Imobil. Drept de proprietate exclusivă asupra parterului. Folosinţă comună asupra acoperişului.
Comentarii |
|
Acces la podul construcţiei pentru efectuarea de reparaţii. înscris nou în recurs. Dovedirea coproprietăţii asupra acoperişului. Excepţia lipsei calităţii procesuale active
Văzându-se actul nou depus în recurs, prezenta Curte constată că intimatul-reclamant a dobândit inclusiv dreptul de coproprietate asupra podului, drept contestat de către recurentă şi despre care intimatul cunoştea că este invocat, intervenind în cauza de partaj dintre aceasta şi fostul său soţ.
Intr-o atare situaţie, situaţia de fapt avută în vedere de recurentă la formularea criticii nu mai subzistă; ceea ce însă primează, chiar dacă tribunalul nu a avut în vedere, o constituie interesul în promovarea acţiunii, or acest interes a fost determinat de necesitatea la acea dată a efectuării de reparaţii la acoperişul casei.
Or, cum reclamantul este în mod necontestat coproprietarul acoperişului, chiar în situaţia în care coproprietar al podului rămăsese donatorul către el, acesta era obligat să efectueze lucrările necesare unei întreţineri a imobilului în întreg, aşa încât beneficia de apărarea dreptului de a avea deplin acces la acest acoperiş, atât prin interior, cât şi prin exterior, ceea ce îi confirmă şi calitatea procesuală activă contestată.
(Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 443IR din 15 octombrie 2004)
CURTEA,
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 1004 din 12 martie 2003, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea prin care reclamantul P.A.F. solicitase obligarea, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a pârâtei B.F., de a-şi ridica grilajul metalic şi sistemul de încuiere cu lacăt montat la uşa podului imobilului casă de locuit, situat în comuna Ştefăneşti, satul Valea Mare, judeţul Argeş, aflat în folosinţa comună a părţilor, autorizând pe reclamant ca, în caz de refuz, să execute lucrarea pe cheltuiala pârâtei, respingând cererea de obligare a aceleiaşi la ridicarea obiectelor
grele depozitate în pod, apte de a afecta structura de rezistenţă a casei şi de a împiedica accesul în incintă.
în motivare, s-a reţinut în fapt că reclamantul este proprietarul parterului casei, primit prin donaţie încheiată în formă autentică, pârâta împiedicând accesul la podul construcţiei, deşi se impune efectuarea de reparaţii ale acoperişului, pentru care este necesar acest acces.
Cererea a fost modificată într-o acţiune de drept comun.
împotriva sentinţei, în termen, a declarat apel pârâta B.F., criticând-o pentru netemeinicie şi
nelegalitate, în sensul că în mod greşit s-a apreciat că reclamantul ar avea calitate procesuală activă, deşi donatorul nu i-a înstrăinat acestuia şi podul casei, aşa încât reclamantul nu are calitatea de coproprietar, după cum nici nu are vreun drept de folosinţă comună asupra podului. în plus, acţiunea este netemeinică, arată apelanta, şi pentru faptul că lucrări de reparaţie la acoperiş se pot face prin exterior, fără a fi nevoie de accesul prin interiorul podului.
în apel a fost suplimentat probatoriul cu interogatoriul luat pârâtului, prin decizia civilă nr. 1331 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Argeş respingând apelul ca nefondat, ca urmare a constatării calităţii de coproprietari indivizi forţaţi a apelantei cu intimatul-pârât, aceasta împiedicându-l în a exercita dreptul ce curge din această calitate.
Faţă de o asemenea situaţie, s-a constatat că este lipsită de interes examinarea chestiunii posibilităţii de a se face reparaţie din interiorul construcţiei sau a eventualelor şicane pe care părţile şi le aduc reciproc în folosinţa imobilului.
împotriva deciziei, în termen, a declarat recurs pârâta B.F., criticând-o pentru motive încadrabile în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., în sensul că, cu greşita aplicare a legii, s-a reţinut că reclamantul ar avea calitate procesual activă, deşi la dosar se depuseseră înscrisuri din care rezultă că donatorul către acesta, P.I., a promovat o acţiune în ieşire din indiviziune faţă de ea, asupra podului, cauză în care reclamantul a intervenit, solicitând atribuirea acestuia către el, în scopul de a-l mansarda şi folosi exclusiv.
