Decizie de sancţionare cu avertisment scris. Actor care a părăsit incinta teatrului după suspendarea repetiţiilor de către regizorul artistic. Anulare

Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 3708/R din 24 octombrie 2011

Prin sentinţa civilă nr. 3196 din 27.06.2011 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamanta D.M.M. în contradictoriu cu pârâtul TEATRUL MUNICIpAl T., având ca obiect anularea deciziei de sancţionare şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 103/23.08.2010 reclamanta a fost sancţionată cu avertisment scris.

Pentru a aplica această sancţiune pârâtul a reţinut următoarele motive de fapt: absenţă nemotivată de la programul artistic săptămânal de repetiţii stabilit de managerul teatrului pentru perioada 19-25.07.2010, absenţă nemotivată sesizată pentru ziua de 21.07.2010, dată la care timpii de repetiţie pentru piesa „Paraclisierul sau Florin şi Florica” de V.Alecsandri, în regia artistică a d-nei R.L. erau stabiliţi pentru orele 10:00-14:00, respectiv 15:00-18:00.

Prin Decizia nr. 478/02.06.2010 a managerului teatrului, d-na R.L. a fost desemnată regizor artistic pentru piesa „Paraclisierul sau Florin şi Florica”, piesă în care au fost desemnaţi ca actori reclamanta şi alţi doi actori din cadrul Teatrului T. Această decizie a fost afişată la avizierul instituţiei, regizorul artistic a ridicat textul piesei fără obiecţiuni, iar apoi a solicitat o nouă copie a textului cu motivarea că acesta nu este lizibil.

Pentru perioada 19-25.07.2010 au fost stabilite repetiţii pe scena mare pentru regizorul artistic şi reclamantă între orele 10:00-14:00, respectiv 15:00-18:00. La data de 20.07.2010 regizorul artistic al piesei a constatat că are nevoie de întreg colectivul artistic al teatrului, a solicitat prezenta obligatorie a întreg colectivului artistic pentru data de 21.07.2010 orele 10:00 şi a dispus suspendarea repetiţiei din data de 20.07.2010.

Acelaşi regizor artistic a solicitat din nou conducerii teatrului în data de 21.07.2010 convocarea întregului colectiv artistic pentru data de 22.07.2010, orele 10:00 şi a dispus suspendarea repetiţiei pentru data de 21.07.2010.

Regizorul tehnic al piesei „Paraclisierul sau Florin şi Florica” a dus la cunoştinţa conducerii teatrului prin referatele nr. 675/22.07.2010, respectiv nr. 677/22.07.2010 faptul că reclamanta si ceilalţi actori din piesă au părăsit instituţia în jurul orelor 12:25 nefinalizând prima parte a repetiţiilor şi că nu s-au mai prezentat la repetiţiile fixate pentru orele 15:00-18:00.

Din condica de prezenţă pentru data de 21.07.2010 rezultă că reclamanta a fost lipsă de la repetiţia programată pentru intervalul orar 15:00-18:00, iar din Referatele nr. 682/22.07.2010 si 686/21.07.2010 întocmite de persoanele care au efectuat serviciul la poartă în data de 21.07.2010 între orele 06:00-14:00, respectiv 14:00-22:00, rezultă că reclamanta împreună cu persoanele care aveau repetiţii conform programului afişat, au părăsit sediul instituţiei deşi aveau program de repetiţii între orele 10:00-14:00 iar în intervalul orar 14:-00-22:00 nu a intrat în instituţie.

Conform prevederilor art. 22 din Regulamentul de ordine interioară al Teatrului Municipal T., angajaţii sunt obligaţi să respecte ordinea şi disciplina la locul de muncă, prevederile fisei postului, a prezentului regulament, a hotărârilor Consiliului de Administraţie, a legislaţiei în vigoare şi să respecte programul de lucru stabilit prin valorificarea integrală a acestuia, cu maximum de eficienţă a timpului de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu stabilite prin fisa postului sau a ordinelor de serviciu afişate la avizierul instituţiei.

În fişa postului reclamantei la pct.4 se prevede că aceasta are obligaţia de a nu părăsi locurile unde ţin repetiţiile în care este distribuită înainte de terminarea acestora sau fără anunţarea prealabilă a regizorului artistic ori a regizorului tehnic si primirea aprobării de plecare.

