Contestaţie impotriva hotararii prin care s-a respins contestatia la executare art.425 ind.1 şi art.598 cpp, efectele deciziei curţii constituţionale nr. 405/2016
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Decizie nr. 515 din data de 26.09.2017
Dosar nr. 8298/63/2017
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 515
Ședința publică de la 26 Septembrie 2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE VSD
Grefier DD
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj
a fost reprezentat prin procuror DP
Pe rol, judecarea cauzei penale privind contestația formulată de condamnatul PD domiciliat în Craiova, ... jud.Dolj, împotriva sentinței penale nr.36 din 16 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr.340/230/2017, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 septembrie 2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în conformitate cu disp. art 391 alin 1 Cpp a dispus ca deliberarea și pronunțarea asupra prezentei cauze va avea loc la data de 26 septembrie 2017.
T R I B U N A L U L
Asupra contestației de față;
Constată că prin sentința penală nr. 36 din 16 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr.340/230/2017, în baza art. 599 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 597 și 598 alin. 1 lit. d C.p.p.
S-a respins contestația la executare, formulată de contestatorul PD, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele :
La data de 20 Martie 2017 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr. 340/230/2017, contestația la executare formulată de contestatorul PD, acesta solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța , să se constate, raportat la prevederile art. 595 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală și art. 4 din Noul Cod penal , că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, respectiv a deciziei penale nr. 308/05.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 909/230/2011, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu , prevăzută de art. 26 din vechiul Cod penal raportat la art. 248 alin. 1 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal și art. 5 din Noul Cod penal, a intervenit o lege care nu mai prevede ca infracțiune această faptă.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin sentința penală nr. 79/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. 909/230/2011, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a din vechiul Cod penal raportat la art. 10 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal , a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune , prevăzută de art. 215 alin. 1,2 și 3 din vechiul Cod penal și fals intelectual , prevăzută de art. 289 alin. 1 din vechiul Cod penal.
A menționat contestatorul că împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași , criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei , iar prin decizia penală nr. 308/05.03.2015 a fost admis apelul, a fost desființată în parte sentința instanței de fond și rejudecând , s-a dispus, în cazul contestatorului , schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1,2 și 3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 26 din vechiul Cod penal raportată la art. 248 alin. 1 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal și art. 5 din noul Cod penal și condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b din vechiul Cod penal.
De asemenea, s-a menționat că în condițiile art. 12 din legea 187/2012 cu referire la art. 71 din vechiul Cod penal, Curtea de Apel Craiova a aplicat contestatorului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 teza a II-a lit. a și b din vechiul Cod penal, iar în baza art. 861 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal , s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani .
A apreciat contestatorul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din Noul Cod penal referitoare la legea penală de dezincriminare, atât pentru pedepsele executabile , cât și pentru pedepse pentru care s-a dispus suspendarea executării , în acest caz condamnatul putând formula o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 595 din Noul Cod penal .
Contestatorul a redat textul art. 4 din noul Cod penal , menționând că în cuprinsul acestuia este reglementată ipoteza în care o faptă este dezincriminată.
A apreciat că în acest caz, norma penală se aplică retroactiv , dezincriminarea nu trebuie confundată cu abrogarea unei incriminări deoarece este posibil ca o faptă cu privire la care s-a abrogat incriminarea să rămână incriminată în cuprinsul altei legi penale ( de pildă, incriminarea prevăzută într-o lege penală abrogată să se regăsească într-un alt text din codul penal sau într-o lege specială cu dispoziții penale )
În acest sens, s-a arătat că legiuitorul a precizat prin dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicarea a noului Cod penal că " dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare , chiar sub o altă denumire ".
Prin urmare, s-a apreciat că abrogarea unei norme de incriminare a unei fapte nu are valoarea unei dezincriminări , dacă fapta ar continua să fie incriminată sub o altă denumire în legea penală sau ar fi incriminată ca modalitate a unei alte infracțiuni .
De asemenea, s-a menționat că nu reprezintă întotdeauna o dezincriminare , nici abrogarea unei norme referitoare la o infracțiune complexă, dacă vor continua să fie incriminate faptele care erau cuprinse în conținutul acesteia și că dezincriminarea privește fapta prevăzută de legea penală în întregul său, sub raportul tuturor condițiilor de incriminare și de sancționare .
S-a mai arătat că precizări importante în acest sens se regăsesc în art. 3 alin. 1 din legea 187/2002 , pentru punerea în aplicare a noului cod penal care prevăd că " dispozițiile art. 4 Cod penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată , comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție , cerută de legea nouă, pentru existența infracțiunii .
Totodată, s-a învederat că dacă legea nouă modifică numai o parte din condițiile de incriminare ori de sancționare, în raport cu legea veche , nu ne aflăm în prezența unei dezincriminări, adică a unei aboliri a incriminării , ci a unei continuități de incriminare a faptei și vor fi incidente dispozițiile de aplicare a legii penale mai favorabile .
S-a mai arătat că legea penală care nu mai prevede o faptă ca infracțiune potrivit art. 4 are totdeauna caracter retroactiv , aducă se aplică și faptelor săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare iar pentru a decide astfel este necesar să se observe corecta încadrare juridică a faptei comise sub legea veche și că o astfel de faptă nu mai este prevăzută ca infracțiune în legea nouă .
S-a menționat și faptul că principiul neretroactivității legii penale , așa cum este formulat în Codul penal român a fost consacrat și de Constituția revizuită ( art, 15 alin. 2 ), fiind astfel exclusă posibilitatea oricăror excepții prevăzute într-o viitoare lege penală .
S-a apreciat că efectele dezincriminării pot fi urmărite în raport cu toate fazele procesului penal și că art. 595 alin. 1 din Noul Cod Penal reglementează situația în care a intervenit o lege penală nouă.
De asemenea, s-a precizat că prin Decizia nr. 495/2006 pronunțată de Curtea Constituțională a României la data de 15.06.2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 08.07.2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal de la 1969 și cele ale art. 297 alin. 1 din Noul Cod penal , sunt constituționale în măsura în care prin sintagma " îndeplinește în mod defectuos " din cuprinsul acestora se înțelege " îndeplinește prin încălcarea legii ".
S-a solicitat a se avea în vedere că inculpatul PD a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 alin. 1 din vechiul Cod penal , însă în conformitate cu prevederile art. 297 alin. 1 din Noul Cod penal " Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă, ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2-7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție ", iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol " cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate , origine etnică, limbă, religie, sex , orientare sexuală , apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție cu HIV/SIDA ".
