Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1395 din data de 11.09.2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată în data de 30.09.2013 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 4513/260/2013, reclamantul H. I. C. a chemat in judecata pârâtele Comisia locală M. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și Comisia județeană B. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 8441 eliberat la 13.02.1996, în sensul că, pentru suprafața de teren de 4224 mp, în loc de tarlaua 26, parcela 687/2 să fie trecută tarlaua 27, parcela 687/2/1.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, la data emiterii titlului de proprietate nr. 8441/13.02.1996, pentru suprafața de teren de 4224 mp, a fost trecut la numărul topografic tarla(solă) 26 și parcelă 687/2. În realitate, conform identificărilor cadastrale, verificării planului și tabelului parcelar efectuate de specialistul în cadastru s-a constatat că această suprafață de teren este situată în tarlaua(sola) 27, parcela 687/2/1.

De asemenea, reclamantul a arătat că mai există un alt titlu de proprietate cu nr. 7880/04.07.1995 emis pe numele P. C. C. care atestă aceeași suprafață de teren identificată cu același nr. topografic, respectiv 687/2.

În drept, au fost invocate prevederile art. 58 și următoarele din Legea nr. 18/1991.

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 13.02.1996 a fost emis titlul de proprietate nr. 8441 pe numele H. I. C., titlu de proprietate ce cuprinde suprafața de teren arabil de 4224 mp aflată în tarlaua 26, parcela 687/2, având ca vecini la nord drum de exploatare, la est P.C., la sud Pârâul Huian, la vest H. N.(fila 12 dosar).

Această suprafață de teren cu aceleași vecinătăți este individualizată și în fișa suprafețelor de teren primite în proprietate de către H. I. C. aflată la fila 92 dosar.

Din titlul de proprietate nr. 7880/04.07.1995 emis pe numele lui P. C C. reiese că acesta are în proprietate o suprafață de teren arabil de 4224 mp având vecini la nord pe C. M., la est H. C., la sud pârău, la vest C. M., suprafață de teren ce se află în tarlaua 26, parcela 697/2.

Prin urmare, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că nu există identitate între cele două suprafețe de teren, respectiv cea care aparține reclamantului H. I. C. și respectiv cea care aparține numitului P. C. C., suprafața de teren aparținând reclamantului având vecinătăți diferite de suprafața de teren aparținând numitului P. C. C..

Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantul H.I. C. având ca obiect modificarea titlului de proprietate nr. 8441/13.02.1996, ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar