Obligarea părintelui la exprimarea acordului de voinţă în vederea părăsirii teritoriului ţării a copilului minor
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Sentinţă civilă nr. 734 din data de 12.12.2016
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată de Judecătoria S.. Secția Civilă sub dosar nr. I./../2016, reclamantul A. solicită în contradictoriu cu pârâta B. să fie obligată pârâta să își exprime acordul în vederea părăsirii teritoriului țării a copilului minor C. împreună cu reclamantul pentru perioada 25 VI 2016 - 2 VII 2016, iar în caz de refuz, hotărârea ce se va pronunța să țină loc de consimțământ al pârâtei, să se oblige la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1/2016 pronunțată de Judecătoria S.. s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A.
A fost obligată pârâta să își exprime acordul în vederea părăsirii țării a copilului C, CNP … împreună cu reclamantul pentru perioada 25 VI 2016 - 2 VII 2016, iar în caz de refuz hotărârea ce se va pronunța să țină loc de consimțământul pârâtei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1520 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că potrivit Rezoluției nr. 2079 /2015 a Adunării Parlamentare a Uniunii Europene : 2. Autoritatea părintească comună presupune faptul că părinții au anumite drepturi, obligații și responsabilități față de copiii lor. Cu toate acestea, în realitate tații sunt uneori confruntați cu legi, practici jurisprudențiale, precum și prejudecăți care le răpesc dreptul de a avea o relație susținută cu copiii lor. Prin rezoluția sa nr. 1921 (2013) cu privire la ";Egalitatea dintre sexe, reconcilierea vieții personale și profesionale și autoritatea părintească comună";, Adunarea Parlamentară a solicitat autorităților din statele membre să respecte dreptul taților de a se bucura de autoritate părintească comună, prin a se asigura că dreptul familiei prevede, în caz de separare sau de divorț, posibilitatea unui înțelegeri dintre părinți cu privire la custodia comună fizică a copiilor, respectându-se astfel interesul lor superior. 3. Adunarea Parlamentară subliniază faptul că respectul pentru viața de familie este un drept fundamental consfințit în Articolul 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și de numeroase alte documente juridice internaționale. Pentru un părinte și copilul său, posibilitatea de a fi împreună reprezintă o parte esențială a vieții de familie. Separarea părinte-copil are efecte iremediabile asupra relației acestora. De aceea, o astfel de separare ar trebui să fie dispusă exclusiv de către o instanță de judecată și numai în împrejurări excepționale care să implice riscuri grave la adresa interesului superior al copilului.
Conform art. 997 din CPC rep.: (1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Speța ridică problematici legate de exercițiul autorității părintești . Iată conform art. 487 din Codul Civil cu denumirea de Conținutul autorității părintești: Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Legiuitorul prescrie și care sunt îndatoririle specifice părților la art. 488 din Codul Civil: (1) Părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios. (2) În acest scop, părinții sunt obligați: a) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea; b) să prezinte și să permită informarea și lămurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia; c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.
De asemenea relevă și în ce constau măsurile disciplinare ( art. 489 cod civil ) : Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinți decât cu respectarea demnității copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului.
Obligația de supraveghere a copilului la fel ca și dreptul corelativ sunt prev. la art. 493 din Codul Civil . În ceea ce ține de drepturile părintelui divorțat de a păstra legăturile cu copilul care nu locuiește cu el în mod statornic legiuitorul îi conferă posibilitatea de a avea legături personale la locuința acestuia , legiuitorul limitând acest drept doar când acesta este în interesul superior al copilului , ceea ce semnifică situațiile în care vizitele sunt în defavoarea copilului , mai precis cele care afectează dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios.
Pe de altă parte conform art. 504 din Codul Civil dacă părinții sunt divorțați , autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii.
Cheia de boltă în materie este aceea a exercitării împreună de părinți și în mod egal a autorității părintești .
În speță părinții , care sunt și părți în proces au căsătoria desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 1/8.11.2013 a Judecătoriei S.. Secția Civilă, se stabilește locuința copilului rezultat din căsătorie C , ns. la … , CNP … la mama pârâtă , exercițiul autorității părintești se exercită în comun de ambii părinți, se stabilește domiciliul copilului la mamă , în sarcina reclamantului se stabilește contribuție de întreținere .
În cursul anului anterior, efect al divorțului, copilul și -a petrecut un sejur cu tata reclamant în Bulgaria, fiind dat acord astfel de către mama - reclamantă.
Bunele relații dintre părți nu au necesitat intervenția justiției în stabilirea dreptului la vizită al tatălui - reclamant față de copil , elocvent fiind textul art. 401 alin. 2 din Codul Civil care se referă la ingerința " în caz de neînțelegere între părinți " , ceea ce semnifică rezolvarea de regulă pe cale amiabilă a exercitării dreptului la vizită între părinți .