Contestatorul a apreciat că Noul Cod penal prevede în art. 297 alin. 1 și 2 o singură infracțiune de abuz în serviciu , cu două variante normative , cuprinzând toate infracțiunile prevăzute distinct în Codul penal anterior și anume trei incriminări : abuzul în serviciu contra intereselor persoanei ( art. 246 ), abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi ( art. 247 ) și abuzul în serviciu contra intereselor publice ( art. 248 ) .
S-a mai arătat că actualul cod penal absoarbe într-o unică incriminare " abuzul în serviciu în formă calificată "( art. 248 1 din Codul penal anterior ), care sancționa mai aspru situațiile în care faptele prevăzute la art. 246, 247 și 248 din Codul penal anterior au avut consecințe deosebit de grave .
Contestatorul a menționat că de la data pronunțării hotărârii penale de condamnare a acestuia, prin decizia 505/2016 pronunțată de Curtea Constituțională , a fost practic modificat art. 297 din Noul Cod penal , respectiv art. 248 din Codul penal anterior , instanțele fiind obligate să analizeze încălcarea atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public , care îndeplinește un act contrar atribuțiilor de serviciu prin raportare la dispozițiile unei legi, ordonanțe de urgență sau ordonanțe .
S-a menționat că prin această decizie , Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 246 din Codul penal de la 1969 și cele ale art. 297 alin. 1 din Noul Cod penal , sunt constituționale în măsura în care prin sintagma " îndeplinește în mod defectuos " din cuprinsul acestora se înțelege " îndeplinește prin încălcarea legii ", iar în considerentele acestei decizii s-a arătat că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului - deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detaileze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă De asemenea, s-a învederat că în cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională a reținut că doar legiuitorul primar - Parlamentul - prin adoptarea legii , în temeiul art. 73 alin. 1 din Constituție sau Guvernul - prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență , în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție , poate stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale , iar în cazul în care neîndeplinirea sau defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca , în cazul infracțiunii de abuz în serviciu , elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor , Parlament sau Guvern , cât și de alte organe , inclusiv persoane juridice de drept privat în cazul fișei postului , ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal .
Astfel, având în vedere conținutul infracțiunii prevăzute de art. 246 alin. 1 din Codul penal anterior , contestatorul a solicitat să se constate că , urmare a deciziei de neconstituționalitate anterior menționate , practic a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective , fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracțiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracțiunii nu este o lege, o ordonanță sau o ordonanță de guvern.
Dintr-o altă perspectivă, s-a apreciat că Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 este doar o decizie de interpretare deoarece instanța constituțională a admis prin decizia menționată o excepție de neconstituționalitate și, mai mult, din analiza prevederilor art. 2 alin. 3 ale Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale , rezultă că singurele decizii pe care aceasta le poate pronunța , în cazul invocării unor excepții de neconstituționalitate sunt de admitere sau de respingere și nu de interpretare .
În speță, s-a arătat că s-a reținut de către Curtea de Apel Craiova că " faptele inculpatului PD( director tehnic al SC I SRL și responsabil direct din partea firmei constructoare pentru supravegherea modului în care se derulează lucrările de reabilitare în cadrul proiectului " Reabilitare drumuri Scaești și Valea lui Pătru ) care pe parcursul derulării acestui proiect a semnat toate situațiile de plată în baza cărora s-au efectuat decontările de către beneficiar, atestând efectuarea unor lucrări care nu aveau corespondent în realitate și înlesnind astfel săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către ceilalți 3 inculpați, cu consecința directă a producerii unui prejudiciu în patrimoniul Consiliului Local Scaești , întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 248 alin. 1 cu referire la art. 41 din vechiul Cod penal " și, prin urmare , complicitatea la abuz în serviciu , pentru care a fost condamnat acesta a constat în faptul că a semnat toate situațiile de plată în baza cărora s-au efectuat decontările de către beneficiar , atestând efectuarea unor lucrări care nu aveau corespondent în realitate .
S-a mai arătat că ceilalți trei inculpați sunt: CB( primar al localității Scaești la momentul săvârșirii faptei ), PV( viceprimar al localității Scaești ) și PV( diriginte de șantier ) , însă nici cu privire la aceștia nu s-a reținut că ar fi încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile vreunei legi, ale vreunei ordonanțe sau ordonanțe de urgență .
Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. 1 din Noul Cod penal, în urma pronunțării Deciziei nr. 405/2006 a Curții Constituționale , fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ, altul decât o lege sau o ordonanță, precum și prevederile art. 3 din legea 187/2012 , contestatorul a apreciat că a intervenit o dezincriminare a faptei , în situația în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui act normativ în afară de lege , ordonanță sau ordonanță de urgență , aceasta fiind și situația faptei pentru care contestatorul a fost condamnat , precum și a celorlalți trei inculpați.
Concluzionând, contestatorul a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată și să se dispună încetarea suspendării sub supraveghere a pedepsei principale de trei ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani , a pedepsei complementare și a pedepselor accesorii , astfel cum au fost menționate acestea în dispozitivul deciziei Curții de Apel Craiova .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d și 595 din Noul Cod de procedură penală .
În susținerea contestației formulate, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și atașarea dosarului nr. 909/230/2011.
A depus la dosar în copie : sentința penală nr. 79/27.11. 2013 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. 909/230/2011, încheierea din 03.02. 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în cadrul aceluiași dosar , decizia penală nr. 308 din 05. 03. 2015 a Curții de Apel Craiova și dovada comunicării acesteia .
Inițial dosarul a fost repartizat pe rolul completului C2CP, însă președinta acestui complet a formulat cerere de abținere, cerere ce a fost admisă iar dosarul a fost repartizat completului C1 CP.
A fost atașat la prezenta cauză dosarului nr. 909/230/2011.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele :
Prin sentința penală nr. 79/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. 909/230/2011, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a din vechiul Cod penal raportat la art. 10 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal , a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune , prevăzută de art. 215 alin. 1,2 și 3 din vechiul Cod penal și fals intelectual , prevăzută de art. 289 alin. 1 din vechiul Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași , criticând hotărârea sub aspectul legalității și temeiniciei , iar prin decizia penală nr. 308/05.03.2015 a fost admis apelul, a fost desființată în parte sentința instanței de fond și rejudecând , s-a dispus, în cazul contestatorului , schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. 1,2 și 3 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal în infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 26 din vechiul Cod penal raportată la art. 248 alin. 1 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal și art. 5 din noul Cod penal și condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare și respectiv 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b din vechiul Cod penal( pedeapsă complementară )
În condițiile art. 12 din legea 187/2012 cu referire la art. 71 din vechiul Cod penal, a fost aplicată contestatorului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 teza a II-a lit. a și lit. b din vechiul Cod penal
În baza art. 861 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal , s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani , iar în baza art. 863 din vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare au fost impuse inculpatului anumite măsuri de supraveghere, măsuri a căror executare a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal.
