Provocarea. îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 41 din data de 17.01.2018

Rezumat:

Gesturile persoanei vătămate, de a-l călca pe picior pe inculpat, de a-l îmbrânci și de a-l prinde de bărbie, au fost de natură să-i producă inculpatului o tulburare sau o emoție suficient de puternică, care i-a răpit posibilitatea de control asupra acțiunilor sale, determinându-l să reacționeze de maniera arătată, prin aplicarea unei singure lovituri cu pumnul, chiar dacă a avut ca efect dezechilibrarea și căderea victimei( cauzat și de un posibil consum de alcool), neputând fi considerată o reacție excesivă în raport de actul provocator comis de persoana vătămată, apt chiar și din punct de vedere obiectiv de a riposta.

(Decizia nr. 41 din 17 ianuarie 2018, dosar nr. 7217/193/2014)

Hotărârea:

Prin sentința penală nr. 115 din 25 ianuarie 2017, Judecătoria Botoșani, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, b, e din Codul penal în vigoare în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

A respins cererea inculpatului formulată prin avocat de reținere a circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal (art. 75 alin. 1 lit. a din Codul penal în vigoare).

A condamnat pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 861 din Codul penal din 1969 a suspendat executarea pedepsei aplicate sub supraveghere pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare potrivit art. 862 din Codul penal din 1969.

În baza art. 863 Cod penal/1969 a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune B;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență

Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se va face de către Serviciul de Probațiune Botoșani.

În baza art. 864 din Codul penal din 1969 a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 din același cod referitoare la condițiile în care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere precum și a dispozițiilor art. 864 alin. 2 din Codul penal anterior privind consecințele neîndeplinirii, cu rea - credință, a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentință sau prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. 1,2 din vechiul Cod penal, combinat cu art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal anterior iar în temeiul alin. 5 al aceluiași articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 7 din Legea 76/2008, după rămânerea definitivă a hotărârii, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și obligă inculpatul să-i plătească despăgubiri în sumă 45.745 lei reprezentând daune morale, cu luarea în considerare a sumei de 4700 lei achitată de inculpat în cursul procesului.

A respins ca nefondată cererea părții civile C. de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice în sumă de 1180 lei.

A obligat inculpatul să achite părții civile Spitalul D. despăgubiri în sumă de 536,57 lei plus dobânda legală calculată de la data de 9 iunie 2015 (data formulării cererii de despăgubire) până la data efectuării plății; părții civile Spitalul E. cheltuieli de spitalizare în sumă de 12.041,25 lei și părții civile Spitalul F., cheltuieli de spitalizare în sumă de 977,34 lei la care se adaugă dobânda legală până la achitarea prejudiciului.

A constatat că numita G., mama minorului H., nu are pretenții financiare de la inculpat.

În baza art. 276 alin. 2 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul să plătească părții civile C. cheltuieli judiciare în sumă de 898 lei.

În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul A. să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 560 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că persoana vătămată C. trăiește în concubinaj cu numita G., martoră în cauză, având împreună un copil minor. Martora mai are o fiică din căsătoria cu defunctul I., fiică pe nume J., în vârstă de 18 ani, care la rândul ei are o relație de concubinaj cu inculpatul A.

Întrucât persoana vătămată și martora G. nu au fost de acord cu relația celor doi tineri, în familie persistă de mai mult timp o situație conflictuală ce a culminat cu mutarea martorei J. din casa mamei, împreună cu inculpatul.

În după-amiaza zilei de 15 august 2013, în jurul orelor 16:15, inculpatul, ce locuia deja cu martora J., a mers în vizită la tatăl său, care locuiește în mun. B. str. (...) nr. .., , după care a trecut pe la barul "K"; de pe aceeași stradă, unde dorea să se întâlnească cu niște prieteni pe care îi văzuse la o masă pe terasă, însă fără să știe că persoana vătămată se afla în bar, unde consuma de ceva timp băuturi alcoolice.

