DREPTUL FAMILIEI. Exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către unul dintre părinţi. Art. 397 şi 398 din Noul Cod civil Art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 643 din data de 08.05.2014

SECȚIA I - A CIVILĂ

DREPTUL FAMILIEI. Exercitarea autorității părintești exclusiv de către unul dintre părinți.

Art. 397 și 398 din Noul Cod Civil

Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Exercitarea autorității parentale de către ambii părinți prevăzută de disp. art. 397 din Noul cod civil este un drept al copilului de care nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului acestuia la o dezvoltare fizică și morală, la echilibru socio-afectiv, la viață de familie, drept afirmat și de art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Probatoriul administrat în cauză a relevat un comportament agresiv al tatălui față de minori, ceea ce reprezintă un risc pentru dezvoltarea, creșterea și educarea acestora, neexistând o cale de comunicare între minori și tatăl acestora, al cărui comportament violent constituie motivul unei stări de temere, neliniște, respingere, pe cale de consecință,soluția instanței de apel contravine interesului minorilor, dispozițiile art. 397 și 398 alin. 1 din Noul Cod civil fiind greșit aplicate și interpretate.

Decizia civilă nr. 643/2014 - R din 8. 05. 2014 a Curții de Apel Oradea - Secția a I-a civilă

Dosar nr. 28/ 177/ 2013

Prin Sentința civilă nr. 931 din 09.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. s-a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul B.V. și s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional B.V., în contradictoriu cu pârâta reconvențională B.M., s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de xx.xx.xxxx în localitatea Ț., jud. B. și înregistrată în registrul stării civile al com. Ț. sub nr. x din data de xx.xx.xxxx din culpa exclusivă a pârâtului, urmând ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "S.";, s-a stabilit domiciliul minorilor B.D.A-M., născută la data de xx.xx.xxxx și B.A.M., născut la data de xx.xx.xxxx, la reclamantă și s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către reclamantă, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea copiilor B.I.O. ns. la data de xx.xx.xxxx, B.D.A-M., născută la data de xx.xx.xxxx și B.A.M., născut la data de xx.xx.xxxx, în cotă de 50% din veniturile lunare nete ale acestuia, și anume câte 16,66% pentru fiecare minor, începând cu data de 10.01.2013 și până la majoratul minorilor sau până la noi dispoziții ale instanței, s-a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea H., nr. xxx, com. Ț., jud. B., având nr. top xx,xx,xx înscris în CF nr. xxx H., constând în casă de locuit și anexe gospodărești și s-a respins capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale cu titlu de despăgubiri, cheltuielile de judecată efectuate de părți în cauză fiind compensate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Părțile s-au căsătorit la data de xx.xx.xxxx în localitatea Ț., jud. B., căsătoria fiind înregistrată în registrul stării civile al com. Ț. sub nr. x din data de xx.xx.xxxx, iar din căsătoria părților au rezultat trei copii, respectiv B.A.M., născut ia data de xx.xx.xxxx în loc. A., B.D.A.M., născuta la data de xx xxxxxx xxxx în O. și B.I.O. născut la data de xx xx.xxxx în O., conform certificatelor de căsătorie și de naștere depuse la dosar.

Din declarația martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că părțile nu mai locuiesc împreună din luna ianuarie a anului 2013, datorită atitudinii violente a pârâtului atât față de reclamantă, cât și față de copii, de copii ocupându-se de la acea dată mama, copiii fiind atașați de aceasta. Astfel, martorii declară că în mai multe rânduri reclamanta a fost bătută de către pârât, aceasta și copiii fiind alungați din casă. De asemenea, pe fondul geloziei, între părți erau certuri, pârâtul amenințând-o pe reclamantă că îi taie gâtul, iar de frică reclamanta ascundea seara cuțitele, de asemenea, fiind posesor de armă, o amenința pe reclamantă cu această armă, spunându-i să recunoască că a fost cu un alt bărbat. Declară martorii că pârâtul îi interzicea reclamantei să meargă la părinți ori vecini, să stea de vorbă cu anumite persoane, să meargă la biserică.