După rămânerea definitivă a acestei decizii , Curtea Constituțională a României a pronunțat Decizia nr. 405/2016 prin care a fost practic modificat art 297 Cod penal, respectiv art 248 Cod penal din 1968, instanțele fiind obligate să analizeze încălcarea atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public, care îndeplinește un act contrar atribuțiilor de serviciu, prin raportare la dispozițiile unei legi, ordonanțe de urgență sau ordonanțe.
Prin această decizie, nr 405/2016, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii";, iar în considerentele aceleiași decizii a arătat că, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului (...) deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă (par 60
A mai arătat Curtea Constituțională că doar legiuitorul primar, Parlamentul - prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție -, sau Guvernul - prin adoptarea de ordonanțe și ordonanțe de urgență, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție, poate stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale (par 65), iar în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal (par 64).
În prezenta cauză, s-a constatat că, în ceea ce-l privește pe contestatorul - petent PD, acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, fapta reținută în formă consumată în sarcina primarului CB, iar încadrarea juridică a condamnării o reprezintă dispozițiile art. 26 raportat la art. 248 alin. 1 din vechiul Cod penal , ce reglementa abuzul în serviciu.
Starea de fapt reținută împotriva inculpatul rezultă din considerentele deciziei Curții de Apel Craiova nr. 308/05.03.2015, unde la alineatul 3 pagina 28 se ține " Faptele inculpatului PD, director tehnic al SC I SRL și responsabil direct din partea firmei constructoare , pentru supravegherea modului în care se derulează lucrările de reabilitare în cadrul proiectului " Reabilitare drumuri Scaești și Valea lui Pătru ", care pe parcursul derulării acestui proiect a semnat toate situațiile de plată , în baza cărora s-au efectuat decontările de către beneficiar, atestând efectuarea unor lucrări care nu aveau corespondent în realitate și înlesnind astfel săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu ….. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, ….."
În considerentele amintite , nu se arată care ar fi actul normativ, înțelegând prin acesta : lege, ordonanță , ordonanță de urgență , hotărâre de guvern, ordin de ministru , metodologie, regulament , hotărâre a Consiliului Local și altele , pe care le-ar fi încălcat contestatorul PD.
Având în vedere aceste împrejurări , instanța a apreciat că inculpatul nu se regăsește în ipoteza prevăzută de art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., potrivit căreia , contestația împotriva executării hotărârii penale, se poate face când se invocă aministia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei întrucât nu se poate trage concluzia că prin raportare la Decizia Curții Constituționale , fapta inculpatului a fost dezincriminată.
Această concluzie se impune nu doar din considerații de ordin juridic de drept substanțial , pe care instanța le va dezvolta în continuare, dar mai ales din considerații de ordin juridic procedural , întrucât nefiind indicat în decizia de condamnare a Curții de Apel Craiova , actul normativ , textul de lege încălcat de către contestator , pentru a vedea rangul acestuia, vis-a vis de decizia Curții Constituționale : lege, ordonanță sau un act juridic inferior , este inadmisibil ca instanța de executare să deceleze și să stabilească aceasta , care ar fi acest text de lege întrucât acest lucru ar echivala cu o nouă judecată asupra fondului , deși există o hotărâre judecătorească definitivă , iar contestația la executare nu este o cale de atac , privind fondul hotărârii , ci doar cu privire la executarea acesteia .
Or ,atâta timp cât curtea de apel nu a reținut actul normativ, textul de lege , pe care l-ar fi încălcat inculpatul, instanța de executare nu poate face acest lucru , cu atât mai mult că nu este instanța care s-a pronunțat pe fond.
Pe de altă parte , instanța nu împărtășește punctul de vedere rezultat din decizia Curții de Apel Alba Iulia, depusă la dosar, în sensul de a constata dacă anumite texte de lege , indicate în rechizitoriu sau în hotărârea de condamnare , sunt sau nu aplicabile în cauză , sunt avute sau nu în vedere de Decizia Curții Constituționale pentru a fi sau nu în situația unei dezincriminări
Mai mult, Decizia Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor Legii 47/1992, își produce efecte doar pentru viitor și nu reprezintă în sine o lege de dezincriminare , pentru a face aplicarea în cauză a prevederilor art. 3 alin. 1 din legea 187/2012, privind legea penală mai favorabilă, invocate de către contestator .
Altfel spus, decizia Curții Constituționale, cu efecte juridice obligatorii , trebuie urmată de o lege emisă de Parlament sau de legiuitorul delegat, Guvernul, care să modifice , să abroge legislația existentă în raport cu prevederile și considerentele deciziei Curții Constituționale .
Într-adevăr există o perioadă de 45 de zile în care textul de lege declarat neconstituțional, este suspendat , în privința producerii efectelor.
De altfel, prin Decizia Curții Constituționale , invocată de către contestator , nu s-a produs o dezincriminare a infracțiunii de abuz în serviciu , ci doar s-a dispus redefinirea acestei infracțiuni , cu privire la elementele constitutive , fiind necesară încălcarea unei legi sau ordonanțe de către funcționarul public , pentru a exista această infracțiune .
Or, revenind la speța de față , nu se poate concluziona nici măcar care este textul de lege ce este imputat contestatorului, cu atât mai mult , să fie posibilă o apreciere a faptului dacă acesta este lege, ordonanță sau un act juridic inferior .
În aceste condiții, nu se poate trage concluzia că, în privința contestatorului, Decizia Curții Constituționale are un efect favorabil , pentru a o putea privi în abstract ca o lege penală mai favorabilă, cu toate că Decizia Curții Constituționale nu reprezintă o lege .
În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 599 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 597 și 598 alin. 1 lit. d C.p., s-a respins contestația la executare formulată de contestator.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul PD, solicitând prin apărător admiterea contestației, în sensul de a fi constatată dezincriminată parțial această infracțiune pentru că nu s-a reținut că au fost încălcate norme legale și constatată finalizată pedeapsa aplicată cu suspendare sub supraveghere.
În motivarea căi de atac exercitate condamnatul a susținut că a formulat contestație împotriva sentinței penale nr 36 din 16.05.2017 pronunțata de Judecătoria Filiasi in dosarul numărul 340/230/2017 întrucât prin cererea adresata Judecătoriei Filiasi a solicitat instanței sa constate , raportat la dispozițiile art 595 alini/NCPP si art 4 /NCP, ca după ramanerea definitiva a hotărârii de condamnare , respectiv a deciziei penale nr 308/05.03.2015 pronunțata de Curtea de Apel Craiova , secția penala si pentru cauze cu minori, in dosarul nr 909/230/2011, sub aspectul savarsirii infracțiunii de complicitate la abuz in serviciu prevăzută de art 26/VCP raportat la art 248 alin 1 din VCP cu aplicarea art 41 alin2 din VCP si art 5 /NCP a intervenit o lege care numai prevede ca infracțiune aceasta fapta.
