Motivarea contestaţiei până la primul termen de judecată. Respingerea excepţiei nemotivării în termen, în lipsa unor prevederi legale, cu privire la conţinutul şi termenul de motivare a contestaţiei în anulare. - art. 105 alin. 2 şi 319 alin. 2 Cod de pr
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 191/C din data de 15.05.2014
SECȚIA A II - A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
Materie: Contestație în anulare.
Motivarea contestației până la primul termen de judecată. Respingerea excepției nemotivării în termen, în lipsa unor prevederi legale, cu privire la conținutul și termenul de motivare a contestației în anulare.
- art. 105 alin. 2 și 319 alin. 2 Cod de procedură civilă
Decizia nr. 191/ C/ 15. 05. 2014 a Secției a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea.
Dosar 5376/111/2009/a1***
Prin Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2014 pronunțată în dosar nr. 5376/111/2009/a1*, Curtea de Apel Oradea a constatat nule recursurile declarate de recurenții contestatorii SC ";M."; SRL - prin administrator M.V.C. și T.M.M. în contradictoriu cu intimata debitoare SC ";O. & L."; SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. O. și intimații creditori: SC";M. R. L. IFN";SA București, SC ";C.R.M."; SRL București, B. SA București, B. L. IFN SA București și intimații pârâți: B. M. F., D. M. C., SC ";A.M."; SRL împotriva Sentinței nr.1991/F din 25 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 5376/111/2009/a1, pe care a menținut-o în totul.
Pentru a pronunța astfel, examinând cu prioritate excepția de nulitate a recursurilor invocată din oficiu de către instanță, raportat la prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, s-au reținut următoarele:
Prin sentința recurată, judecătorul-sindic s-a pronunțat asupra contestațiilor formulate de contestatorii S.C. M. S.R.L. și T.M.M. împotriva procesului-verbal de licitație din 10.04.2013 întocmit în cadrul procedurii de adjudecare a bunurilor aparținând societății debitoare S.C. O. & L. S.R.L. Dosarul de insolvență în care s-a pronunțat această hotărâre se află pe rolul instanței de judecată din anul 2009, când a fost deschisă procedura de insolvență împotriva societății debitoare.
Față de această situație, raportat la prevederile art.8 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006, art. 7 alin. 1 și 2 și art. 82 din Legea 76/2012, toate hotărârile judecătorești pronunțate în acest dosar vor fi susceptibile de recurs, iar modificările aduse prevederilor art. 8 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006 prin art. 59 pct. 2 din Legea 76/2012 (prin care s-a prevăzut calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic) se vor aplica doar în dosarele în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Prin urmare, față de prevederile art. 8 alin. 1 și 2 din Legea 85/2006 în forma existentă anterior modificărilor survenite prin Legea 76/2012, hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic era susceptibilă de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Acesta este și motivul pentru care, în baza art. 84 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind recurs. Se va observa că recurenții înșiși au declarat în mod legal calea de atac a recursului, doar că motivele căii de atac depuse separat au fost intitulate "motive de apel";.
Prin urmare, analizând dacă aceste motive au fost formulate și depuse în termen, față de excepția invocată din oficiu de instanță și precizările aduse anterior, Curtea va avea în vedere că, potrivit art. 302/1 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
De asemenea, potrivit art. 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Chiar dacă, în speță, recursul este exercitat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, iar într-o asemenea situație, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs putând să examineze hotărârea atacată sub toate aspecte, aceasta nu înseamnă că cererea de recurs poate fi motivată până la prima zi de înfățișare, ci sunt incidente și în această situație prevederile art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă.
Raportat la aceste precizări, Curtea a observat că ambelor recurente li s-a comunicat sentința recurată la data de 14.08.2013, astfel că, începând cu această dată, recurenții aveau la dispoziție 7 zile pentru motivarea recursului declarat. Or, motivele de recurs au fost expediate prin poștă de către ambii recurenți Curții de Apel Oradea doar la data de 20.09.2013, cu depășirea termenului legal imperativ de 7 zile, astfel că sancțiunea care intervine în această situație este decăderea, potrivit art. 103 Cod procedură civilă, cu consecința constatării nulității recursurilor, prevăzută expres de art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, în cuprinsul dispozitivul sentinței atacate se prevede că hotărârea este susceptibilă de apel în 30 zile de la comunicare, în loc de recurs în 7 zile de la comunicare, cum este prevăzut expres de lege, însă acest aspect nu face ca motivarea recursului peste termenul prevăzut de lege să fie considerată ca fiind cu respectarea prevederilor legale.
Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, fapt ce înseamnă că o hotărâre judecătorească să nu poată fi atacată pe alte căi decât cele prevăzute de lege.
Deoarece calea de atac și termenul în care aceasta se declară sunt date de lege și nu de către instanța de judecată, indicarea sau calificarea greșită în dispozitiv a căii de atac ori a termenului în care aceasta se exercită nu poate deschide părții un alt drept decât cel pe care legea îl prevede.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat nulitatea recursurilor, cu consecința menținerii sentinței pronunțate.
Față de culpa procesuală a recurenților, raportat la prevederile art. 274 alin. 1 și art. 277 Cod procedură civilă, instanța a apreciat că se impune ca aceștia să fie obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că interesul lor în soluționarea cauzei este comun, ambii invocând atât prin contestațiile formulate, cât și prin recursurile declarate aceleași motive în susținerea poziției lor procesuale. În consecință, se impune obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 1.000 lei în favoarea intimaților D.C. și B.M. și a sumei de 1.000 lei în favoarea intimatei S.C. A.M. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocațial justificat prin chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare SC M. SRL și T.M.M..
I. Prin contestația formulată, contestatoarea SC M. SRL a solicitat anularea hotărârii atacate cu consecința rejudecării recursului pe fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației se arată că prin procesul verbal de licitație din data de 10.04.2013, întocmit de CI. M.O., in calitate de lichidator judiciar al S.C. O.& L. S.R.L., a fost valorificat prin metoda licitației publice spațiul comercial situat în Mun. Oradea, Str. xxxxx nr.x, bl. xx, parter, identificat prin CF 155685-C1-U1 număr cadastral 392/21/a in suprafața de 98.14 mp, teren cota indiviza 21.07 mp, CF 155685-C1-U8 (nr. vechi 94285) nr. cadastral 392/2l/b in s.c. 104 m.p, su 90.5 mp. teren cota indiviza 22.6 mp; CF. 155685-C1-U2 (nr. vechi 94286) nr. cadastral 392/2l/C in s.c. 18.4 mp, su 9.4 mp, teren cota indiviza 2 mp pentru suma de 95.243 Euro.
Așa cum a arătat în fața instanței de fond, licitația a fost organizata în pofida solicitării creditorului garantat B. SA, care a solicitat amânarea licitației pana la data de 30.04.2013 și organizarea licitației pentru vânzarea în bloc a tuturor imobilelor aparținând S.C. O. & L. S.R.L., având în vedere oferta de cumpărare depusa de societatea M. SRL prin care s-a oferit prețul de 263.830 Euro pentru toate bunurile ce aparțineau societății debitoare. Deși lichidatorul judiciar a fost sesizat atât de societatea B. SA. în calitate de creditor al societății debitoare, cât și de administratorul special desemnat în cauza, în vederea amânării licitației programată pentru data de 10.04.2013, având ca obiectiv valorificarea tuturor bunurilor ce aparțin societății debitoare, cu consecința îndestulării creanțelor tuturor creditorilor și nu doar a unui singur creditor, practicianul în insolvență a continuat totuși procedura de valorificare a bunului.
În ciuda demersurilor efectuate de ea împreună cu administratorul special și creditorul B. SA, lichidatorul judiciar a continuat demersurile de valorificare a bunului, sub pretextul că ea ar fi avut timp suficient să se înscrie la licitația publică din data de 10.04.2013. În acest sens, solicită a se observa faptul ca anunțul pentru licitația publica desfășurată în data de 10.04.2013 a fost publicat în data de 04.04.2013. Data publicării anunțului s-a făcut într-o zi de joi, astfel încât potențialii cumpărători și ofertanți aveau la dispoziție numai 3 zile lucrătoare pentru a lua cunoștința de faptul scoaterii la vânzare a bunului, de vizitarea acestuia, de evaluare a opțiunilor de cumpărare a caietului de sarcini (care nu știu dacă a fost vreodată întocmit de lichidatorul judiciar), de întocmirea efectiva a unei oferte si de depunere a garanției de participare la licitație, care în speță, era mult mai mare decât garanția la care a fost obligat să o depună singurul participant la licitație ce a ofertat pentru cumpărarea unui singur imobil, respectiv suma de 28.000 Euro, sumă pe care este de notorietate că ofertantul M. SRL nu o putea depune decât prin virament bancar, această din urmă procedură necesitând un interval de timp de minim 2 zile lucrătoare. Apreciază faptul că în speță, lichidatorul judiciar a dat dovada de rea-credință, favorizând valorificarea unui singur bun din patrimoniul societății și anume, bunul care s-a dovedit, de-a lungul timpului, ca fiind cel mai rentabil din punct de vedere economic, acesta fiind dat spre închiriere pe întreaga durată a desfășurării activității a societății falite.
