Contestaţie împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului de şomaj, pe motiv că solicitantul realizează venituri. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 3644/R din 19 octombrie 2011
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, contestatorul R.N. a chemat în judecată pe intimata AJOFM Bistriţa-Năsăud, solicitând instanţei anularea dispoziţiei nr. 1/05.01.2011, prin care intimata a respins cererea sa de acordare a ajutorului de şomaj, şi drept urmare, să oblige aceasta să emită o dispoziţie prin care să-i recunoască dreptul la indemnizaţia de şomaj cuvenită.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că i s-a respins cererea de acordare a şomajului pentru considerentul că a realizat venituri, conform art. 34 lit. B din Legea nr. 76/2002, cu modificările sau completările ulterioare. Motivul invocat nu este legal şi nu reprezintă o aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce face ca dispoziţia contestată să fie netemeinică şi nelegală.
A menţionat contestatorul că în anul 2010 a vândut un teren de 470 mp cu suma de 2820 lei, însă această împrejurare nu este de natură să justifice refuzul dreptului solicitat, cu atât mai mult cu cât vânzarea a fost determinată de necesitatea suportării tratamentului oncologic al soţiei sale.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, iar în cazul în care s-ar constata că litigiul este de competenţa secţiei de contencios administrativ al tribunalului, să se constatate decăderea contestatorului din neexercitarea dreptului la acţiune, conform art. 109 alin.2 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
A arătat intimata că din adeverinţa eliberată de ANAF Bistriţa-Năsăud rezultă că reclamantul a realizat pe parcursul anului 2010 venituri impozabile, altele decât din activităţi autorizate potrivit legii, motiv pentru care el nu poate avea calitatea de şomer indemnizat, potrivit art. 5 pct.IV lit.c, coroborat cu art.34 alin.1 lit.b din Legea nr. 76/2002.
În acelaşi sens, art. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 76/2002, aprobate prin HG nr. 174/2002, veniturile prevăzute la art. 34 alin.1 lit.b din lege sunt venituri lunare care se determină prin raportarea venitului impozabil certificat de către organele fiscale teritoriale, la numărul de luni aferente unui an fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 920/26.04.2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul R.N., în contradictoriu cu intimata Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă, a fost anulată
dispoziţia nr. 1/05.01.2011, fiind obligată intimata să emită o nouă dispoziţie prin care să recunoască dreptul contestatorului la acordarea indemnizaţiei de şomaj.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1/05.01.2011, emisă de directorul executiv al intimatei, contestatorului i s-a respins cererea de acordare a dreptului la indemnizaţia de şomaj, cu motivarea că are venituri din înstrăinarea de bunuri, conform art.34 lit. b din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, deşi indirect, intimata a adus în discuţie natura litigiului de faţă, fără a invoca excepţia de necompetenţă a instanţei, însă tribunalul a apreciat că instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă este legal investită cu soluţionarea litigiului, acordarea indemnizaţiei de şomaj fiind în strânsă legătură cu raporturile de muncă ale contestatorului şi cu modalitatea în care acestea au încetat.
În condiţiile în care prevederile art. 119 din legea menţionată dau litigiile ivite în urma aplicării sale în căderea instanţelor judecătoreşti competente, potrivit legii, iar alin.2 al aceluiaşi articol trimite la normele de procedură prevăzute de Legea nr. 168/1999, act normativ care de asemenea face referire în mod generic la instanţa competentă, fără a o denumi, însă prevede la art. 82 completarea dispoziţiilor sale cu cele ale Codului de procedură civilă, tribunalul a constatat că în speţă devin aplicabile prevederile art. 2 lit. c din C.proc.civ., potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanţă conflictele de muncă cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Ca atare, atâta timp cât legea specială în materia indemnizaţiei de şomaj trimite la normele aplicabile conflictelor de drepturi, iar acestea se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, se poate concluziona că tribunalul, secţia sau completul specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi altor drepturi de asigurări sociale, de la domiciliul, reşedinţa sau sediul reclamantului, după caz, este competent să judece litigiile având ca obiect stabilirea şi plata indemnizaţiei de şomaj.
