Cheltuieli preferentiale din alt dosar de executare

Tribunalul ARAD Decizie nr. 1269 din data de 11.11.2015

Dispozițiile art.864 Cod procedură civilă stabilesc ordinea de preferință a distribuirii sumelor rezultate din urmărirea silită în măsura în care, în cadrul aceleiași executări silite, s-au efectuat cheltuieli sau au rezultat creanțe de natură diferită care sunt imputabile debitorului urmărit. Această ordine de preferință, are drept scop ocrotirea anumitor creanțe din considerente de ordin umanitar sau social-economic. Rezultă așadar, contrar susținerilor apelantului că, ordinea de preferință la distribuirea sumelor, stabilită de art.864 Cod procedură civilă din 2010, vizează doar ipoteza în care, în cadrul aceleiași executări silite s-au efectuat cheltuieli sau au rezultat creanțe de natură diferită și nicidecum nu vizează dosare de executare diferite. (Decizia civilă nr. 1269/09 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.9023/55/2015).

Prin sentința civilă nr. 4265 din 10.09.2015 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul civil nr. 9023/55/2015 s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea L.C., în contradictoriu cu intimații Biroul executorului Judecătoresc I. A., SC M SRL, SC SMP SRL și Biroul Executorului Judecătoresc C.G.

S-a anulat în parte proiectul de distribuire a sumei rezultată din executare, întocmit de BEJ C.G. în dosar execuțional nr. 822/2013, respectiv în privința sumei de 34.135,6 lei propusă a fi atribuită către BEJ I.A., reținând că aceasta nu are rang preferențial.

Pentru a hotărî astfel prima instanță și analizând excepția tardivității, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, a reținut în fapt următoarele: În dosarul execuțional nr. 822/2013 al BEJ C.G. a fost vândut la licitație publică la data de 20.02.2015 cu prețul de 73.481 lei, imobilul debitoarei SC SMP SRL constând în teren și magazie înscris în CF nr. 301589 top 301589-C1, 301589-C 2 Sepreuș. Prin proiectul de distribuire a sumei rezultate din vânzare, din data de 11.06.2015 executorul judecătoresc C.G. a stabilit ordinea de distribuire, arătată de contestatoare în cererea introductivă de instanță, mai sus expusă.

Prima instanță a mai reținut că se contestă de creditoare includerea în proiect a creanțelor BEJ I.A. ca având rang preferențial, față de creanța creditoarei urmăritoare. Acesta a trimis titlurile executorii constând în încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în trei dosare execuționale în care debitoare era debitoarea urmărită silit în dosarul execuțional nr. 822/2013 al BEJ C.G., însă nu a dobândit calitatea de terț intervenient, nefiind încuviințată de instanță cererea de intervenție, potrivit dispozițiilor art. 691 al. 3 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 864 Cod procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, "(1) În cazul în care urmărirea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel: a) creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul de publicitate; " Din cuprinsul acestui text de lege nu rezultă că ar avea rang preferențial cheltuielile de executare ( onorariul altui executor) nerecuperate într-un alt dosar execuțional în care a fost urmărit același debitor, situația în speță nefiind acoperită de ipoteza normei juridice care vizează, pe de o parte creanțele solicitate de alți creditori decât cei urmăritori ce și-au depus titlul de creanță, în condițiile art. 868 Cod procedură civilă, norma vizând exclusiv ipoteza cheltuielilor de judecată pentru măsuri asigurătorii sau a cheltuielilor de executare silită efectuate pentru conservarea imobilului vândut la licitație publică, ce în speță nu au existat.

Totodată prima instanță a reținut că, art. 866 Cod procedură civilă, reglementează o situație de excepție de la ordinea de preferință reglementată de art. 864 Cod procedură civilă, anume distribuirea cu prioritate a creanței deținute de un creditor ipotecar, gajist sau privilegiat al cărui drept a fost conservat.

Ori, nici această ipoteză nu se regăsește în speță, creditorul urmăritor L.C. având notată somația imobiliară anterior celei a creditoarei SC M SRL, creditor în dosarele execuționale în care au fost stabilite cheltuielile de executare solicitate de BEJ I.A.

Rezultă așadar că includerea în proiectul de distribuire a sumei rezultate din vânzarea la licitație a imobilului sus indicat, anterior îndestulării creditoarei urmăritoare a creanțelor deținute de BEJ I.A. în baza titlurilor executorii - încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarele 260/2014, 4/2015 și 10/2015 ale acestuia este nelegală, prima instanță a apreciat întemeiată contestația la proiectul de distribuție din data de 11.06.2015 pe care l-a anulat în parte în privința sumelor propuse a fi atribuite către BEJ I.A.

Văzând că nu se solicită cheltuieli de judecată, acestea nu au fost acordate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul BEJ I.A. prin care solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond respingerea contestației.