Mai arată martorii că pârâtul avea o atitudine rece și față de copii, cărora le vorbea urât și pe care îi înjura, fiind agresiv cu aceștia. Copiilor le era frică de pârât, iar băiatul cel mijlociu A.I. a fost bătut și amenințat cu moartea de către pârât pe parcursul soluționării procesului, de asemenea, pârâtul a aruncat după el cu un bolovan să îl lovească, când copilul a fost la cules de cireșe. Deoarece fata mai mică pe nume D. a mers la casa bunicii, pârâtul a vrut să o lovească cu un par, dar fetița a fugit astfel încât pârâtul a lovit poarta. Totodată, mai declară martorii că pârâtul nu le dădea voie copiilor să îi spună tată.

Instanța reține din declarațiile martorilor că de la data despărțirii în fapt a părților, pârâtul nu a contribuit cu nimic la creșterea și întreținerea copiilor și a reținut și alocația copiilor deoarece era pe numele său.

Totodată, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 731/2013 pronunțată la data de 21.05.2013 în dosar nr. 744/177/2013 al Judecătoriei A. s-a emis ordin de protecție împotriva pârâtului B.V. și s-a dispus reintegrarea reclamantei și a copiilor părților în locuința familiei, reprezentată de imobilul situat în localitatea H. nr. xxx com. Ț.

Din cele arătate mai sus, rezultă încălcarea de către pârât a dispozițiilor art.309 alin.1 Cod civil, potrivit cărora "soții își datorează reciproc respect, fidelitate sprijin moral";, aspect față de care instanța apreciază că acesta nu vede căsătoria ca pe o uniune a două persoane întemeiată pe prietenie, respect și afecțiune reciprocă, pe sprijinul moral pe care fiecare soț trebuie să îl acorde celuilalt, toate aceste elemente fiind considerate de către instanță împrejurări edificatoare ce ilustrează culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea căsătoriei.

Pentru aceste motive, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârât și în baza art. 373 lit.b și art.379 alin.1 din Noul Cod Civil, a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de la data de 24.04.1993 în localitatea Ț., jud. B. și înregistrată în registrul stării civile al com. Ț. sub nr. x din data de xx.xx.xxxx din culpa exclusivă a pârâtului.

În ceea ce privește numele pe care reclamanta urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.383 alin.3 C.civ. și a dispus ca reclamanta să reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "S.";.

Conform dispozițiilor art.400 alin.1 Cod Civil, ";în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic";.

Noțiunea de "interes al copilului"; are un caracter complex, interesul fiind legat de vârsta acestuia, de ocupația și comportamentul părinților, de atașamentul copilului față de părinți, de interesul pe care aceștia l-au manifestat față de minor, de legăturile afective stabilite între părinți și copil și de posibilitățile materiale ale părinților.

În speță, având în vedere vârsta minorilor B.D.A-M., născută la data de xx.xx.2000 și B.A.M., născut la data de xx.xx.1998, atașamentul acestora față de mamă, comportamentul pârâtului, precum și recomandarea autorității tutelare, instanța, în baza art.400 alin.1 Cod Civil, cu respectarea dispozițiilor art. 263 Cod Civil, a stabilit domiciliul minorilor la reclamantă.

În baza art.396 alin. 1 din Cod Civil, "instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților pe care îi ascultă";.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.397 Cod civil, "după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel";.

Instanța a reținut că autoritatea părintească este nu doar un drept al părintelui ci și un drept al copilului de care acesta poate fi lipsit doar în situații speciale ce țin de interesul său superior, iar pe de altă parte autoritatea părintească asupra minorului implică numeroase obligații pentru părintele în cauză.

Analizând probatoriul administrat în cauză, față de declarațiile martorilor audiați, din care rezultă comportamentul violent al pârâtului atât fizic cât și verbal față de copii, instanța a apreciat, în baza art.398 din Codul civil, având în vedere interesul superior al minorilor B.D.A-M., născută la data de xx.xx.2000 și B.A.M., născut la data de xx.xx.1998, că sunt motive întemeiate care să justifice exercitarea în mod exclusiv a drepturilor și obligațiilor părintești de către reclamantă.

Ținând cont, pe de o parte, de nevoile copiilor, care trebuie să beneficieze de sprijinul material al ambilor părinți, instanța, în temeiul art. 402 și art. 530 alin.3 Cod Civil, a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea copiilor B.I.O. ns. la data de xx.xx.1xxx, B.D.A-M., născută la data de xx.xx.xxxx și B.A.M., născut la data de xx.xx.xxxx, în cotă de 50% din veniturile lunare nete ale acestuia, și anume câte 16,66% pentru fiecare minor, începând cu data de 10.01.2013, dat introducerii acțiunii în instanță, și până la majoratul minorilor sau până la noi dispoziții ale instanței.