Așa cum s-a arătat în fata instanței de fond, conform art. 7 din Regulamentul de licitație, lichidatorul judiciar avea obligația să asigure posibililor ofertanți 5 zile lucrătoare pentru ca aceștia sa aibă posibilitatea sa se înscrie în ședința de licitație organizată în data de 10.04.2013. Dispozițiile Regulamentului de licitație au fost încălcate în mod flagrant de care lichidatorul judiciar prin scurtarea termenului de la 5 zile lucrătoare la 3 zile lucrătoare.
În acest context a formulat contestație și apoi recurs împotriva sentinței instanței de fond, pentru faptul că nici aceasta și nici lichidatorul judiciar nu au ținut cont de scopul principal al Legii nr. 85/2006, care este reglementat prin dispozițiile art. 2: "Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență." Având în vedere dispozițiile invocate, consideră că lichidatorul judiciar, în momentul continuării demersurilor de valorificare a unui singur bun, în condițiile în care avea ofertă pentru valorificarea tuturor bunurilor societății falite, fapt ce ar fi condus la acoperirea creanțelor mai multor creditori și nu a unuia singur, a încălcat cu rea-credință unul dintre principiile fundamentale ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, urmărind în mod strict interesul unui singur creditor și nu interesul colectiv al tuturor creditorilor înscriși în Tabelul preliminar al creanțelor.
De asemenea, arată faptul ca instanța de fond a respins contestația subscrisei, deși înainte cu nici o lună de momentul desfășurării licitației din 10.04.2013 aceeași instanță dispunea lichidatorului judiciar prin încheierea dată în ședință publică la data de 19 Martie 2013 în dosarul de faliment nr. 5376/111/2009, să procedeze la valorificarea în bloc a bunurilor debitoarei, hotărâre rămasă irevocabilă la data soluționării contestației sale.
De asemenea, având in vedere si dispozițiile art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței : "Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolvență.", consideră că, in speță, se impunea modificarea sentinței atacate, respectiv admiterea contestației sale, iar pe cale de consecința anularea procesului - verbal atacat si obligarea practicianului in insolvență in calitate de lichidator judiciar al S.C. O. & L. S.R.L., să procedeze la convocarea Adunării creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a ofertei de cumpărare depusă de societatea M. SRL in data de 09.04.2013, prin care aceasta își arată intenția de a achiziționa bunurile reprezentând întreg patrimoniul societății falite (in bloc), astfel cum chiar judecătorul sindic a dispus lichidatorului judiciar prin încheierea din 19.03.2013, încheiere de care nici măcar instanța de fond nu a mai ținut cont la momentul deliberării si pronunțării asupra contestației sale, ignorând practic propria hotărâre, definitivă si irevocabilă, pronunțată cu aproximativ 20 de zile înainte de termenul desfășurării ședinței de licitație publica din 10.04.2013, acesta fiind contextul în care s-a declarat recursul.
• Instanța de recurs a anulat atât recursul SC M. SRL cât și al recurentei T.M.M. ca fiind nul pentru nemotivarea în termen.
• Această soluție s-a dat cu încălcarea regulilor procedurale respectiv excepția nulității fiind pusă în discuție la termenul solicitat de către ea pentru pregătirea apărării raportat la faptul că s-a reziliat contractul cu avocatul care a reprezentat-o anterior.
• Ea trebuia să fie citată cu această mențiune pentru a se putea pronunța asupra ei.
• Mai mult, sentința instanței de fond a fost dată cu drept de apel în termen de 30 de zile, iar contestația a fost judecată după noile reguli de procedură ca atare, în condițiile în care avea cunoștință de această excepție, formula o cerere de repunere în termen cu atât mai mult cu cât din îndeplinirea dovezii de comunicare sentința apare ca fiind depusă în cutia poștală a societății, însă societatea nu are cutie poștală, având în permanență personal care se ocupă de primirea corespondentei.