În timp ce inculpatul se îndrepta către intrarea în bar pentru a comanda ceva, persoana vătămată l-a văzut, s-a ridicat de la masă, s-a dus la acesta, l-a călcat pe picior, l-a prins cu mâna de bărbie și l-a îmbrâncit. În această împrejurare, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură unică de pumn în zona feței. Surprins de lovitură și datorită consumului de alcool, persoana vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe terasă, lovindu-se în zona capului.

Martora G. nu a fost prezentă și nu a văzut conflictul întrucât se afla în stradă, în autoturism, unde îl aștepta pe concubinul său.

În urma căderii, persoana vătămată a rămas în stare de inconștiență, fiind transportată la Spitalul D. și ulterior la Spitalul E., unde a fost internată cu diagnosticul "hematom subdural acut fronto-tempo-parietal stâng evacuat chirurgical, contuzii hemoragice cerebeloase dreapta și temporal polar bilateral, contuzie - dilacerare frontal bazal predominant în stânga, edem cerebral difuz emisferic stâng. Fractură etaj posterior bază craniană. Comă gradul III cu descărcări de trunchi cerebral";.

Conform expertizei medico-legale de către Institutul Medico- Legal, realizată la data de 31 septembrie 2016, fiind depusă la dosar pentru termenul din 9 decembrie 2016 (filele 48-55 volumul 2 dosar), s-a concluzionat de comisia de specialitate că partea civilă C. a suferit în luna august 2013 un traumatism cranio-cerebral obiectivat prin plagă occipitală, fractură etaj superior bază de craniu, otoragie, contuzie hemoragică cerebeloasă și fronto-temporală bilaterală, dilacerare cerebrală frontală stângă, edem cerebral malign și hematom subdural acut emisferic stâng cu comă gr. II/III și hemipareză dreaptă, pentru care s-a intervenit chirurgical practicându-se craniectomie decompresivă largă și evacuarea hematomului subdural.

S-a mai arătat că în evoluție s-a practicat cranioplastie, complicată cu empiem subjacent ce a necesitat îndepărtarea acesteia precum și apariția de crize epileptice grandmal. Concluziile comisiei sunt că leziunile traumatice cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere cu impactul extremității cefalice de un plan dur, leziunile de violență constatate au necesitat 120 - 130 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, timp ce include perioadele de spitalizare cu intervențiile chirurgicale și recuperarea funcțională. S-a mai arătat că leziunile traumatice cranio-cerebrale prin ele însele și la momentul producerii lor au pus în primejdie viața victimei, acesta la momentul actual prezentând lipsă osoasă fronto-temporo-parietală stânga, crize epileptice grandmal posttraumatice și frustă hemipareză dreaptă. De asemenea, s-a precizat că starea actuală a părții civile constituie infirmitate permanentă.

Instanța a apreciat că în contextul existenței unor relații tensionate între părți și raportat la modul în care a decurs întâlnirea dintre acestea, nu există provocare din partea victimei și nu se impune reținerea acestei stări de fapt, invocată în apărare. Gesturile persoanei vătămate de a călca pe picior pe inculpat sau de a-l împinge (la care face referire doar martorul L.) nu sunt de natură a produce inculpatului o tulburare care să-l determine să reacționeze atât de violent. Pentru a se reține circumstanța atenuantă a provocării trebuie dovedită existența unui act provocator al victimei care să determine o tulburare puternică sau o emoție sub imperiul căreia să acționeze infractorul. Instanța consideră că gesturile victimei, chiar dacă se încadrează în noțiunea de violență fizică, nu au fost apte să producă o asemenea tulburare, surescitare nervoasă inculpatului care să îi răpească acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale.

Numitul C. a procedat în acest fel în scop de șicană și nu pentru a-i pune în pericol vreuna din valorile menționate în cuprinsul art.75 alin.1 lit.a din Codul penal, text ce prevede că provocarea din partea persoanei vătămate poate fi produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune gravă. Deși relațiile dintre inculpat și victimă erau tensionate la momentul respectiv, nu rezultă că neînțelegerile anterioare au fost atât de grave și de o intensitate atât de ridicată încât să determine pe inculpat să lovească persoana vătămată și atunci când este călcat pe picior de către aceasta. Reacția inculpatului a fost cauzată nu de teama de a i se produce un rău de către C., pentru înlăturarea căruia trebuia să intervină în mod energic, ci de dorința de a fi lăsat în pace și de a-l înlătura din calea sa pe cel care înțelegea să-l necăjească ori de câte ori îl întâlnea.