În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea H., nr. xxx, com. Ț., jud. B., având nr. top xx, xx, xx înscris în CF nr. xxx H., constând în casă de locuit și anexe gospodărești, instanța a reținut din economia CF xxx H., privind nr. top xx, xx, xx, că sub B xx este întabulat dreptul de proprietate al reclamantei B.M. asupra cotei de 1532/3064 din cota de 2617/3064 părți teren și asupra cotei de 24/48 părți din casă, ca bun propriu, cu titlu de donație.

Potrivit dispozițiilor art.480 din Codul civil "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege";.

Având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, dispozițiile sentinței civile nr. 731/2013 a Judecătoriei A., precum și situația de carte funciară, instanța a considerat cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată, motiv pentru care, în baza art.480 Cod civil raportat la art. 613 ind. 2 Cod procedură civilă, a dispus evacuarea pârâtului din imobilul situat în localitatea H., nr. xxx, com. Ț., jud. B., având nr. top xx, xx, xx înscris în CF nr. xxx H., constând în casă de locuit și anexe gospodărești.

Referitor la capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale cu titlu de despăgubiri, instanța reține că art. 388 Cod civil prevede că "distinct de dreptul la prestația compensatorie prevăzut la art. 390, soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească.";

Prin urmare, textul de lege invocat de reclamantă se referă la un prejudiciu produs acesteia prin desfacerea căsătoriei. În motivare, reclamanta invocă însă aspecte legate de suferința pricinuită acesteia de către pârât pe perioada căsătoriei, iar nu prejudicii aduse de pârât prin desfacerea căsătoriei.

Astfel, câtă vreme reclamanta nu face dovada existenței vreunui prejudiciu produs acesteia prin desfacerea căsătoriei cu pârâtul, instanța, în baza art. 388 Cod civil, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

În baza art. 276 din Codul de procedură civilă, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 4.09.2013, în termen legal, a declarat apel pârâtul B.V., solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul desfacerii căsătoriei din culpă comună, exercitarea autorității părintești în comun și obligarea sa la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 33% din venitul lunar și respingerea capătului de cerere privind evacuarea sa, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 370/A/2013 din data de 14.11.2013, pronunțată de Tribunalul B., în dosar nr. 28/177/20103, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul B.V. domiciliat în H. nr. xxx, com. Ț., jud. B. in contradictoriu cu intimata B.M., cu domiciliul procesual ales în H. nr. xxx, com. Ț., jud. B. împotriva sentinței civile nr. 931 din 09.07.2013 pronunțată de Judecătoria A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A desfăcut căsătoria încheiată între părți din culpa ambilor soți.

S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată de ambii părinți.

A înlăturat dispoziția privind pensia de întreținere în favoarea copilului major B.I.O. și menține dispoziția privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea copiilor minori ai părților în cuantum de 1/3 din venitul net lunar al pârâtului, câte 1/6 pentru fiecare minor.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A obligat intimata la cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei în favoarea apelantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

1.Culpa la desfacerea căsătoriei

Sub acest aspect instanța a reținut că părțile au fost căsătorite aproape 20 de ani. Sub aspect probatoriu, în cauză au fost audiați 6 martori, fiind depusă și o caracterizare de la locul de muncă comun al părților. Din acest material probatoriu rezultă doar că de la începutul anului 2013 relațiile dintre părți s-au degradat într-un ritm galopant, implicându-se și rudele reclamantei soldate cu reclamații la poliție și sancțiuni. În timp ce martorii propuși de reclamantă, în special mama și fratele acesteia indică un comportament nepotrivit și violent numai din partea pârâtului, martorii propuși de acesta relevă o lipsă de comunicare între soți și un amestec al mamei reclamantei în relație. Caracterizarea de la locul de muncă comun al părților relevă faptul că la serviciu acestea au avut comportament normal, fără acte de violență sau agresivitate, pârâtul chiar ajutând-o pe reclamantă la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Raportat la toate acestea nu se poate reține decât că la starea actuală de fapt au contribuit ambii soți, care de la un moment dat nu și-au mai putut gestiona eficient relația, impunându-se desfacerea căsătoriei din culpa ambilor.

