) litera (dl) din condițiile speciale, iar definiția acestuia in Secțiunea I - Definiții din condițiile generale.

Acordarea unui credit presupune costuri pentru instituția de credit in momentul primei interacțiuni dintre cel interesat de accesarea unui credit si reprezentantul celui care acorda finanțarea. Astfel, analiza dosarului de credit presupune, fără a se limita la: procesarea cererii de finanțare, costul cu analiștii de credite si procesarea datelor, sisteme automatizate de analiza, accesarea unor baze de date de tip Biroul de credit in vederea analizei bonității clientului, analiza garanțiilor prezentate, evaluarea riscului de credit, aprobarea creditului, înregistrarea creditului si a garanțiilor In sistemele informatice. Or, pentru efectuarea tuturor acestor operațiuni, Banca are dreptul de a fi remunerata, sens in care a perceput comisionul de angajament, care reprezintă comisionul perceput pentru "angajarea creditului si punerea acestuia la dispoziția împrumutatului" conform definiției data acestuia la Secțiunea I din Condițiile generale ale contractului de credit.

Referitor la comisionul de rambursare anticipată , instanța de fond face o aplicare defectuoasa a legii care contravine chiar principiilor consacrate de legea fundamentala. Limitările impuse de Directiva 48 nu se pot aplica cu privire la efectele unui contract care s-au produs anterior apariției acestei norme. Mai mult, Legiuitorul roman a transpus in dreptul intern aceasta Directiva 48 prin intermediul OUG 50/2010, act normativ care, de asemenea, nu retroactivează. Așadar, singurele texte legale care reglementau rambursarea anticipata a obligațiilor de plata rezultând dintr-un contract de credit erau cele prevăzute de Legea 289/2004, lege in vigoare la încheierea contractului de credit . Art. 11 alin 2 din Legea nr. 289 prevedea ca "în cazul achitării anticipate a obligațiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabilă a costului creditului, stabilită proporțional cu perioada de utilizare a creditului respectiv." Art. 7 din Normele de aplicare a Legii nr. 289/2004 stipulau ca "în înțelesul prevederilor art. 11 alin. (2) din lege, reducerea echitabilă a costului creditului se va determina de către creditor prin efectuarea unei analize juste și obiective a avantajelor creditorului de a dispune de lichidități în raport cu dezavantajele creditorului ce decurg din administrarea plăților anticipate și din reinvestirea capitalului.

Valoarea acesteia se va calcula prin reducerea totală sau parțială a costurilor aferente creditului de consum pentru perioada pentru care s-a efectuat rambursarea anticipată, cu respectarea principiului proporționalității prevăzut de în situația în care creditorul procedează la o reducere parțială a costurilor aferente creditului u perioada pentru care s-a efectuat rambursarea anticipată, nu îi este permis să aplice si penalități. Nu poate fi considerată reducere echitabilă aplicabilă consumatorului, în cazul rambursării anticipate, oferirea de bunuri sau de alte servicii de către creditor fără acordul scris al consumatorului. Termenii în care se efectuează rambursarea anticipată vor fi aduși la cunoștința sumatorilor înainte de semnarea contractului de credit pentru consum și vor fi stabiliți cu tarea precizărilor de mai sus." Așadar, rezulta cu puterea evidentei faptul ca la data încheierii contractului de credit nr. 42/12.02.2008 singurul act normativ care reglementa compensația pe care o poate percepe creditorul in cazul rambursării anticipate a creditului era Legea nr. 289/2004, lege la care trebuia sa se raporteze judecătorul fondului .

Intimații au avut cu siguranța reprezentarea necesara a obligațiilor pe care le generează un atare contract. Un consumator care nu se găsește nici la un nivel mediu de cunoștințe si experiența nu se gândește la o refinanțare. Iar un consumator presupus nemulțumit de clauzele abuzive ale băncilor nu se gândește la achiziționarea unui nou credit, după altele, creditul nefiind un produs de stricta necesitate.

Daunele interese (dobânda legala, ca natura juridica, având acest caracter) nu pot fi acordate decât in situația în care se solicita rezilierea contractului de credit. Or, prin acțiune intimații au solicitat anularea unor clauze pretins abuzive, cu derularea, in continuare a contractului încheiat intre parti, ceea ce trebuie sa determine respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea apelantei la plata unor sume cu titlu de dobânda legala ca neîntemeiat.

