Hotărâre care să ţină loc de act autentic.. Jurisprudență Prescripţii
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 213 din data de 22.04.2015
Hotărâre care să țină loc de act autentic. Prescripția dreptului material la acțiune Recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică Predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare ar fi reprezentat, într-adevăr, un act de recunoaștere tacită. Eventuale acte de folosință ale promitentului-cumpărător au un caracter echivoc și nu indică, în sine, în mod neîndoielnic, o recunoaștere tacită a dreptului reclamantei din partea celor în favoarea cărora curge termenul de prescripție, actele putând avea și un caracter abuziv din perspectiva acestora din urmă.
Secția civilă decizia nr. 213 /22.04.2015
Reclamanta R I a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții P A M și P V, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare, referitor la apartamentul situat în Galați, str. Siderurgiștilor, bloc XXXX
În motivarea cererii, a arătat că reclamanta a trăit în concubinaj cu autorul P Ș iar acesta a scris datat și semnat personal un act intitulat "contract de vânzare-cumpărare";, având ca obiect imobilul menționat.
Prin sentința civilă nr. …/18.03.2013 Judecătoria Galați a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea ca fiind lipsită de interes. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. …/21.03.2014 a Tribunalului Galați instanța dispunând casarea hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare.
Prin sentința civilă nr. XXXX/15.12.2014, pronunțată de Judecătoria Galați, instanța a respins, ca nefondată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, a admis cererea formulată de reclamantă
și a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea având ca obiect apartamentul nr. 17, situat în Galați, str. Siderurgiștilor, bloc XXXXXXX, vânzare-cumpărare încheiată între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâții P A M și P V în calitate de vânzători.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanța a reținut că, deși actul de vânzare cumpărare a fost întocmit la data de XXX.03.1996, reclamanta a folosit până în prezent bunul, astfel încât termenul de prescripție nu a început să curgă, folosirea bunului echivalând cu o cauză de întrerupere a prescripției - recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie. Faptul că reclamanta a folosit bunul reiese, în opinia instanței, atât din declarațiile martorilor.
În opinia instanței, nu prezintă relevanță faptul că reclamanta nu a domiciliat efectiv la acea adresă întrucât ceea ce interesează este că aceasta a exercitat asupra apartamentului în discuție acte de folosință care dacă nu ar fi fost exercitate acțiunea pârâților prin care au solicitat evacuarea acesteia ar fi fost lipsită de interes, ori după cum reiese din sentința civilă nr. XXXX/17.10.2011 a Judecătoriei Galați cererea de evacuare a fost admisă ca urmare a faptului că aceasta nu avea un titlu asupra imobilului. Inexistența titlului nu exclude de plano exercitarea posesiei, pentru că de esența acestei posesii este tocmai faptul că persoana care exercită în fapt posesia asupra imobilului nu deține un titlu asupra lui sau acesta nu este valabil, dar chiar și așa, acesta se comportă ca un veritabil proprietar, exploatând bunul și culegându-i fructele.
Împotriva sentinței civile nr. XXXX/15.12.2014, pronunțate de Judecătoria Galați, au declarat recurs pârâții. Au solicitat recurenții admiterea recursului, schimbarea hotărârii contestate și, în principal, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca nefondată. Totodată, recurenții au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenții au arătat, cu referire la excepția prescripției, faptul că în mod eronat a reținut prima instanță că reclamanta ar fi folosit bunul până în prezent.
Au subliniat recurenții că defunctul P Ș a decedat la data de 28.03.1998, iar reclamanta nu a locuit niciodată în imobil și nu a avut niciodată posesia acestuia.
Recursul este fondat:
Prin decizia civilă nr. 268/2014, pronunțată de Tribunalul Galați, actul încheiat cu defunctul P Ș la data de XXX.03.1996 a fost calificat ca reprezentând o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul situat în Galați, strada Siderurgiștilor , bl. XXXXXX.
Dat fiind faptul că, în cuprinsul actului calificat drept promisiune de vânzare - cumpărare, nu a fost menționată o dată până la care părțile trebuie să își îndeplinească obligațiile, termenul de prescripție indicat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru acțiunea privind îndeplinirea obligației asumate de vânzător prin antecontract, a început să curgă, conform art. 7 din același decret, la data încheierii antecontractului, respectiv la data de XXX.03.1996.
Potrivit art. 16 alin. 1 lit. a, b și c din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent sau printr-un act începător de executare.
Recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică. Este adevărat că, întrucât textul nu distinge, rezultă că prezintă efect întreruptiv nu numai recunoașterea expresă, ci și recunoașterea tacită, însă numai în măsura în care aceasta din urmă este dedusă din împrejurări neechivoce.
Trebuie remarcat că recunoașterea expresă sau tacită a dreptului a cărui acțiune se prescrie trebuie să provină de la cel în folosul căruia curge prescripția, în speță, de la defunctul P Ș sau de la moștenitorii defunctului, recurenții din prezenta cauză, în calitate de continuatori ai defunctului în ceea ce privește obligațiile asumate de acesta.
Sarcina probei, în sensul art. 1169 C.civ., cu referire la recunoașterea dreptului, invocată de intimata - reclamantă, îi aparținea acesteia din urmă.