Chiar dacă regizorul artistic al piesei a hotărât suspendarea repetiţiilor pe motivul că doreşte ca acestea să se desfăşoare într-o altă sală şi că are nevoie de întreg personalul artistic, reclamanta avea obligaţia de a respecta programul de lucru stabilit de managerul teatrului şi să nu părăsească instituţia fără aprobarea acestuia.

Fapta reclamantei constituie abatere disciplinară, este săvârşită cu vinovăţie în sensul că nu a respectat programul de lucru stabilit şi nu a obţinut aprobarea managerului cu privire la învoirile din timpul repetiţiilor, încălcând astfel prevederile art.22 din Regulamentul de ordine interioară al Teatrului Municipal T. şi prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Teatrului Municipal cu privire la subordonare şi la obligaţia obţinerii aprobării învoirilor pentru care în mod legal si temeinic pârâta a dispus sancţionarea acesteia cu avertisment scris.

Având în vedere cele ce preced, cererea reclamantei a fost nefondată şi a fost respinsă întrucât decizia contestată este legală, fiind întocmită conform prevederilor art. 267 si art. 268 alin. l si alin.2 din Codul Muncii şi este temeinică având în vedere absenţa nemotivată din data ce 21.07.2010, faptă care constituie abatere disciplinară. Văzând şi prevederile art. 274 Cod Procedură Civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând casarea hotărârii instanţei de fond, iar în urma rejudecării, în contradictoriu cu pârâta intimată TEATRUL MUNICIPAL T., să-i fie admisă acţiunea, aşa cum a fost ea formulată.

În motivare reclamanta a arătat că îşi fundamentează casarea hotărârii pe considerentul că prima instanţă a susţinut că aceasta ca şi angajat a lipsit neîntemeiat la repetiţia din după-amiaza zilei din 21 iulie 2010.

Regizorul tehnic, M.D., subordonat şi el direct regizorului artistic în realizarea spectacolului, conform Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, pag.25 alin. F, cât şi a Organigramei, nici măcar nu a fost prezent la repetiţia respectivă, dovadă şi mărturia lui în faţa instanţei de fond, când recunoaşte că nu a ştiut de înscrisurile depuse de regizorul artistic (şeful lui ierarhic superior), din data de 20, respectiv 21 iulie 2010.

Cum timpii de lucru în instituţia teatrală sunt inegali, conform Regulamentului de Ordine Interioară, suspendarea unei repetiţii prin decizia regizorului artistic, nu aducea nici un prejudiciu teatrului, actorii putând să-şi recupereze timpii de lucru cu prilejul celorlalte repetiţii.

Dacă se poate vorbi de un conflict, acesta s-a creat doar între regizorul artistic desemnat, R.L., şi conducerea instituţiei teatrale. Dovada presiunii şi hărţuirilor pe care conducerea teatrului le-a exercitat asupra regizorului artistic şi a actorilor este şi demisia acestuia; o simplă lectură a acestei demisii, explică atitudinea rău-intenţionată şi premeditată a conducerii teatrului.

În data de 22 iulie 2010, împreună cu ceilalţi actori sancţionaţi a depus un înscris la secretariatului teatrului, înscris depus şi la dosarul cauzei, prin care actorii, implicit reclamanta, au solicitat conducerea să le explice atitudinea nedreaptă a managerului teatrului faţă actori (au fost puşi absenţi nemotivat 4 ore). Conflictul se crease de fapt între regizorul artistic şi conducerea teatrului. Nu a primit însă nici un răspuns. Au fost convocaţi imediat la Comisia de Disciplină şi sancţionaţi.

Un alt argument pe care îl aduce în favoarea apărării reclamantei ar fi faptul că nu există nici un document sau declaraţie din partea vreunui martor, care să demonstreze acuzaţia ca ea, ca actor angajat, s-ar fi învoit, din motive personale, de la repetiţia din după-amiaza zilei de 21 iulie 2010 aşa cum se susţine şi în sentinţa civilă nr. 3196/2011, la pg.4 a acesteia.

În concluzie, reclamanta solicită casarea hotărârii atacate, ţinând cont că aceasta, ca actor angajat, s-a subordonat şefului ierarhic superior, regizorului artistic, desemnat chiar de către conducerea instituţiei teatrale, întrucât a respectat Regulamentul de organizare şi funcţionare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 octombrie 2011, pârâtul TEATRUL MUNICIPAL T. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor hotărârii atacate, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 600 lei.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs (care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă), Curtea reţine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 247 alin. 2 (fostul art. 263 alin. 2) din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Aşadar, răspunderea disciplinară intervine doar în cazurile în care o persoană încadrată în muncă într-o unitate sau într-o instituţie săvârşeşte, cu vinovăţie, o abatere de la obligaţiile de serviciu, inclusiv de la normele de comportare.