În motivare apelantul arată că prin contestația la executare înregistrată la instanța la data de 10.07. 2015, intimata L.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea proiectului de distribuție din data de 11.06.2015 în ceea ce privește distribuirea sumei de 34135.6 lei reprezentând cheltuieli de executare silită de către acesta în dosarul execuțional nr. 822/2013 al intimatului Biroul Executorului Judecătoresc C.G. Intimata a arătat că în data de 20.02.2015 a fost adjudecat la licitație publică imobilul proprietatea debitorului urmărit intimatul SC SMP SRL la prețul de 43481 lei către adjudecatarul SC EAP SRL. Prin proiectul de distribuire din data de 11.06.2015 executorul judecătoresc C.G, a distribuit suma de 34135,6 lei către apelant.

Mai arată că, intimata a formulat obiecțiuni împotriva proiectului de distribuire.

Critica pe care o aduce apelantul sentinței instanței de fond este aceea că a făcut o greșită aplicare a legii pronunțând o soluție nelegală și netemeinică deoarece în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 864 alin. 1 lit. a din codul de procedură civilă care se referă la creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul de publicitate.

Apelantul consideră că, intimatul Biroul Executorului Judecătoresc C.G. a respectat ordinea de preferință prevăzută de lege prevăzută de articolul anterior menționat.

În drept, apelantul a invocat dispozițiile art. 466-482 Cod Procedură Civilă.

Intimata L.C. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat cu cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata L.C. arată că, conform prevederilor art. 864 alin.1, lit.(a) Cod procedură civilă pe care intimatul BEJ C.G. l-a avut în vedere la distribuirea sumei se referă strict la creanțele reprezentând cheltuieli de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, precum și alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor.

Din cuprinsul acestui text de lege nu rezultă că ar avea rang preferențial cheltuielile de executare (onorariul altui executor) nerecuperate într-un alt dosar execuțional în care a fost urmărit același debitor, situația în speță nefiind acoperită în ipoteza normei juridice care vizează, pe de o parte creanțele solicitate de alți creditori ce și-au depus titlul de creanță în condițiile art. 858 Cod procedură civilă, norma vizând exclusiv ipoteza cheltuielilor de judecată pentru măsuri asigurătorii sau a cheltuielilor de executare silită efectuate pentru conservarea imobilului vândut la licitație publică, ceea ce în speță nu a existat.

Intimata L.C. mai arată că, textul de lege vizează așadar ipoteza în care există mai mulți creditori, sens în care se pune problema distribuirii într-o anumită ordine de preferință. Raportat la această împrejurare însă, intimata nu este creditor al debitorului urmărit. Astfel, nu poate fi admisibilă și o altă creanță a unui alt executor, în speță apelantul BEJ I.A., cu titlu de cheltuieli de executare, fiind evident că aceasta nu poate fi în interesul acesteia, dimpotrivă produce o vătămare și o prejudiciere reală a drepturilor și intereselor legitime ale acesteia.

Consideră că, prima instanță în mod just a reținut prin sentința apelată că includerea în proiectul de distribuire a sumei rezultate din vânzarea la licitație a imobilului, anterior îndestulării creditoarei urmăritoare a creanțelor deținute de apelantul BEJ I.A. în baza titlurilor executorii - încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarele 260/2014, 4/2014 și 10/2015 ale intimatei este nelegală.

În drept, intimata L.C. invocă dispozițiile art. 205 și art. 864 Cod procedură civilă.

Intimata SMP S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care arată faptul că achiesează întru totul la motivele de apel invocate de către apelantul BEJ I.A. și solicită astfel admiterea apelului și schimbarea întru totul a sentinței civile atacate și prin urmare respingerea contestație la executare.

Astfel, consideră că prima instanță prin admiterea contestației la executare și anularea în parte a proiectului de distribuire a sumei rezultate din executare, întocmit de către intimatul BEJ C.G. în Dosarul execuțional nr. 822/2013, respectiv suma de 34.135,60 lei, propusă a fi atribuită către apelantul BEJ I.A., reținând că aceasta nu are rang preferențial, a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 865 Cod procedură civilă, care arată în mod limpede și fără putință de tăgada, faptul că legiuitorul a avut în vedere orice cheltuieli de executare silită, nu neapărat cele efectuate în dosarul execuțional în care a fost efectuată vânzarea bunului sechestrat și în care are loc distribuirea prețului obținut din această vânzare, ci din orice alt dosar execuțional, în art. 865 Cod procedură civilă, fiind în prezenta unei enumerări a creanțelor în rang superior, în care pe primul loc, se află cheltuielile de judecată, urmate de cheltuielile pentru măsuri asigurătorii, apoi urmând cheltuielile de executare silită, după care urmează cheltuielile făcute pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie.