2.Autoritatea părintească

Sub acest aspect, în mod greșit a reținut instanța de fond că există motive întemeiate pentru a fi înlăturat pârâtul de la exercitarea autorității părintești cu privire la copiii minori ai părților. Astfel, comportamentul violent al pârâtului față de copiii părților este relevat doar de mama și fratele reclamantei, martorul G.D., arătând că minorii sunt folosiți de mamă în războiul părinților, aceștia având în prezent comportament necorespunzător. De altfel și din raportul de evaluare psihologică a celor doi copii depus în apel rezultă că aceștia sunt puternic influențați de conflictele dintre părinți, la care au asistat.

În concluzie, nu există motive întemeiate și grave pentru a se dispune exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă, din contră, în cauză impunându-se exercitarea în comun a autorității părintești, ambii părinți trebuind să contribuie în viitor la reechilibrarea psihologică a celor doi copii, care nu va putea fi adusă decât prin colaborarea celor doi părinți în sensul luării de comun acord a celor mai bune decizii în aspectele principale legate de creșterea și educarea copiilor.

3.Pensia de întreținere

În mod greșit a dispus prima instanță în sensul obligării apelantului la o pensie în cuantum de 50% din venitul său net lunar în favoarea celor 3 copii ai părților. Astfel, B.I.O. este născut la x.xx.1993, astfel că acesta era major și avea capacitate deplină de exercițiu, inclusiv la data introducerii acțiunii de divorț. Stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare ale copiilor la divorț se face doar pentru copiii minori, nu și pentru cei majori, care trebuie să își valorifice dreptul la întreținere prin cerere separată, formulată în nume propriu.

Așa fiind, sub acest aspect se impune schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâtului la pensie numai în favoarea celor doi copii minori.

4.Locuința conjugală.

În ce privește dispoziția de evacuare a pârâtului din locuința conjugală, instanța reține că sunt nefondate toate criticile apelantului. Astfel, în condițiile în care aceasta figurează în CF ca proprietatea intimatei, chiar dacă apelantul a efectuat investiții la aceasta se cuvine ca locuința să rămână la intimată, întrucât cu aceasta au rămas copiii părților. Apoi, în stadiul actual al relației dintre părți, conviețuirea acestora este imposibilă chiar și în camere cu intrare separată în aceeași curte, întrucât s-ar crea permanent provocări, conflicte și certuri, la care din păcate părțile permit să asiste și propriii copii și care i-ar afecta negativ pe aceștia din urmă, fiind în detrimentul și nu în interesul superior al copiilor. În această situație, soluția cea mai rațională o reprezintă separarea totală a părților din punct de vedere locativ, fiind mai just ca apelantul să fie cel care își găsește o nouă locuință și nu intimata împreună cu copiii părților.

Față de cele reținute, tribunalul, în baza art. 295 Cod procedură civilă., a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul B.V. în contradictoriu cu intimata B.M., împotriva sentinței civile nr. 931 din 09.07.2013 a Judecătoriei A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a desfăcut căsătoria încheiată între părți din culpa ambilor soți, a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minori să fie exercitată de ambii părinți și a înlăturat dispoziția privind pensia de întreținere în favoarea copilului major B.I.O. și a menținut dispoziția privind obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea copiilor minori ai părților în cuantum de 1/3 din venitul net lunar al pârâtului, câte 1/6 pentru fiecare minor. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 274 și 276 Cod procedură civilă, instanța, față de admiterea în parte a pretențiilor apelantului, a obligat intimata la 250 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului, reprezentând onorariu avocațial - parțial, justificat cu chitanța nr. 41/4.09.2013 depusă la dosar.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 22,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, a declarat recurs, reclamanta B.M., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, să fie exercitată autoritatea părintească exclusivă de ea, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs, s-a invocat că relațiile au fost tensionate mult anterior cererii de divorț, de la sfârșitul anului 2012 starea conflictuală din casă a devenit de nesuportat, intimatul era agresiv fizic și verbal cu ea și cu copiii, îi alunga din casă, iar între el și aceștia nu a existat niciodată o relație normală de afecțiune, nu se juca cu ei, nu le dădea acestora să mănânce, nu a avut grijă de ei când erau mici, nici când erau bolnavi, îi privea ca pe niște obstacole, astfel că, ei refuză să îl mai considere părintele lor.

