Decăderea din probă ca sancţiune procesuală. Drept de acces la instanţă. Drept la apărare.
| Comentarii |
|
Exprimarea de către minor a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă
Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la apărare, câtă vreme partea nu îşi exercită drepturile procedurale recunoscute de lege cu bună-credinţă, aşa cum obligă dispoziţiile art. 723 alin. (1) C.proc.civ.
Exprimarea de către minor a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă nu prezintă relevanţă în condiţiile în care din întreg materialul probatoriu rezultă că minorul are un comportament psihic afectat tocmai de violenţele fizice şi morale la care este supus de către tatăl său, violenţe sub imperiul cărora refuză contactul cu alte persoane, are o dezvoltare psihosocială anormală, tendinţe exprimate de suicid şi alte asemenea manifestări ce exced unui comportament normal pentru un copil de vârsta sa.
Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 569 din 29 martie 2011
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 1009/MIF/20.10.2011, T.V., admiţând cererea formulată de reclamanta DGASPCV în contradictoriu cu S.I.D., S.M., S.I. şi S.L. (fostă S.), a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă a minorului F.D., născut la 15.06.1995 în mun. C., jud. D., având părinţi pe S.I.D., născut în C., jud. D., şi S.L. (fostă S.) născută în B., jud. B., de la C.P. nr. 4 R.V., cu măsura plasamentului la Serviciul rezidenţial pentru recuperarea tinerilor cu afecţiuni neuropsihice B. din cadrul reclamantei. A fost total decăzut din drepturile părinteşti tatăl şi au fost limitate, pe perioadă determinată, legăturile personale ale acestuia cu minorul, în sensul de a nu putea găzdui copilul. A fost respinsă cererea de instituire a plasamentului către bunicii paterni S.I. şi S.M.
În motivare, s-a reţinut în fapt că minorul, în vârstă de 15 ani, datorită abuzului şi neglijării afectiv-emoţionale din partea tatălui său în a cărui îngrijire a rămas după ce părinţii au divorţat, mediu calificat de rapoartele de evaluare şi consiliere psihologică drept psiho-patogen, prezintă o puternică inabilitate de comunicare de a manifesta simpatie, empatie sau emoţii pozitive, de a construi, întreţine relaţii de prietenie, are o permanentă atitudine de nelinişte, reticenţă, agitaţie, vorbire sacadată în propoziţii scurte, fără deprinderi de igienă personală, lipsit de cooperare şi rezonanţă afectivă, evită relaţiile de orice fel cu adulţii, starea de anxietate fiind accentuată după vizitele tatălui şi ale bunicilor paterni, aceştia fiind cei care îi induc starea de nemulţumire, nesiguranţă, ce impune supraveghere continuă.
După luarea măsurii plasamentului de urgenţă a frecventat cursurile aceleiaşi şcoli ca şi în perioada în care s-a aflat în familia tatălui, element considerat unul de stabilitate şi continuitate faţă de toate celelalte survenite în viaţa minorului, aşa încât s-a apreciat că înscrierea în sistemul de protecţie de tip rezidenţial Serviciul rezidenţial pentru recuperarea tinerilor cu afecţiuni neuropsihice B. unde, de altfel, ocupă singur o cameră, aflându-se în cursul studiilor liceale, fiindu-i astfel oferite condiţii pentru pregătirea temelor, este de natură a asigura o normalizare a stării sănătăţii psihice a copilului, după ce mai înainte, în urma unui incident care a provocat agitaţia copilului şi ameninţări cu suicidul, fusese luată măsura repartizării minorului într-un dormitor cu mai mulţi copii pentru protecţia lui.