În ce privește consumul de băuturi alcoolice al victimei, invocat de inculpat și care potrivit afirmațiilor sale a concurat la producerea unei stări de tulburare, probatoriul dosarului nu confirmă, cu certitudine, că în acea împrejurare persoana vătămată se afla sub influența alcoolului. Martora J. și persoana vătămată au susținut că aceasta a consumat cafea și suc aceeași situație de fapt fiind prezentată și de barmanul M. De asemenea, se constată că prezența alcoolului nu este confirmată nici de actele medicale întocmite ulterior și în care este prezentată starea victimei la momentul transportării sale la spital.

Față de cele arătate, instanța a considerat că acțiunea violentă a inculpatului, îndreptată împotriva lui C. nu a fost precedată de un act provocat al celui din urmă. Inculpatul A. se face vinovat de agresarea persoanei vătămate, faptă care intră sub incidența legii penale constituind infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a,b, e Cod penal.

Referitor la încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, la ultimul termen de judecată s-a dispus schimbarea acesteia în sensul reținerii și a prevederilor art. 194 alin. 1 lit. b din Codul penal în vigoare. Conform raportului de primă expertiză medico-legală nr. 13..../09.11.2016 întocmit de I.M.L. leziunile suferite de persoana vătămată au necesitat pentru vindecare 120 - 130 zile de îngrijiri medicale. Cum în prima expertiză întocmită în faza de urmărire penală se prevedea un număr mai mic de zile de îngrijiri medicale, situat sub pragul de 90 zile, se impune în raport de acest criteriu, stabilirea unei noi încadrări juridice a faptei. Art. 194 lit. b din Codul penal incriminează fapta unei persoane de a lovi sau orice alt act de violență ce a cauzat leziuni traumatice sau a afectat sănătatea victimei și care au necesitat mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale. Fiind dată această împrejurare circumstanțială, se constată că este necesar a se reține și lit. b a art. 194 din Codul penal. Ca atare, s-a dispus, în baza art. 386 din Codul de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, e Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, b, e din Codul penal.

Încadrarea juridică a faptei analizată mai sus comportă discuții și în raport de succesiunea de legi penale intervenită de la momentul săvârșirii infracțiunii și până în prezent, succesiune ce impune examinarea comparativă a normelor penale și aplicarea legii favorabile inculpatului. Se constată că infracțiunea a fost comisă sub imperiul Codului penal din 1969, lege în vigoare până la data de 1 februarie 2014. Începând cu această dată a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal ce conține noi dispoziții incriminatorii și aduce modificări și în ce privește infracțiunea de vătămare corporală.

Art. 5 din Codul penal prevede că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În vechea reglementare penală infracțiunea pentru care este trimis în judecată numitul A. se regăsea în art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal/1969, text ce incrimina fapta unei persoane prin care se produc leziuni traumatice și care are una din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei.

Având în vedere modificările legislative aduse textului de lege incriminator inclusiv sub aspectul regimului sancționator (care deși este mai blând potrivit codului penal în vigoare la acest moment, maximul pedepsei fiind de 7 ani închisoare spre deosebire de art. 182 alin.2 din Codul penal din 1969 care prevedea o pedeapsă maximă de 10 ani închisoare), circumstanțele cauzei, persoana acuzatului, modalitățile de individualizare a pedepsei prevăzute de cele două legi penale succesive, instanța a considerat că legea veche este favorabilă inculpatului astfel că se impune reținerea textului de lege incriminator prevăzut de legea penală în vigoare la momentul comiterii faptei.