Persoana condamnata PD a precizat ca prin sentința penala nr 79/27.11.2013, pronunțata de Judecătoria Filiasi in dosarul nr 909 /230/201 1, in temeiul art 11 pct.2 lit.a/VCPP, raportat la art 10 alini lit a/VCPP, persoana condamnata penal PDa fost achitat pentru savarsirea infracțiunii de inselaciune prevăzută de art 215 alin 1 , 2,3/VCP.
În temeiul art 11 pct 2 lit a /VCPP raportat la art 10 alin 1 lit a /VCPP, persoana condamnata PD a fost achitat pentru savarsirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art 289 alini /VCP.
Împotriva sentinței penale nr 79/27.11.2013 pronunțata de Judecătoria Filiasi in dosarul nr 909/230/2011 a declarat apel Parchetul de pe langa Judecătoria Filiasi criticând hotararea sub aspectul temeiniciei si legalității .
Curtea de Apel Craiova , secția penala si pentru cauze cu minori prin decizia penala nr 308/05.03.2015 pronunțata in dosarul nr 909/230/2011, a admis apelul Parchetului de pe langa Judecătoria Filiasi, a desființat in parte sentința penala nr 79/27.11.2013 si , rejudecand , a dispus in cazul inculpatului PD, schimbarea incadrarii juridice din infracțiunea de inselaciune in forma continuata prevăzută de art 215 alini , 2, 3/VCP cu aplicarea art 41 alin 2/VCP in infracțiunea de complicitate la abuz in serviciu in forma continuata prevăzută de art 26 /VCP raportata la art 248 alin 1 /VCP cu aplicarea art 41, alin2 /VCP si art 5 /NCP.
În consecința, in baza art 26 raportat la art 248 alin 1 /VCP cu aplicarea art 41 alin 2 /VCP si art 5 /NCP Curtea de Apel Craiova a dispus condamnarea inculpatului , PDla 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 lit a Teza a II a si lit b /VCP (pedeapsa complementara).
În condițiile art 12 din Lg nr 187/2012 cu referire la art 71 /VCP Curtea de Apel Craiova a aplicat inculpatului PD pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 lit a Teza a II a si lit b /VCP.
În baza art 86 ind 1 /VCP cu aplicarea art 5/NCP Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de incercare de 5 ani.
Sunt incidente disp. art 4/NCP, referitoare la Lg penala de dezincriminare, atat pentru pedepse executabile , cat si pentru pedepse pentru care s-a dispus suspendarea executării, in acest caz condamnatul putând formula o cerere intemeiata pe dispozițiile art 595/NCPP.
Conform prevederilor art 4 NCP care reglementează ";Aplicarea legii penale de dezincriminare";:’’Legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevăzute de legea noua. In acest caz , executarea pedepselor, a masurilor educative si masurilor de siguranța , pronunțate in baza legii vechi, precum si toate consecințele penale ale hotărârilor
judecătorești privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi.";
În cuprinsul art 4 , asa cum am aratat mai sus , este reglementata ipoteza in care o fapta este dezincriminata. In acest caz , norma penala se aplica retroactiv . dezincriminarea nu trebuie confundata cu abrogarea unei incriminări , deoarece este posibil ca o fapta cu privire la care s-a abrogat incriminarea sa ramana incriminata in cuprinsul altei legi penale ( de pilda , incriminarea prevăzută intr-o lege penala abrogata sa se regaseasca intrun alt text din Codul Penal sau dintr-o lege speciala cu dispoziții penale. In acest sens, legiuitorul roman a precizat prin dispozițiile art 3 alin 2 din Lg 187/2012 pentru punerea in aplicare a noului cod penal :’’Dispozițiile art 4din CP nu se aplica in situația in care fapta este incriminata de legea noua sau de o alta lege in vigoare , chiar sub o alta denumire.";
Prin urmare, abrogarea unei norme de incriminare a unei fapte nu are valoarea unei dezincriminari , daca fapta ar continua sa fie incriminata sub o alta denumire in legea penala sau ar fi incriminata ca modalitate a unei alte infracțiuni.
Nu reprezintă in totdeauna o dezincriminare nici abrogarea unei norme referitoare la o infracțiune complexa , daca vor continua sa fie incriminate faptele care erau cuprinse in conținutul acesteia.
Dezincriminarea privește fapta prevăzută de legea penala in intregul sau , sub raportul tuturor condițiilor de incriminare si de sancționare. Fapta dezincriminata numai constituie infracțiune sub nici-o forma, in nici-o modalitate. Precizări importante in acest sens se găsesc in art 3 alin 1 din Lg nr 187/2012 pentru punerea in aplicarea a noului cod penal, care prevăd: ’’Dispozițiile art 4CP privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situațiile in care o fapta determinata, comisa sub imperiul legii vechi, numai constituie infracțiune potrivit legii noi datorita modificării elemtelor constitutive ale infracțiunii , inclusiv a formei de vinovăție , ceruta de legea noua pentru existenta infracțiunii.";
Daca legea noua modifica numai o parte dintre condițiile de incriminare , ori de sancționare in raportul cu legea veche , nu ne aflam in prezenta unei dezincriminari, adica a unei aboliri a incriminării , ci a unei continuități de incriminare a faptei si vor fi incidente dispozițiile de aplicare a legii penale mai favorabile.
Legea penala care nu mai prevede o fapta ca infracțiune potrivit art 4 are in totdeauna caracter retroactiv , adica se aplica si faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare . Pentru a decide astfel , este necesar sa se observe corecta incadrare juridica a faptei comise sub legea veche si ca o astfel de fapta numai este prevăzută ca infracțiune in legea noua .
Principiul neretroactivitatii legii penale , asa cum este formulat in Codul Penal roman, a fost consacrat si de Constituția revizuita (art 15 alin 2), fiind astfel exclusa posibilitatea oricăror excepții prevăzute intr-o viitoare lege penala, de oarece neretroactivitatea a devenit un principiu constituțional.
Efectele dezincriminarii pot fi urmărite in raport cu toate fazele procesului penal.