Astfel, având în vedere faptul că prima instanță, a interpretat în mod eronat dispozițiile legale ale art. 865 Cod procedură civilă, limitând enumerarea creanțelor stabilite ca fiind în rang preferențial de către legiuitor, la cheltuielile efectuate strict în dosarul execuțional în care are loc distribuirea prețului bunului vândut la licitație publică în timp ce legiuitorul nu face și nu dorește această limitare, intimata SMP S.R.L. solicită admiterea apelului promovat de apelantul BEJ Iliescu Alexandru și schimbarea în tot a sentinței civile atacate și prin urmare respingerea contestație la executare a intimatei - contestatoare L.C.

Analizând apelul de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, tribunalul reține următoarele:

În primul rând se impune precizarea că, întrucât apelantul a depus la dosar chitanța nr. 19896 în cuantum de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, excepția netimbrării apelului rămâne fără obiect, apelul fiind legal timbrat.

Prima instanță a admis contestația la executare formulată de contestatoarea L. C., în contradictoriu cu intimații Biroul executorului Judecătoresc I.A., SC M SRL, SC SMP SRL și Biroul Executorului Judecătoresc C.G. și a anulat în parte proiectul de distribuire a sumei rezultată din executare, întocmit de BEJ C.G. în dosar execuțional nr. 822/2013, respectiv în privința sumei de 34.135,6 lei propusă a fi atribuită către BEJ I.A., reținând că aceasta nu are rang preferențial.

În esență, s-a reținut că, din cuprinsul art.864 Cod procedură civilă, nu rezultă că ar avea rang preferențial cheltuielile de executare nerecuperate într-un alt dosar execuțional în care a fost urmărit același debitor, situația în speță nefiind acoperită de ipoteza normei juridice care vizează, pe de o parte creanțele solicitate de alți creditori decât cei urmăritori ce și-au depus titlul de creanță, în condițiile art. 868 Cod procedură civilă, norma vizând exclusiv ipoteza cheltuielilor de judecată pentru măsuri asigurătorii sau a cheltuielilor de executare silită efectuate pentru conservarea imobilului vândut la licitație publică, ce în speță nu au existat.

Apelantul critică hotărârea primei instanțe, susținând că norma juridică ce se regăsește în art.864 Cod procedură civilă permite recuperarea cheltuielilor de executare silită provenind din dosare execuționale diferite, motiv pentru care, potrivit susținerilor apelantului, aceste cheltuieli trebuie incluse în proiectul de distribuire a sumelor rezultate din vânzarea silită, efectuată de executorul judecătoresc.

Tribunalul nu poate primi aceste motive de apel. Astfel, se reține că dispozițiile art.864 Cod procedură civilă reiau și modifică sau, după caz, completează dispozițiile art.563 din Codul de procedură civilă de la 1865, stabilind ordinea distribuirii sumei rezultate din urmărirea silită pentru situațiile în care fie urmărirea silită a fost începută de mai mulți creditori, fie alți creditori au depus la dosarul de executare silită titlurile lor împotriva debitorului până la momentul eliberării sau distribuirii sumei rezultate din urmărirea silită.

Prin raportare la prevederile art.863 Cod procedură civilă din 2010 și în această situație, a existenței mai multor creditori (deci nu doar în cazul creditorului unic), cheltuielile aferente executării silite, precum și cele făcute pentru măsurile asigurătorii, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, precum și creanțele născute împotriva debitorului pentru cheltuielile efectuate cu ocazia îndeplinirii condițiilor sau formalităților prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului asupra bunului adjudecat și înscrierea acestuia în registrul de publicitate, au caracter prioritar în raport de alte creanțe sau cheltuieli.

Conchizând, dispozițiile art.864 stabilesc ordinea de preferință a distribuirii sumelor rezultate din urmărirea silită în măsura în care, în cadrul aceleiași executări silite, s-au efectuat cheltuieli sau au rezultat creanțe de natură diferită care sunt imputabile debitorului urmărit. Această ordine de preferință, are drept scop ocrotirea anumitor creanțe din considerente de ordin umanitar sau social-economic. Rezultă așadar, contrar susținerilor apelantului că, ordinea de preferință la distribuirea sumelor, stabilită de art.864 Cod procedură civilă din 2010, vizează doar ipoteza în care, în cadrul aceleiași executări silite s-au efectuat cheltuieli sau au rezultat creanțe de natură diferită și nicidecum nu vizează dosare de executare diferite.

Din cele ce preced, tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, anulând în parte în parte proiectul de distribuire a sumei rezultată din executare, întocmit de BEJ C.G., în dosar execuțional nr. 822/2013, întrucât cheltuielile propuse a fi atribuite către BEJ I.A. nu provin din același dosar execuțional și nu sunt acoperite de ipoteza prevăzută de art.864 Cod procedură civilă.

Din aceste considerente, tribunalul în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul formulat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cheltuieli preferentiale din alt dosar de executare