Marcă. Pretinsă înregistrare cu rea-credinţă. Cerere de anulare
| Comentarii |
|
Nu interesează momentul naşterii ideii denumirii ori cui a aparţinut ideea, întrucât aceasta are legătură cu dreptul de autor, şi nu cu folosirea semnului neînregistrat. Asemenea, formatul în sine al trupei, stilul muzical, linia melodică, stilul vestimentar - elemente invocate prin cererea de chemare în judecată şi reiterate prin apelul reclamantei - reprezintă aspecte ce ţin de modul de expunere al unei opere originale, aşadar, de dreptul de autor, ce nu interesează analiza de faţă, circumscrisă unui alt temei juridic (art. 48 lit. c şi nu “e").
Aşadar, nu are relevanţă în speţă, dacă G.S. a intenţionat sau nu să imite formatul trupei concepute de reclamante, esenţial este dacă a dorit să-şi aproprie fraudulos semnul folosit. Or, nu a fost dovedit faptul că administratorul pârâtei a cunoscut şi denumirea trupei etno.
în consecinţă, nu s-a probat intenţia frauduloasă, concretizată prin înregistrarea mărcii, de a se Ti profitat de folosirea semnului, câtă vreme nu a rezultat faptul cunoaşterii denumirii.
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1969 din 27 septembrie 2004)
CURTEA,
Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 701/20.11.2003 pronunţată în dosar nr. 6311 /2002 Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia calităţii procesuale active şi, totodată, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii SC U.M.A. SRL şi SC M.S. SRL în contradictoriu cu pârâţii SC P.T. SRL şi O.S.I.M., cerere având ca obiect anularea mărcii H’ORA nr. MN-46999 (depozit nr. M-2001-0372) pentru înregistrare cu rea-credinţă.
în considerentele sentinţei, s-a reţinut că marca a cărei anulare se solicită a fost înregistrată pentru clasa 41 -formaţie de etno-dance la data de 25.01.2002, cu începere de la data cererii de înregistrare - 9.07.2001, apreciindu-se că sunt incidente dispoziţiile art. 9 şi 82 din Legea nr. 84/1998, marca H’ORA fiind publicată în BOPInr. 1/2002.
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv depoziţiile martorilor audiaţi, nu a rezultat reaua -credinţă la momentul înregistrării mărcii, chiar dacă între administratorul societăţii pârâte, G.S., şi asociaţii firmei SC U.M.A. SRL au existat relaţii de prietenie puternice, aceştia pregătind diverse proiecte muzicale, inclusiv cel al creării grupului HORA.
Deşi martorii - în special, B.S. au confirmat împrejurarea că, în perioada grupului HORA, G.S.
venea zilnic la sediul U.M.A., chiar la studiourile de producţie, acesta nu a avut nici o contribuţie la crearea grupului, cu atât mai mult cu cât nu avea cunoştinţe în domeniu.
Or, în aceste condiţii, nu se poate reţine reaua-credinţă, reprezentantul pârâtei neavând cunoştinţe în domeniul muzical, motiv pentru care s-a asociat cu o persoană calificată în activitatea muzicală în scopul înfiinţării grupului „RUSTIC”.
împotriva sentinţei menţionate, au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că înregistrarea mărcii H"ORA s-ar fi realizat cu bună-credinţă, în condiţiile în care administratorul societăţii pârâte a cunoscut proiectul grupului HORA de către SC U.M.A. SRL (proiect la care SC M.S. SRL a participat în calitate de producător şi casă de discuri), în virtutea relaţiilor de prietenie dintre administratorul
G.S. şi asociaţii U.M.A., în special cu unul dintre aceştia, R.F., după cum se recunoaşte chiar la interogatoriu (G.S. fiind naşul de cununie al lui R.F.).
Datorită acestei relaţii, G.S. a devenit foarte apropiat de asociaţii U.M.A., petrecând mult timp în compania acestora, chiar şi în perioadele când ei pregăteau diferite proiecte muzicale; mai mult, el a participat chiar ca partener la unele dintre aceste proiecte, astfel cum recunoaşte la interogatoriu.
în perioada în care s-a desfăşurat proiectul creării grupului HORA, G.S. venea aproape zilnic la sediul U.M.A., după cum afirmă şi martorii audiaţi la fond, în acest mod el cunoscând toate detaliile formării grupului, componenţa acestuia, grupul muzical, precum şi multe alte detalii în legătură cu desfăşurarea ulterioară a proiectului, fapt atestat de ambii martori audiaţi.