Legat de situaţia socială a tatălui, s-a constatat că, deşi în domiciliul acestuia existau persoane, ale căror voci se auzeau, nu s-a permis accesul autorităţilor, după o perioadă copilul ieşind cu greutate din locuinţă, foarte speriat, refuzând să se apropie şi să antreneze o discuţie, cu motivarea că tatăl îl ameninţă că îl omoară. În privinţa acestuia din urmă, în mediul social s-a constatat că este cunoscut ca o persoană abuzivă fizic şi psihic faţă de fiul său, consumă zilnic alcool, în timpul iernii încălzeşte rar locuinţa, care are aspectul unui adăpost improvizat, cu trei incinte nezugrăvite şi nepardosite, fără racord la utilităţi, populate cu resturi menajere şi materiale de construcţii, exalând un miros puternic, de la o toaletă improvizată în interior, fără sistem de încălzire cu lemne sau altă formă, inclusiv pe lângă locuinţă persistând acelaşi miros de excremente. Tatăl a afirmat la o vizită anterioară că intenţionat a edificat locuinţa sub formă de catacombă, considerând că ar putea fi supus unor evenimente care să necesite retragerea în acest sistem.
Cât priveşte veniturile, deşi tatăl a pretins că ar fi salariat la o firmă de pază şi protecţie, adeverinţa prezentată în acest sens purta evidente urme de alterare asupra datei emiterii.
Întrucât bunicii paterni au solicitat, la rândul lor, ca măsura plasamentului să fie luată către ei, pentru a păstra minorul în mediul cât mai apropiat de familia naturală, s-a trecut la evaluarea condiţiilor oferite de aceştia şi s-a constatat că ele sunt, de asemenea, insuficiente.
Astfel, cei doi bunici locuiesc într-o garsonieră situată în aceeaşi localitate, modest mobilată şi întreţinută, cu stare de igienă corespunzătoare, dotată cu bunuri de folosinţă îndelungată, dar cu prilejul discutării cu aceste persoane s-a constatat că bunica, deşi iniţial s-a arătat dispusă să-şi asume răspunderea creşterii copilului, ulterior a arătat că o astfel de responsabilitate nu poate reveni decât tatălui acestuia, motivat de faptul că între cei doi există o bună relaţie.
Cât despre bunic, acesta având o vârstă înaintată, 72 de ani, are în plus probleme proprii de sănătate. Toate aceste condiţii s-a constatat a nu fi de natură a permite o normală şi favorabilă dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, aşa încât, se impune luarea măsurii de protecţie specială care să corespundă interesului superior al copilului, chiar dacă acesta, atât în faţa reprezentanţilor reclamantei cât şi a instanţei a afirmat că doreşte să rămână, în continuare, cu tatăl său.
Despre mama minorului s-a reţinut că, în urma desfacerii căsătoriei prin sentinţa civilă nr. 20029/19.09.2001 a Judecătoriei Craiova, s-a stabilit în Brăila, fiind recăsătorită şi având un alt copil. Prin hotărârea de divorţ fiindu-i tatălui încredinţat minorul, s-a încercat o reîncredinţare către mamă, după ce autorităţile au constatat situaţia din domiciliul tatălui, copilul neputându-se, însă, adapta la familia mamei.
Faţă de toate acestea şi în temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 s-a dispus înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgenţă cu cea a plasamentului la Serviciul rezidenţial pentru recuperarea tinerilor cu afecţiuni neuropsihice B. din cadrul DGASPCV, concomitent în temeiul art. 109 alin. (1) C.fam. fiind spusă decăderea totală a tatălui din drepturile părinteşti.
S-a încuviinţat în acelaşi timp limitarea purtării de legături personale cu minorul, potrivit art. 111 C.proc.civ., interzicându-se acestuia a-l găzdui pe minor o perioadă determinată.
Cum nici posibilităţile bunicilor paterni nu au fost constatate apte de a asigura condiţiile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale şi sociale a copilului, datorită posibilităţilor materiale şi stării de sănătate, a fost respinsă cererea formulată de aceştia.
Împotriva sentinţei, în termen, au formulat recurs pârâţii S.I.D., S.M. şi S.I., criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate, în sensul că nu s-a ţinut cont de poziţia minorului, nu le-a fost garantat dreptul la un proces echitabil, greşit au fost decăzuţi din proba cu martori care nu au fost aduşi cu mandate, pentru a dovedi că oferă condiţii normale de creştere şi educare copilului.