Totodată , conform art 595 alin 1 NCPP, text care reglementează intervenirea unei legi penale noi, ";Cand după ramanerea definitiva a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o msura educativa intervine o lege ce numai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea , ori o lege care prevede o pedeapsa sau o măsură educativa mai ușoara decât cea care se executa ori urmeaza a se executa , instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire , după caz, a dispozițiilor art 4 si 6 din Codul Penal.";
Prin Decizia nr 405/2006 pronunțata de Curtea Constituționala a României Ia data de 15.06.2016, publicata in Monitorul Oficial Ia data de 08.07.2016 , (deci ulterior rămânerii definitive a hotararirii de condamnare a numitului PD) a fost admisa excepția de neconstitutionalitate si s-a constatat ca disp art 246/CP 1969 si ale art 297 alin 1/NCP sunt constituționale in măsură in care prin sintacma "; îndeplinește in mod defectuos "; din cuprinsul acestora se înțelege ,’’îndeplinește prin incalcarea legii.";
Persoana condamnata penal, PD a fost condamnat pentru savarsirea infracțiunii prevăzută de art 26 raportat la art 248 alinl/VCP.
Însă, conform art 297 alin 1 /NCP, ’’Fapta funcționarului public care , in exercitarea atribuțiilor de serviciu , nu îndeplinește un act sau il îndeplinește in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba , ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu inchisoarea de la 2-7 ani si interzicerea dreptului de a ocupa o funcție.";
Conform art 297 alin 2 /NCP, ’ ’ cu aceeași pedeapsa se sancționează si fapta funcționarului public care in exercitarea atribuțiilor de serviciu , ingradeste exercitarea unui drept al unei persoane ori creaza pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasa , naționalitate, origine etnica , limba , religie , sex, orientare sexuala, apartenența politica, avere, varsta , dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infecție cu HIV/SIDA.";
Noul Cod Penal prevede in art 297 alin 1 si 2 o singura infracțiune de abuz in serviciu , cu doua variante normative cuprinzând toate infracțiunile prevăzute distinct in Codul Penal anterior , si anume 3 incriminări: abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor (art 246) , abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi (art 247) si abuzul in serviciu contraintereselor publice( art 248).
De asemenea , codul penal actual absoarbe intr-o unica incriminare , /’Abuzul in serviciu in forma calificata";(art 248ind 1/Codul penal anterior), care sancționa mai aspru situațiile in care faptele prevăzute la art 246, 247 si art 248/CP anterior au avut consecințe deosebit de grave.
De la data pronunțării hotărârii penale de condamnare a numitului PD, prin pronunțarea Deciziei 405/2016 de către Curtea Constituționala a României a fost practic modificat art 297/NCP, respectiv art 248 din Codul Penal anterior, instanțele fiind obligate sa analizeze incalcarea atribuțiilor de serviciu de către un funcționar public , care indeplineste un act contrar atribuțiilor de serviciu, prin raportare la dispozițiile unei legi, ordonanțe de urgenta sau ordonanțe.
Prin aceasta decizie , numărul 405/2016, Curtea Constituționala a României a stabilit ca dispozițiile art 246 din CP din 1969si ale art 297 alin 1 /NCP sunt constituționale in măsură in care prin sintacma "; indeplineste in mod defectuos"; din cuprinsul acestora se intelege ’’indeplineste prin incalcarea legii";, iar in considerentele aceleiași decizii a aratat ca , neindeplinirea ori îndeplinirea defectuasa a unui act trebuie analiata numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primara-legi si ordonanțe ale Gurvemului (...)de oarece adoptarea unor acte de reglemntare secundara care vin sa detalieze legislația primara se realizează doar in limitele si potrivit normelor care le ordona (par.60).
A mai aratat Curtea Constituționala a României ca doar legiuitorul primar , parlamentul -prin adoptarea legii, in temeiul art 73 alin 1 din Constituție -, sau Guvernul - prin adoptarea de ordonanțe si ordonanțe de urgenta, in temeiul delegării legislative prevăzute de art 115 din Constituție, poate stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat sa o respecte , in caz contrar aceștia supunandu- se sancțiunii penale (par. 65), iar in cazul in care neindeplinirea ori defectuozitatea indeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute intr-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca in cazul infracțiunii de abuz in serviciu elementul material al acesteia sa fie configurat atat de legiuitor, Parlament sau Guvern , cat si de alte organe , inclusiv persoane juridice de drept privat in cazul fisei postului , ceea ce nu este de acceptat in sistemul juridic de drept penal(par 64).
Astfel, având in vedere conținutul infracțiunii prevăzute de art 246 alin 1 din CP anterior va solicitam sa constatați ca , urmare a deciziei de neconstitutionalitate anterior menționate , practic , a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni , sub aspectul laturii obiective , fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracțiuni prin excluderea tuturor cazurilor in care norma a cărei incalcare este imputata subiectului activ al infracțiunii nu este o lege , o ordonanța sau o ordonanța de guvern.
Dintr-o alta perspectiva nu s-ar putea considera ca decizia Curții Constituționale a României nr 405/2016 este doar o decizie de interpretare deoarece instanța constituționala a admis prin decizia menționata o excepție de neconstitutionalitate. Mai mult , din analiza prevederilor art 2 alin 3 a Lg 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale rezulta ca singurele decizii pe care aceasta le poate pronunța in cazul invocării unor excepții de neconstitutionalitate sunt de admitere sau de respingere si nu de interpretare .
Cu privire la persoana condamnata penal PD, Curtea de Apel Craiova a retinut următoarele:
’’Faptele inculpatului PD(director tehnic al SC I SRL si responsabil direct din partea firmei constructoare pentru supravegherea modului in care se derulează lucrările de reabilitare in cadrul proiectului ’’Reabilitare drumuri Scaesti si Valea lui Patru ";) care pe parcursul derulării acestui proiect a semnat toate situațiile de plata in baza carora s-au efectuat decontările de către beneficiar , atestând efectuarea unor lucrări care nu aveau corespondent in realitate si înlesnind astfel savarsirea infracțiunii de abuz in serviciu de către ceilalți 3 inculpați , cu consecința directa a producerii unui prejudiciu in patrimoniul Consiliului Local Scaesti intrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicititate la abuz in serviciu in forma continuata, fapta prevăzută si pedepsita de art 26 rap. la art 248 alin 1 cu referire la art 41 /VCP"; (pag. 28 din Decizia Curții de Apel Craiova).
Prin urmare complicitatea la abuz in serviciu pentru care a fost condamnat numitul PDa constat in faptul ca a semnat toate situațiile de plata in baza carora s-au efectuat decontările de către beneficiar , atestând efectuarea unor lucrări care nu aveau corespondent in realitate.
Ceilalți trei inculpați sunt : CB(primar al localității Scaesti la momentul savarsirii faptei ); PV(viceprimar al localității Scaesti); PV(diriginte de șantier).