Apelanta a mai arătat că relaţiile dintre asociaţii U.M.A. şi G.S. s-au deteriorat în cursul anului 2001, şi pe fondul asocierii acestuia din urmă, la începutul anului 2001, cu numitul C.C., fost manager de public relations la U.M.Aşi cunoscător al proiectelor firmei.
în acest context, cererea de înregistrare a mărcii formulată la data de 9.07.2001 a fost depusă cu rea-credinţă, G.S. specificând în cerere în mod expres „formaţie de etno-dance" având în minte, ca reprezentare clară, grupul HORA în formare, întrucât este aproape imposibil de crezut că doi oameni au avut în acelaşi timp aceeaşi idee.
Apelanta a subliniat că unicul motiv pentru înregistrarea mărcii l-a reprezentat intenţia de a produce prejudicii reclamantelor, cu atât mai mult nici la acea dată, nici ulterior, titularul mărcii nu a contribuit în vreun fel la crearea sau promovarea unui grup muzical numit H’ORA.
Intenţia frauduloasă a pârâtei este confirmată şi prin încercarea de a obţine un profit de pe urma mărcii, dovedită cu notificarea adresată reclamantelor la 2.10.2002, aşadar după mai mult de un an de la înregistrarea mărcii şi de la lansarea pe piaţă a grupului HORA, timp în care formaţia a devenit foarte cunoscută, susţinând numeroase concerte, apărând în emisiuni televizate şi lansând un album care s-a bucurat de un deosebit succes, a adăugat apelanta.
Au fost criticate argumentele instanţei de fond pe aspectul bunei-credinţe la momentul înregistrării mărcii, în sensul că G.S. nu avea cunoştinţe în domeniul muzical şi nu a avut nici un aport la crearea grupului HORA, acestea susţinând, în fapt, reaua -credinţă.
Prin motivele de apel, reclamanta SC M.S. SRL a formulat susţineri similare celor ale celeilalte apelante, arătând în plus că trupa HORA a fost formată atât din punct de vedere al componenţei, cât şi ca nume, stil muzical, linie melodică, stil vestimentar, anterior datei de 3.07.2001, dată la care casa de discuri M.S. a achitat producerea maşterului
melodiei HORA prin factura nr. 9278132/3.07.2001 (fila 6 fond).
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriului administrat, Curtea apreciază că apelurile nu sunt fondate.
Ambele apelante-reclamante au criticat modul în care instanţa de fond a evaluat atitudinea reprezentanţilor societăţii pârâte la momentul înregistrării mărcii H’ORA (nr. 46999/12.07.2002), formulând susţineri similare, astfel încât criticile amândurora urmează a fi analizate împreună.
învestind instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri în anularea mărcii menţionate, înregistrată cu rea-credinţă, conform dispoziţiilor art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, reclamantele au pretins că reaua-credinţă la momentul înregistrării mărcii derivă din faptul că administratorul societăţii pârâte, titulară a mărcii, ar fi cunoscut proiectul conceput de reclamante (participarea la SC M.S. SRL fiind asigurată în calitate de producător şi casă de discuri), respectiv de înfiinţare a unui grup etno ce a fost denumit HORA (ulterior H’ORA), după cum se menţionează prin chiar cererea de chemare în judecată.
Pentru a stabili cu exactitate cadrul analizei din această fază este de menţionat că celelalte temeiuri juridice invocate prin acţiunea introductivă, anume art. 86 din Legea nr. 84/1998 privind concurenţa neloială şi art. 1-7 din legea dreptului de autor nr. 8/ 1996 nu au fost analizate prin sentinţa atacată, însă acest aspect nu a fost criticat prin apelurile declarate în cauză, context în care devoluţiunea căii de atac seva realiza exclusiv pe aspectul existenţei relei -credinţe la momentul înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită.
Această precizare este importantă, pentru a se justifica înlăturarea - după cum se va arăta în prezentele considerente - susţinerilor reclamantelor întemeiate pe preexistenţa în patrimoniul lor a unui drept de autor, încălcat prin fapta pârâtei de înregistrare a mărcii, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat drept temei al cererii în anulare şi dispoziţiile art. 48 lit. e teza ultimă din Legea nr. 84/1998, privind tocmai anularea înregistrării ce aduce atingere unui drept de autor.
