NECOMPETENTA MATERIALA A TRIBUNALULUI PRAHOVA IN SOLUŢIONAREA ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE PRIVIND ÎNLĂTURAREA MĂSURII COMPLEMENTARE A SUSPENDĂRII DREPTULUI DE A CONDUCE DISPUSA PRIN PROCES-VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENTIEI
Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Sentinţă civilă nr. 2023 din data de 22.10.2015
Prin sentința civila nr. 2023/22.10.2015 pronunțata in dosarul xxx/105/2015 Tribunalul Prahova Sectia a II-a civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, instanța a admis excepția de necompetenta materiala a Tribunalului Prahova, invocata de parata Xxx Prahova si pe cale de consecința a declina cauza având ca obiect, ordonanța președințiala, formulată de reclamantul A.I, în contradictoriu cu pârâta I.J.P in favoarea Judecătoriei Ploiești - Sectia Civila.
Prin cererea de chemare in judecata formulata s-a solicitat ca prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria xxx nr. xxx s-a reținut ca, la data de 10.07.2015 a transportat cu autoutilitara xxx cu nr. XXXX cantitatea de 23 mc lemne de foc, esența fag fără a poseda acte legale pe care le-a vândut numitului T.G.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut ca potrivit art. 131 C.p.civ,, la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate in fata primei instanțe, judecătorul este obligat din oficiu, sa verifice si sa stabilească daca instanța sesizata este competenta general, material si teritorial sa judecea pricina, consemnând in cuprinsul încheierii de ședința temeiurile de drept pentru care constata competenta sesizata,,
Potrivit disp. art. 129 al.2 C.p.civ. Necompetenta este de ordine publica …pct. 2 ,, in cazul încălcării competentei materiale, când procesul este de competenta unei instanțe de alt grad. Așa cum rezulta din înscrisul atașat la f.17 dosar, reclamantul a formulat plângere contravenționala împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei, seria xxx nr.xxx si a solicitat J.P (in cauza înregistrata pe rolul acestei instanțe sub numărul xxx/281/2015), ca prin hotărârea ce se va dispune in cauza sa se admită plângerea si pe cale de consecința sa se dispună, atât anularea procesului verbal de constatare a contraventiei, cat si anularea procesului verbal de dare in custodie. Conform procesului verbal atașat la f. 22 dosar, măsura complementara a confiscării a fost inserata pe lângă sancțiunea principala a amenzii, astfel ca, sub acest aspect se ridica problema instanței competente sa se pronunțe asupra măsurii complementare dispusa prin prisma art. 96 din OUG 195/2002 .
Conform disp. art. 96 din OUG 195/2002 ,,Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
(2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele:
a) aplicarea punctelor de penalizare;
b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență ori folosite în acest scop;
d) imobilizarea vehiculului;
e) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (2) și (4);
f) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar.
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe reclamantul a solicitat ca pe cale de ordonanța președințiala sa se dispună restituirea autoutilitara xxx nr.xxx, reținuta in vederea confiscării in mod provizoriu, întrucât acest autoturism a servit așa cum rezulta din actul constatator la comiterea contraventiei.
Potrivit dispozitiilor art. 997 CV.proc.civ. ,,cererea de ordonanța președințiala se depune la instanța competenta sa se pronunțe in prima instanța asupra fondului dreptului,,
Cum măsura restituirii este o măsura complementara dispusa pe lângă sancțiunea principala a amenzii, sancțiune ce a fost contestata prin plângerea contravenționala ce face obiectul dosarului nr. xxx/281/2015 înregistrat pe rolul J.P, T. opinează ca aceeași instanța, respectiv J P. este competenta material sa aprecieze si asupra cererii formulata de reclamant, in măsura in care acesta nu contesta un act administrativ.
Pentru argumentul expus, Tribunalul admite excepția de necompetenta materiala a Tribunalului Prahova si pe cale de consecința declina cererea având ca obiect ordonanța președințiala in favoarea Judecătoriei Ploiești, spre soluționare.
← Cenzurarea onorariului executorului judecătoresc pe calea... | Cheltuieli preferentiale din alt dosar de executare → |
---|