Cu privire la numitul CB, Curtea de Apel Craiova a retinut următoarele :
"; Faptele inculpatului CB care pe perioada derulării contractului de reabilitare drumuri Scaesti si Valea Iui Patru prin acte repetate comisive si omisive si-a incalcat atribuțiile de serviciu si obligațiile legale decurgând din funcția pe care o indeplina (procedând la semnarea ordinului de începere a lucrărilor din data de 17.08.2007, deși constructorul SC I SRL nu constituise garanția de buna execuție ; dispunând restituirea la data de 03.09.2007 a garanției de participare la licitație către SC I SRL deși la acea data constructorul nu constituise decât un procent de 30%din garanția de buna execuție ; acceptând efectuarea de plați parțiale către SC I SRL pentru lucrări cu privire la care nu existau verificări ca ar fi fost executate corespunzător ; forțând membrii comisiei de recepție sa isi insuseasca conținutul unor procese verbale de recepție, deși aceștia au aratat in mod direct ca exista deficiente in derularea proiectului , aplicând semnătură la rubrica ’’control financiar preventiv"; pe ordonantarile de plata deși in calitate de ordonator de credite , nu avea acest drept; determinând cu intenție contabilul primăriei sa aplice semnătură Ia rubrica ,’’control financiar preventiv";pe ordonantari de plata, deși știa ca acest lucru este interzis expres de lege ; acceptând sa semneze ordonantari de plata deși a fost informat ca acestea nu aveau la baza toate documentele necesare si in perioada in care se afla in concediul de odihna si nu ar fi avut posibilitatea legala sa efectueze astfel de plați) si in acest mod producând un prejudiciu in cuantum de 152.102 lei in bugetul comunei Scaesti întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz in serviciu in forma continuata prevăzută de art 248 alin 1 cu aplicarea art 41 alin 2/VCP(pag.26,27 din hotararea Curții de Apel Craiova)
Cu privire la inculpatul PV, Curtea de Apel Craiova a retinut următoarele:
"; Faptele inculpatului PV care pe perioada derulării contractului de reabilitare drumuri Scaesti si Valea lui Patru prin acte repetate comisive si omisive si-a incalcat atribuțiile de serviciu si obligațiile legale decurgând din funcția pe care o îndeplinea (semnând la 23 august 2007 contractul de prestări servicii nr 2900 prin care inculpatul PV devenea diriginte de șantier , reprezentant al Consiliului Local Scaesti si principal responsabil cu verificarea lucrărilor realizate de constructor , deși știa ca cel puțin scriptic, aceeași persoana era menționata ca si coordonator de lucrări din partea SC I SRL; procedând la semnarea ordinului de incepere al lucrărilor din data de 17 august 2007 deși constructorul SC I SRL nu constituise garanția de buna execuție ; dispunând restituirea la data de 03.09.2007 a garanției de participare la licitație către SC I SRL deși la acea data constructorul nu constituise decât un procent de 30% din garanția de buna execuție ; acceptând efectuarea de plați parțiale către SC I SRL pentru lucrări cu privire la care nu existau verificări ca ar fi fost executate corespunzător sau fara a exista toate documentele necesare pentru a se semna toate aceste ordonantari de plata - situația de plata nr 3 - drum principal Rudarie nu era confirmata de beneficiar sau diriginte de șantier) si in acest mod producând un prejudiciu in cuantum de 152.102 lei in bugetul comunei Scaesti întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz in serviciu in forma continuata prevăzută de art 248 alin 1 cu aplicarea art 41 alin 2 /VCP (pag 27din Decizia Curții de Apel Craiova).
În ceea ce privește pe inculpatul PV, Curtea de Apel Craiova a retinut următoarele :
"; Faptele inculpatului PV angajat de Consiliul Local Scaesti in baza contractului de prestări servicii nr 2900/23.08.2007 care pe perioada derulării contractului de reabilitare drumuri Scaesti si Valea lui Patru in mod repetat si-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, respectiv nu a procedat la verificarea realizării construcției in conformitate cu prevedirile proiectului si caetului de sarcini , nu a participat efectiv la verificarea lucrărilor ajunse in faze determinante sau a procedat la efectuarea unor verificări pur formale , a atestat efectuarea unor lucrări ascunse fara a proceda la verificare si fara a solicita si semna procesele verbale necesare , a distrus si modificat procese verbale de recepție parțiala atestând situații care nu aveau corespondent in realitate , contribuind astfel in mod direct la producerea unui prejudiciu in suma de 152.102 lei in bugetul corn. Scaesti , prin plata unor lucrări care nu au fost realizate efectiv , întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz in serviciu in forma continuata."; (pag 27 si 28 din Decizia Curții de Apel Craiova)
Prin hotararea de condamnare nu s-a retinut ca persoanele condamnate penal ar fi incalcat in exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile vreunei legi sau ordonanțe sau ordonanțe de urgenta .
Având in vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de ait 297 alin 1/NCP in urma pronunțării Deciziei nr 405/2016 a Curții Constituționale , fiind exclusa posibilitatea comiterii acesteia prin incalcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanța , precum si prevederile art 3 din Lg nr 187/2012 potrivit carora ’’Dispozițiile art 4 CP privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situațiile in care o fapta determinata , comisa sub imperiul legii vechi nu mai contituie infracțiune potrivit legii noi datorita modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție , ceruta de legea noua pentru existenta infracțiunii ";, va rugam sa constatați ca a intervenit o dezincriminare a acestei fapte in situația in care indeplinirea defectuoasa a unei indatoriri de serviciu are loc prin incalcarea oricărui act normativ in afara de lege , ordonanța sau ordonanța de urgenta, aceasta fiind si situația faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauza precum si celelalte trei persoane condamnate .
Pe cale de consecința , fiind intervenita dezincriminarea faptei pentru care s- a dispus condamnarea contestatorul ui si a celorlalte trei persoane condamnate , in baza art 595 alin 1 /NCP rap. la art 4 Teza a II-a/NCP , sa constați dezincriminata fapta pentru care a fost condamnat contestatorul si celelalte trei persoane si sa dispuneți incetarea suspendării sub supraveghere a pedepsei principale de trei ani inchisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani; a pedepsei complementare si a pedepseii accesorii asa cum sunt menționate in dispozitivul Deciziei Curții de Apel Craiova.
Instanța de fond a considerat ca Decizia Curții Constituționale , potrivit dispozițiilor Lg 47/92 , isi produce efecte doar pentru viitor si nu reprezintă in sine o lege de dezincriminare , pentru a face aplicarea in cauza a prevederilor art 3 alin 1 din LG 187/2012 privind legea penala mai favorabila , invocate de către contestator.
Altfel spus Decizia Curții Constituționale, cu efecte juridice obligatorii, trebuie urmata de o lege emisa de Parlament sau de legiuitorul delegat, Guvernul , care sa modifice, sa abroge legislația existenta in raport cu prevederile si considerentele deciziei Curții Constituționale .
Într-adevar exista o perioada de 45 zile in care textul de lege declarat neconstitutional, este suspendat, in privința prducerii efectelor .
Decizia nr 405 / 2016 a Curții Constituționale a României nu este o decizie de interpretare, instanța constituționala admitand prin decizia menționata o excepție de neconstitutionalitate. Mai mult, din analiza prevederilor Legii nr 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale rezulta ca singurele decizii pe care aceasta le poate pronunța in cazul invocării unor excepții de neconstitutionalitate sunt de admitere sau de respingere a excepțiilor, si nu de interpretare.
Prin pronunțarea Deciziei nr 405/2016 a Curții Constituționale a intervenit o dezincriminare parțiala a infracțiunii de abuz in serviciu astfel incat temeiul juridic invocat de persoana condamnata PDca fiind 595 alin 1/NCPP este corect stabilit.
Având in vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art 297 alin 1 /NCP in urma pronunțării Deciziei nr 406/2016 a Curții Constituționale , fiind exclusa posibilitatea comiterii acesteia prin incalcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanța , precum si prevederile art 3 din lg 187/2012 potrivit carora "Dispozițiile art 4 din Codul Penal privind Legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situațiile in care o fapta determinata, comisa sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorita modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, ceruta de legea noua pentru existenta infracțiunii ";, va solicitam sa constatați ca a intervenit o dezincriminare a acestei fapte in situația in care îndeplinirea defectuoasa a unei indatoriri de serviciu are loc prin incalcarea oricărui alt act normativ in afara de lege, ordonanța sau ordonanța de urgenta , aceasta fiind si situația faptei pentru care a fost condamnat PD.
Noul Cod Penal , preluând , in esența , prevederile legii penale anterioare , a consacrat intr-un text distinct principiul de baza al activitatii legii penale (art 3 ), iar in art 4 a fost definita o excepție de la regula implicita a neretroactivitatii, reglementandu-se ipoteza dezincriminarii si efectele acesteia (dispoziție intotdeauna retroactiva).
O data cu crearea in tara noastra a Curții Constituționale , a aparut o noua modalitate de abrogare a unei norme penale sau a unei ordonanțe de urgenta a Guvernului prin care s-au instituit dispoziții penale.
De exemplu prin decizia nr 1/1993 a Plenului Curtii Constituționale, s-a declarat neconstitutionalitatea Titlului IV din Codul penal anterior.
Declararea ca neconstitutionale a unei norme penale , urmata de publicarea deciziei in Monitorul Oficial, are ca efect suspendarea normei si abrogarea acesteia după 45 zile , daca in acest interval de timp Parlamentul sau după caz, Guvernul nu pune deacord norma declarata neconstitutionala cu dispozițiile Constituției cum este cazul in speța .
În doctrina penala mai recenta s-a subliniat ca realitatea juridica din tara noastra "; a impus inca o noua cale , cea judiciara, care consacra posibilitatea ca o lege sau o dispoziție legala (nu numai de natura penala )sa nu mai poata fi aplicata , deși nu este abrogata, modificata, sau ajunsa la termen , daca este declarata neconstitutionala de către Curtea Constituționala a României.";
Cum , in conformitate cu dispozițiile art 31 din Legea nr 47/1992, dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curtii Constituționale, daca , in acest interval, Parlamentul sau Guvernul , după caz , nu pune deacord prevederile neconstitutionale cu dispozițiile Constituției , instanța trebuie sa constate ca prin declararea parțiala ca neconstitutionale a dispozițiilor art 297/NCP a operat o dezincriminare parțiala a acestei infracțiuni.
In cuprinsul art 4 asa cum am mai aratat, este reglementata ipoteza in care o fapta este dezincriminata . In acesta caz , norma penala se aplica retroactiv .
Potrivit art 3 din Legea nr 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr 286/2009 privind Codul penal "Dispozițiile art 4 din Codul penal privind legea penala de dezincriminare sunt aplicabile si in situațiile in care o fapta determinata , comisa sub imperiul legii vechi , numai constituie infracțiune potrivit legii noi datorita modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, ceruta de legea noua pentru existenta infracțiunii.";
Conform art 595 alin 1/NCPP (intervenirea unei legi penale noi ): ";Cand după ramanerea definitiva a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativa intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea , ori o lege care prevede o pedeapsa sau o măsură educativa mai ușoara decât cea care se executa ori urmeaza a se executa , instanța ia masuri pentru aducerea la indeplinire după caz , a dispozițiilor art 4 si 6 din Codul Penal.
Conform art 297 alin 1/NCP, infracțiunea de abuz in serviciu consta in ";fapta funcționarului public , care in exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act, sau il îndeplinește in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice .";
Prin decizia nr 405/2016 pronunțata de Curtea Constituționala la data de 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial la data de 08.07.2016, (deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorului ) a fost admisa excepția de necontitutionalitate si sa constatat ca dispozițiile art 246/Codul penal din 1969 si ale art 297 alin 1 din Codul penal sunt constituționale in măsură in care prin sintagma "; îndeplinește in mod defectuos"; din cuprinsul acestora se intelege ’’îndeplinește prin necalcarea legii.";
In considerentele deciziei menționate se arata următoarele :
(...), Curtea statueaza ca neindeplinirea, ori îndeplinirea defectuoasa a unui act trebuie analizata numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primara - legi si ordonanțe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundara care vin sa detalieze legislația primara se realizează doar in limitele si potrivit normelor care le ordona.
(...) Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasa ca act formal adoptat de Parlament , in temeiul art 73 alin 1 din Constituție precum si ca act material , cu putere de lege , emis de Guvern in temeiul delegării legislative prevăzute de art 115 din Constituție, respectiv ordonanțe si ordonanțe de urgenta ale Guvernului , neputand fi dedus, eventual , din raționamente ale judecătorului de natura sa substituie normele juridice ).
62 In concluzie in materie penala principiul legalității incriminării "; nullum crimen sine lege , nulla poena sine lege";, impune ca numai legiuitorul primar sa poata stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat sa o respecte , in caz contrar aceștia supunandu-se sancțiunii penale . Pentru aceste argumente, Curtea constata ca dispozițiile criticate incalca prevederile art 1 alin 4 si 5 din Constituție prin faptul ca permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz in serviciu prin activitatea altor organe, altele decât Parlament - prin adoptarea legii in temeiul art 73 alin 1 din Constituție - sau Guvern - prin adoptarea de ordonanțe si ordonanțe de urgenta , in temeiul delegării legislative prevăzute de art 115 din Constituție.