În consecință, instanța a procedat, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul A. din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a,b, e din Codul penal în vigoare în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată infractorului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal/1969 referitoare la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, gravitatea rezultatului produs, conduita autorului după comiterea faptei și în cursul procesului penal, situația familială și socială a inculpatului.

În ce privește modalitatea de executare, s-a considerat că poate fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 86 ind.1 din Codul penal anterior.

Prin urmare, instanța a suspendat sub supraveghere pedeapsa în condițiile și cu consecințele prev. de art. 86 ind. 1 și urm. Cod penal.

Referitor la acțiunea civilă formulată în cauză de victima infracțiunii, C., instanța a constatat că are ca obiect suma de 100.000 lei reprezentând daune morale și suma de 13.325 lei reprezentând daune materiale. Partea civilă a invocat o serie de cheltuieli pe care le-ar fi făcut în perioada spitalizării dar și ulterior, când a revenit la domiciliu. Sunt incluse în această sumă contravaloarea hainelor distruse în timpul conflictului, costul tratamentelor efectuate după agresiune, cheltuielile cu transportul către unitățile medicale, cheltuielile efectuate în perioada spitalizării (constând în asigurarea unei alimentații speciale, achiziționarea tratamentelor prescrise de medici, plata patului de spital pentru însoțitor).

De asemenea, a mai solicitat partea civilă plata unei prestații periodice în cuantum de 1500 lei lunar reprezentând diferența dintre veniturile obținute anterior agresiunii și pensia încasată în prezent.

Cu privire la daunele materiale pretinse, s-a constatat din probatoriul dosarului că au fost dovedite în mică măsură, suma probată cu acest titlu fiind și achitată de inculpat în cursul procesului. Este vorba de suma de 445 lei reprezentând cheltuielile efective efectuate de partea civilă din suma totală de 4700 lei plătită de inculpat până în prezent (din care 1000 lei plătiți la termenul din termenul din 16 martie 2016, suma de 700 lei achitată conform înscrisului de la fila 26 vol. 2 dosar, 1000 lei achitați la ultimul termen de judecată și suma de 2000 lei predată părții civile la termenul din 7 octombrie 2015).

Astfel, partea civilă a invocat cheltuieli cu deplasarea la spitalele din ... unde a fost internată în mai multe rânduri și a fost examinată de medici. În ce privește costul total al acestor deplasări, nu s-a putut stabili de către instanță care a fost acesta întrucât la dosar au fost depuse numeroase bilete de călătorie pe care nu sunt înscrise datele la care s-au efectuat călătoriile și pentru ce rute sunt valabile. Mai mult, biletele au valori diferite, de 20 lei, 15 lei, 25 lei și chiar 100 lei astfel că, nefiind date alte elemente legate de traseul urmat și data călătoriei, nu se poate determina legătura de cauzalitate între fapta a cărei victimă a fost partea civilă și scopul deplasării.

Potrivit probatoriului, numitul C. a suportat costul unor investigații medicale și a taxei de însoțitor pentru martora N., cea care a stat la spital la .. cu ocazia primei internări, costuri ce se ridică la suma de 445 lei (filele 49-52 dosar). Acestea sunt singurele cheltuieli ce pot fi stabilite cu certitudine, raportat la probatoriul administrat în cauză, nefiind dovedită realitatea și cuantumul celorlalte sume pretinse. Partea civilă nu a probat care a fost costul tratamentului urmat și care a fost suportată de ea, ce obiecte de îmbrăcăminte i-au fost distruse prin fapta inculpatului și ce valoare aveau, care a fost costul alimentației speciale urmate în perioada spitalizării și a convalescenței. Susținerile martorilor O, P, M, R nu sunt relevante sub acest aspect, aceste persoane făcând afirmații mult prea generale astfel încât să permită stabilirea cu exactitate a cheltuielilor. Simpla declarație că familia victimei ar fi cheltuit 5000 lei nu este suficientă pentru a-i acorda părții civile suma menționată în lipsa unor elemente concrete în raport de care să se determine realitatea cheltuielilor.