Din probele administrate, nu rezultă, însă, existența unei recunoașteri exprese a dreptului intimatei - reclamante indicat în contractul încheiat la data de XXX.03.1996, din partea defunctului P Ș sau din partea moștenitorilor acestuia. De altfel, intimata - reclamantă nu a invocat existența unei asemenea recunoașteri exprese.
În ceea ce privește o eventuală recunoaștere tacită a dreptului intimatei - reclamante, tribunalul apreciază că nici aceasta nu a fost probată în cauză.
Ceea ce invocă intimata - reclamantă sunt fapte proprii - acte de folosință exercitate asupra imobilului -, iar nu fapte sau acte ale defunctului P Ș, respectiv ale moștenitorilor acestuia, iar caracterul neechivoc al acestora nu a fost probat.
Predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare - cumpărare ar fi reprezentat, într-adevăr, un act de recunoaștere tacită din partea defunctului sau din partea intimaților, însă nici o astfel de predare neechivocă nu a fot probată în cauză.
Martorele au arătat că au cunoștință despre relația de concubinaj pe care reclamanta o avea cu defunctul P Ș. Martora J O a subliniat că a fost în imobilul situat deasupra IREG în mai multe ocazii și a constatat că reclamanta locuia cu defunctul.
Pe de o parte, tribunalul reține că, dată fiind relația de concubinaj dintre intimata - reclamantă și defunctul P Ș, conviețuirea cu acesta nu poate fi interpretată drept o recunoaștere a dreptului rezultat din antecontract din partea defunctului, în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, faptul conviețuirii având caracter echivoc din această perspectivă. Astfel, acordul defunctului ca intimata - reclamantă să locuiască în apartament putea fi și probabil a fost acordat în considerarea relației avute cu reclamanta, iar nu pentru a recunoaște un drept al acesteia rezultat din antecontract. Mai mult, niciuna dintre martore nu a confirmat dacă reclamanta a locuit în imobil și ulterior datei de XXX.03.1996, în perioada relevantă în speță.
Pe de altă parte, constată că martorele au confirmat doar o conviețuire a reclamantei cu defunctul P Ș, iar nu folosința imobilului după decesul acestuia sau o recunoaștere a defunctului, în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește adresa emisă de Asociația de proprietari nr. XXX, invocată de intimata - reclamantă, tribunalul reține că documentul, deși poartă ștampila asociației și este semnat de președinte, nu are număr de înregistrare și nici nu poartă o dată certă.
Precizările președintelui asociației cu privire la persoanele care figurau în apartamentul nr. XXX din blocul XXXXX ulterior anului 1998, inclusiv intimata - reclamantă, în împrejurările descrise mai sus, nu pot fi calificate decât ca declarații extrajudiciare ale numitei U G, președinte al asociației. Or, conform art. 169 C.proc.civ., toate probele trebuie administrate în mod nemijlocit în fața instanței, iar eventualele informații deținute de diferite persoane pot fi aduse la cunoștința instanței sub forma unor declarații de martori. Adresa nu este confirmată prin eventuale fișe locative sau liste de întreținere privind imobilul.
De altfel, chiar dacă ar fi apreciată drept un înscris emanând de la Asociația de Proprietari nr. XXX, adresa menționată este contrazisă prin adrese ulterioare semnate de același președinte U G și purtând ștampila asociației prin care se menționează că, pentru apartamentul în cauză, figurează ca titular/ca proprietar P Ș, deși nu există vreo dovadă că persoana în cauză este decedată, că apartamentul a fost frecventat de mai multe persoane (chiriași) și că persoanele care au locuit în apartament nu au colaborat cu Asociația fiind acumulate datorii mari la întreținere.
Totodată, în ceea ce privește chitanțele prezentate de intimata - reclamantă, tribunalul reține că acestea au fost emise în anul 2008, respectiv în anul 2009, ulterior împlinirii termenului de prescripție și ulterior momentului în care, potrivit declarațiilor martorilor P I și C C, recurenții luaseră în posesie imobilul efectuând lucrări de curățenie. Mai mult, așa cum am arătat anterior, fiind acte care atestă o plată făcută de intimata - reclamantă, iar nu acte ale celor în folosul cărora curge prescripție, acestea nu pot fi calificate drept acte de recunoaștere în sensul art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958.
Demersurile realizate anterior în instanță în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză nu pot întrerupe termenul de prescripție conform dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, dat fiind faptul că toate acțiunile intimatei - reclamante au fost respinse, respectiv anulate, iar, potrivit art. 16 alin. 2 din același act normativ, prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
În concluzie, niciuna dintre probele analizate anterior nu indică acte de folosință permanentă, cu titlu de proprietar, ale intimatei - reclamante asupra imobilului în cauză în cursul termenului de prescripție. Pe de altă parte, așa cum am arătat anterior, eventuale acte de folosință ale intimatei - reclamante au un caracter echivoc și nu indică, în sine, în mod neîndoielnic, o recunoaștere tacită a dreptului reclamantei din partea celor în favoarea cărora curge termenul de prescripție, actele putând avea și un caracter abuziv din perspectiva acestora din urmă.
| ← Perimare cerere de chemare în judecată, rămânerea cauzei în... | Răspundere civilă delictuală. Plată neautorizată a... → |
|---|
