Recurs respins ca nefondat declarat împotriva hotărârii prin care prima instanţă a respins acţiunea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în urma refuzului reclamantului de a plăti expertiza topogr
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Decizie nr. 675 din data de 15.04.2013
Dosar nr. 2702/304/2012
6. Decizie civilă. Recurs respins ca nefondat declarat împotriva hotărârii prin care prima instanță a respins acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în urma refuzului reclamantului de a plăti expertiza topografică de individualizare a terenului dispusă de instanță în baza art. 129, alin. 5 C.p.c.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 675/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 2702/304/2012, reclamantul G. T. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. I. să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la o suprafață de teren de 0,13 Ha, cultivată cu viță de vie, situată în extravilanul orașului Segarcea, în T 155, P 22, jud. Dolj.
S-a solicitat de asemenea pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivare, reclamantul a arătat că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare a achitat integral pârâtei prețul vânzării de 390 lei și a intrat în posesia terenului ce a făcut obiectul convenției, înțelegându-se cu acesta ca ulterior să se prezinte la notarul public, în vederea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare.
Pârâtul a refuzat însă să meargă la notar, fapt ce l-a determinat să introducă prezenta acțiune.
Cererea a fost timbrată cu taxă timbru 40 lei și timbru judiciar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ. titlul X din Legea nr. 247/2005.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat la instanță și nu a înțeles să facă vreo apărare .
În cauză instanța a administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar în copie: contract de vânzare-cumpărare încheiată la data de 02.09.2012 între reclamant și pârât, titlul de proprietate nr.2507- 44321/28.08.1996 , certificat de deces , sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat fiscal nr 123/08.01.2013, de sarcini nr 108242/18.12.2012 și procura specială de reprezentare a reclamantului în instanță de către mandatara B. M. .
De asemenea, a fost administrată proba testimonială cu martora A. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 19).
Prin sentința civilă nr. 242 din 13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 2702/304/2012, a fost respinsă acțiunea reclamantului G. T. C. în contradictoriu cu pârâtul G. I., având ca obiect constatarea intervenirii cu putere de act autentic a vânzării cumpărării între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător a suprafeței de 0,13 Ha situat în extravilanul orașului Segarcea în T 155, P 22, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 02.09.2012, între pârâtul G. I. și reclamantul G. T. C., s-a încheiat un act sub semnătură privată, intitulat "contract de vânzare-cumpărare" prin care părțile contractante își exprimau acordul de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea, unui teren în suprafață de 0,13 Ha, situat în extravilanul orașului Segarcea, în T 155 P 22 .
Odată cu încheierea convenției, promitentul vânzător a primit integral prețul de 390 lei, iar promitentul cumpărător a intrat în posesia suprafeței de teren sub nume de proprietar .
Pentru ca instanța să poată suplini consimțământul părții care nu-și îndeplinește în mod culpabil obligațiile asumate, se impune să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 1179 Noul cod civil privind valabilitatea convențiilor precum și cele specifice contractului de vânzare cumpărare raportata la dispozițiile art. 1669 alin 1Noul C civ.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 54 din Lg. 7/1996, pentru ca un astfel de act prin care urmează să se transmită proprietatea , părțile sunt obligate să înfățișeze notarului public întreaga documentație cadastrală, pentru ca ulterior imobilul să poată fi intabulat in cartea funciară, notarul public fiind obligat să ceară din oficiu această înscrierea. Ori din lucrările dosarului raportat la depoziția martorului audiat, a reieșit că o astfel de documentație cadastrală nu a fost întocmită de nici una dintre părți astfel că o eventuală prezență fizică în fața notarului chiar dacă s-ar fi realizat actul nu putea fi încheiat în mod valabil.
Cum și în fața instanței reclamantul a refuzat efectuarea unei astfel de lucrări, ( eventual pe cheltuiala pârâtului ce urma să fie făcută, dacă cădea în pretenții ), în speță o expertiză topografie cadastru cu obiectivele stabilite prin încheierea din 16.01.2013, a reieșit neechivoc că nu se pune, în speță, problema unui refuz nejustificat așa cum a înțeles legiuitorul să prevadă prin dispozițiile legale mai sus enunțate
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. T. C.; recurentul a arătat că sentința se bazează pe o interpretare eronată a probatoriului administrat, deoarece prin înscrisurile la dosar s-a dovedit intervenirea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, situație în care sunt incidente dispozițiile art.1669, alin.1 din Noul Cod Civil; sentința se bazează pe o interpretare eronată a legii, întrucât art.54 din Legea nr.7/1996 nu menționează nimic în legătură cu obligația părților de a înfățișa documentația cadastrală, iar reclamantul nu ar fi putut întocmi documentația, deoarece nu era proprietarul suprafeței de teren; dacă în cauză s-ar fi efectuat expertiza, care era inutilă, având în vedere că terenul era individualizat prin titlul de proprietate al pârâtului, oricum nu s-ar fi îndeplinit condiția existenței documentației cadastrale.
Recursul este nefondat.