În consecință, instanța a reținut că daunele materiale pretinse de C. au fost dovedite în mică măsură respectiv în limita sumei de 445 lei, probată cu înscrisurile dosarului, sumă ce a fost achitată până la această dată de către inculpat.

În ce privește solicitarea aceleiași părți civile de obligare a acuzatului la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei, instanța a constatat că este întemeiată parțial. Față de probatoriul dosarului din care rezultă că leziunile suferite de victimă au avut gravitate deosebită și au necesitat internarea acesteia în spital, efectuarea de intervenții chirurgicale, o perioadă îndelungată de refacere, față de aspectul că victima prezintă infirmitate permanentă, față de atitudinea persoanei vătămate din timpul conflictului, instanța consideră că pentru repararea prejudiciului moral suferit de aceasta este suficientă acordarea sumei de 50.000 lei.

Agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei a avut drept consecință producerea nu doar a unor suferințe fizice, inerente în cazul producerii unor leziuni corporale, ci și suferințe de natură psihică. Persoana vătămată a urmat tratament medicamentos, a fost spitalizată o perioadă îndelungată de timp, acuză și în prezent crize epileptice și a fost lipsită de posibilitatea de a munci și de a se întreține singură. Numitul C. prezintă infirmitate permanentă, beneficiază de pensie de invaliditate, viața sa fiind marcată definitiv de cele întâmplate. În perioada scursă de la data comiterii faptei și până în prezent partea civilă a manifestat dispoziție depresivă persistentă, iritabilitate, tulburări de comportament, insomnii, scăderea elanului și a inițiativei, dificultăți de relaționare. Toate aceste simptome, pentru tratarea cărora a fost necesară internarea părții civile, sunt consecințe ale agresiunii a cărei victimă a fost, și au marcat în mod negativ viața acesteia din ultimii ani. Dacă se ia în considerare vârsta persoanei vătămate care la momentul comiterii faptei avea 36 ani și starea sa de sănătate care era bună, aceasta fiind aptă de muncă, acordarea unei compensații financiare pentru prejudiciul moral suferit este justificată. Cuantumul acesteia este apreciat în raport de toate elementele enumerate mai sus referitoare la contextul comiterii agresiunii și consecințele acesteia. Așa fiind, instanța va dispune, în baza art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357, art. 1391 din Codul civil, obligarea inculpatului A. la plata de daune morale către partea civilă C. în sumă de 45.745 lei. Această sumă reprezintă diferența dintre cuantumul total al daunelor morale acordate de instanță, de 50.000 lei, și suma de 4255 lei constatat ca fiind achitată de inculpat în cursul judecății (când se reține că acesta a plătit 4700 lei din care 445 lei constituie daune materiale).

Partea civilă a mai solicitat ca inculpatul să-i achite o contribuție lunară de 1500 lei reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut aceasta dacă nu ar fi fost agresată de inculpat și nu și-ar fi pierdut capacitatea de muncă și pensia pe care o încasează în prezent.

Probatoriul dosarului confirmă existența unei infirmități permanente, cu afectarea capacității de muncă, ce este consecința directă a infracțiunii săvârșită de inculpat însă nu este dovedită în ce măsură au fost diminuate veniturile părții civile, astfel încât acesteia să i se acorde o contribuție lunară. Victima unei infracțiuni este îndreptățită la acordarea unei despăgubiri periodice, dacă vătămarea sănătății sau a integrității corporale a avut drept urmare pierderea sau diminuarea capacității de muncă; la stabilirea contribuției, ce constă în diferența dintre pensia sau ajutorul social primit de la asigurările sociale si veniturile lunare de care a fost lipsită ca urmare a vătămării suferite, se au în vedere veniturile astfel obținute. Victima nu poate sa obțină despăgubiri decât in măsura in care pensia sau ajutorul social primit nu acoperă integral prejudiciul suferit.