Astfel, Curtea constata ca dispozițiile art 246 din Codul penal din 1969si ale art 297 alin 1 din Codul Penal sunt constituționale in măsură in care prin sintacma "; îndeplinește in mod defectuos"; din cuprinsul acestora se intelege ";îndeplinește prin incalcarea legii.";
Asa cum am aratat si in contestația formulata, persoanei condamnate PD i s-a retinut ca "; a semnat toate situațiile de plata in baza carora s-au efectuat decontările de către beneficiar , atestând efectuarea unor lucrări care nu aveau corespondent in realitate.";(pag 28 din Decizia Curții de Apel Craiova.)
Autorul abuzului in serviciu CB i sa retinut , printre altele, ca a acceptat efectuarea de plați parțiale către SC I SRL pentru lucrări cu privire la care nu existau verificări ca ar fi fost executate corespunzător , fara a se indica actul normativ incalcat (lege , ordonanța , odonanta de Guvern), (pag. 26-27 din Decizia Curții de Apel Craiova)
Autorului PV i sa retinut printre altele, ca a acceptat efectuarea de plați parțiale către SC I SRL pentru lucrări cu privire la care nu existau verificări ca ar fi fost executate corespunzător sau fara a exista toate documentele necesare pentru a semna toate aceste ordonantari de plata , fara a se arata actul normativ incalcat: lege, ordonata, ordonanța de Guvern)(pag 27 din decizia Curții de Apel Craiova)
Cu privire la autorul abuzului PV, acestuia nu i se retine nimic in legătură cu situațiile de lucrări semnate si prezentate spre decontare de către PD (pag 27 si 28 din Decizia Curții de Apel Craiova).
În consecința, fiind intervenita dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, in baza art 595 alin 1 /NCPP raportat la art 4 teza a II a/NCP se solicită a se constata dezincriminata fapta pentru care a fost condamnat contestatorul si a se dispune încetarea suspendării sub supraveghere a pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de incercare de 5 ani ; a pedepsei complementare si a pedepsei accesorii asa cum sunt menționate in dispozitivul Deciziei Curții de Apel Craiova.
Examinând contestația declarată de contestatorul PD, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen.,, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.
Prin sentința penală nr. Prin sentința penală nr. 79/27.11.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr. 909/230/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 308/05.03.2015 a Curții de Apel Craiova, contestatorul PD a fost condamnat pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 26 din vechiul Cod penal raportată la art. 248 alin. 1 din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal și art. 5 din noul Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare și respectiv 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b din vechiul Cod penal ( pedeapsă complementară ), cu suspendarea sub supraveghere a executării, conform art. 861 și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. și a constatat că sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
În ceea ce privește conceptul de "lege", în cuprinsul deciziei sus-menționate s-a reținut că acesta cuprinde legea, în sens formal precum și ordonanțele și Ordonanțele de urgență ale Guvernului, care, sub aspect material, conțin norme de reglementare primară, având o forță juridică asimilată cu a legii.
De asemenea, Curtea a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat nu doar de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.
Totodată, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Contestatorul susține că, urmare a acestor decizii și având în vedere că legiuitorul nu a modificat dispozițiile declarate neconstituționale în termen de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, a intervenit dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu.
În acord cu instanța de fond, tribunalul reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, invocată de către contestator ca temei al dezincriminării faptei pentru care a fost condamnat, nu s-a constatat neconstituționalitatea art. 246 C. pen. anterior, ci s-a statuat o interpretare a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", pentru ca textul de incriminare să corespundă exigențelor constituționale de claritate și previzibilitate a legii.
Or, conform art. 147 din Constituția României, numai dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, nu și cele prin care instanța de contencios constituțional a înțeles să clarifice modalitatea în care trebuie interpretat un text de lege.
De altfel, legiuitorul nici nu mai avea posibilitatea de a pune în acord dispozițiile art. 246 C. pen. anterior cu interpretarea dată acestui text legal prin Decizia nr. 405/2016 în 45 de zile de la publicarea acesteia, având în vedere că la data pronunțării deciziei menționate C. pen. din 1968 și, implicit, art. 246 C. pen. anterior, nu mai făcea parte din ordinea juridică, fiind abrogat prin Legea nr. 187/2012 și înlocuit de actualul C. pen., respectiv prin Legea nr. 286/2009.
Pe de altă parte, tribunalul reține că între o decizie a Curții Constituționale și o lege nu se poate realiza o echivalență, prin analogie sau prin asimilare, cu privire la momentul și consecințele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferența evidentă între cele două tipuri de acte.
Astfel, dacă legea, așa cum este ea înțeleasă în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 405/2016, Decizia nr. 146/2004), poate fi aplicată retroactiv în cazuri excepționale, cum este cazul legii penale mai favorabile, deciziile Curții Constituționale "au putere numai pentru viitor";, în conformitate cu dispozițiile alin. (4), teza finală al art. 147 din Constituția României.
Această regulă este dezvoltată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa recentă, reținându-se la paragraful 25 din Decizia nr. 126/2016, în privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.
La parag. 27 al aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut referitor la hotărârile definitive la data declarării neconstituționalității unei dispoziții legale, că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, așa încât incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.
Prin urmare, cu atât mai mult nu poate avea efecte retroactive o decizie a Curții Constituționale prin care se dă o interpretare jurisdicțională unei dispoziții legale, chiar dacă aceasta este obligatorie pentru viitor, decizia Curții Constituționale neputând fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, așa cum se reține și în opinia concordantă la Decizia Curții Constituționale nr. 126/2016.
Aplicarea dispozițiilor art. 595 C. proc. pen. raportat art. 4 C. pen., în ipoteza în care o normă de incriminare a fost declarată neconstituțională, față de pasivitatea timp de 45 de zile a puterii legislative, așa cum solicită contestatorul, ar echivala cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, o încălcare a principiului constituțional al separației puterilor în stat prin imixtiunea instanței în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.
Pentru aceste considerente, în baza art 425/1 alin 7 pct 1 lit b C.pr.pen tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul PD, împotriva sentinței penale nr 36/16.05.2017 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr 340/230/2017.
În baza art 275 alin 2 C.pr.pen contestatorul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DE C I D E
În baza art 425/1 alin 7 pct 1 lit b C.pr.pen
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul PD, împotriva sentinței penale nr 36/16.05.2017 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr 340/230/2017.
În baza art 275 alin 2 C.pr.pen obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2017.
Președinte,
VSD Grefier,
DD
Red.Jud.V.S.D.
Tehnored. D.D. 19 Octombrie 2017
← Cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale - respinge cererea | Contestaţie împotriva raportului şi planului de distribuire -... → |
---|