• În acest context consideră că este îndreptățită la un proces echitabil din punctul său de vedere consideră că prezenta cerere este admisibilă și solicită a fi admisă.
• În drept au fost invocate prevederile art.318 Vechiul Cod de procedură civilă.
II. Prin contestația formulată, contestatoarea T.M.M. a solicitat anularea hotărârii atacate cu consecința rejudecării recursului pe fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației se arată că instanța de recurs a anulat atât recursul său cât si al recurentei SC M. SRL ca fiind nul pentru nemotivarea în termen, dar consideră că în prezenta speță considerăm că ne aflăm în situația prevăzută de către art. 318 VCPC, decizia atacată fiind rezultatul unei greșeli materiale.
• Conform filelor 78 si 85 din dosar rezultă că ei nu i-a fost comunicată sentința atacată decât în data de 17.10.2013, fiind în termen cu depunerea motivelor de recurs chiar dacă s-ar stabili că termenul de depunere a motivelor este de 7 zile și nu de 30 de zile de la data comunicării.
• În cazul în care se va trece peste această apărare solicită a se avea în vedere faptul că această soluție s-a dat cu încălcarea regulilor procedurale respectiv excepția nulității fiind pusă în discuție la termenul solicitat de către ea pentru pregătirea apărării raportat la faptul că s-a reziliat contractul cu avocatul care a reprezentat-o anterior.
Arată de asemenea că trebuia să fie citată cu această mențiune pentru a se putea pronunța asupra ei.
• Mai mult sentința instanței de fond a fost dată cu drept de apel în termen de 30 de zile, iar contestația a fost judecată după noile reguli de procedură ca atare în condițiile în care avea cunoștință de această excepție formula o cerere de repunere în termen cu atât mai mult cu cât din îndeplinirea dovezii de comunicare sentința nu a fost comunicată cu ea decât abia în data de 17.10.2013 așa cum a arătat mai sus.
• În acest context, consideră că este îndreptățită la un proces echitabil din punctul său de vedere, contestația fiind admisibilă și solicită a fi admisă.
• Pe fondul cauzei, reiterează motivele invocate în contestația formulată de SC M. SRL.
• Solicită a se admite contestația, iar în urma rejudecării recursului să fie modificată în tot sentința atacata cu consecința admiterii contestației așa cum a fost formulată.
• În drept au fost invocate prevederile art. 318 Vechiul Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimații SC A.M. SRL, B. M. F. și D. M. C., au solicitat pe cale de excepție respingerea contestației ca nemotivată, respingerea contestației ca inadmisibilă și în raport de contestația în anulare formulată de T.M.M. să se dispună pe cale de excepție respingerea contestației ca tardivă iar cu privire la fondul cauzei solicită respingerea ambelor contestații ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
În raport de contestația depusă de SC M. SRL solicită respingerea acesteia pe cale de excepție sens în care invocă :
1. excepția nemotivării contestației prin raportare la depunerea motivelor acesteia peste termenul prevăzut de lege.
Solicită a observa că împotriva Deciziei civile nr. 30 din 30.01.2014, în termenul prevăzut de dispozițiile art. 319 alin 2 contestatoarea M. a declarat calea de atac extraordinară aceasta respectiv la data de 13.02.2014, iar motivarea în fapt și în drept a contestației a fost realizată însă la data de 27.03.2014 prin depunerea motivelor în cuprinsul unui memoriu separat la acel termen de judecată.
În aceste condiții apreciază că motivele de contestație au fost tardiv formulate, astfel cum s-a arătat în doctrină "fără a se apela la aplicarea prin analogie a art. 306 Cod Procedură Civilă din coroborarea dispozițiilor art. 319 cu cele ale art. 317 și respectiv art. 318 reiese că atât cererea propriu zisă cât și motivarea în fapt și în drept (care alcătuiesc împreună contestația în anulare) trebuie depuse cu respectarea termenului prevăzut de lege pentru fiecare tip de hotărâre (susceptibilă sau nesusceptibilă de executare silită)" (G. Boroi, O. Spineanu Matei codul de procedură civilă comentat p. 635).
Apreciază că se impune a nu lua în considerare motivele depuse la data de 27.03.2014 și ca o consecință a respingerii contestația ca nemotivată de vreme ce cererea prin care calea de atac a fost exercitată, depusă în termen nu cuprinde niciun motiv de contestație.
Prin raportare la data redactării hotărârii, dată opozabilă părții termenul de 15 zile prescris de lege era deja împlinit la data de 27.03.2014.
2. excepția inadmisibilității contestației
Prin raportare la motivele expuse în cuprinsul contestației în anulare solicităm a se observa că acestea nu se circumscriu temeiului de drept indicat, fapt pentru care apreciem ca inadmisibilă contestația solicitând respingerea acesteia pe cale de excepție.
În fapt, neacordarea unui termen de apărare (în condițiile în care recursul era deja la al treilea termen de judecată partea avea cunoștință de termen și a desemnat pentru a se prezenta în instanță o persoană ce nu avea calitatea de consilier juridic) nu se circumscrie motivelor prevăzute expres și limitativ de disp. ari 318.
De asemenea greșita indicare a căii de atac în cuprinsul hotărârii pronunțate de judecătorul fondului nu reprezintă un motiv de contestație în anulare.
Cu privire la contestația în anulare formulată de T.M.M. invocă :
2. excepția tardivității contestației
În condițiile în care aceasta a fost depusă direct pentru termenul din 27.03.2014, peste termenul legal de 15 zile prevăzut în cuprinsul art. 319 Cod Procedură Civilă, prin raportare la data redactării hotărârii, dată opozabilă părții termenul de 15 zile prescris de lege era deja împlinit la data de 27.03.2014.
Cu privire la fondul contestațiilor, apreciază ambele contestații ca fiind neîntemeiate. Astfel în raport de contestația formulată de SC M. SRL subsecvent considerentelor de inadmisibilitate, motivele acesteia nu se circumscriu celor specifice privind exercitarea căii extraordinare de atac, neacordarea unui termen de apărare sau greșita indicare a căii de atac în cuprinsul hotărârii pronunțate de judecătorul fondului nu reprezintă o greșeală materială sau necercetarea unui motiv de modificare sau casare.
Învederează că în ce privește respingerea cererii de amânare, cauza se afla la al treilea termen de judecată, termen pentru care contestatorii formulaseră pe considerente aberante o a doua cerere de strămutare (subsecvent respingerii unei prime astfel de cereri, la fel de aberante) aveau cunoștință despre termenul de judecată în condițiile în care au desemnat un reprezentant ce s-a prezentat în instanță.
Toate aceste aspecte sunt consemnate în cuprinsul hotărârii și fac dovada încercării contestatorilor de a prelungi soluționarea cauzei.
Cu privire la greșita indicare a căii de atac în cuprinsul hotărârii pronunțate de judecătorul fondului astfel cum în mod corect instanța de control judiciar a reținut, calea de atac este cea dată de lege nu de către judecătorul care a soluționat hotărârea atacată, și în plus părțile erau reprezentate prin avocat, acesta fiind un garant al cunoașterii dispozițiilor legale și al exercitării corespunzătoare a dreptului la apărare.
Avocatul care a formulat calea de atac a fost unul ales al părții astfel încât nici unei alte persoane nu îi este imputabilă nerespectarea termenului legal de exercitare a căii de atac.
Cu privire la fondul cauzei, învederează că societatea comercială alături de intimați, a devenit ca efect al licitației publice organizate de către lichidatorul judiciar M.O., adjudecatarii imobilului situat în Oradea str. M., nr. x, bl xx parter.
Apreciază că instanța fondului în mod temeinic a respins contestațiile formulate în cauză de către contestatorii SC M. SRL și T.M.M. reținând legalitatea procedurii de licitație organizate de către lichidatorul judiciar.
Pentru toate aceste considerente, apreciază că se impune respingerea căii de atac exercitate cu cheltuieli de judecată.
Verificând contestațiile formulate, prin prisma motivelor invocate și raportat la excepțiile ridicate prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
I. În ceea ce privește contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. M. S.R.L., Curtea a reținut că, în privința acesteia, prin întâmpinarea formulată de intimați, au fost invocate două excepții, respectiv excepția motivării tardive a contestației și excepția inadmisibilității acesteia.