Prin întâmpinare, mama minorului a solicitat respingerea recursului, arătând că tatăl îl agresează fizic pe copil, îl înfometează, îl lipseşte de îngrijire, îl ţine într-o stare permanentă de spaimă, aşa încât, dintr-un copil normal, inteligent, cum era la vârsta de
5 ani când a intervenit despărţirea foştilor soţi, l-a transformat într-un copil sălbăticit, izolat, speriat, cu tulburări psihice, cu grave carenţe de igienă, este lipsit de contacte cu orice altă persoană, în afara tatălui său. Arată că, în perioada în care a încercat să-l preia pe copil în domiciliul său, acesta afirma că îi place bătaia, are nevoie să fie bătut, aşa cum l-a obişnuit tatăl său, afirmaţii făcute şi cu prilejul evaluării psihologice.
Intimata DGASPCV, solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, a reluat istoricul de fapt al pricinii, arătând că măsura este pe deplin justificată de constatările făcute în privinţa condiţiilor oferite de tată şi de bunicii paterni.
Recurentul S.I.D. a depus, în susţinerea recursului, un memoriu însoţit de adeverinţă de salariat emisă de SC G. SRL R.V. sub nr. 17/28.02.2011, privind calitatea sa de angajat, fără a se arăta de la ce dată, copie a carnetului de note al minorului F.D., vizat pentru anul 2010-2011, invocând, încă odată, faptul că instanţa l-a lipsit de posibilitatea de a formula apărări, de a dovedi contrariul celor înscrise în actele de constatare făcute de autorităţile publice de protecţie a minorilor, ignorându-se voinţa minorului, după cum s-a interpretat greşit şi atitudinea bunicii paterne, deşi aceasta l-a ajutat permanent la creşterea şi educarea lui. Nu s-a ţinut cont de faptul că, în realitate, deţine o locuinţă, având eliberată autorizaţie de construire şi rol pentru teren, precum nici de raportul de evoluţie a copilului, întocmit de şcoală care, odată cu fişele medicale de la naştere şi până în momentul instituţionalizării, dovedesc că minorul s-a născut normal, a evoluat la fel şi nu suferă de vreo boală psihică. În opinia sa, toate demersurile au fost determinate de fosta soţie, care doreşte îndepărtarea copilului de tatăl său, în contra voinţei acestuia.
În ceea ce priveşte declaraţiile date de vecini, arată că este normal ca acestea să-i fie defavorabile, câtă vreme nu se află în bune relaţii cu ei.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: referitor la procedura decăderii recurentului S.I.D. din proba cu martorii C.G. şi P.G., urmează a se observa că instanţa a dispus în acest sens, după ce pârâtului i-a fost acordat un ultim termen sub sancţiunea decăderii din probă, acesta neindicând alte adrese decât cele la care factorul poştal a constatat că nu sunt cunoscuţi şi nici nu i-a adus.
Potrivit dispoziţiilor art. 188 C.proc.civ., instanţa nu este obligată, ci doar poate emite mandat de aducere împotriva martorului ce lipseşte la prima citare.
Pentru termenul din data de 17.12.2010, procedura de citare cu martorii a fost legal îndeplinită, fără ca aceştia să se prezinte, în acelaşi timp însă, nu s-a prezentat nici partea care a propus proba, respectiv recurentul-pârât S.I.D., deşi acesta cunoştea că instanţa a pus în discuţie sancţiunea decăderii din probă, la termenul anterior. Or, acesta era direct interesat să dovedească, aşa cum a pretins când a propus proba, că mărturiile consemnate în rapoartele de anchetă întocmite de reclamantă şi celelalte autorităţi publice locale nu aparţin acestor persoane sau nu conţin relatările lor reale.
Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la apărare, câtă vreme partea nu îşi exercită drepturile procedurale recunoscute de lege cu bună-credinţă, aşa cum obligă dispoziţiile art. 723 alin. (1) C.proc.civ. Or, cum se poate observa, pârâtul-recurent este cel care nu s-a prezentat pentru a insista în administrarea probei sau, în măsura în care martorii s-ar fi aflat într-o poziţie de duşmănie faţă de sine, să solicite înlocuirea lor. De aceea, nu se poate găsi vreo culpă în încălcarea cerinţelor impuse de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil şi asigurarea dreptului de apărare.
Exprimarea de către minor a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă se constată de către prezenta Curte ca neprezentând relevanţă în condiţiile în care, din întreg materialul probatoriu, a rezultat că minorul are un comportament psihic afectat tocmai de violenţele fizice şi morale la care este supus de către tatăl său, violenţe sub imperiul cărora refuză contactul cu alte persoane, are o dezvoltare psihosocială anormală, tendinţe exprimate de suicid şi alte asemenea manifestări ce exced unui comportament normal pentru un copil de vârsta sa.
Concluzia este aceea că, şi în momentul în care şi-a exprimat o astfel de atitudine, copilul a făcut-o sub imperiul aceloraşi stări induse de tatăl său, aşa încât, chiar dacă luarea unei măsuri contrarii tinde la a-l nemulţumi pe acesta, pentru moment aceasta este singura soluţie aptă de a-i oferi cadrul necesar recuperării sale.
Nici în ceea ce priveşte luarea măsurii de plasament faţă de bunici, care de altfel nici nu au semnat recursul, chestiune ce însă nu a fost invocată, expeditorul şi după cum se observă, redactorul motivelor de recurs, fiind o persoană fără legătură cu procesul, respectiv, numită R.N., nu se constată vreo greşeală de temeinicie sau legalitate a soluţiei.
Se pretinde prin motivele de recurs că cei doi ar fi apţi a oferi condiţii normale de creştere şi educare a minorului, fără ca aceştia să invoce o greşeală în cele reţinute de către prima instanţă a fondului sub aspectul condiţiilor oferite de ei.
Cele înscrise de către recurentul S.I.D. în memoriul depus la termenul din 10.03.2011, vizează exclusiv ajutorul pe care părinţii săi i l-ar fi dat în creşterea copilului, ajutor însă insuficient pentru a justifica măsura plasamentului la aceştia, singura poziţie exprimată de cei doi bunici, pe parcursul procesului, fiind aceea că cel calificat a păstra pe copil ar fi exclusiv tatăl.
În ceea ce priveşte existenţa unei locuinţe calificată de a primi acest nume, contrar caracterului de adăpost provizoriu constatat a-l avea ceea ce recurentul prezintă ca fiind locuinţă, critica este şi ea nefondată.
Astfel, într-adevăr, în faţa primei instanţe de fond, recurentul a prezentat fotocopia unei autorizaţii de construire emisă în anul 1999, pentru o locuinţă parter şi împrejmuire la faţadă şi pe laterale, valabilă 60 de luni de la data eliberării, fără însă a prezenta şi un proces-verbal de finalizare a lucrărilor, dimpotrivă, şi în prezent constatându-se lipsa unei astfel de construcţii ca şi a împrejmuirii.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa a constatat că nu se impune a insista în administrarea probei cu cei doi martori, toate celelalte probe ale cauzei conducând la concluzia că cele consemnate ca reprezentând declaraţiile acestora, făcute în calitate de vecini ai tatălui recurent S.I.D., cu prilejul anchetei întocmite de P.C.M., nu constituie decât o confirmare a celorlalte constatări făcute de către autorităţile responsabile de ocrotirea minorilor, soluţia fiind pronunţată pe baza tuturor probelor administrate, iar nu numai a acestor două depoziţii.
Neconstatându-se, nici din oficiu, motive de ordine publică, de natură a atrage modificarea ori casarea soluţiei, urmează ca, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul să fie respins ca nefondat.
(Judecător dr. Daniel Radu)
| ← Competenţa instanţelor române în materie de divorţ. Art. 3... | Adopţie. Desfacere adopţie. Condiţii → |
|---|