Prin decizia contestată s-a constatat neîndeplinirea de către contestator a condiţiei prevăzute de art. 34 lit. b din Legea 76/2002.
Potrivit acestui text legal, una dintre condiţiile acordării indemnizaţiei de şomaj este ca solicitantul să nu realizeze venituri sau să realizeze venituri din activităţi autorizate potrivit legii, mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare, care în prezent este de 500 lei.
Contestatorul a realizat pe parcursul anului 2010 un venit impozabil din înstrăinarea bunurilor imobile de 2820 lei, din care s-a reţinut un impozit de 56 lei, aşa cum rezultă din adeverinţa de venit nr. 630109101936 eliberată la data de 16 noiembrie 2010 de către administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Bistriţa.
Instanţa a reţinut că la data la care textul citat al Legii 76/2002 era adoptat, venitul realizat din vânzarea bunurilor imobile nu era considerat ca fiind impozabil, astfel că această ipoteză nu a putut fi avută în vedere de legiuitor.
Potrivit prevederilor art. 4 din Legea 76/2002, este interzisă discriminarea de orice fel în aplicarea prevederilor legii.
Prin interpretarea dată de către intimată prevederilor art. 34 aduce contestatorul în situaţie de discriminare faţă de un alt solicitant al indemnizaţiei de şomaj, care în anul fiscal anterior realizează venituri din activităţi autorizate potrivit legii, sub 500 lei pe lună.
Împărţind, conform metodei prevăzute de art. 6 din normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 174/2002, venitul impozabil realizat de către contestator în anul 2010, rezultă pentru acesta un venit impozabil lunar de 235 lei, net inferior limitei de 500 lei, reţinută mai sus.
Din interpretarea logică a textelor legale citate, tribunalul a conchis că, contestatorul îndeplineşte toate condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, decizia atacată fiind nelegală sub acest aspect, astfel că în temeiul prevederilor art. 119 din Legea nr.76/2002, a admis
cererea, a anulat dispoziţia contestată, obligând intimata să emită o nouă dispoziţie prin care să recunoască dreptul contestatorului la acordarea indemnizaţiei de şomaj.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa Năsăud, solicitând schimbarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul de a se constata că Dispoziţia nr. 1 din 05.01.2011 privind respingerea dreptului de indemnizaţie de şomaj, emisa de AJOFM Bistriţa Năsăud este temeinică şi legală.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa nu a ţinut cont de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj si stimularea ocupării forţei de munca, cu modificările si completările ulterioare si ale normelor de aplicare a acestei legi aprobate prin HG 174/2002, prevederi care stipulează expres condiţiile in care o persoana poate beneficia de indemnizaţie de şomaj.
Prin dispoziţia nr. 1 din 05.01.2011, AJOFM Bistriţa Năsăud a respins reclamantului R.N., dreptul de indemnizatie de somaj, intrucat nu a indeplinit condiţiile prevăzute de art. 34, alin. 1), lit. b) din Legea nr. 76/2002.
Art. 5, alin.3) lit. f) din Ordinul nr. 85/2002, prevede ca cererea este însoţita si de acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care sa rezulte ca nu realizează venituri sau ca realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţa, in vigoare. Valoarea indicatorului social de referinţa in vigoare este 500 lei conform art.331 din Legea nr. 76/2002.
Din adeverinţa de venit eliberata de ANAF Bistriţa Năsăud in data de 16.11.2010 reiese ca reclamantul in anul 2010 a realizat venituri impozabile, altele decât din activităţi autorizate potrivit legii, motiv pentru care nu poate avea calitatea de şomer indemnizat conform art. 5, punctul IV, lit. c) coroborat cu prevederile art. 34, alin. 1), lit. b) din Legea nr. 76/2002.
Întrucât reclamantul conform adeverinţei de venit realizează venituri, iar veniturile realizate nu sunt din activităţi autorizate potrivit legii, cum ar fi întreprindere familiala sau persoana fizica autorizata, consideră că nu poate avea calitatea de şomer indemnizat.
Pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj, persoanele cărora le-au încetat raporturile de munca din motive neimputabile trebuie sa îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute in art. 34, alin. 1 ) din Legea nr. 76/2002, si implicit si condiţia prevăzuta la litera b) si anume sa nu realizeze venituri. Ori din adeverinţa de venit eliberata de ANAF BN in data de 16.11.2010 reiese ca reclamantul in anul 2010 a realizat venituri impozabile din vânzarea unui teren, altele decât din activităţi autorizate potrivit legii, motiv pentru care i s-a respins dreptul la indemnizaţie de şomaj.
Menţionează că în ultimii trei ani contestatorul a mai beneficiat de trei perioade de indemnizaţie de şomaj întrucât documentele depuse pentru perioadele respective au fost in conformitate cu Legea nr. 76/2002.
Deşi venitul realizat in anul 2010 şi cuprins in adeverinţa de venit eliberata de ANAF Bistriţa Năsăud, era obţinut din vânzarea unui teren, în Legea nr. 76/2002 si in normele de aplicare se prevede doar ca şomerii beneficiază de indemnizaţie de şomaj daca "nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţa, in vigoare".
Deşi veniturile realizate lunar de contestator in anul 2010, sunt mai mici de 500 de lei, acestea nu sunt venituri realizate din activităţi autorizate potrivit legii, ci sunt venituri realizate din vânzarea unui teren. Consideră ca indiferent de ce natura ar fi veniturile realizate de potenţiali beneficiari de indemnizaţie de şomaj, daca nu sunt din activităţi autorizate si mai mici de 500 de lei, sunt un impediment la acordarea indemnizaţiei de şomaj.
Apreciază că aplicarea art. 34 lit. b din lege nu poate fi considerată ca fiind discriminatorie in sensul Legii 76/2002, pentru simplul motiv ca in contextul articolului menţionat este cuprinsa o prevedere expresa, ce permite persoanelor autorizate sa realizeze venituri din activităţi autorizate mai mici de 500 lei, in comparaţie cu celelalte categorii de şomeri care realizează orice fel de venituri, chiar mai mici decât 500 de lei cum este cazul contestatorului.
Instanţa de fond admite acţiunea contestatorului motivând aceasta prin faptul ca venitul realizat din vânzarea bunurilor imobile nu era considerat ca fiind impozabil la data la care textul Legii 76/2002 a fost adoptat, justificare netemeinica fata de o prevedere expresa a unui act normativ care a suferit nenumărate modificări. De asemenea invocarea prevederilor art. 4 din Legea 76/2002 privind interzicerea oricăror forme de discriminare in aplicarea prevederilor legii,
0 considera irelevanta întrucât formele de discriminare prevăzute nu se regăsesc in contextul menţionat, iar in alin. 2 al art. 4 din aceeaşi lege prevede ca masurile si drepturile acordate de Legea 76/2002, unor categorii de persoane nu constituie discriminare in sensul prevederilor alin.
1 invocat de instanţa de fond.
In drept, recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute in art. 304 pct. (7) si (9) din Codul de Procedura Civila, precum şi dispoziţiile art. 299 - 316 din Codul de Procedura Civila, art.5, punctul IV, lit. c), art. 34, alin. 1), lit. b) si art. 119 din Legea nr. 76/2002, art. 6 din normele metodologice de aplicare a Legii 76/2002, aprobate prin HG 174/2002.
Reclamantul R.N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud ca nefondat.
A menţionat intimatul că în susţinerea recursului nu se invocă motive de nelegalitate sau de ordine publică.
Cererea de admitere a recursului şi de schimbare a sentinţei atacate în sensul admiterii recursului, ca şi cea de constatare a legalităţii Dispoziţiei nr. 1/05.01.2011 nu sunt admisibile întrucât: - prima nu are claritatea şi concizia cerută pentru o cerere de recurs nefiind clar ce se solicită în recurs - a doua cerere este inadmisibilă, fiind formulată direct în recurs (recurenta; fiind pârâtă în acţiunea de fond).