Raportat la prima dintre cele două excepții invocate, instanța a reținut că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă. Potrivit art. 319 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Textul de lege nu prevede că această cale de atac ar trebui motivată în terenul de exercitare, însă pe de altă parte legea nici nu acordă un termen pentru declararea contestației și altul pentru motivarea acesteia. În lipsa prevederii unor condiții în Codul de procedură civilă cu privire la conținutul contestației în anulare, instanța apreciază că motivele depuse până la primul termen de judecată fixat în soluționarea cauzei nu pot fi apreciate ca tardiv formulate.
Mai mult decât atât, din dosarul cauzei nu reiese data certă la care contestatoarea S.C. M. S.R.L. ar fi luat cunoștință de decizia atacată. În cuprinsul contestației în anulare cu care a sesizat instanța la data de 13.02.2014, aceasta a precizat expres că va depune motivele după comunicarea deciziei atacate. Fiind vorba, însă, despre o hotărâre irevocabilă, care nu se comunică părților, momentul subiectiv al luării la cunoștință a hotărârii putea fi dovedit de intimați prin orice mijloc de probă. Din dosarul cauzei nu rezultă, însă, din nici un înscris momentul luării efective la cunoștință de către contestatoare a deciziei, iar în această situație motivarea contestației în anulare nu se poate face anterior momentului cunoașterii de către contestator a deciziei în întregul ei, pentru că doar de la momentul lecturării acesteia contestatorul poate aprecia dacă instanța a săvârșit o neregularitate procedurală care să poiată fi invocată prin respectiva cale de atac.
Raportat la aceste aspecte, neputându-se cunoaște cu exactitate momentul la care contestatoarea a luat la cunoștință despre decizia atacată, depunerea motivelor contestației la primul termen de judecată fixat în soluționarea cauzei nu poate fi apreciată ca fiind tardivă, ci răspunde exigențelor stabilite de art. 319 alin. 2 paragraf final cod procedură civilă, fiind depuse în limita maximă de timp de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. De asemenea, în condițiile în care acestea au fost comunicate intimaților, care au avut posibilitatea de a-și formula apărarea, nu se poate reține că depunerea acestora la dosar la primul termen de judecată le-ar fi produs vreo vătămare care să determine anularea actului de procedură în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepția nemotivării în termen a contestației ca nefondate.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare, Curtea a observat că, în fapt, în invocarea acestei excepții, intimații se raportează la motivele expuse de contestatoare în susținerea contestației, aspect ce ține de temeinicia contestației în anulare, iar nu de admisibilitatea acesteia, motiv pentru care instanța a examinat apărările formulate de intimați prin întâmpinare odată cu analiza temeiniciei contestației în anulare, raportat la motivele invocate de contestatori.
Prin urmare, analizând contestația contestatoarei S.C. M. S.R.L., instanța a reținut că, deși aceasta nu a indicat în mod expres pe care dintre cele două motive permise de art. 318 își fundamentează contestația, totuși în condițiile în care aceasta face referire în cuprinsul motivelor la încălcarea de către instanța de recurs a regulilor procedurale, Curtea a analizat contestația formulată raportat la primul motiv al contestației în anulare specială, respectiv săvârșirea unei greșeli materiale cu ocazia soluționării recursului.
Din această perspectivă, instanța a reținut că textul art. 318 are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecății, respectiv erori de fapt, involuntare, care au determinat o soluție greșită, iar nu greșeli de judecată, căci în acest din urmă caz ar ajunge să se examineze justețea soluției pronunțate în recurs, ceea ce nu este admisibil.
Or, în speță, faptul că instanța de recurs nu a acordat termen de apărare recurentei, față de rezilierea contractului de asistență juridică și pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepției nulității recursului invocată din oficiu de instanță, nu se constituie într-o greșeală materială, ci ține de modul în care instanța de recurs a înțeles să dea eficiență prevederilor legale incidente în soluționarea respectivelor chestiuni prealabile.
Mai mult decât atât, potrivit textului de lege, dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs trebuie să fie rezultatul unei greșeli materiale. Or, contestatoarea nu invocă faptul că soluția de constatare a nulității recursului ar fi rezultatul unei greșeli materiale, ci este nemulțumită de modul în care instanța de recurs a soluționat cererile sale prealabile, respectiv neacordarea unui termen de amânare în cauză. Astfel, pentru a se putea reține temeinicia contestației, greșeala materială săvârșită de instanță ar trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, soluția ar fi fost alta. Or, această împrejurare nu poate fi reținută în speță, căci nu se poate reține că, dacă instanța de recurs ar fi admis cererea de amânare pentru pregătirea apărării, soluția asupra recursului ar fi fost alta.
Față de aspectele anterior reținute, instanța a apreciaat că modul în care instanța de recurs a soluționat cererea de amânare a soluționării cauzei la termenul de judecată din data de 30.01.2014 nu constituie o greșeală materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă, măsura dispusă de către instanță fiind motivată. De asemenea, instanța a observat că, la același termen de judecată, recurenta și-a fundamentat cererea de amânare și pe depunerea unei noi cereri de strămutare a dosarului, după ce o primă cererea de strămutare fusese respinsă de către ÎCCJ, fiind evidentă intenția acesteia de a tergiversa soluționarea cauzei.
Pentru aceleași considerente, neacordarea unui termen de amânare față de excepția nulității recursului invocată din oficiu de către instanța de recurs nu poate fi apreciată drept o greșeală materială a instanței, cu atât mai mult cu cât însăși recurenta contestatoare prin avocatul său își intitulase în mod legal calea de atac ca fiind recurs. Prin urmare, instanța nu a făcut decât să clarifice în ședința publică din data de 30.01.2014 că în mod legal s-a declarat recurs, în condițiile în care partea a formulat "motive de apel";, iar excepția nulității recursului a fost invocată în consecința acestui fapt.
Față de toate aspectele reținute, în baza art. 320 Cod procedură civilă, a fost respinsă contestația în anulare ca nefondată.
II. În ceea ce privește contestația în anulare formulată de contestatoarea T.M.M., instanța a reținut că, în privința acesteia, este întemeiată excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de intimați prin întâmpinare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 319 alin. 2 paragraf II Cod procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.
Astfel, termenul de exercitare a contestației curge de la momentul subiectiv la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, moment care trebuie să se situeze în termenul maxim de un an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Dovada momentului la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre poate fi făcută prin orice mijloc de probă. În speță, fiind vorba despre o hotărâre irevocabilă, aceasta nu a fost comunicată părților, însă din înscrisurile aflate la dosarul de revizuire nr. 5376/111/2009/a1** la filele 5 și 6, rezultă că la data de 05.03.2014 contestatoarea T.M. a luat cunoștință de hotărârea atacată prin prezenta contestație în anulare.
Astfel, la data de 05.03.2014, aceasta a formulat o cerere în dosarul nr. 5376/111/2009/a1** pentru a se i se aproba studierea dosarului nr. 5376/111/2009 la arhiva instanței și la aceeași dată a formulat o altă cerere prin care a solicitat eliberarea unor copii din chiar dosarul de recurs nr. 5376/11172009/a1*.
Prin urmare, din moment ce contestatoarea a studiat la data de 05.03.2014 întregul dosarul nr. 5376/111/2009 la care erau atașate toate dosarele versionate nr. 5376/111/2009/a1* și nr. 5376/111/2009/a1**, este evident că la data respectivă - 05.03.2014 contestatoarea a luat cunoștință și de decizia nr. 30 a Curții de Apel Oradea aflată la dosar, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a și solicitat eliberarea unor copii din chiar dosarul de recurs nr. 5376/111/2009/a1* în care s-a pronunțat decizia nr. 30/30.01.2014. Or, în condițiile în care contestatoarea nu a solicitat și copie de pe această decizie, înseamnă că aceasta avea deja cunoștință despre aceasta, în condițiile în care studiase întregul dosar la data de 05.03.2014.
Raportat la aceste aspecte, reținând că data luării la cunoștință a deciziei nr. 30 este 05.03.2014, aceasta este data de la care curge termenul de 15 zile în care trebuia declarată această cale extraordinară de atac. Or, depunerea contestației în anulare abia la data de 27.03.2014, cu depășirea acestui termen legal imperativ, atrage decăderea contestatoarei din dreptul de a exercita calea de atac, astfel cum prevede expres art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, cu consecința respingerii contestației în anulare ca tardiv introdusă.
În consecință, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția tardivității, cu consecința respingerii ca tardivă a contestației în anulare formulată de contestatoarea T.M.M.
| ← Revizuire pentru contrarietate de hotărâri. Instanţa... | DREPTUL FAMILIEI. Exercitarea autorităţii părinteşti... → |
|---|