Angajatorul care dispune potrivit dispoziţiilor art. 247 alin. 1 din Codul muncii de prerogativa disciplinară, are dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi doar când constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

În speţă, prin decizia nr. 103/23.08.2010 s-a aplicat recurentei reclamante sancţiunea disciplinară a avertismentului, reţinându-se că a absentat nemotivat de la programul artistic din data de 21.07.2010, dată la care timpii de repetiţie pentru piesa „Paracliserul sau Florin şi Florica” de Vasile Alecsandri, în regia artistică a d-nei R.L. erau stabiliţi pentru orele 10.00 - 14.00 şi 15.00 - 18.00.

Curtea apreciază că în mod eronat prima instanţă a apreciat apărările salariatei ca fiind nefondate, aceasta întrucât, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare, sub aspectul laturii subiective.

Astfel, prin decizia nr. 478/02.06.2010 a fost desemnată d-na regizor artistic L.R. să monteze în stagiunea piesa ”Paraclisierul sau Florin şi Florica” de Vasile Alecsandri, programul artistic săptămânal pentru perioada 19 - 25.07.2010 fiind în două reprize, respectiv între orele 10-14 şi 15-18.

De asemenea, recurenta era subordonată regizorului artistic în ceea ce priveşte aspectele care privesc latura artistică şi interpretativă, aşa cum rezultă din Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, la capitolul „Personal artistic” fiind consemnat faptul că „actorul este subordonat indirect managerului şi direct - în realizarea spectacolului - regizorului artistic”.

În acest context în mod greşit nu s-a avut în vedere şi împrejurarea că reclamanta a părăsit incinta teatrului doar după suspendarea repetiţiilor de către regizorul artistic, măsură ce nu poate fi imputată reclamantei şi care a fost consemnată în referatul 672/21.07.2010 adresat conducerii instituţiei recurente.

Potrivit Raportului asupra modului în care a decurs repetiţia în data de 21 iulie 2010 reclamanta a fost prezentă la locul de muncă începând cu ora 10.00 şi a părăsit teatrul împreună

cu întreaga distribuţie şi regizorul artistic doar după ora 12.30, moment la care repetiţiile erau deja suspendate aşa cum s-a arătat mai sus.

Aşadar, în condiţiile în care reclamanta în calitate de actor era subordonată direct regizorului artistic în ceea ce priveşte realizarea spectacolului, care a luat decizia de suspenda repetiţiile destinat pregătirii spectacolului, nu se poate susţine existenţa unei intenţii a reclamantei de absenta nemotivat de la un program de lucru stabilit de conducerea instituţiei, fiind exclusă astfel o conduită ilicită care să justifice aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

Este real că potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare „orice învoire de la repetiţii sau în timpul acestora nu se va face decât cu aprobarea managerului”, însă repetiţiile fiind suspendate, această ipoteză prevăzută de regulament nu subzistă în speţă, deoarece reclamanta nu a absentat de la o repetiţie aflată în desfăşurare sau care urma să aibă loc.

În plus, conduita manifestată de către regizorul artistic de a solicita suspendarea repetiţiilor în timpul în care acestea trebuiau să aibă loc şi modul în care acesta a respectat regulile instituite de conducerea instituţiei nu pot constitui drept temei al atragerii răspunderii disciplinare a reclamantei.

Pentru aceste considerente, apreciind că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de recurenta reclamantă constituie abatere disciplinară, Curtea urmează ca în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior, a art. 304 pct. 9 şi a art. 312 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat în cauză, se va modifica în întregime sentinţa recurată şi, în consecinţă, se va admite contestaţia formulată de reclamanta D.M.M. în contradictoriu cu pârâtul TEATRUL MUNICIPAL T. şi se va anula Decizia numărul 103/23.08.2010 emisă de pârât. Se va înlătura obligaţia reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei. (Judecător Laura Dima)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizie de sancţionare cu avertisment scris. Actor care a părăsit incinta teatrului după suspendarea repetiţiilor de către regizorul artistic. Anulare