De la data separării în fapt, intimatul nu a contribuit la sprijinul, îngrijirea sau creșterea copiilor, a rămas în casă, a început să înstrăineze animalele, utilajele, uneltele și inclusiv lucrurile din casă, ea fiind nevoită să cumpere lapte pentru copii, întrucât intimatul a vândut vacile. O perioadă acesta a refuzat să le dea copiilor înapoi materialele școlare, a vrut să o bată pe fiica lor, el aruncând după ea cu un par gros, dar din fericire nu a nimerit-o.

Pentru a-l întreține pe fiul student, la facultate în O., unde stă în chirie, a fost nevoită să împrumute diverse sume considerabile de bani, iar bătăile groaznice aplicate copiilor în nenumărate rânduri, certurile, amenințările au dus la distanțarea dintre ei, existând un dosar penal pentru agresiune împotriva fiului lor A-M., întrucât, într-un moment de furie, intimatul l-a strâns de gât și l-a amenințat că îl omoară.

Din depozițiile martorilor a reieșit că intimatul din cauza geloziei, a fost agresiv, violent, ceea ce a dus la destrămarea relațiilor de familie, sub pretextul că mama ei s-ar fi amestecat în relația lor, ori, nu cu ea era însurat, mama sa era revoltată de comportamentul agresiv al acestuia.

Este imposibilă exercitarea în comun a autorității părintești, câtă vreme între intimat și copii nu există o relație de comunicare. Instanța de fond a apreciat corect, ca ea în mod exclusiv să exercite autoritatea părintească. Acordarea în favoarea tatălui a dreptului de-a lua decizii cu privire la viața copiilor, câtă vreme le pune în pericol viața, nu poate fi considerată în favoarea lor și de altfel, poate avea relații cu minorul. Ceea ce s-a urmărit de legiuitor a fost protejarea minorilor de abuzurile pe care un părinte le poate săvârși luând decizii greșite, sau necooperând cu celălalt părinte.

Nu este o situație, ca pentru orice diferend între niște părinți, să se ajungă la instanța de tutelă, pentru a se stabili, care să fie decizia luată în interesul minorilor.

S-au invocat în drept art.299 și următoarele coroborate cu art.619 Cod procedură civilă, art.397, 398 Cod civil.

Intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, invocând că ambii au un grad de culpă în desfacerea căsătoriei, nefiind capabil a gestiona relația, martorii au declarat că nu au auzit certuri sau scandaluri, nu au confirmat că ar fi violent, martorii recurentei fiind subiectivi, cu excepția unor mici incidente nu au existat acte de violență fizică ori verbală, nu a fost depusă vreo plângere din care să reiasă că ar fi bătut-o pe soție.

Nu reiese că i s-ar fi produs recurentei traumă ireversibilă sau că ar fi fost umilită, fără dreptul de a-și exprima opiniile sau fără susținere morală sau materială din partea sa, dar aceasta avea o atitudine rece față de el, era o fire introvertită, foarte influențabilă, fiind exclus din planurile ei de viitor. Referitor la înstrăinările de animale, bunuri, susținerile acesteia sunt nefondate, aceasta ar trebui să-și aducă aminte referitor la bunurile copiilor că, aceștia au frecventat casa părintească de câte ori au vrut în perioada cât locuiau cu bunica lor și au putut nestingheriți să folosească computerul, să își ia cărțile, caietele, fapt dovedit prin depozițiile martorilor.

Datorită vârstei copiilor aceștia sunt ușor influențabili, și din probe nu reiese că el ar fi fost violent, recurenta a folosit copii ca veritabile arme, îi manipulează, iar raportul de evaluare psihologică recomandă ambilor soluționarea problemelor de cuplu.

Când a dorit să întabuleze imobilul, recurenta a revocat donația, iar după 20 de ani de muncă, a fost evacuat din propria locuință și obligat a locui cu chirie. Recurenta a părăsit domiciliul conjugal, a refuzat orice încercare a sa de-a restabili relația de căsătorie. Niciodată nu i-a limitat recurentei dorința de a-și achiziționa bunuri de uz personal, iar banii obținuți în Germania, i-a investit în casă.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Părțile s-au căsătorit la data de xx.xx.xxxx, în localitatea Ț., sub durata acesteia s-au născut copiii: A.M. la x.xx.xxxx, D.-A.-M. la xx.xx.xxxx și I.O.- născut la x.xx.xxxx.