Condiția urgenței denotă din aceea că se solicită obținerea acordului pentru călătoria copilului cu tata în perioada 25 iunie 2016 - 2 iulie 2016, nu există acordul pârâtei, iar timpul pentru perfectarea tuturor actelor în acest sens este foarte scurt. Pârâta în proces prin martorii audiați reclamă neînțelegeri ivite între părinți privind dreptul la vizită, modul de realizare efectivă a acestuia , metodele aplicate de părintele reclamant privind acte de neglijență, uzul nelimitat a mijloacelor informatice în educația unui copil preșcolar pe durata vizitelor la domiciliului părintelui reclamant. Astfel chiar prin depozițiile martorilor pârâtei se întărește păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, dreptul în discuție fiind cel al dreptului la vizită, dar și exercitarea în comun a autorității părintești, mai cu seamă că una dintre modalitățile părintelui de a avea legături personale cu copilul sunt petrecerea vacanței de către copil cu fiecare dintre părinții lui, aceasta fiind în conivență cu dreptul la respectarea vieții de familie garantat prin art. 8 al CONVENȚIEI PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI A LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE ( a se vedea astfel cauza CEDO Hokkanen c. Finlandei , 23 IX 1994 , seria A nr. 299- A , pag. 19 - 20 ). În ceea ce ține de urgență rezultă din împotrivirea nejustificată a mamei pârâte, în condițiile în care îndatoririle specifice prev. de legiuitor nu sunt încălcate, din depozițiile martorilor audiați reieșind o aplecare a părintelui asupra copilului, existând supraveghere, participarea și în vacanța anterioară la programe specifice copiilor preșcolari, martorul X. se referă la buna relaționare, la simpatia și atașamentul avut de copil față de tatăl reclamant, la opoziția mamei pentru această călătorie. În același sens se exprimă și martorul Y. face referire la relația bună dintre tată și copil. Susținerile legate de neglijență și utilizarea tabletei permanent în programul de vizită stabilit voluntar de părinți se fac de martora Z. Martora mai susține că în vacanța anterioară programul de seară al copilului depășea orele zece. Însă se apreciază de instanță în raport și de obiectul pricinii că reclamantul se comportă în limitele normalității cu copilul , respectă principiul interesului superior al copilului, mai cu seamă că mama pârâtă chiar și pe durata vacanței anterioare nu i - a atras atenția reclamantului asupra caracterului nociv al desfășurării anumitor activități, din coroborarea depoziției martorilor D și Z. reiese că unicul motiv obiectiv de piedică în obținerea acordului este neanunțarea de la bun început a intenției de achiziționare a biletului pentru Bulgaria. Reclamantul justifică necesitatea obținerii acordului prin bonul de comandă rezervare servicii turistice nr. …din 11.I.2016 destinația … hotel 5* all inclusiv transport individual, în bonul de comandă fiind trecuți reclamantul și copilul, fiind anexată factura fiscală. Planșele fotografice de la dosar relevă pe copil într-o stare de relaxare, de extaz, în locurile de agrement ale stațiunii. Este relevant că același hotel este în planul reclamantului pentru ambele sejururi din Bulgaria.
Caracterul provizoriu denotă din aceea că durata călătoriei este doar de o săptămână, nu se prejudecă fondul, nu se stabilește definitiv modul prin care în concret reclamantul își vizitează copilul .
Aparența dreptului profită reclamantului, legiuitorul permițând dreptul părintelui să solicite acest acord, acesta fiind o latură concretă de manifestare a relaționării dintre tată și copil, o modalitate concretă prin care se exercită autoritatea părintească, fiecare dintre părinți având în concret dreptul de a - și petrece concediul de odihnă alături de copil, fără să fie stânjenit de către celălalt părinte. Aparența dreptului trebuie privită din perspectiva unui proces de ordonanță președințială unde se face de părți o prezentare sumară a unei competente a dreptului de a avea legături personale cu copilul de către părintele la care copilul nu și - a stabilit în mod statornic locuința , deci această soluție nu constituie o prejudecare a fondului. Așadar în discuție este doar aparența dreptului și prin urmare prin acest proces nu se tranșează în mod irevocabil disputa judiciară în favoarea uneia dintre părți. Comanda unui pachet turistic în care se include și un copil minor, efect al divorțului, nu presupune de plano acordul celuilalt părinte, doar deplasarea în afara țării presupune acordul, în circumstanțele în care niciunul dintre părinți nu a evocat că zona de călătorie este primejdioasă, iar anturajul sau comportamentul părintelui care - l are în grijă este deficitar în raport cu copilul preșcolar.
În dosarul nr. II./../2016 prin cerere reconvențională se solicită de reclamant stabilirea domiciliului la acesta. Procesul de față nu vizează stabilirea unei locuințe statornice la tatăl reclamant.