Critica referitoare la interpretarea eronată a probelor cauzei este lipsită de obiect, întrucât starea de fapt reținută în considerentele sentinței recurate corespunde susținerilor din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, în sensul că instanța a stabilit că la data de 02.09.2012 între reclamant și pârât s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, fiind plătit prețul stipulat și fiind predată posesia suprafeței de teren în litigiu.
Considerentul ce a condus la pronunțarea soluției de respingere a acțiunii a fost reprezentat de individualizarea suprafeței de teren ce a constituit obiectul material al convenției deduse judecății, iar rezolvarea juridică respectivă, care va fi menținută de Tribunal, comportă unele nuanțări și precizări, ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, se reține că administrarea unei expertize topometrice în cauză era, într-adevăr, absolut necesară, în vederea individualizării corecte și riguroase a imobilului teren ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare și că o astfel de probă este esențială în dezlegarea unei pricini din categoria acestui tip de acțiune civilă.
Este nefondată susținerea recurentului referitoare la inutilitatea expertizei față de individualizarea terenului de 0,13 ha în titlul de proprietate emis autorului pârâtului, titlu depus la dosar. Acest titlu a fost emis la data de 28.08 1996 și este un fapt notoriu, demonstrat de jurisprudență, că suprafețele înscrise în actele de reconstituire a dreptului de proprietate funciară, întocmite în baza Legii nr.18/1991 și a legilor ulterioare, nu au fost determinate în baza unor măsurători extrem de riguroase și nu corespund, la milimetru, cu realitatea fizică actuală din teren. Prin urmare, o individualizare a suprafeței de teren raportată la numărul de tarla și de parcelă din cadastrul agricol și la vecinătățile înscrise în titlul de proprietate este insuficientă pentru validarea unui acord de voință, pentru autentificarea pe cale judiciară a unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, întrucât ea nu are cum să corespundă exigențelor de identificare a imobilelor impuse de legiuitor în cadrul circuitului civil dinamic.
În acest sens, se impune o abordare sistematică atât a dispozițiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, cât și a dispozițiilor art. 1669, alin. 1 din Noul Cod Civil la reglementările conținute de Legea nr. 7/1996, întrucât ele reflectă opțiunea legiuitorului de a institui o obligație de verificare a situației fizice și juridice imobilului cu privire la care se formează acordul de voință, obligație ce revine atât părților, cât și autorității care validează acordul de voință și consfințește transmiterea dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul.
Dacă în cadrul procedurii notariale de autentificare a actului de vânzare-cumpărare este obligatorie întocmirea documentației cadastrale și deschiderea unei cărți funciare, în cazul unui litigiu civil întemeiat pe dispozițiile art.1669, alin.1 din Noul Cod Civil sunt operante dispozițiile art.129 alin.1 C.proc.civ, care reglementează îndatorirea părților de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului în condițiile legii, precum și obligația acestora de a-și proba pretențiile și apărările. Or, în cadrul acestui tip de acțiune, este necesar a se proba nu numai acordul de voință în sensul temeiului de drept substanțial ce poate sta la baza unei soluții de admitere a acțiunii, ci și coordonatele concrete în spațiu ale bunului în litigiu, individualizarea exactă a acestuia, față de existența reglementărilor legale ce sunt determinante pentru modul în care se transferă drepturile reale dintr-un patrimoniu în altul în cadrul circuitului civil.
Hotărârea judecătorească pronunțată în această materie, în situația admiterii acțiunii, un efect constitutiv de drepturi, iar efectul constitutiv reclamă o finalitate concordantă cu dispozițiile legii cadru în materie, Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în al cărei domeniu de reglementare intră atât identificarea riguroasă a imobilelor ce fac obiectul publicității imobiliare, cât și opozabilitatea drepturilor dobândite prin diversele moduri de dobândire consacrate de legea civilă, unul dintre acestea fiind contractul de vânzare-cumpărare.
Potrivit art.1, alin.1 din Legea nr.7/1996, "cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării"; potrivit art.1, alin.4, "evidența imobilelor înscrise în planul cadastral și în cartea funciară se realizează și se actualizează din oficiu la cererea persoanelor interesate sau la inițiativa autorităților publice".
De asemenea, potrivit art. 35, alin. 5 din aceeași lege, "instanța judecătorească va transmite, în termen de 3 zile, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar, la biroul teritorial în a cărui rază de activitate se află imobilul".
Totodată, una din atribuțiile Agenției Naționale de Cadastru, reglementată de art4, lit.l din lege, este aceea de a aviza tehnic expertizele efectuate de către experții judiciari în specialitatea topografie, geodezie și cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanțelor de judecată.
În concluzie, toate reglementările menționate reflectă existența unui sistem de evidență cadastral-juridică a proprietăților imobiliare instituit prin norme legale imperative, sistem la care trebuie să se conecteze orice transfer patrimonial realizat între două subiecte de drept; dacă în cadrul procedurii necontencioase obligația de întocmire a documentației cadastrale și de înscriere în cartea funciară îi revine proprietarului terenului, în cadrul procedurii contencioase, judiciare, obligația de individualizare a bunului în litigiu printr-o probă concludentă îi revine reclamantului, conform regulilor procesuale.
Față de cele arătate, în temeiul art.312 alin.1 raportat la art.3041 C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
| ← Recurs . Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată | Decizie civila → |
|---|