Se mai pretinde că o critică de nelegalitate ar constitui-o greşita stabilire a situaţiei de fapt, în funcţie de probele testimoniale ce se refereau la o perioadă anterioară dobândirii, de către reclamant, a dreptului de proprietate, a neluării în considerare a faptului că acesta este cel care i-a întrerupt curentul electric, căldura şi alte utilităţi, a minţit pretinzând că a depozitat obiecte grele în pod, dar şi greşita dispunere a înlăturării grilajului care constituie o măsură de protecţie împotriva accesului hoţilor, nefiind real că ar exista stricăciuni la acoperiş, într-o asemenea situaţie fiind prima interesată a le remedia, câtă vreme proprietatea sa este prima sub acoperiş.
Ca act nou în recurs, intimatul-pârât a depus, între alte înscrisuri fără relevanţă asupra pricinii, fotocopia, certificată pentru conformitate de apărător,
a actului adiţional la contractul de donaţie autentificat sub nr. 778 din 14 februarie 2002, al BNP T.D.R. din Piteşti, încheiat între P.P.I. şi P.I.A.F., prin care primul donează fiului cota indiviză din podul casei al cărei parter, între altele, făcea obiectul primului contract de donaţie (fila 85 - dosar recurs).
Examinând decizia prin prisma criticilor aduse, ca şi a întregului probatoriu al cauzei, prezenta curte constată recursul ca nefiind fondat, pentru cele ce se vor arăta:
Se pretinde de către recurentă că instanţa, cu greşita interpretare a legii, ar fi înlăturat excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de ea.
O asemenea greşeală de interpretare şi aplicare nu s-a săvârşit.
Prima instanţă de fond a motivat soluţia sa în primul rând prin prisma necesităţii efectuării lucrărilor de reparaţii la acoperiş, necesitate constatată de proba cu expertiză tehnică administrată.
Tribunalul, la rândul său, a înlăturat excepţia şi respectiv critica, constatând că reclamantul s-ar afla în coproprietate forţată cu pârâta, asupra podului construcţiei. De aceea, nu a mai examinat eventualitatea necesităţii accesului la acoperiş, asupra căruia recurenta nu contestă că s-ar afla în indiviziune forţată, prin pod.
De aceea, văzându-se actul nou depus în recurs, prezenta curte constată că intimatul-reclamant a dobândit inclusiv dreptul de coproprietate asupra acestui pod, drept contestat de către recurentă şi despre care intimatul cunoştea că este invocat, intervenind în cauza de partaj dintre aceasta şi fostul său soţ.
într-o atare situaţie, situaţia de fapt avută în vedere de recurentă la formularea criticii, nu mai subzistă; ceea ce însă primează, chiar dacă tribunalul nu a avut în vedere, o constituie interesul în promovarea acţiunii, or acest interes a fost determinat de necesitatea la acea dată, a efectuării de reparaţii la acoperişul casei.
Chiar recurenta, în actele depuse la dosar în recurs, prezintă o situaţie de lucrări pentru reparaţia acoperişului casei, despre care se afirmă că s-ar fi efectuat în perioada 27-30 septembrie 2004, chestiune ce vine să confirme tocmai concluzia la care prima instanţă de fond ajunsese, în sensul că asemenea lucrări erau necesare (fila 34, dosar recurs).
Or, cum reclamantul este în mod necontestat coproprietarul acoperişului, chiar în situaţia în care coproprietar al podului rămăsese donatorul către el, acesta era obligat să efectueze lucrările necesare unei întreţineri a imobilului în întreg, aşa încât, beneficia de apărarea dreptului de a avea deplin acces la acest acoperiş, atât prin interior, cât şi prin exterior, ceea ce îi confirmă şi calitatea procesuală activă contestată.
Celelalte critici, faţă de această motivare, ca şi faţă de actul nou depus în recurs, nu se mai impune a fi analizate, ele referindu-se la neexaminarea de către instanţa de apel a întregului probatoriu al cauzei şi a apărărilor făcute de recurentă în funcţie de acesta.
De aceea, potrivit art. 312 C. pr. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
← Marcă. Cerere de interzicere a folosirii. Litigiu pendente... | Imobil. Coproprietate. Vânzare-cumpărare în baza Legii nr.... → |
---|