În speță, reține instanța de fond, nu s-a făcut dovada veniturilor obținute de C. anterior comiterii agresiunii după cum nu s-a făcut dovada nici a pensiei încasată de el în prezent. Martorii audiați de instanță la cererea părții civile au susținut că aceasta lucra ca mecanic și șofer, în particular, obținând venituri lunare între 1500 lei și 2000 lei. Atâta timp cât aceste venituri nu erau înregistrate în evidențele organelor fiscale iar depozițiile martorilor fac referire la sume de bani aproximative, nu se poate stabili cu certitudine care erau veniturile pe care le încasa partea civilă. Pentru stabilirea contribuției trebuie determinate, cu exactitate veniturile încasate de victimă în fiecare lună, situație ce nu este probată în cauză. Nu rezultă din actele și lucrările dosarului unde a lucrat partea civilă înainte de data de 15 august 2013, activitățile prestate de acesta, sumele de bani obținute după cum nu rezultă nici în ce măsură a fost diminuată capacitatea sa de muncă și care sunt veniturile sale actuale. În lipsa acestor elemente esențiale nu poate fi evaluat prejudiciul suferit de victimă și nu i se poate acorda suma necesară pentru acoperirea lui.

Referitor la despăgubirile invocate de unitățile medicale ce au efectuat cheltuieli cu tratarea acesteia, s-a constatat că sunt întemeiate. Este vorba de Spitalul D. ce a solicitat despăgubiri în sumă de 536,57 lei plus dobânda legală aferentă, Spitalul E. ce a invocat cheltuieli de spitalizare în sumă de 12.041,25 lei și Spitalul F. ce a pretins cheltuieli de spitalizare în sumă de 977,34 lei, la care se adaugă dobânda legală până la achitarea prejudiciului.

Din probatoriul dosarului rezultă că victima agresiunii a fost internată în cele trei unități medicale, ce au efectuat cheltuieli cu tratamentul, investigații medicale, hrană, materiale sanitare.

Constatând că inculpatul A. este autor al infracțiunii de vătămare corporală gravă, infracțiune ce a avut drept consecință afectarea sănătății persoanei vătămate C. și care a impus o serie de cheltuieli din partea celor trei unități medicale, instanța a dispus, în conformitate cu art. 397 din Codul de procedură penală, combinat cu art. 1357 din Codul civil și art. 320 alin.1 Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, republicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, obligarea inculpatului la plata sumelor pretinse de părțile civile

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, de inculpatul A. și de partea civilă C., criticând-o pentru motivele arătate pe larg în încheierea de dezbateri din data de 10.01.2018, care fac parte integrantă din decizia de față.

Apelurile sunt întemeiate pentru cele ce urmează:

Reexaminând întreg probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că, la data de 15 august 2013, în jurul orelor 16:00, aflându-se pe terasa localului numit "K.";, situat în mun. B., str. (...) nr..., inculpatul A. i-a aplicat persoanei vătămată C. o singură lovitură cu pumnul în zona feței, provocându-i căderea, după ce aceasta din urmă l-a abordat pe inculpat, l-a prins de bărbie și l-a călcat pe picior, gesturi ce l-au determinat să reacționeze în modalitatea menționată. În acea împrejurare, victima s-a lovit cu capul de ciment, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 - 130 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, care i-au pus viața în pericol și care au determinat o infirmitate permanentă.

Momentul agresiunii a fost văzut de martorul L. care în declarația dată la urmărirea penală a relatat modul de derulare a evenimentelor, confirmând varianta inculpatului potrivit căreia persoana vătămată a fost cea care l-a provocat.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art. 75 alin. (1) lit. a) din Noul Cod penal (art. 73 lit. b Cod penal din 1969), îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

• infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție puternică;

• starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat;

• provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă;

• riposta infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.

Este necesar ca actul provocator să fie de o anumită gravitate, adică să fie susceptibil să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul infractorului, încât acesta să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă, săvârșind astfel infracțiunea. În acest sens, chiar dacă legea nu cere ca actul pretins provocator să fie la fel de grav ca și riposta celui provocat, ea obligă implicit la verificarea existenței unei proporționalități între intensitatea actului provocator și a tulburării produse de acesta, atât cu referire la subiectivitatea părților aflate în conflict, respectiv modul în care inculpatul a recepționat actul victimei în forul său interior, dar și obiectiv, respectiv aptitudinea actului provocator de a provoca în mod normal o ripostă.