Excluzând atare temeiuri de fapt, în absenţa unei mărci înregistrate de reclamante, se reţine că interesul acestora în anularea mărcii pârâtei este motivat prin folosirea ori intenţia lor de folosire a
semnului neprotejat ca marcă, acte cunoscute de către pârâtă.
Din această perspectivă, o primă constatare ce se poate formula este aceea a necesităţii existenţei unei identităţi între semnul folosit anterior şi cel înregistrat ca marcă, întrucât nu se poate proceda în speţă la o comparare a semnelor sub aspect vizual, semantic ori fonetic, aplicabilă doar în cazul unei mărci anterior înregistrate ori al unei mărci notorii şi legate intrinsec de analiza riscului de confuzie ori asociere. Or, instanţa nu a fost învestită în cauză cu cercetarea încălcării unei mărci anterioare (art. 48 lit. b cu referire la art. 6 din Legea nr. 84/1998) situaţie în care nu sunt operante criticile de comparare specifice conflictului de mărci.
Aşadar, pentru anularea mărcii înregistrate, pe temeiul pretins de reclamante, ar fi trebuit ca marca să poarte asupra unui semn identic celui pretins folosit anterior, însă neprotejat, cerinţă ce nu este întrunită în speţă, după cum a arătat şi intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
Pe de altă parte, se constată că reaua-credinţă preconizată de legiuitor drept cauză de nulitate a mărcii a fost invocată de reclamante ca existând în persoana administratorului societăţii pârâte, G.S., deşi titular al mărcii este societatea pârâtă P.T. SRL.
Pentru ca atitudinea persoanei fizice să fie concludentă în sensul pretins, ar fi trebuit a se demonstra de către reclamante legătura de cauzalitate dintre atitudinea subiectivă a administratorului şi înregistrarea mărcii pe numele pârâtei, precum şi influenţa acestuia printre asociaţii firmei pârâte, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Chiar dacă am porni de la premisa relevanţei atitudinii administratorului pentru înregistrarea mărcii cu rea-credinţă şi am ignora, în acelaşi timp, inexistenţa identităţii dintre semnele în discuţie, probatoriul administrat în faza judecării fondului nu conduce la concluzia relei - credinţe la momentul înregistrării mărcii.
A rezultat, astfel, din depoziţiile martorilor audiaţi de prima instanţă faptul că între administratorul pârâtei G.S., şi asociaţii SC U.M.A. SRL au existat relaţii de prietenie începând din anii 1998 -1999, mai mult, acesta a fost naşul de cununie al unuia dintre asociaţi, R.F., după cum s-a menţionat în răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtei (întrebarea nr. 3).
Aceste relaţii au condus la colaborarea lui G.S. la proiectele desfăşurate de SC U.M.A., fapt recunoscut chiar prin interogatoriu, deşi, contrar susţinerilor reclamantelor, s-a pretins încetarea oricărui contract în toamna anului 2000 (întrebarea nr. 5).
Această afirmaţie a fost contrazisă de ambii martori propuşi de reclamante, S.B. şi Ş.R., care au arătat că relaţiile lui G.S. cu asociaţii U.M.A. au continuat şi în cursul anului 2001, în perioada formării grupului HORA, când G.S. mergea aproape zilnic la sediul U.M.A. întrucât reclamantele au pretins - şi martorii au confirmat - că această trupă etno a fost concepută la începutul anul 2001, proiectul de creare a oricărui grup muzical durând circa 6 luni (conform martorului Ş.R.), se reţine că G.S. a menţinut contactul cu asociaţii U.M.A. şi în anul 2001.
Nu rezultă, însă, cu certitudine momentul ruperii relaţiilor, fapt important, după cum se va arăta în continuare, în contextul în care proiectul s-a finalizat prin înfiinţarea trupei HORA la sfârşitul lunii iunie 2001, primele melodii „Hora” şi „Joacă, bade” fiind contractate pentru înregistrare între cele două reclamante la datele de 3 şi 10 iulie 2001, în timp ce pârâta a depus cerere pentru constituirea depozitului mărcii H"ORA la 9.07.2001.
Atare aspect nu rezultă din probele administrate, ceea ce se reflectă în modul de apreciere a faptelor cunoscute de către G.S.
Astfel, din cele relatate de martori şi redate anterior, se constată că este plauzibil ca G.S. să fi cunoscut, în linii mari, proiectul de formare a trupei etno, dovadă intenţia - relatată de ambii martori - de a crea, la rându-i, un grup etno-dance cu aceeaşi componenţă (3 fete) şi acelaşi format, conform martorului Ş.R.
Aceste detalii nu sunt, însă, suficiente în analiza presupusă în speţă. Nu interesează faptul cunoaşterii proiectului de către G.S., ci calitatea acestei cunoaşteri, în raport cu semnul distinctiv.
Insistând asupra amănuntelor relaţiei apropiate dintre G.S. şi U.M.A., ce i-a permis acestuia a lua la cunoştinţă despre proiectul înfiinţării unui grup etno-dance, reclamantele ignoră faptul că, din perspectiva protejării semnului neînregistrat ca marcă, unicul element relevant din formatul trupei HORA este denumirea, elementul verbal, semnul HORA (HO-RA), a cărui folosire se pretinde a se fi încălcat prin înregistrarea mărcii.
Or, nu rezultă dacă G.S. a cunoscut şi despre denumirea grupului în formare, aspect în legătură cu care ar fi trebuit să se probeze momentul alegerii denumirii HORA în raport de momentul încetării contractului dintre G.S. şi U.M.A., pentru a se putea deduce cunoaşterea şi a acestui element, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Nu interesează momentul naşterii ideii denumirii ori cui a aparţinut ideea, întrucât aceasta are legătură cu dreptul de autor, şi nu cu folosirea semnului neînregistrat. Asemenea, formatul în sine al trupei, stilul muzical, linia melodică, stilul vestimentar -elemente invocate prin cererea de chemare în judecată şi reiterate prin apelul reclamantei SC M.S. SRL - reprezintă aspecte ce ţin de modul de expunere al unei opere originale, aşadar, de dreptul de autor, ce nu interesează analiza de faţă, circumscrisă unui alt temei juridic (art. 48 lit. c şi nu „e”).
Aşadar, nu are relevanţă în speţă, dacă G.S. a intenţionat sau nu să imite formatul trupei concepute de reclamante, esenţial este dacă a dorit să-şi aproprie fraudulos semnul folosit. Or, nu a fost dovedit faptul că administratorul pârâtei a cunoscut şi denumirea trupei etno.
în absenţa unor probe directe pe acest aspect, Curtea va reţine că denumirea HORA se regăseşte pentru prima dată în înscrisurile provenind de la reclamante abia prin factura nr. 9278182/3.07.2001 (fila 70 dosar fond) la care se face referire şi prin motivele de apel, dată pe care o va reţine drept reper al adoptării oficiale a denumirii.
Astfel, Curtea reţine că independent de modul de formare şi durata formării trupei etno de către reclamante, folosirea semnului în litigiu a început abia cu data de 3.07.2001, în raport cu care nu s-a
probat că G.S. a cunoscut acest fapt, în virtutea relaţiei personale ori prin intermediari.
In consecinţă, nu s-a probat intenţia frauduloasă, concretizată prin înregistrarea mărcii, de a se fi profitat de folosirea semnului, câtă vreme nu a rezultat faptul cunoaşterii denumirii.
Notificarea expediată reclamantelor la data de
2.10.2002 nu are, în aceste condiţii, valoarea de mijloc de probă pe aspectul intenţiei frauduloase, ci valorează punerea în întârziere a reclamantelor pentru o eventuală acţiune în concurenţă neloială, după cum se menţionează în conţinutul său.
Cât priveşte considerentele reţinute de prima instanţă, se constată că nu sunt suficiente pentru motivarea corespunzătoare a soluţiei adoptate, drept pentru care urmează a fi completate cu cele expuse prin prezenta decizie, fapt posibil în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac declarate.
Este relevant faptul reţinut de prima instanţă privind inexistenţa vreunei contribuţii la crearea grupului HORA în persoana lui G.S., în caz contrar, prezumându-se că acesta cunoştea în detaliu proiectul, inclusiv denumirea trupei, astfel cum a fost stabilită în mod oficial. Cunoştinţele din domeniul muzical ale administratorului pârâtei nu interesează, însă, cauza, de vreme ce această lacună nu l-ar putea împiedica să reţină denumirea trupei etno create ori diferite alte detalii ale proiectului de creare a formaţiei.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că, în mod corect, instanţa de fond a conchis, în sensul inexistenţei relei - credinţe la momentul înregistrării mărcii H’ORA, drept pentru care va înlătura criticile apelantelor şi va respinge apelul ca nefondat, făcând aplicarea (dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ.
| ← Mărci verbale. Clasa 5 de produse. Similitudine fonetică,... | Marcă. Cerere de interzicere a folosirii. Litigiu pendente... → |
|---|