Datele obiective ale situației de fapt, reieșită din ansamblul probatoriu și pozițiile procesuale manifestate de părți, cum pentru un părinte și copilul său, posibilitatea de a fi împreună reprezintă o parte esențială a vieții de familie, instanța de fond a obligat pârâta să își exprime acordul în vederea părăsirii țării a copilului C., CNP … împreună cu reclamantul pentru perioada 25 VI 2016 - 2 VII 2016, iar în caz de refuz hotărârea va ține loc de consimțământul pârâtei.
Fiind în culpă procesuală , pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1520 lei, care include taxa judiciară de timbru de 20 lei și onorariul avocațial de 1500 lei .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. solicitând admiterea apelului in baza art. 480 pct. 2 si 6 NCPC, anularea sentinței și rejudecând procedura urmata in fata primei instanțe si rejudecând in fond cauza, admiterea excepției inadmisibilității cererii de ordonanța președințială a reclamantului si in consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
ÎN SUBSIDIAR solicită admiterea apelului, anularea hotărârii nr. 1/2016 din dosar nr. si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Solicită suspendarea executării vremelnice până la soluționarea apelului.
În susținerea apelului se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala, a respins excepția invocata de pirita, ca fiind nesusținută nemotivând in nici un fel respingerea sau poate ca este o apărare de fond in mod greșit în condițiile in care a dovedit ca nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri nici urgenta, nici aparenta dreptului in special condiția caracterului provizoriu, vremelnic al măsurii si neprejudecarea fondului, pe rolul Judecătoriei Sibiu neexistind un dosar de fond in curs, dosarul la care se face referire nr. II./../2016 având ca obiect stabilire program vizitare minor.
Instanța de fond a motivat soluția pronunțata foarte succint si fără să țină cont și să analizeze în vreun fel apărările formulate de apelantă si trecând peste cererile de probațiune încuviințate și câștigate cauzei, neadministrând toate probele, respectiv lipsește ancheta socială de la domiciliul intimatului reclamant dispusă in cauză motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Consideră ca fata de situația creata si de atitudinea intimatului totul a fost făcut cu rea credință în condițiile în care a dovedit că nu i-a cerut consimțământul pentru a pleca in vacanță cu minorul, apelanta aflând acest lucru doar când a fost chemată în judecată și în condițiile in care nu exista petit pentru obligare la consimțământ și în vederea eliberării pașaportului pentru minor chiar reclamantul arătând că pașaportul este expirat. Precizează încă odată că nu s-a dovedit refuzul apelantei și mai mult decât atât chiar dacă acesta era dovedit, trebuia stabilit în ce măsură este abuziv sau nu. Mai mult decât atât, i-a dat consimțământul anul trecut pentru vacanța în Bulgaria și a dovedit că a fost de acord și cu viza pentru America pentru ca minorul să viziteze bunicii paterni. A făcut dovada că atunci când minorul a fost plecat in vacanțe cu intimatul reclamant și concubina acestuia a fost supus unor acțiuni periculoase, era să se înece, nu i se mai administra mâncarea seara pentru că era supus unui program pentru adulți ceea ce făcea să fie foarte obosit motiv pentru care se impune suspendarea executării până la soluționarea apelului.
Intimatul nu a depus întâmpinare:
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art. 476-478 C. proc. civ, raportat la probele administrate, Tribunalul reține următoarele:
În ce privește cererea apelantei de suspendare a executării provizorii a hotărârii de fond, se constată că aceasta a declarat că nu insistă în soluționarea cererii, dat fiind că tatăl copilului a plecat împreună cu acesta în Bulgaria.
Pe de altă parte, tribunalul constată că cererea formulată de intimatul reclamant îndeplinește condițiile speciale prev. de art. 997 alin. 1 C. pr. civ.
În mod corect și legal instanța de fond a constatat că în favoarea reclamantului există aparența de drept, fiind vorba de o măsură provizorie în caz grabnic, nefiind prejudecat fondul dreptului.
Mai mult, apelanta nu a contestat împrejurarea expusă de intimat, în sensul că aceasta s-a prezentat cu tatăl intimat la Serviciul de Pașapoarte și și-a dat acordul ca tatăl să părăsească țara împreună cu minorul, în concediu, iar în prezent, minorul este plecat cu tatăl său din țară în Bulgaria, urmând a se întoarce la domiciliu.
Este dreptul tatălui de a păstra legătura cu copilul, de a petrece timpul liber, o parte din vacanță, împreună, pentru consolidarea relației. Nu s-a făcut dovada că prezența tatălui ar dăuna dezvoltării și creșterii copilului, astfel că este în interesul minorului păstrarea acestei legături.
Față de cele ce preced, se constată că apelul formulat de pârâtă este neîntemeiat, sens în care, în baza art. 480 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul îl va respinge și va păstra sentința civilă nr. 1/2016 pronunțate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. I./../2016 ca fiind temeinică și legală.
Se mai constată că intimatul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
| ← Succesiune. Jurisprudență Partaj | Evacuare. Jurisprudență Cereri → |
|---|