Consideră intimatul că sentinţa atacată este legală şi temeinică, arătând că este corectă şi necombătută cu argumente de către recurentă susţinerea instanţei de fond în sensul că la adoptarea Legii nr. 76/2002 veniturile realizate din vânzarea bunurilor imobile nu era considerate ca fiind impozabile, astfel că această ipoteză nu a fost avută în vedere de către legiuitor.
O corectă aplicare a dispoziţiilor legale, în ipoteza în care venitul realizat din vânzarea unor bunuri imobile este considerat venit impozabil, pentru aplicabilitatea la speţă, este determinarea venitului mediu lunar (prin împărţirea sumei dobândite prin vânzare la 12 luni), pentru a se determina astfel "venitul impozabil lunar".
Orice alt raţionament ar duce la discriminare şi la consecinţe de-a dreptul absurde (ca, de exemplu, în cazul unei vânzări de bunuri imobile în valoare de, să zicem, 600 lei, într-un an calendaristic, venit total de peste 500 lei, medie 50 lei/lunar).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 34 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 76/2002 şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. 1 din lege beneficiază de indemnizaţie de şomaj daca îndeplinesc şi condiţia prevăzută de acest text de lege, respectiv „nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţa, în vigoare".
Art. 6 din normele metodologice de aplicare a Legii 76/2002, aprobate prin H.G. nr. 174/2002, prevede că veniturile prevăzute la art.34 alin 1) lit. b) din lege sunt venituri lunare care se determină prin raportarea venitului impozabil certificat de către organele fiscale teritoriale, subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, la numărul de luni aferente unui an fiscal.
Art. 15 din aceleaşi norme metodologice prevede că „(1) Şomerii prevăzuţi la art. 17 din lege, care realizează venituri din activităţi autorizate potrivit legii, vor beneficia de indemnizaţie de şomaj în condiţiile art. 34 alin. (1), respectiv alin. (3) din lege, dacă dovedesc că acele venituri, determinate potrivit art. 6, nu depăşesc valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare în luna pentru care se face dovada.
(2) Prin activităţi autorizate potrivit legii se înţelege activităţile economice desfăşurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi/sau întreprinderi familiale conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispoziţiilor legale speciale.”
Curtea apreciază că dispoziţiile art. 34 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2002 ce vizează situaţia şomerilor care realizează venituri nu pot fi interpretate în sensul excluderii de la beneficiul dreptului la indemnizaţia de şomaj a şomerilor care realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţa, însă nu din activităţile autorizate menţionate la art. 15 alin. 2 din normele metodologice.
Aceasta întrucât potrivit art. 5 pct. VII din Legea nr. 76/2002, în sensul prevederilor acestei legi, indemnizaţia de şomaj reprezintă o compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă. Rezultă astfel că scopul dispoziţiilor art. 34 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2002 este acela de a acorda această compensaţie şi şomerilor care realizează venituri, însă sub limita indicatorului social de referinţă.
Nu există nici o justificare rezonabilă pentru care un şomer care realizează venituri lunare sub limita indicatorului social de referinţă din activităţile autorizate enumerate de art. 15 din normele metodologice să beneficieze de indemnizaţie de şomaj, iar un şomer aflat în situaţia reclamantului, respectiv care a realizat un venit impozabil sub limita prevăzută de art. 34 alin. 1 lit. b, însă din vânzarea unui imobil, să nu beneficieze de indemnizaţie de şomaj.
În acest sens, în mod corect a apreciat instanţa de fond că o interpretare a dispoziţiilor legale în sensul solicitat de pârâtă ar crea o discriminare între reclamant şi alţi şomeri solicitanţi ai indemnizaţiei de şomaj care au realizat venituri sub limita de 500 lei pe lună, însă din activităţi autorizate potrivit legii.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, iar în cauză nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cod proc. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă. (Judecător Georgeta Luminiţa Tâlvăr)
| ← Decizie de sancţionare cu avertisment scris. Actor care a... | Lăcaş de cult. Acţiune în constatarea nulităţii titlului... → |
|---|