În speța de față, contrar opiniei instanței de fond, curtea constată că gesturile persoanei vătămate, de a-l călca pe picior pe inculpat, de a-l îmbrânci și de a-l prinde de bărbie, au fost de natură să-i producă inculpatului o tulburare sau o emoție suficient de puternică, care i-a răpit posibilitatea de control asupra acțiunilor sale, determinându-l să reacționeze de maniera arătată, prin aplicarea unei singure lovituri cu pumnul, chiar dacă a avut ca efect dezechilibrarea și căderea victimei (cauzat și de un posibil consum de alcool), neputând fi considerată o reacție excesivă în raport de actul provocator comis de persoana vătămată, apt chiar și din punct de vedere obiectiv de a riposta.

De altfel, chiar și procurorul a reținut în cuprinsul actului de sesizare că persoana vătămată a avut o atitudine provocatoare față de inculpat, arătând că: " În timp ce inculpatul se îndrepta către intrarea în bar, pentru a comanda ceva, persoana vătămată l-a văzut, s-a ridicat de la masă, s-a dus la acesta, l-a călcat pe picior, l-a prins de bărbie și l-a îmbrâncit. În acest context, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură unică de pumn în zona feței. Surprins de lovitură și datorită consumului de alcool, persoana vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe terasă, lovindu-se în zona capului."; Cu toate acestea, Parchetul, deși putea să facă cel puțin o analiză a reținerii sau nu a provocării, s-a limitat doar la aprecierea că inculpatul nu trebuia să se lase antrenat de atitudinea provocatoare a persoanei vătămate, ci putea să aplaneze conflictul, plecând imediat de la locul incidentului.

Desigur că dacă ar fi luat această decizie, ideală pentru părți, nici dosarul de față nu ar mai fi existat, însă, în condițiile în care inculpatul nu a procedat în maniera invocată de procuror, ci a ales să dea curs primului impuls de a riposta violent, dar nu excesiv față de acțiunile provocatorii ale persoanei vătămate, curtea constată că se impune, pe bună dreptate, reținerea în favoarea inculpatului a acestei circumstanțe atenuante.

În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, dată fiind succesiunea în timp a celor două coduri penale, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, reținând în mod judicios că mai favorabil este Codul penal din 1969, chiar dacă textul de la art. 182 alin.(2) prevede limite mai mari de pedeapsă, acest fapt cântărind mai puțin în raport de alte instituții cum ar fi: circumstanțele atenuante și efectul lor, sau modalitatea de executare a pedepsei.

Prin urmare, Curtea, constatând că în cauză sunt incidente disp. art. 73 alin.(1) lit. b), referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, urmează a da eficiența cuvenită acestora, în virtutea disp. art. 76 alin.(1) lit. d) din Codul penal din 1969, care prevăd că, atunci când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare( în speță, 2 ani), pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general.

În cadrul acestei noi limite de până la 2 ani închisoare, curtea va proceda la o reindividualizare a pedepsei, urmând să dea eficiență criteriilor prevăzute la art. 72 din Codul penal din 1969, și anume: natura, gravitatea și împrejurările comiterii infracțiunii, așa cum au fost reținute în cele ce preced, persoana inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, este tânăr, provine dintr-o familie organizată și își câștigă existența într-un mod cinstit. De asemenea, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că în comunitatea în care trăiește inculpatul se bucură de o bună reputație, nu este cunoscută ca o persoană violentă, este responsabilă, civilizată și care nu a mai fost implicate în conflicte de același gen. În cursul procesului inculpatul a avut o atitudine adecvată, a recunoscut acuzațiile formulate împotriva sa și a despăgubit persoana vătămată căreia i-a achitat anumite sume de bani la diferite date, inclusiv în faza apelului.

Raportat la aceste criterii, curtea apreciază că în cauză aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 10 (zece) luni, situată sub minimul special de 2 ani închisoare (reducere obligatorie potrivit textului de lege mai sus citat), exprimă gradul concret de pericol social al infracțiunii și periculozitatea inculpatului, fiind în măsură să asigure reeducarea acestuia și prevenția generală în comiterea de alte infracțiuni.

În ce privește modalitatea de executare, Curtea constată, în considerarea acelorași criterii de individualizare reținute în cele ce preced, că poate fi dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute la art. 81 din Codul penal din 1969, și anume: pedeapsa aplicată nu depășește 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Referitor la latura civilă a cauzei, curtea constată că sub acest aspect sunt întemeiate toate apelurile declarate în cauză pentru motivele ce urmează a fi expuse mai jos:

La primul termen de judecată, persoana vătămată C. a depus la dosar o cerere de constituire de parte civilă înregistrată la data de 24.10.2014 (filele 26, 27 dosar instanța de fond, vol. 1), în care precizează pretențiile bănești solicitate respectiv 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferința cauzată, daune materiale în cuantum total de 13.325 lei reprezentând contravaloarea hainelor distruse în timpul conflictului, costul tratamentelor efectuate după agresiune, cheltuielile cu transportul către unitățile medicale, cheltuielile efectuate în perioada spitalizării (constând în asigurarea unei alimentații speciale, achiziționarea tratamentelor prescrise de medici, plata patului de spital pentru însoțitor), plata unei prestații periodice în cuantum de 1.180 lei lunar reprezentând diferența dintre veniturile obținute anterior agresiunii (1.500 lei lunar) și pensia încasată în prezent (320 lei lunar).

Prin aceeași cerere, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului și la plata sumei de 250 lei/lună pentru fiul său minor H., rezultat din relația de concubinaj cu numita G., aceasta fiind suma cu care contribuia la întreținerea minorului anterior agresiunii

Ulterior, mama minorului, numita G., a depus la instanța de fond o cerere de despăgubire în favoarea minorului, înregistrată la această instanță la data de 24 februarie 2015 (fila 106 dosar instanța de fond, vol. 1). Instanța de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a minorului H., prin reprezentant legal G. Audiată de către instanță, mama minorului a precizat că nu dorește să formuleze pretenții financiare în procesul penal și că nu are nicio pretenție de la inculpat, motiv pentru care instanța de fond a constatat că nici persoana menționată nu are calitate procesuală, apreciind că citarea sa a fost dispusă din eroare.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că prima instanță nu a observat că și tatăl minorului H., persoana vătămată C., a formulat o cerere de constituire de parte civilă în favoarea acestuia, așa cum rezultă fără nici un dubiu din cuprinsul cererii de la filele 26, 27 din dosarul instanței de fond, vol. 1, situație în care, scoaterea din cauză a minorului și nepronunțarea asupra acțiunii civile, pe considerentul că nu ar exista o acțiune civilă exercitată în favoarea sa, este nelegală, ceea ce atrage desființarea sentinței doar cu privire la latura civilă a cauzei, în integralitatea ei, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a asigura părților două grade de jurisdicție.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, de inculpatul A. și de partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 115/25.01.2017 a Judecătoriei Botoșani, va desființa în parte sentința apelată, urmând ca în rejudecare, să-l condamne pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin.(1), (2), cu aplicarea art. 73 alin.(1) lit. b), art. 76 alin.(1) lit. d) din Codul penal din 1969 și art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 81, art. 71 alin.(5) din Codul penal din 1969, va suspenda condiționat executarea pedepsei principale de 10 (zece) luni închisoare aplicată prin decizia de față, precum și a celei accesorii aplicată de prima instanță, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni, conform art. 82 din același cod.

Totodată, Curtea îi va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83, 84 din Codul penal din 1969, referitoare la cazurile revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

De asemenea, va disjunge acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. atât în nume propriu cât și în numele minorului H. și o va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei de față.

În temeiul art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

← Neadministrare probatoriu în faza cercetării judecătorești....  Drept procesual civil- cheltuieli de judecata pe cale separata.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Provocarea. îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante.