Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Tribunalul BOTOŞANI Hotărâre nr. 82 din data de 27.01.2015
Dosar nr. XXX/193/2014 contestație la executare
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOȘANI-SECȚIA PENALĂ
Ședința publică din xx.xx.xxxx
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:
Grefier:
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani reprezentat prin procuror
DECIZIA NR. XX
Pe rol, pronunțarea asupra contestației formulată de condamnatul P. F. G., împotriva sentinței penale nr.XXXX din xx.xx.xxxx, pronunțată în dosarul nr. XXX/193/2014 al Judecătoriei Botoșani.
Dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în ședința publică din xx.xx.xxxx, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi când,
Deliberând,
T R I B U N A L U L
Asupra contestației de față:
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr.XXXX din xx.xx.xxxx, Judecătoria Botoșani a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de comisia nr.2 de evaluare a incidenței aplicării legii favorabile constituite la Penitenciarul Botoșani privind pe condamnatul P. F. G., născut la xx.xx.xxxx, fiul lui F. și A., deținut în Penitenciarul Botoșani.
A admis sesizarea din oficiu având ca obiect modificarea pedepselor aplicate aceluiași condamnat.
A constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat numitul P. F. G. prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni (modificată prin decizia penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Curții de Apel Suceava), sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava (definitivă la xx.xx.xxxx), sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava (definitivă la xx.xx.xxxx) și sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a aceleiași instanțe (definitivă la xx.xx.xxxx) sunt concurente.
A înlăturat dispoziția de adiționare a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Curții de Apel Suceava.
A înlăturat dispoziția de adiționare a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava.
A înlăturat dispoziția de adiționare a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava.
A menținut măsura revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava.
În baza art.36 alin.2 din Codul penal din 1969 raportat la art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.6 din Codul penal, a contopit pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni, cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a aceleiași instanțe și a dispus ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art.83 din Codul penal din 1969 a adiționat la această pedeapsă rezultantă pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, cu privire la care s-a revocat suspendarea condiționată, petentul având de executat pedeapsa finală de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile art.71 din Codul penal din 1969 petentul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal.
A menținut starea de detenție a petentului.
A dedus din pedeapsă reținerea din xx.xx.xxxx, arestarea preventivă de la xx.xx.xxxx până la xx.xx.xxxx, arestarea preventivă și detenția de la xx.xx.xxxx la zi.
A anulat vechile mandate de executare și a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.
În conformitate cu dispozițiile art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei s-a virat Baroului Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Prin sentința penală nr.XXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni, jud. Suceava (definitivă la xx.xx.xxxx prin decizia penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Curții de Apel Suceava) numitul P. F. G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat prevăzută de art.20 raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.320 ind.1 din Codul de procedură penală (faptă datând din xx.xx.xxxx).
În baza art.83 din Codul penal anterior s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, pedeapsă ce a fost adiționată la cea de un an și șase luni stabilită ulterior, petentul având de executat pedeapsa totală de 3 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsă reținerea de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx și s-a făcut aplicarea disp. art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal.
Sentința primei instanțe a fost modificată prin decizia penală XXX/xx.xx.xxxx a Curții de Apel Suceava în sensul că numitul P. F. G. a fost condamnat la un an închisoare în loc de un an și șase luni, pedeapsa finală fiind de 2 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a adiționării pedepsei de un an și șase luni cu privire la care s-a revocat suspendarea condiționată a executării.
Prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, definitivă la xx.xx.xxxx prin respingerea recursului declarat de inculpat (decizia penală nr.XX/xx.xx.xxxx a Curții de Apel Suceava) s-a dispus condamnarea numitului P. F. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,i, alin.2 lit.b din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.41 din același cod, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală ( actele materiale fiind comise la datele de xx.xx.xxxx, xx.xx.xxxx și xx.xx.xxxx).
S-a constatat că infracțiunea este comisă în cursul termenului de încercare față de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava astfel că în baza art.83 din Codul penal anterior a revocat suspendarea executării și a adiționat această pedeapsă la cea de 2 ani, rezultând o pedeapsă totală de 3 ani și 6 luni închisoare.
Prin aceeași sentință s-a făcut aplicarea disp. art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal, s-a menținut starea de arest a contestatorului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la xx.xx.xxxx la xx.xx.xxxx și de la xx.xx.xxxx la zi.
În baza hotărârii menționate s-a emis mandatul de executare nr.XXX/xxxx din xx.xx.xxxx.
Numitul P. F. G. a mai fost condamnat prin sentința penală nr.XXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, definitivă la xx.xx.xxxx, la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,i din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, faptă datând din data de xx.xx.xxxx.
În baza art.83 din Codul penal anterior s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, pedeapsă ce a fost adiționată la cea de 2 ani stabilită ulterior, petentul având de executat pedeapsa totală de 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea disp. art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal, s-a menținut starea de arest a contestatorului și s-a dedus din pedeapsă reținerea din xx.xx.xxxx și arestarea preventivă de la xx.xx.xxxx la zi.
În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr.XXX/XXXX din xx.xx.xxxx.
Prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, definitivă la xx.xx.xxxx prin decizia penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Curții de Apel Suceava, s-a aplicat petentului P. F. G. pedeapsa de 3 ani închisoare pentru o infracțiune de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i din Codul penal din 1968 cu aplicarea art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, infracțiune comisă la xx.xx.xxxx.
Pe durata executării pedepsei s-a interzis condamnatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal, conform art.71 din Codul penal din 1968.