Cu ocazia soluționării cauzei în fond, au fost administrate probe testimoniale raportat la care s-a analizat culpa părților în destrămarea relațiilor de căsătorie. Martora P.A., prietenă de familie - fila 60 dosar de fond, a declarat că ea se ocupa de copii în lipsa acestora iar recurenta i-a spus că a fost amenințată în fiecare noapte cu un cuțit, atât ea cât și copiii de către intimat, o amenința că va muri de mâna lui, era gelos, nu îi permitea să meargă la biserică, la vecini, la nunți, la înmormântări, însă, nu a asistat la acte de violență, deoarece acestea aveau loc noaptea, a văzut-o pe reclamantă cu vânătăi pe față, nu și pe copii, ce i-au povestit doar că au fost bătuți.

Mama intimatului -fila 61 dosar de fond, a declarat că nu i s-a spus de către copii că ar fi fost bătută recurenta, nici ea nu s-a plâns în acest sens, copiii nu sunt educați bine, sunt obraznici, a încercat intimatul să-i educe dar reclamanta a zis că-i ceartă, acesta a încercat să reia conviețuirea cu recurenta cerându-i să se întoarcă acasă.

Din declarația martorului G.D. -fila 73 dosar de fond, se reține că din luna ianuarie 2009, recurenta și copiii nu au mai fost acasă, a aflat că datorită amestecului mamei ei, ce nu ar fi fost de acord cu relația însă, neânțelegerile s-au datorat violenței pârâtului. Există o lipsă de comunicare din partea recurentei, intimatul nu este violent, nu a asistat la certuri, nu a simțit tensiune între părți, nu a văzut-o bătută. Copiii nu îl mai salută pe tată, îl văd ca pe un dușman, copilul este folosit în războiul părților.

Martora S. A. -fila 74 dosar de fond, a declarat că recurenta s-a refugiat cu copiii la ea deoarece intimatul i-au dat afară, deși casa în care părțile au locuit a fost casa părinților ei, pe care i-a dat-o fiicei sale prin donație. A agresat-o, a bătut-o și de multe ori a venit la ea împreună cu copiii după orele 23,oo întrucât îi agresa, era gelos și de multe ori acesta pleca la serviciu fără recurentă, ea plecând la serviciu cu ce putea, o amenința.

Din probele susmenționate reiese în mod cert faptul că destrămarea căsătoriei s-a datorat comportamentului intimatului care era gelos, agresiv fizic, verbal și astfel era firesc față de această situație, ca rudele, cei apropiați recurentei să se implice în soluționarea acestei situații. Comportamentul violent al intimatului reiese nu doar din declarațiile rudelor recurentei ci chiar a persoanei ce avea grijă de copii, din Decizia civilă nr.253/A din 10 iulie 2013 a Tribunalului B., sentința civilă nr.731/21.05.2013 a Judecătoriei A. -ordin de protecție, greșit instanța de apel concluzionând că acest aspect ar genera și o culpă din partea acesteia-dispozițiile art.38 Codul familiei fiind greșit interpretate și aplicat art.379 din Noul Cod civil.

Faptul că intimatul o ajuta pe soție la serviciu, nu este un aspect ce să determine concluzia că cele reținute referitor la comportamentul său ar fi false. Părăsirea domiciliului conjugal a fost o consecință a conduitei soțului, faptul că a încercat apoi să reia conviețuirea nu este de natură a concluziona o culpă a recurentei, greșit instanța de apel reținând contrariul.

Criticile în acest sens fiind fondate, decizia impunându-se a fi modificată referitor la culpa în desfacerea căsătoriei.

