Cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună aplicarea faţă de pârâtă a sancţiunii amenzii contravenţionale.
| Comentarii |
|
Soluţionarea cauzei în baza excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor de judecată. Aplicabilitatea raportului conflictual a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
Procesul-verbal de contravenţie are o natură juridică mixtă, fiind în acelaşi timp un act administrativ, dar şi un act de procedură contravenţională.
Ori, tocmai pentru că procesul-verbal de contravenţie nu este un act administrativ tipic, iar plângerea contravenţională nu este o formă particulară a acţiunii în contencios administrativ, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu a abrogat procedura contravenţională reglementată de O.G. nr. 2/2001.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1324 din 14 mai 2013
Prin decizia nr. 1324 din 14.05.2013, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a respins recursul declarat de reclamantul T.C.V. împotriva deciziei civile nr. 26 din 17.01.2013, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SC A.T. SA şi G.N.M.-C.J.P., ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că recurentul a susţinut inaplicabilitatea la raportul juridic de conflict a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, act normativ considerat fie caduc, procesul-verbal de contravenţie putând fi cenzurat numai pe calea contenciosului administrativ, fie în contradicţie cu art. 21 din Constituţie sau cu art. 6 şi jurisprudenţa Convenţiei europene a drepturilor omului.
În analizarea acestor critici, Curtea a considerat că este necesar a se stabili cu prioritate natura juridică a procesului-verbal de contravenţie.
Procesul-verbal de contravenţie este, în esenţă, un act administrativ, dar care prezintă anumite caractere specifice.
Astfel, acesta reprezintă un act constatator al unei contravenii, formă de ilicit distinctă, nulităţile procesului-verbal contravenţional în contextul legislativ român sunt analizate prin intermediul instituţiilor procedurii civile, făcându-se distincţie între nulităţi relative şi absolute, exprese şi virtuale, pe când în materia dreptului administrativ aceste distincţii nu prezintă o mare relevanţă, actul administrativ bucurându-se de o prezumţie de legalitate, cu excepţia actelor administrative inexistente, iar obiectul plângerii contravenţionale, caracterizată ca acţiune în instanţă, nu îl reprezintă verificarea procesului-verbal ca act juridic, ci verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii contravenţionale a petentului.
Toate aceste argumente conduc la o natură juridică mixtă a procesului-verbal de contravenţie care este în acelaşi timp un act administrativ, dar şi un act de procedură contravenţională.
Ori, tocmai pentru că procesul-verbal de contravenţie nu este un act administrativ tipic, iar plângerea contravenţională nu este o formă particulară a acţiunii în contencios administrativ, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu a abrogat procedura contravenţională reglementată de O.G. nr. 2/2001.
În alte cuvinte, Legea contenciosului administrativ nu a abrogat indirect dispoziţiile cu privire la competenţă conţinute în O.G. nr. 2/2001, motivat de faptul că acesta din urmă nu are puterea unei legi organice, iar competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie nu revine instanţelor de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004.
Mai mult decât atât, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 349/2003, a statuat că domeniul contravenţional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăseşte printre cele strict limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, în privinţa cărora legiferarea are loc doar prin lege organică, deoarece procedura contravenţională este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun al contenciosului administrativ.
Aşa fiind, au fost considerate ca nefondate toate criticile recurentului privitoare la inaplicabilitatea la raportul juridic de conflict a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, act normativ considerat caduc, procesul-verbal de contravenţie putând fi cenzurat numai pe calea contenciosului administrativ în baza unui act normativ cu forţă juridică superioară.
Nefondate au fost apreciate şi criticile potrivit cărora soluţia instanţei este dată cu încălcarea art. 21 din Constituţie, prevederile O.G. nr. 2/2001 contravenind prevederilor constituţionale.
În realitate, chiar actul normativ în discuţie prevede căile de atac în instanţă.
Aceasta nu înseamnă că opţiunea legiuitorului cu privire la obiectul acţiunii în instanţă şi care excede solicitării recurentului reclamant poate fi considerată ca fiind în contradicţie cu principiul constituţional al accesului liber la justiţie, cu consecinţa deschiderii pentru acesta a unei căi în instanţă nereglementată normativ.
Asemănător, nu se poate considera că îi este încălcat recurentului principiul procesului echitabil, aşa cum acesta este înscris în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Curtea nu a putut avea în vedere nici susţinerile recurentului în sensul că există posibilitatea de competenţă a instanţei penale prin prisma cauzei Anghel împotriva României.
În realitate, în chiar raţionamentul instanţei de la Strasbourg s-a pornit de la constatarea că scoaterea contravenţiei în afara legii penale nu ridică probleme în sine, importantă fiind respectarea garanţiilor pentru persoana sancţionată.
În alte cuvinte, prin invocarea acestei hotărâri nu se poate obţine competenţa instanţei penale în materie contravenţională.
(Judecător Adriana Maria Radu)
| ← Acte normative speciale de reparaţie. Despăgubiri materiale | Cerere de strămutare întemeiată pe dispoziţiile art. 140... → |
|---|