In subsidiar, se contestă acordarea dobânzii legale sub aspectul datei de la care se impune a fi efectuat calculul. Având în vedere faptul ca aplicarea dobânzii urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care ii incumba, numai din momentul rămânerii definitive a unei eventuale hotărâri de obligare la restituirea unor sume de bani poate fi aplicata dobânda legala. Așadar, dobânda legala care poate fi aplicata trebuie raportata la data la care se plătește efectiv debitul. In caz contrar, dobânda ar putea fi ceruta maxim din ziua chemării in judecata; potrivit dispozițiilor art. 1088 alin. 1 din vechiul Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, iar potrivit tezei secunde a alin. 2 al aceluiași articol, ele nu sunt datorate decât din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobânda curge de drept.

Intimatii au formulat întâmpinare și apel , reluând apărările formulate la fond.

Prin apelul a fost criticată hotărârea primei instanțe cu privire la soluția dată cu privire la daunele morale si în privința dreptul Băncii de a declara soldul creditului scadent anticipat, invocând in esență că această clauză creează un avantaj in favoarea Băncii.

Înalta Curte, într-o speță similară, prin Decizia nr. 2665 din 24.09.2014, a reținut că pentru a nu fi abuzive, prevederile unei astfel de clauze ar trebui să descrie un motiv întemeiat, or formulările cuprinse în clauzele contractului nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze, cu atât mai mult cu cât aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea legalității unei astfel de măsuri.

Ca și în speța dedusă judecății clauza referitoare la scadența anticipată se stipula că în cazul neîndeplinirii unor obligații rezultând din alte contracte, încheiate fie cu banca fie cu alte societăți financiare/de credit.

Posibilitatea declarării scadenței anticipate de către bancă este permisă în situația în care apelanții nu își îndeplinesc obligațiile care le revin potrivit oricărui alt contract și/sau act juridic încheiat cu Banca, respectiv în situația existenței unor situații care nu depind de ei sau de comportamentul lor.

Așadar, într-adevăr apelanții au obligația de a îndeplini obligațiile asumate prin contract , însă sub nicio formă nu poate fi agravată răspunderea subsemnaților pentru derularea altor contracte decât cele în discuție ori pentru situații străine de comportamentul lor ca și părți contractante.

În conținutul clauzei reclamante ca abuzive nu se prevede nicăieri posibilitatea declanșării scadenței anticipate pentru plata cu întârziere a obligațiilor de plată asumate prin contractul de credit cum greșit reține instanța de fond ci pentru încălcarea oricăror obligații din alte contracte încheiate cu Banca, fiind nevoiți sa-si vândă apartamentul la un preț derizoriu pentru a nu fi executați silit.

Tribunalul , analizând actele și lucrările dosarului de fond și sentința apelată, statuând în fapt și în drept în conformitate cu prevederile art. 476 al. 1 C.p.civ., reține ca fiind neîntemeiate apelurile declarate pentru următoarele considerente:

In cauză apelanta intimată B SA și intimații apelanți au încheiat convenția de credit nr. 33/01.02.2008 având ca obiect suma de 40.000 Euro, pentru care s-a constituit o garanție reală imobiliară.

Instanța de apel constată că intimații apelanți, raportat la obiectul convenției de credit și cocontractant, se încadrează în prevederile Legii nr. 193/2000 care la art. 2 al. 1 stabilește că prin "consumator" se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Relevantă este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din care reiese definiția consumatorului ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică.

În ceea ce privește protecția consumatorilor , prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula , în măsura în care se reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți ,fiind prezumat a fi guvernat de buna-credință și echilibru contractual al prestațiilor , în caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Interpretând Directiva menționată , Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C - 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

Jurisprudența CJUE a statuat in mod constant că protecția pe care Directiva conferă consumatorilor se extinde astfel la cazurile în care un consumator care a încheiat cu un vânzător sau un furnizor un contract care conține o clauză abuzivă, nefiind înlăturat caracterul abuziv al clauzei nici dacă el este conștient de drepturile sale și nici dacă este descurajat de la aplicarea ei pe seama costurilor pe care procedurile judiciare le-ar implica (Hotărârea Curții din 21.11.2002 în cauza C-473/00 Cofidis SA v Jean-Louis Fredout - par. 34).

Curtea de Justitie a apreciat in sensul că: " sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial)";.

Cu privire la negociere, CJUE a arătat că având în vedere o astfel de situație de inferioritate, Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) și la articolul 5 din Directiva 93/13, dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței prevăzute de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Invitel, C 472/10, EU:C:2012:242, punctul 22, și Hotărârea RWE Vertrieb, C 92/11, Hotărârea Curții din 30.04.2014 în cauza C-26/13 Árpád Kásler, Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt ).

Instanța mai reține că art. 1 al. 3 din Legea nr.193/2000 interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, iar potrivit art. 4 alin. 1,2 din lege o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că dacã un profesionist pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.

Instanța mai constată că potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

In raport de considerentele expuse și dispozițiile citate instanța de apel constată că în cauză sunt întrunite condițiile legale pentru a fi declarate abuzive clauzele din convenția de credit încheiată de părți referitoare la comisionul de angajament, comisionul de risc și gestiune și comisionul de rambursare in avans.

In Secțiunea I Condiții Generale ale contractului s-a definit comisionul de angajament ca fiind comisionul perceput de Bancă pentru angajarea creditului/facilității de credit și punerea la dispoziția Împrumutatului a creditului/facilității de credit .

Însă nu poate fi ignorat faptul că reținând explicațiile Băncii , in sensul că acordarea unui credit impune costuri pentru instituția de credit, analiza dosarului de credit impunând procedarea cererii de finanțare, costul cu analiștii de credit, accesarea unor baze de date in vederea analizei bonității clientului, evaluarea riscului de credit , aprobarea creditului, înregistrarea creditului și garanțiilor in sistemele informatice, nu poate fi perceput un comision pentru îndeplinirea in fapt a operațiunii de acordare a creditului, având in vedere că această operațiune tine de exercitarea obiectului de activitate al Băncii , generând un cost cu valoare ridicată, reprezentând un cost suplimentar .

Analiza din punct de vedere financiar , informațional a cererii de credit in scopul de a se stabili daca solicitantul este eligibil in vederea contractării unui credit cade in sarcina instituției de credit, ținând de organizarea sa internă și nu a consumatorului a cărui principală obligație este de a rambursa suma împrumutată in termenul convenit.

Prin urmare, in condițiile in care comisionul de angajament este încasat de Bancă in exercitarea firească a activității pentru care a fost autorizată, neputându-i-se impune consumatorului costuri pentru prestații care nu țin strict de suma pe care intenționează să o împrumute, instanța de apel constată existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, in defavoarea intimaților apelanți.

De asemenea , in cauză Banca nu a explicat motivul pentru care costurile legate de acordarea împrumutului, precum și beneficiul urmărit nu pot fi acoperite prin perceperea dobânzii, luând in considerare faptul că, potrivit legislației naționale cât și dreptului UE băncile sunt obligate să introducă conceptul de dobândă anuală efectivă tocmai pentru ca banca să nu mai poată ascunde, sub forma unor diverse comisioane, dobânda reală percepută, cât și mărimea beneficiului pe care și l-a propus.

Referitor la comisionul de risc și gestiune , instanța de control judiciar reține că valoarea acestuia este in cuantum ridicat, conform scadențarelor aflate la dosar.

Acest comision nu prezintă nici o justificare rezonabilă pentru a fi încasat , fiind stabilit ca frecventă, dar nu și prin prezentarea unei explicații rezonabile, determinând prin valoarea sa un dezechilibru între prestațiile părților .

Scopul comisionului in discuție il reprezintă in accepțiunea Băncii acoperirea costurilor inerente derulării, administrării/gestionării creditului in bune condiții pe parcursul derulării contractului de credit.

Prin urmare, acest comision are funcția de acoperire a costurilor determinate de întreținerea si administrarea creditului acordat împrumutaților , operațiuni pe care Banca le efectuează in vederea protejării propriilor interese financiare , fiind instituit exclusiv in beneficiul său , aspect relevat de cuantumul comisionului și perioada pentru care este instituit, respectiv pe întreaga durată a derulării convenției, fără a exista in fapt o contraprestație a băncii față de partea contractantă in privința sumelor percepute lunar cu acest titlu.

In consecință, instanța de apel constată că prin instituirea comisionului de risc și gestiune, în condițiile menționate , s-a creat în detrimentul împrumutaților și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit .

Nu are relevantă in cauză faptul că OUG nr. 50/2010 nu interzice perceperea unui comision de administrare sau de acordare credit , având in vedere faptul că un comision care determină in concret , prin modalitatea de stabilire, ruperea echilibrului contractual nu poate fi menținut.

Cu privire la comisionul de rambursare in avans , și acesta a fost instituit printr-o clauză abuzivă, având in vedere că in favoarea consumatorului este consacrat dreptul ca in orice moment, sa se libereze in tot sau in parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit, beneficiind de o reducere a costului total al creditului.

Din acest punct de vedere Legea nr. 289/2004 in vigoare la data încheierii convenției de credit prevedea la art. 11: (1) Consumatorul are dreptul să achite anticipat, integral sau parțial, obligațiile sale rezultate din contractul de credit.

(2) În cazul achitării anticipate a obligațiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabilă a costului creditului, stabilită proporțional cu perioada de utilizare a creditului respectiv.

Prevederile legale citate nu legiferează un cost pe care Banca să il perceapă in cazul rambursării anticipate și nici nu reglementează cadrul in care pierderea survenită ca urmare a renunțării la factorul determinant al contractului, anume dobânda, să fie suportat de consumator, pierderea in situația in discuție făcând parte din riscul activității de creditare.

Pentru considerentele expus in speță sunt îndeplinite condițiile pentru a fi declarate abuzive clauzele pentru care prima instanță a dispus admiterea in parte a acțiunii.

Se are in vedere faptul că intimații apelanți au calitatea de consumator, în sensul definit de lege, iar banca de profesionist, contractul încheiat fiind unul standard. In momentul în care a fost încheiat contractul părților, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, in raport cu Banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă.

Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, Băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu intimații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Astfel , Banca nu depus nici un proces verbal de negociere din care să rezulte că anterior încheierii convenției intimaților li s-a dat posibilitatea influențării naturii clauzelor contractului.

Mai mult , după cum s-a arătat , clauzele constatate ca fiind abuzive la fond sub aspectul conținutului au scopul de a avantaja Banca, rupând echilibrul contractual , încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile dintre părți .

Față de caracterul abuziv al clauzelor constatate abuzive s-a justificat restituirea sumelor in modalitatea dispusă de prima instanță.

Sancțiunea care intervine în situația constatării clauzelor abuzive este nulitatea absolută , Legea nr.193/2000 pe care se întemeiază acțiunea interzicând profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii având scopul de a ocroti interesul general al tuturor consumatorilor, așadar un interes public .

Deși convenția de credit este un contract cu executare succesivă , restituirea prestațiilor este admisibilă și nu reprezintă o excepție de la efectul retroactiv si de la principiul repunerii părților în situația anterioară.

Astfel , raportat la conținutul prestațiilor părților unui asemenea contract (privind plata unor sume de bani) nulitatea produce efecte retroactiv , situația împrumutaților nefiind similară cu cea a părților altor contracte cu execuție succesivă în care nulitatea produce efecte pentru viitor deoarece există o imposibilitate obiectivă a restabilirii în natură a situatiei anterioare.

In cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor , având in vedere obligația de plată a unei sume de bani, obligație care este lichida si exigibila, iar prin neplata la scadenta a sumei de bani datorate se prezuma ca lipsa de folosința a acesteia a produs consumatorilor un prejudiciu ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate începând cu data încasării in temeiul clauzelor declarate abuzive, pe durata întârzierii in executare.

Referitor la daunele morale, trebuie avute in vedere criterii obiective pentru a se putea aprecia asupra modului in care prin fapta părții adverse s-a produs o lezare a împrumutatului din punct de vedere emoțional , afectiv, psihic.

Acordarea daunelor impune prezentarea unui minim de probe si de indicii din care sa rezulte existenta prejudiciului moral invocat și întinderea acestuia.

La fond s-a invocat starea de teama, stres si incertitudine permanentă a reclamanților determinată de conduita Băncii cu privire la sumele de rambursat , fiind evident faptul că o situație de natura celei invocate determină inerent un disconfort psihic , însă nefiind relevată constanța și o anumită gravitate a acestei stări cu consecințe dificil de remediat , susceptibilă în mod rezonabil de reparație , in speță fiind justificată soluția de respingere a daunelor morale solicitate.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate la fond , se constată că au fost respectate prevederile 453 al. 2 C.p.civ. , având in vedere că acestea nu pot fi suportate integral de apelanta intimată , față de soluția de admitere in parte a acțiunii și ponderea cererilor respinse.

In consecință , in baza art. 480 al. 1 C.p.civ. vor fi respinse ambele apeluri.

Fată de soluția adoptata va respinge cererile apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul principal declarat de B SA și apelul formulat de VI si VP împotriva sentinței civile nr.14654/20.12.2016 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.

Respinge cererile apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

← Anulare proces verbal de contravenţie . Jurisprudență Amenzi;...		Anulare proces verbal de contravenţie . Jurisprudență Amenzi;... →

Constatare nulitate act clauză contractuală; restiture sumă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatare nulitate act clauză contractuală; restiture sumă