Examinând actele și lucrările dosarului de fond se constată că sesizarea comisiei, nu este fondată și că nu se impune modificarea pedepselor aplicate condamnatului, pedepse care nu depășesc limitele maxime prevăzute de actualul Cod penal. În sarcina condamnatului s-au reținut mai multe infracțiuni de furt calificat pentru care s-au aplicat pedepse cuprinse între un an închisoare și 3 ani închisoare.
A mai considerat că, faptele pentru care s-au aplicat pedepsele prin cele patru sentințe menționate anterior se regăsesc în art.228, art.229 alin.1 din actualul Cod penal, text ce prevede o pedeapsă maximă de 5 ani închisoare. Cum niciuna din pedepse nu depășește acest maxim, modificarea lor nu este justificată. De menționat în acest sens și dispozițiile art.4 din Legea 187/2012 conform cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu se reduce în urma intrării în vigoare a noii legi.
A mai arătat că, așa cum s-a precizat anterior, cauza de față a fost recalificată din punct de vedere juridic și considerată ca o sesizare din oficiu întemeiată pe art.585 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text de lege, pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a sentinței sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitivă, existența vreuneia dintre următoarele situații: concursul de infracțiuni, recidiva, pluralitatea intermediară și acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
A mai arătat că, pentru stabilirea concursului de infracțiuni instanța trebuie să analizez comparativ datele comiterii infracțiunilor cu datele la care au rămas definitive sentințele de stabilire a pedepselor. În urma acestei analize s-a constatat că numitul P. F. G. a desfășurat activitatea infracțională în perioada xx.xxxx - xx.xxxx în timp ce hotărârile de condamnare au rămas definitive începând cu luna xx.xxxx. În aceste condiții există concurs de infracțiuni ceea ce justifică admiterea sesizării.
A mai considerat că, în actualul Cod penal (în vigoare de la 1 februarie 2014) concursul de infracțiuni se regăsește în art.38 alin.1, condițiile de existență a concursului fiind aceleași. În ce privește regimul sancționator, se constată că potrivit noilor dispoziții penale, acesta este mai aspru deoarece prevede obligativitatea adăugării unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse la pedeapsa cea mai grea (aceasta fiind cea care se aplică în cazul în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoare așa cum este speța de față). Ori, în vechea reglementare, în caz de concurs de infracțiuni se stabilea pedeapsa cea mai grea la care se putea adăuga un spor, aplicarea și cuantumul acestuia fiind lăsat la aprecierea judecătorului.
În consecință, făcând aplicarea principiului legii favorabile (instituit și de art.6 din Codul penal) prima instanță a avut în vedere la stabilirea pedepsei. vechile dispoziții penale referitoare la concursul de infracțiuni respectiv art.33 și art.34 din Codul penal.
Față de cele arătate s-a procedat la contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente după ce mai întâi prima instanță a procedat la înlăturarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare cu privire la care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate. Astfel, s-au înlăturat dispozițiile de adiționare a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava la pedepsele de: 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni, 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.XX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava și 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava.
Totodată, s-a menținut măsura revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava.
În baza art.36 alin.2 din Codul penal din 1969 raportat la art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.6 din Codul penal, s-au contopit pedepsele de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni, 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava și 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX/xx.xx.xxxx a aceleiași instanțe și a dispus ca numitul P. F. G. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art.83 din Codul penal din 1969 s-a adăugat la această pedeapsă rezultantă pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, cu privire la care s-a revocat suspendarea condiționată, condamnatul având de executat pedeapsa finală de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile art.71 din Codul penal din 1969 condamnatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal.
S-a menținut starea de detenție a petentului și s-a dedus din pedeapsă reținerea din xx.xx.xxxx, arestarea preventivă de la xx.xx.xxxx până la xx.xx.xxxx, arestarea preventivă și detenția de la xx.xx.xxxx la zi.
Vechile mandate de executare emise de Judecătoria Fălticeni și Judecătoria Suceava în baza celor patru sentințe prezentate au fost anulate și s-a emis un nou mandat conform prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat contestație condamnatul P. F. G., arătând că i s-a adăugat un spor de pedeapsă prea mare .
Analizând motivele contestației formulate de condamnat în raport cu actele și lucrările dosarului de fond, instanța apreciază că această este nefondată.
Verificând actele și lucrările dosarului de fond se contată că instanța de fond în mod corect s-a sesizat din oficiu, constatând că sunt concurente faptele pentru care contestatorul a fost condamnat pentru cele patru sentințe penale mai sus menționate.
Urmare a aplicării concursului de infracțiuni prevăzut de vechiul cod penal, lege mai favorabilă acestuia, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, fără a se mai adăuga vreun spor. La această pedeapsă în mod corect s-a adiționat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.XXX din xx.xx.xxxx, cu privire la care s-a revocat suspendarea condiționată, prin sentințele penale nr.XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Fălticeni, XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava și XXX/xx.xx.xxxx a Judecătoriei Suceava, sentințe care au făcut obiectul prezentei contopiri și bucurându-se de puterea lucrului judecat.
Așa fiind, cum pedeapsa aplicată de către prima instanță este legală și temeinică, se va respinge ca nefondată contestația formulată.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
D E C I D E:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. F. G., fiul M. și A., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Suceava, jud. Suceava, cu domiciliul în mun. Suceava str. X nr.Y, bl.Z, sc.T, ap.U, jud. Suceava, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr.XXXX din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Botoșani, pe care o menține.
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 130 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din contestație. Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa Baroului de Avocați Botoșani din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Contestaţie la executare art. 6 NCP. Jurisprudență... | Anulare proces verbal de contravenţie. Jurisprudență... → |
---|