Referitor la dispoziția prin care s-a acordat autoritate parentală comună, în favoarea ambilor părinți, se rețin următoarele:

Potrivit art.397 din Noul Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul în care instanța decide altfel. Conform art.398 alin.1 din Noul Cod civil, dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți, celălalt părinte, conform alin.2 păstrează dreptul de-a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

Potrivit martorului P.A., vecină a părților, -fila 60 dosar de fond, intimatul a avut o atitudine rece față de copii, agresivă, aceștia spunându-i că au fost bătuți, fără a vedea urme pe corpul lor. Mama intimatului pârât, -fila 61 dosar fond, a declarat că acești copii nu sunt bine educați, sunt obraznici, nu-i spun tată. Martorul G.D. -fila 73 dosar de fond, a declarat că intimatul nu ar fi violent, copiii locuiesc cu mama, copiii ar fi avut o relație de prietenie în trecut cu tatăl care în prezent este tensionată, îl văd ca pe un dușman, minorul A.M. având un comportament vulgar față de tată și bunică, fiind obraznic. Martorul S. A. -fila 74 dosar de fond, a arătat că recurenta a fost la aceasta în timpul nopții cu copiii, întrucât erau agresați de intimat, le spunea vorbe urâte, îi alunga, nu le dădea alocația decât la insistențele acestora, el le-a cerut să nu-i spună tată ci "V.";, nu le dădea bani pentru școală, copiii sunt afectați de relația tensionată dintre părinți, le este frică de tată.

Faptul că minorii sunt speriați de tată reiese și din declarația martorului S. F.M. -fila 91 dosar de fond, iar cu ocazia audierii în cameră de consiliu la data de 14.04.2014, aceștia au confirmat că tatăl este violent, îi agresează fizic, verbal fără motiv, nu le asigură o stare de confort ci dimpotrivă, pe minorul A.M. l-a strâns și de gât. Nu doresc a mai avea nicio legătură cu acesta, și bunica paternă are același comportament agresiv verbal, greșit instanța de apel reținând contrariul. Nu se poate contesta că cei doi minori sunt puternic influențați de starea conflictuală dintre părinți însă, acest aspect nu este de natură a duce la concluzia eronată a instanței de apel în sensul că nu ar fi dovedit un comportament defavorabil creșterii și educării minorilor din partea tatălui.

Cu ocazia soluționării cauzei în recurs, instanța a dispus efectuarea unui raport de evaluare psihologică a celor doi minori, de către psihologul Curții de Apel, din care se reține că aceștia manifestă puternice sentimente de furie față de tată, au fost de față la agresiunile acestuia asupra mamei, este nervos și îi bătea de multe ori. Erau copleșiți de neputința protejării mamei când tatăl o bătea, aceasta îi proteja, avea grijă de ei, iar după separare nu i-a vizitat, nu i-a ajutat, nu doresc să se întâlnească cu acesta.

Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului acestuia la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viață de familie, drept afirmat chiar și de art.8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar exercitarea autorității parentale de către ambii părinți prevăzută de art.397 din Noul Cod civil, este un drept al acestuia, de care nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

Câtă vreme probele susmenționate, au relevat un comportament agresiv al tatălui față de minori, nu doar psihic dar chiar și fizic, Curtea apreciază că acesta reprezintă în sine un risc pentru ei, pentru dezvoltarea, creșterea și educație, iar opinia exprimată în cameră de consiliu nu poate fi ignorată, fiind evident că nu doresc nici un fel de relații cu acesta și de altfel, nici nu contribuie în afară de violențe fizice, psihice în vreun alt fel la creșterea lor.

Deoarece nu există o cale de comunicare între părți și nici între minori și intimatul pârât, comportamentul violent al acestuia fiind motivul acestei stări de temere, neliniște, respingere, în mod greșit instanța de apel a opinat în sensul că ar fi posibilă o colaborare, pentru ca în viitor să aibă loc o reechilibrare psihică a copiilor. Sigur că ar fi în interesul acestora ca cei doi părinți să aibă chiar urmare a desfacerii căsătoriei o relație normală pentru a fi de natură a determina o dezvoltare fizică, psihică a copiilor normală, însă, câtă vreme atitudinea tatălui este una reprobabilă până în prezent, este cert că soluția instanței de apel contravine interesului minorilor și se impune a fi modificată, dispozițiile art.397, art.398 alin.1 din Noul Cod civil, fiind greșit aplicate și interpretate.

Față de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în parte decizia recurată, a înlăturat dispozițiile prin care: s-a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți; s-a dispus ca autoritatea parentală să fie exercitată cu privire la minori de ambii părinți, păstrând astfel dispozițiile sentinței apelate, prin care s-a desfăcut căsătoria din culpa exclusivă a pârâtului, iar autoritatea părintească s-a dispus a fi exercitată exclusiv de către reclamantă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre DREPTUL FAMILIEI. Exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către unul dintre părinţi. Art. 397 şi 398 din Noul Cod civil Art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului